Poezie şi pictură
Ion Toma Ionescu,
Sorin Dumitrescu Mihaeşti. Iunie 2022.
Mulţumiri Adrian Suciu şi Direcţia 9!
vineri, 6 ianuarie 2023
miercuri, 4 ianuarie 2023
CONSIDERAŢII INCONFORTABILE 2023 (poezie)
Bunicul Tobârlan, dinspre partea tatei, avea un picior beteag şi baston. Căzuse din tei, galanton la 75 de ani, urcat sǎ-i culeagă floare Dumitrei. Dumitra, de tânără fusese bună prietenă cu bunica Lina. Frumoase amândouă, şi, multe inimi au frânt chicotind împreună, povestindu-şi una alteia aventurile. Până ce Lina i-a destăinuit într-o seară, așezate pe bancă în dreptul casei Dumitrei, sub teiul de peste drum, că Mitică a cerut-o de nevastă. Odată pe fruntea Dumitrei s-au strâns norii și fulgere au ţâșnit din ochi-i neguroși! Avea pentru Mitică Tobârlan un gând ascuns.
Cu bunicul însurat, Dumitra a păstrat legăturile de parcă nu s-ar fi întâmplat nimic, și, la timp potrivit (când bunica Lina rămânea grea și slavă cerului a tot rămas, născând zece prunci dintre care au trăit opt), cum spuneam, la timp potrivit li s-au împletit de-atunci nu doar gândurile, ci s-au înnodat şi niscaiva legături ascunse pe care le știa toată Valea Pribei. Probabil le aflase și teiul, fragil la suflet și sensibil, și nu s-a opus când Dumnezeu a rupt o cracă de sub picioarele lui Mitică, pedepsind călcătura strâmbă.
De la un timp, împlinesc 75 de ani în noiembrie, sunt tot mai grei anii!... Simt că mă junghie şi pe mine genunchii, s-au betegit şi ai mei!
De când am început să înţeleg buchea lumii cu adâncimile ei nepătrunse, pe femeile care şi-au cuibărit în inima mea gânduri ascunse, indiferent că erau Ana, Gena, Adriana. Lorena, Lilith sau Miruna, le-am numit pe toate Maria, ca şi cum ar fi fost una, şi... m-am ferit să mă urc în tei.
Cu junghiul şi mintea de-acum, nu mai sunt sigur că atunci am judecat corect! Îndoiala e mare!...
La ce bun a fost să respect cele zece porunci, să ţin post şi să nu mă urc în tei să culeg floare pentru mai multe femei, dacă genunchiul oricum mă doare?...
(Tobârlanii, Guşterele,reloaded, reinventat(e))
luni, 2 ianuarie 2023
Între ani
Să spânzurăm anul 2022!...
Să-i punem laţul de gât!...
Să-i dăm foc!...
Să-l îngropăm pe urât!...
Mai bine dăm cu banul
şi dacă are noroc,
planul e să-l lăsăm viu
în beznă, în ger şi pustiu.
Îi facem poartă în casă
şi-l ţinem prizonier
în Schengenul lui personal.
Să-l devoreze viermii
din mal în mal
în propria-i glorie
mincinoasă,
înfometat în miezul iernii…
Anii nu pot fi şterşi din istorie!
Nu se dau răpuşi
nici măcar de ruşi
în operaţiuni speciale.
Aşadar,
să-i retezăm ca pe lemnul,
doar braţul drept!
Cel cu care a pângărit semnul
înţelept al crucii
într-o zi de joi, 24 făurar,
luna lupilor în calendar…
Şi tot atunci şi-au ridicat nucii
rădăcinile în cer
ca să şteargă cu umbra lor
urma cenuşii
pe unde au dscălecat ruşii.
Ce a fost a fost,
nu se mai desface
şi nu are rost să ne lamentăm!
Să privim pruncul din viitor
şi să sperăm că va fi pace!
