Pare că nimic pe lumea asta nu e lăsat la întâmplare. Altfel cum de îmi
scoate facebookul la amintiri azi 16 noiembrie 2024, tocmai postarea
din 16 noiembrie 2021 cu fotografia Tobârlanilor, descoperită de mine
întâmplător. Fotografia asta dacă aș sta să socotesc probabil că are mai mult
de 100 de ani, căci tata, copilul din dreapta în costum alb, White Knight, neaoş
românesc şi pălărie
de fetru, este tatăl meu, Toma Ionescu. Și el ca și cei
trei frați ai lui mai mari, aflați pe rândul de sus în fotografie au făcut
războiul, ca și tata-mare Tobârlan ĂlBătrân de altfel. Numai că tata-mare îl
făcuse și pe primul, și primise deja decorația din mâna regelui. La al doilea,
tata-mare n-avea cum să mai lupte în prima linie să poată lua încă o decorație,
că el plecase de data asta la război cu boii lui din bătătură, Vânătu și
Plăvan, să care alimentele în spatele frontului pentru soldați, când se mai
opreau tirurile de artilerie ale rușilor.
Am prins și eu când eram copil boii, până să-i ia colectivul.
Aveau niște coarne, uriașe cât brațele deschise ale lui tata-mare când ținea
plugul în brazdă. Nu știu să fi fost adevărat, dar mirării mele față de
mândrețea de coarne, tata-mare i-a răspuns că nu puteau fi mai puțin falnice, căci
boii se întorseseră de la război cu gradul de generali!...
A primit și tata medalie pe front, doar că a lui n-o ținea la
vedere, nu strălucea, era din același material cu coroana regală, din țeavă de
tun și o ținea ascunsă în piept lângă inimă în plămâni. Când am împlinit opt
ani a crezut că sunt destul de mare, s-a dus la București să facă operație, să
o scoată de acolo să mi-o arate. Când a plecat mi-a zis să am grijă de mama
până se-ntoarce el de la spital, dar nu s-a mai întors!
Mă gândesc, ce greu i-o fi fost Ălui Bătrân, era într-o
duminică, să-i adune pe toți ai lui! Îi chemase de sâmbătă la Merișani, care de
pe unde se aflau. Mița și Gogu se stabiliseră în București(Gogu cu afacerile și
aventurile lui, se însurase cu Tanți, dar asta nu prea conta; pe Mița o luase
Generalul Diamandescu fată în casă; Gica la Pitești la școală, iar Niculaie
încă nu începuse periplul lui prin țară ca să-ți fie greu să dai de urma lui. Se
însurase și Nilă cu Aurica lui Dogaru, dar Aurica lipsește din fotografie. Măcar
unul dintre ei trebuia să rămână la cârciumă. Lenuța, pe zi ce trecea devenea
tot mai înfloritoare, dar nu-și arătase încă independența ei sfidătoare.
Cu siguranță era ziua ĂluiBătrân, știu și ziua, 2 noiembrie
că s-a potrivit să fie odată cu ziua mea. Chiar și la ani ni s-au potrivit
cifrele, el născut în 84, eu în 48. Mai erau copiii Toma și Veronica, tocmai ce
le terminase maica Lina de cusut costumele noi de biserică.
Se întărise și mustul, se făcuse și țuica, era numai bine să
le dea la fiecare partea lui, să aibă în casă de sărbători. Au plecat la
Pitești cu trenul de opt și jumătate, se umpluse peronul când au ajuns ei și se
auzea vuietul ăla mare de la podul de fier ce trecea peste râul Argeș. La
doisprezece aveau tren înapoi. Aranjase deja cu fotograful să fie studioul
liber la ora zece pentru poza lor de familie. Musai la ora 13 și jumătate se
punea masa la Merișani în odaia mare și ĂlBătrân închina mulțumit privind în
jur primul pahar în cinstea lui.
Pornisem de la ideea că nimic pe lume nu e lăsat la
întâmplare, și, ca să ții familia împreună, ai ca un fel de binecuvântare de la
Dumnezeu. Tata-mare i-a pus pe toți într-o fotografie și iacătă că în acea
fotografie și-au prelungit viețile mult peste o sută de ani.
Se pare că am moștenit de la el ideea și la rândul meu am
scris o carte despre neamul Tobârlanilor, Tobârlanii – Gușterele reload. E mai
mult decât o fotografie, e mai puțin? Nu știm ce destin vor avea în continuare
cărțile!...
Am început cu Gușterele, o întâmplare din copilărie pe o coastă de deal cu Maria și un guștere care ne-a salvat de la un mare păcat. Nu știu ce rol a avut gușterele, dar dealul acela unde urma să se întâmple păcatul, după o vreme s-a surpat. Și Maria, și gușterele m-au urmărit toată viața, și în privirile lor am rătăcit între două lumi, fără a le înțelege deplin magia. Am simțit întotdeauna că trebuie să revin și din când în când mai apare câte o carte. Acum urmează la rând, Ferma gușterilor. Mulțumită lui Andy Barcan va apare sper curând la Editura Hoffman.
