marți, 11 noiembrie 2025
Un REGAL, remember
luni, 10 noiembrie 2025
Papucii lui Mario și varanul
Să fie o bucată de proză scurtă,
absurdă, ruptă din Jurnalul meu din anul Apocalipsei(2012, Editura Inspirescu),
cea apărută ca un afiș publicitar fâlfâind azi pe cerul amintirilor Păsării ceți
și a facebookului, că oamenii scriși în text cu literă mică par a fi reali, și,
faptele lor scrise cu literă mare au rămas, oricât s-au chinuit unii dintre ei să
le șteargă. Chiar dacă papucii lui Mario au urcat cu el în cerul animalelor,
imaginile celebre se mențin încă pe blogul meu și în memoria Nikonului...
*
Când au început să se retragă
de prin bărăgane apele murdare ale Dunării, s-a urcat pe una din cele opt nave
trase la chei în portul Constanța, încărcate cu tablă și țevi de oțel dispărute
cu totul de pe firmament pe ultimul drum al flotei, în decembrie 89, cu destinația
Turcia, SUA, Egipt sau Canada. Nu mai știa care era vaporul(!), îi vâjâia capul!
Să fi fost Răselnița, Munzurul sau Calafatul?... Telega sau Făgărașul?...
Poate că Dimisul, mai degrabă Ilfovul baronului de dragnea (greșeală, dragnea
va fi fost să fie baron de Teleorman nu de Ilfov în poezie, mai târziu. O fi el
de aceeași teapă dar corabia lui nu fusese lansată la apă...
Și iuda ăla din studioul antenei,
pastorul, cum se gâdila și se scălămbăia în altă seară de dezvăluiri, cu alte
personaje și subiecte, nu cele din curte... Făcea spume și striga ca din gură
de șarpe unde sunt banii? banii noștri, banii furați țărișoarei să ni-i dea
înapoi până la ultimul cent!
În port a
vorbit cu mazarin, ăsta i-a spus:
“Marea nu e
sigură, corsarul băse e cu ochii pe noi...”
A lut-o în
sus pe Dunăre cu vaporul noaptea, cap compas Viena. Apa murdară nu reușise să
spele toate conturile. Pluteau pe marginile fluviului sacii de rafie burdușiți
cu facturi, până s-au dat la fund de atâta greutate. Și odată a pierdut firul!...
S-a trezit într-o cameră albă cu
cearșafuri albe și halate în două culori vărgate, la terapie intensivă. Îi trăseseră
furtunurile și-l dezlegaseră de la aparate. Acum îl duceau într-o rezervă
întins pe un pat cu rotile. Se dezmeticea din amorțeală. Se pare că fusese o
anestezie puternică, totală și o operație grea. Lumina se cernea tulbure
dintr-un bec de deasupra capului și văzu o femeie. Ba era tânără cu decolteul
adânc, ba semăna bătrână, cu verișoara din Germania. Vru să se ridice. Și cu
mâinile întinse și glasul pierit agăță de aer un sunet, un șir de vorbe ca
niște rufe bălmăjite pe sârmă.
– Soră! Soră,
pleacă papucii!... Cu prezență de spirit, ca să nu-l enerveze femeia îl
liniștii luând papucii în mână din ghearele lui Mario.
– Lasă varane, o să îi legăm de calorifer! Mulțumită de găselniță, jucă mai
departe prefăcându-se că face un nod marinăresc. Îl mai privi o dată și dădu să
plece. Când să deschidă ușa varanul strigă din nou, întinzând rufele și
scuturându-le puțin.
– Soră! Papucii! Papucii soră,
papucii, pleacă cu caloriferul!…
http://www.youtube.com/v/ltMlTm3os8w?autohide=1&version=3&showinfo=1&autohide=1&autoplay=1&attribution_tag=b_Hc6EZ1sK4WXfobP-eKxw&feature=share
vineri, 7 noiembrie 2025
În pagini de revistă
M-am bucurat să găsesc în numărul din
noiembrie al revistei Argeș un poem din volumul FOTOGRAFII MIȘCATE – REVERENȚE LIRICE,
care va apărea la Editura HOFFMAN (probabil
în ianuarie 2026), mai ales pentru că în revista Argeș am debutat în anul 1971,
iar patriarhul Marin Ioniță a fost cel care a vorbit la librăria Mihai Eminescu
cu ocazia lansării primei mele cărți de poezie Pasărea ceții.
Mulțumesc Simona Fusaru! Mulțumesc Jean Dumitrașcu!
https://centrul-cultural-pitesti.ro/revista-arges-noiembrie-2025/
luni, 3 noiembrie 2025
Timpul seamănă cu un tren
Călătoria încheiată pe A 77, ar
fi putut fi desigur efectuată și pe calea ferată. De-aia ofer celor care au
fost cu gândul lângă mine ieri, și alternativa CFRistă... E drept, mai
zdruncinată și mai tristă cum se pare că e adevărul stării de fapt...
Odată cu mulțumirile pentru urări, pe care le postez aici cu
mult drag, vă asigur că dacă nu vă vor fi pe plac versurile mele(prea filozofarde...
Țara arde și baba se piaptănă!...) o felie de tort de la Irina - Casa cu prăjituri, sigur vă va umple
de plăcere. Doar informația de la mine e gratuită, marfa se plătește...
Încă o dată vă mulțumesc și vă
doresc sănătate!
