06 noiembrie 2009
Claudia Keuterman Duminică: Ce faci Ioane?
IonToma Ionescu: Nu vreau să ies din casă , insist în a-mi consuma “tinereţea”… închis
CKD: Au fost şi tentativele altora, asupra ta, păstrezi sechelele ?…
CKD: Au vrut şi alţii să te închidă…
ITI: Păi si închişi albaştrii rămâneau liberi, conform perceptelor. Rămân albastru. (Constat cât de uşor se pot debita flecarelile pe net)
CKD: Ştii cum s-a oprit dosarul Albaştrilor?
ITI: Nuuu !!! …Dar tu, azi nu trebuia să mergi la o manifestare culturală.
CKD: Da, voi merge la o Galerie de artă, pentru a desena în grup, galeria Art of Life. Mai târziu.
ITI: Hai că m-ai făcut curios, cum s-a oprit dosarul ? (Aveam şi eu ceva bănuieli că dosarul nostru s-a oprit cumva nefiresc…)
CKD: Nichita Stănescu , Gheorghe Tomozei si alţi scriitori au avut întâlnire cu Ceauşescu. Cei doi au protestat împotriva arestarii Albaştrilor şi Ceauşescu personal a oprit totul, ca fiind un exemplu prost pentru tineret, ar fi putut şi alţii să aibă cine ştie ce idei.
ITI: Tu cum ai aflat ?
CKD: De la Nichita si Tom. (Stiam că se învârtise mult timp în cercul lor de prieteni, poate o lămuresc să dezvăluie şi în carte ceva picanterii din anturaj. La un moment dat scăpase ceva despre Mona Muscă)
CKD: Tu nu ai deschis atunci, după procesul public uşa ziaristului de la Scanteia Tineretului, dar eu da, şi acum suntem buni prieteni, şi de la el ştiu multe. (Cum să deschid prin ce trecusem vedeam pericole oriunde)
CKD: Bebe Ravescu e numele lui.
ITI: Dar ei nu mai sunt…
CKD: A fost si Cezar Ivănescu atunci la întâlnire la Bucuresti şi mi-a confirmat si el că Nichita şi Tom a pus aceasta probleme “tovarasului” Ceausescu.
ITI: Mă speriasem rău eram si fără servici în acea perioadă, de-aia nu am dat drumul ziaristului în casă.(Degetele alergau pe tastatură mai sprinţar ca oricând, iar ochii urmărind tastele, abia de reuşeau să prindă si scriitura Claudie de pe monitor)
ITI: Ai reuşit să citesti “Pro memoria”? În Cafeneaua Literară, sub acest titlu am încercat, la insistenţa lui Virgil să descriu evenimentele. M-am suspectat întotdeauna că nu sunt în stare să redau ce am trăit… (Deja alergam tastatura nu numai pe culoare diferite ci şi în sensuri diferite, parcă nu era dialog. Sesisând că deveneau mai interesante cuvintele Claudiei m-am oprit din scris ca să le prind instantaneu cu insinuarea lor pe ecranul calculatorului).
CKD: Bebe Ravescu mi-a povestit că maiorul Mincu, comandantul Securităţii Argeş a organizat un briefing (Nu ştiu dacă aşa se numea şi atunci). Au fost mai mulţi ziarişti, printre care si unul negru dintr-o ţară din Africa, pe care o vizitase de curând tovaraşul, şi acel ziarist l-a întrebat pe Mincu, ce arme au avut contrarevoluţionarii albaştrii ( contrarevoluţie…aşa înţelesese el). Mincu a raspuns, dupa o pauza mai lungă, “cuţite!... “(Trebuie să intervin în deplină cunostinţă de cauză în privinţa cuţitelor, susţinând că aceasta este o mare minciun, pentru că mi-am adus aminte, Gess a cerut atunci lui Nae un cuţit să cureţe gutuia, acesta i-a dat o custure anemică, singura din casă si Gess s-a lăsat păgubaşă, n-a mai curăţat-o)…Ziaristul i-a replicat că nu e serios, că nu se poate face o contrarevoluţie cu cuţite, drept care ziariştii au râs şi Mincu , furios, a anulat întâlnirea.
ITI: Imi dai nişte amănunte care mă tulbură şi la care nu am avut acces.
CKD: Pentru că nu ai deschis uşa ziaristului.
ITI: Casa mea atunci, păstra urmele vizibile ale trecerii securitatii.
ITI: Lipseau cărţi, manuscrise etc (Parcă văd hârtiile şi fotografiile aruncate pe jos şi cărţile împrăştiate, cele neinteresante, când în sfârşit am ajuns acasă, după noaptea petrecută în compania organelor, în draga mea cameră albastră, ce din păcate niciodată nu a ajuns să fie cu adevărat albastră)
CKD: Dacă Ceuşescu nu ar fi oprit totul, nici materialul pe care îl pregatise Bebe Ravescu nu s-a mai publicat, am fi fost cu toţii în puşcărie, nu ne-am fi putut dovedi nevinovăţia.
