Povestea vacii cu doi stăpâni pare
neverosimilă în vremurile de azi, când proprietatea ar trebui să fie sfântă,
cum şi vaca e sfântă dacă am lua în consideraţie alte culturi...
Dar nici în vremurile de ieri, cum
vine vorba, n-ar fi putut fi verosimilă o astfel de întâmplare. Altfel cum s-ar
mai fi proliferat la noi obiceiul ce parcă îl avem ca un dat în genă, să ne
uităm peste gard cu ochii sârmă după capra vecinului.
Capra e capră!... Dar vaca!?...
Joiana despre care vorbim face parte
dintr-un specimen rar de vacă furajată fericită. Şi, probabil va rămâne fericită
în destin, până în ultima clipă când de atâta fericire i se va lua de viaţă(!),
şi, plictisită va cere pentru propria-i plăcere, să fie dusă la abator, să vadă
cu ochii ei ce lasă în urmă pentru viitor. Să-şi vadă filmul.
Îi auzise pe cei doi ţărani, stăpânii ei, de pe
Valea Boierească din Merişani, discutând la gard, cum le şade bine unor vecini
cumsecade, că nişte oameni de ştiinţă americani descoperiseră că după ce mori,
creierul mortului rămâne să mai trăiască în jur de 15 minute, timp în care ţi
se derulează tot filmul vieţii tale.
Poate că nu era sigură dacă în mintea
ei de vacă, după ce moare, creierul îi va funcţiona la fel ca la om, dar nu
putea să lase răspunsul în pom! Avea o mare curiozitate de animal domestic de
curte, să ştie dacă în cele 15 minute magice, când se va derula imagine cu
imagine filmul, îi va produce declicul pe ultrascurte şi va afla în sfârşit, cum
şi de când a dat peste ea fericirea să aibă doi stăpâni? Uitase multe din
copilărie!
S-a trezit aşa! O vacă singură la doi
stăpâni!...
Din două în două săptămâni, schimba domiciliul, mutându-se dintr-un grajd într-altul, de la un vecin la celălalt, all
inclusive, cu un castron şi-o lingură după ea şi şpriţul asigurat în jgheabul
de la cişmea. Fără griji, beneficiind întotdeauna de un confort sporit cu fâneţuri
grase, cu aromă de rozmarin sau alte verdeţuri sofisticate(cannabis, seminţe de
in?...), care mai de care mai speciale, căci era o adevărată competiţie între
vecini.
Cei doi nu erau săraci, aveau case
mari cu panouri fotovoltaice pe acoperiş, nu-i atinsese criza şi puteau avea ca
în vremuri arhaice, două vaci. Câte una pentru fiecare. Miza mare era că nu le
plăcea risipa.
Produsele derivate, laptele şi carnea
de viţel, erau tot în proprietate comună. Prin urmare împărţeau fiecare
mulsoare peste gard. Viţelul când îl tăiau, îl tăiau că nu era leopard să-l
ducă la grădina zoologică, îl porţionau într-o gândire logică, jumătate/jumătate.
Pulpele din faţă pentru ei, cele din
spate pentru studenţi. Un vecin avea
fiul, celălalt fica, am uitat să spun, studenţi la căminul unde se fac fripturi
şi se bea rachiul şi vinul să mulţumească toţi muşteriii de pe palier...
Cam prin anul trei, după trei viţei,
băitul şi fata, căsătoriţi de-acum, au trăit fericiţi toată viaţa lor...
Şi vaca?
Atenţi la detalii, în acord şi cu
dorinţa ei, dumnealor parentalii au sacrificat vaca de Saturnalii, la nuntă...
Ce sortă a avut săraca vacă, să piară
pe limba dumneaei!