77. timpul seamănă cu un
tren
timpul
seamănă cu un tren
poate
e trenul trecând peste noi...
noi
traversele căii ferate,
om
lângă om susținem șinele
pe
care lunecă locomotiva și vagoanele...
o
perioadă scurtă devenim pasageri
însă
nu poți alege liber nici trenul
și
nici segmentul de drum
poți
nimeri un tren de marfă
nu
e de preferat bou-vagonul
de
la sindromul vacii nebune
animalele
vii se transportă doar congelate
poate
fi un tren cu soldați răniți
se
poate și un tren de mare viteză
două-trei
sute de km pe oră ploaie vânt
doar
zăpada și dumnezeu întârzie sosirea
lumea
nu se înghesuie în trenurile rapide
în
vremi de criză se grăbește doar timpul
totdeauna
pasagerii se ciondănesc
pentru
locurile de la geam
bătaia
mare e pe trenurile fantomă
acelea
sunt trenuri de lux
unde
timpul cosmic își împlinește
călătoria
de plăcere lent de-a lungul căii lactee
am
urcat în orient-expres era plin
de
baroni conți spioni actrițe și balerine celebre …
întreg
personalul în uniformă
se
uita la mine cu ochi neliniștiți
valuri
izbind o stâncă ivită în calea lor
am
scos biletul de călătorie și
legitimația
de poet era un fals
nu
sunt membru al uniunii scriitorilor
sâmbătă, 1 noiembrie 2025
SĂ MAI ȘI ZÎMBIM
Azi 1
noiembrie e Ziua Evei(Eva Monica Szekely). Ieri 31 octombrie a fost Ziua
Denisei(Denisa Popescu Martin, iar mâine e Ziua Gușterelui(Ion Toma Ionescu). Se
pune firesc întrebarea ce legături magice pot fi făcute, încât lighioana aia
șmecheră de guștere să se urce pe puntea catamaranului celor două respectabile,
dar și frumoase doamne(!), navigând profesionist cu pânzele întinse în oceanul nu
întotdeauna liniștit al spiritului și culturii.
Pentru cine nu știe ce e un
catamaran, este o ambarcațiune elegantă, agilă și încăpătoare alcătuită din
două corpuri de plutire legate de o punte. Pe acea punte s-a strecurat acel
șmecher de guștere, întrevăzând posibilitatea
unei experiențe de navigație lină și liniștită.
Ca
să traduc într-un fel, Eva Monica universitară de limbă română din Târgu Mureș i-a
dăruit Gușterelui când a pornit în lume, un studiu critic în extenso, un fel de
certificat deschizător de drumuri, iar îngerul antiglonț al bibliotecii
piteștene i-a organizat o lansare de neuitat ca să rămână în memorie, cum numai
Denisa o poate face.
Fără
legătură cu ce am încercat să spun până în momentul de față, în spiritul reformelor
guvernamentale(nu strică un pic de ceață!), mai ales tăierile de pensii speciale
cu judecători cu tot(să nu vorbesc cu păcat), care mie mi se par un lucru de
apreciat (sper să nu fiu judecat la Curtea Constituțională pentru asta), am
vrut să fac urări de LA MULȚI ANI, o singură dată pentru cele trei aniversări...
Și
în loc de flori, să zâmbesc și eu, să zâmiți și dumneavoastră, am să vă povestesc
despre floarea de tei a Gușterelui AlBătrân...
BUNICUL TOBÂRLAN
Bunicul Tobârlan,
dinspre partea tatei,
avea un picior beteag şi
baston.
Căzuse în grădina Dumitrei,
galanton,
la un an după ce împlinise 76,
urcat de dragul ei
să-i culeagă floare
din tei.
Dumitra, de tânără
fusese bună prietenă
cu bunica Lina...
Frumoase amândouă(!)
şi multe inimi au frânt
chicotind împreună
și povestindu-și
una alteia
aventurile.
Până ce Lina
(Cum își face viața
împletiturile!...),
i-a destăinuit
ca o proastă într-o seară,
așezate pe bancă
sub teiul din grădina
Dumitrei de peste drum,
că Mitică vrea
s-o ceară de nevastă.
Odată de pe fruntea
Dumitrei nori neguroși
au străpuns cerul
ce se înstela liniștit!
Și fulgere au țâșnit
din ochii ei frumoși!...
Avea pentru Mitică
Tobârlan un plan,
gândul ei ascuns.
Cu bunicul însurat,
Dumitra a păstrat legăturile
de parcă nimic nu s-ar fi
întâmplat...
Cum să lași fructul copt,
necules!
Și, la timp potrivit
când bunica Lina rămânea grea
și slavă cerului a rămas des,
născând zece prunci
dintre care au trăit opt),
Cum spuneam,
la timp potrivit
li s-au împletit de-atunci
nu doar gândurile,
ci s-au înnodat
şi niscaiva rânduri-rânduri
de legături ascunse,
pe care le știa
toată Valea Pribei.
Probabil le aflase și teiul,
fragil la suflet și sensibil.
El ce să zică și cum să
tacă?...
Nu s-a opus când Dumnezeu
a rupt o cracă
de sub picioarele
lui Mitică,
pedepsindu-i
călcătura strâmbă.
De la un timp(am 76!),
anii sunt tot mai grei...
Simt că mă junghie
şi pe mine genunchii,
s-au betegit şi ai mei
de când am început să înțeleg
buchea lumii
cu adâncimile ei
nepătrunse...
Pe femeile care şi-au cuibărit
în inima mea
gânduri ascunse,
indiferent că erau Ana,
Gena, Adriana. Lorena,
Lia sau Miruna,
le-am numit pe toate Maria,
ca şi cum ar fi fost una,
şi... m-am ferit să mă urc în
tei.
Cu junghiul şi mintea de-acum,
nu mai sunt sigur
că atunci am judecat corect!
Îndoiala e tot mai mare!...
La ce bun a fost să respect
cele zece porunci,
să țin post şi să nu mă urc în
tei
să culeg floare pentru
mai multe femei...
dacă genunchiul oricum mă
doare?...
Abonați-vă la:
Comentarii (Atom)