Să curgă şampania!
vineri, 30 decembrie 2022
Dosar 2022
Anul 2022 l-am citit în modul meu personal şi îl văd acum la sfârşit ca pe-un ţânţar ameţit care bâzâie încă, strivit de ger şi prins între două cărţi, ca între coperţile propriului mister.
Tobârlanii-romanul, coperta unu a dosarului, îmbrăcată în rochia de culoare verde primită în dar de la prietenul Florin Dochia, speram să fie în planul editurii Hoffman, o carte vie, care vine din anii din urmă contra naturii, reloaded, reinventat(e), căci coada Guşterelui crescută până la cer(ţi se par ţie!) te dă pe spate ca orice Tobârlan de caracter.
În rest, ici-colo risipite prin reviste câte-o poezie şi alte pagini triste de proze cu poze din ce în ce mai îmbătrânite. Ar mai fi şi un premiu trei(unu şi doi nu s-au acordat) cu o diplomă, ce merită să fie amintită. N-au avut cui s-o dea la Concursul Naţional de Proză Ioan Slavici de la Tribuna. O tuberoză rătăcită printre scaieţi în panoplia mea.
Şi răsfoind dosarul întreg, am ajuns REPEDE la coperta patru. Nu neg, Casa Roşie e o carte de care mi-am legat speranţele de viitor. Am lăsat-o de roşu, tot la Hoffman, cu gând să-i mai ridic un etaj mai târziu! Titi ca personaj de roman fiind, ce să zic, cu adevărat fabulos. Tot Dochia i-a vopsit frumos rochia în cărămiziu. Rochia nu era a lui Titi, probabil să fi fost a Victoriei...
Acum mă aflu în foaier la un teatru. Aştept un popă, un critic şi un psihiatru să-mi împărtăşească părerea dumnealor. Îmi sunt prieteni. Le-am trimis de o lună dosarul cu cărţile acasă prin Fan curier, să-l citească şi să-mi împărtăşească părerea dumnealor despre un an de criză.
Primul apare în hol marele critic. Este primit cu aplauze, înconjurat de poetese ca de un stol de privighetori. Nu ştiu dacă mai scapă viu din strânsori!
— Prietene, n-am timp de romanele tele nici dacă mă plăteşti! Dă-mi o carte cu poezele şi scriu!... Că poezia nu trebuie s-o citeşti!...
Hopa că apare şi popa în sutana lui, preafericitul, pe uşa din dos.
— Fiule le-am slujit în biserică şi m-am rugat lui Hristos să le fie iertate păcatele, în nemurire... A scos cărţile de sub haină şi mi le-a întins.
— Şi la citire cum ţi s-au părut?
— Fiule nu le am cu cititul!... Începutul şi Sfârşitul am preferat dinadins să rămână o taină.
Ultimul a ajuns psihiatru’. A intrat în teatru hotărât să ia el caimacul, precum caimacamii. Simţeam că îi rămâneau de emoţie vorbele-n gât. Şoptea cuvintele senzual şi discret, privind atent împrejur.
— Prietene Murakami, când vii la mine la cabinet, vorbim despre Dosarul Albaştrii...
— Şi ţânţarul?
— Ţânţarul mai bâzâie mâine un tur şi dispare...
sâmbătă, 24 decembrie 2022
Colindătorii
Bulgăre de taină,
lacrimă de stea...
Haină
de lumină
a îmbrăcat
casa mea...
Halou
de culori
stralucind
în cristale de ger...
Îi văd venind
pe colindători
leru-i ler,
leru-i ler...
Intraţi
şi vă bucuraţi!
Vinul e bun
în pocale...
Fierb sarmale
de zor în ceaun,
cozonaci încercaţi
cu un pai,
rumeniţi în cuptore
stau aliniaţi
ca soldaţii
la defilare...
Poftiţi
de colindaţi
c-aşa-i în ajun
de Crăciun!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)