Ai un blog sau
scrii pe facebook, nu e atât de simplu să prestezi aproape
în fiecare zi, dar nici nu te obligă nimeni. E
pasiunea ta, poate fi exercițiul zilnic, antrenamentul, înainte de a oferi în arenă pe terenul de joc spectacolul de gală.
Mai ales acum după ce am trăit vremurile Covidului știm ce însemnă un meci de fotbal, o partidă de tenis fără spectatori, sau o postare fără cititori… Spectacolul acela, postarea, poate submina
valoarea implicită a unui subiect important şi necitită se destramă, şi e o altă dramă ce se pierde în neant!… Dar să-mi duc raționamentul mai
departe ca să nu uit în ce parte vreau să ajung.
Scrisul nu
vine de la sine, el cere concentrare, idei clare, prospeţime în expresie şi o ținută elegantă care să te reprezinte. Rar reușești să fi mulțumit tu însuți de produsul la care ai trudit. Simți că puteai să-l finisezi,
dar nu e timp să întârzii aspra lui ca să nu-ți pierzi puținii cititori
obișnuiți să intre măcar o dată într-o zi pe blogul tău. Sau poți rata aventurierii de stil nou, fără cauze, ce rătăcesc prin hăul blogosferic
în andropauze... Cu siguranță vei reveni la text şi-l vei privi sub lupă în oglinzi, când
vei dori să construiești o carte.
Ai ridicat
deja primele grinzi şi-ți vine-n minte textul respectiv. Nu-l lași olog, îl scoți din întuneric
şi e un bun motiv să-l duci la
filolog. Pudrezi cu talcuri în tot locul și vezi de ți-a surâs norocul când numeri suficient de multe like-uri. Aşteptarea e mare. Te simți nedreptățit!... Îți mai citești odată postarea,
textul pare bun!... Ți-ai fi dorit să-l împărtășești cu mai mulți. Ai tu niște repere,
prieteni care ți-ai dori să-l citească, să crești în ochii lor(!). Şi, ca un
delincvent mărunt de ocazie faci un abuz, o șmecherie nevinovată (nevinovată ți se pare ție, ești confuz...). Pui o etichetă cu numele persoanei importante care contează pentru tine şi într-o clipă ești pe peretele dumnealui. E de rău, e de bine?
-E de rău(!), sare fiica mea cea mică, intransigentă. Tată ești țigan? Că țigăncușă
n-aș putea să-ți spun!... Intri în casa omului fără să bați la ușă şi te speli pe
mâini cu săpun ca Pilat din Pont?... N-are cum să-i placă asta nimănui!
Întreb şi eu pe cei din listă, prieteni ai
mei pe al căror perete, cu apucături brunete
m-am expus lipind etichete. Ce fac cu ele acum, le dau jos?... M-a luat valul şi-am sărit calul, cum procedez? Să pun țambalul pe batistă şi să tac?...
Mă gândesc, prietenii mei pot alege ce e mai bine pentru
ei. Nu vor brunete pe perete, nu se dărâmă planeta dacă șterg dumnealor eticheta...