ITI: Am bănuit că a fost ceva care a oprit totul în acel stadiu, dar mă temeam că poate continua în altă instanţă. Nu puteam uita pistoalele ameninţându-ne, fără argumente justificative pt acest fapt. Eram sigur că vor încerca să fabrice argumente.
CKD: Mie mi-au luat într-un sac tot ce scrisesem până atunci şi desenele de icoane, sub pretextul că răspândeam religia în socialism şi de asemeni fotografiile cu “albastrii”.
ITI: Unde or fi acele fotografii că nu sunt în dosar ?
CKD: Erau fotografii cu sărbatorirea Sfintelor Paşti, garnisite cu lumânări si ouă roşii. De fapt se bănuiau a fi roşii, fotografiile fiind alb-negru. Acestea au constituit probele irefutabile împotriva noastră.
ITI: Claudia, vreau să te întreb, noi am fost a doua zi, după “demascarea publică”, eu si cu tine, la primul secretar în audienţă, sau am visat ? (Intrebarea poate deveni suspicioasă, dar chiar nu mai ţin minte, mi-este teamă deja să nu fabulez, să n-o iau razna, târziu după evenimente am fost sub tratament la LSM, am dorit să uit, uneori am reuşit, alteori nu…)
CKD: Gheorghe Năstase?
ITI: Daa.
CKD: Nu l-am găsit atunci , sau poate n-a vrut să ne primească. Ştiu că m-am plimbat pe Trivale cu el, l-am întâlnit acolo, în ziua următoare. Încercam să-i vorbesc despre noi, ocolea subiectul vorbindu-mi despre ce păţise el. Era bineînţeles informat, nu se făcea nimic fără să ştie Primul Secretar. Îmi amintesc că m-a sfătuit să nu bag în seamă Europa Liberă, fiindcă ăştia au râs şi de el că se plimbă pe Trivale în tenişi. Nu-i ia nimeni în seamă. Era frig , era singur, neputincios, n-avea tenişi… m-am lăsat păgubaşă.
CKD: Ce nu şti tu, pentru că nu am semnat declaraţia la securitate aşa cum au vrut ei, deşi m-au amenintat cu bătaia, am fost asteptată într-o seară pe stradă, atrasă în Hotelul Partidului şi bătută între viaţă şi moarte.
ITI: Vreau să te mai întreb ceva, în dosar se spunea la un moment dat, că tu si cu Ică aveaţi legături cu un cetăţean vest german, prin care trimiteam scrisori.
CKD: Nu era adevarat
ITI: Mai vorbeau de un alt grup la Bucureşti şi altul la Arad…
ITI: Au vrut să extindă...
CKD: Întradevăr cei de la Europa Liberă au comentat proza mea, dar asta nu mi se datora mie. Revista Argeş circula atunci. Ştiu că tata a fost foarte speriat dupa ce a auzit de la alţii, despre comentariile Monicăi Lovinescu în emisiunea Orizont cultural şi mi-a sugerat să susţin că nu ştiu nimic. Dar eu chiar nu ştiam nimic pentru că în acel timp nu eram fan Europa Liberă.
ITI: Eu am prins acel comentariu întâmplător, vocea Monicăi Lovinescu răsbătea(...)
CKD: Noi nu aveam un radio... capabil.
CKD: Abia mai târziu, la Bucurşti am început să ascult.
ITI: La mine în apartament era un radio. Nu-ţi aduci aminte că îl manevra Gicu Cârstea, în naivitatea lui, şi ne cam deranja. Pe vremea aia politicul pentru noi nu prea conta.
CKD: Ioane, am primit telefon, e pe drum o doamnă care vine să mă ia cu maşina să mă ducă la galerie. Proprietarul insistă să desenez acolo şi să deschid şi o expozitie , dar eu nu sunt decisă.
CKD: Îţi doresc numai bine! Mai vorbim. Pa.
ITI:Mai eşti? ...La securitate în noaptea anchetei aveau o bandă de magnetofon înregistrată la mine în casă, când întradevăr Ică, s-au eu nu se-nţelegea bine am zis că Ceauşescu nu-şi scrie singur cuvântările…
CKD: ???!! Dar ce preşedinte din lume, sau monarh îşi face singur cuvântările?...
ITI: Hai, mai vorbim !... să nu întarzii, pa.
CKD: Şi culmea, cuvântările lui Ceuşescu erau făcute la Piteşti, în unitatea militară, sus lângă cimitir, sub pământ, iar unul dintre istoricii care participau era Doru, vărul meu, azi secretar de stat în Ministerul culturii, ţi-l aduci aminte? Când Ceuşescu nu avea întâlniri importante, sau alte evenimente ce nu necesitau cuvântări, ei se plictiseau. Stăteau închişi acolo, puneau un coş la mijloc şi aruncau toată ziua cu cocoloaşele de hârtii… Baschet de nebuni
CKD: Pa !
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu