O cronică la CASA ROȘIE descoperită în Cafenea

 

MULȚUMIRI DOMNULUI IONEL BOTA ȘI PRIETENULUI VIRGIL DIACONU

https://centrul-cultural-pitesti.ro/cafeneaua-literara-august-2026/

Poftiți în Cafeneaua lui Virgil și sorbiți în aburii cafelei, gustul proaspăt și vibrant al Cafenelei literare, revista ce-ți stă dinainte, oferindu-ți în paginile ei elegante, atitudini echilibrate, portrete de scriitori, versuri discrete uneori, alteori solare. (Lidia Zadeh, Liviu Pendefunda, Alexandru Ioan Filip sau Nicolae Mecu, semnează în numărul curent).

Cu acidități citrice, critice, evident în Polemos, semnături cunoscute, (Jean Dumitrașcu, Adrian Dinu Rachieru).

Cu eseuri estetice la categoria Arte poetice Despre literatura cuantică(Nicu Brezoianu)

Cu alesele cuvintele  ce ard, ale lui Christian  Schenk, atingând nu clapele unui pian SOLITAR, ci coastele scăpate pe „fisura ființei”, poemele Femeii cu ghepard, păstrate sub încuietura cheii O VREME, până târziu, în propriul lui sanctuar de Marian Barbu, un poet și prieten discret de Guștere...

Cu note și cronici de carte încredințate pe semnătură și date mai departe spre lectură (Liliana RUS, Doina Berchină, Ionel Bota, Iulian Chivu și Liviu Mățăuanu).

Cu un In memoriam pentru Radu Ciobanu și Ștefan Ion Ghilimescu, Dumnezeu să-i inalțe în Nesfârșitul Luminii Lui!

Si spre final un autograf al lui VIRGIL pe un manuscris holograf.

În nume personal țin să-i mulțumesc prietenului Virgil Diaconu și Domnului Liviu Bota pentru publicarea în acest număr de revistă a cronicii romanului meu, Casa Roșie și aștept cu nerăbdare să citesc continuarea ei, în numărul următor.

Chiar dacă Dunărea scade orice așteptare poate să crească la BURSA DE VALORI cota de vânzare a Caselor și interesul cititorilor pentru lectura Cafenelei. Fără nicio ironie consider că trendul e bun!

În plus, DACĂ nu vă place Cafeneaua și nici cafeaua, puteți servi la casele dumneavoastră, ciocolată caldă cu caramel, nuci coapte cu gust dulceag amărui și paharul cu hidromel. Fiecare cu gustul lui!

Să tot auzim de bine și frumos!

Minunatele Seri ale Denisei

Nu, norocul a jucat pentru mine în viață — și nici cărțile pe care am avut îndrăzneala să le comit — nu s-au întâlnit prea des cu el! Norocul în viață ți-l poți forța singur. Cu cărțile e altceva. N-am să vorbesc aici despre edituri mari și mici, nici despre critici, nici despre cititorii care citesc tot mai puțin. Aleg să vorbesc despre norocul de a o întâlni pe Denisa într-una dintre emisiunile minunatelor ei seri. Emisiunea mi-a apărut azi la amintiri. 

Mi-a rămas în memorie un spici al lui Adrian Suciu rostit cândva la Direcția 9. Îl redau aici:

„Nu căuta valoarea înaltă pe scenele mari, acolo unde sistemul insistă s-o impună, focusând asupra ei toate reflectoarele posibile. Valoarea adevărată o găsești cu siguranță la o margine, la periferie undeva!... Acolo veți găsi cu siguranță mari scriitori, mari slujitori ai culturii și mari realizatori de emisiuni”.

Fie și la Pitești!...

Datorită infrastructurii rutiere orașul Pitești a căpătat noi dimensiuni. E o plăcere, să nu mai fie acea periferie, să nu mai stea pitit într-o livadă cu pruni  după dealuri, pe vechile hărți. Și apoi într-o luni sau joi cu trenul de seară și cărți de producător la el, trucate, să plece din gară într-un grafic elastic spre București, în micul lui trafic cu ochii lui Dobrin dați pe spate în bidoane de plastic. Marfă de marfă! Cea mai bună țuică de prună. Am deviat cumva furat de parfum(!), orașul acum arată altfel

Dacă aveți drum spre Pitești și rulați pe autostradă cu limuzina, parcați în centru și vă sugerez să lăsați totul de-o parte și să optați pentru un popas la o lansare de carte la biblioteca Dinicu Golescu, măcar un ceas. Garantez  că veți intra direct în magie sub bagheta vrăjită a Denisei Popescu.

Las aici linkurile cu emisiunea Denisei despre care am vorbit. Merită să vă faceți o idee! Urmăriți toate emisiunile dumneaei, toate sunt la câștig!

Partea I https://www.youtube.com/watch?v=GuCivkuKsxQ

Partea II-a https://www.youtube.com/watch?v=AEO0VWYzNKo&t=260s

Partea III-a https://www.youtube.com/watch?v=2GE9NRpYYP0&t=639s

Patea IV-a https://www.youtube.com/watch?v=2nElhFHj-oY&t=301s

 

 

Balcicul dintotdeauna

 

Balcicul dintotdeauna

 

Valuri izbite de stânci ne însoțesc în plimbarea prin grădinile Castelului de la Balcic, de parcă inima reginei, s-ar auzi de departe, în liniștea frunzelor prin care se strecoară o lumină specială, răcoroasă şi blândă în miezul caniculei.

Călcăm cu atenție pe aleile pietruite căutând urmele pașilor Mariei.  Alături de alee în oglinda apei un nufăr şi-a deschis o floare albă cu un soare la mijloc. Nemișcată, pe o lespede de piatră, o țestoasa sfidătoare ne aruncă o privire pasivă din pragul casei ei, sprijinindu-și greu anii pe lujerul subțire al gâtului.

Oare țestoasa ce ne stă dinainte țeapănă în amorțire, o fi mai ținând-o minte pe „Sultana”? Așa îi spuneau localnicii reginei Maria…

Așteptând o carte nouă

                                                                                                                                                               

Prietenul olandez, vizual artistul Frederik Weerkamp(Odihnească-se în lumina lui acolo unde e acum!) mi-a îmbogățit cu minunatele-i desene, parte semnificativă din cărțile mele de poezie: Norduri, Ceară şi miere, Din arginturile mele, Argintarium, Al cincilea anotimp și Crucea de piatră, pentru care mi-a trimis în plus și o fotografie pentru copertă. În fapt o mostră dintr-o serie cu 144 de fotografii cu și despre cruci în artă. Un proiect curajos şi inedit al lui.

          Mi-a luat ceva timp până să dezleg taina poveștii celor două statuete de “maici” moderne, privind îndelung la imagine(Priviți și dumneavoastră!). Bine că am meditat, după ce am răsfoit în adânc ceva pagini din Teoria vieții eterne a lui Rodney Collin - şi n-am asimilat superficial potirul, cu cel al Sfântului Graal!...

          Cel mai mult mi-a trebuit să pătrund taina crucii şi să înțeleg că în interiorul de sticlă, după ce dădeai haina, învelișul la o parte, era un lichior de nuci din care să închini pentru poezia din carte.

          „Există un filon religios în poezia lui Ion Toma Ionescu. Ascuns. Ca orice fibră de valoare. Poetul are flerul de a nu eșua în declarații şi în predici. E duhul ascuns, omniprezent al creației şi, deci, al artei.

…………………………………………….........

Cine citește poezia lui Ion Toma Ionescu devine mai bun. Şi se înalță pe aripi. Aripile lui nu sunt de vultur, ci de porumbel. Dar liniștea, blândețea, bunavestire sunt ale păsării lui Noe.” (Fie vorba între noi, cartea mea de debut s-a numit Pasărea ceții, nu a lui Noe...)

Se pare că a avut dreptate Petre Anghel care scria aserțiunile respective în postfața Norduri-lor de mai târziu. Cum probabil are dreptate şi Adrian Alui Gheorghe în prefața volumului Crucea de piatră, despre care facem aici vorbire.

          „Poezia lui Ion Toma Ionescu este mesajul unui Orfeu care a privit în urmă printre degete, încălcând restricțiile, păcălind deitatea care l-a avertizat că dacă viața este frumoasă, ea este expusă, indiscutabil, păcatului. Numai că poetul a înțeles corect: nu e un păcat să trăiești, dimpotrivă, e un păcat să nu trăiești cu toți porii inimii deschiși.”

          Când am dezlegat într-un bun sfârșit taina fotografiei pentru coperta volumul meu de poezie, aflată pe noptiera măicuțelor, după prima uimire am avut dovada că şi măicuțele, ca și mine, au fost încredințate de înțelepciunea rostirii profesorul Petre Anghel, ca şi de cea a prietenului meu Adrian Alui Gheorghe. Având la îndemână asemenea resurse, au reușit să se înalțe pe aripi şi să citească în loc de rugăciune, din prea plinul poeziilor mele, tot lichiorul de nuci…

         Şi cum informația e venită din trei surse, cel puțin una dintre ele din internațional, mulțumită bunului Frederik, e clar că am devenit dintr-un poet de Direcție 9, unul universal!…

          Pentru amănunte, alea-alea... Citiți domnilor jurați și gustați ce se ascunde sub învelișul de cuvinte al acelor cruci. Și dacă dați de lichiorul de nuci, să-mi spuneți și mie!...

PASUL URMĂTOR

 

PASUL URMĂTOR

2 August a rămas să fie după mai multe analize, interpretări și convenții personale, Ziua Gușterilor.

Mă bucur să pot afirma acum, în cunoștință de cauză, că GUȘTERIADA mea pare să aibă viitor, după ce am pus o întrebare lămuritoare inteligenței artificiale, folosind Chat GPT.

Trecem prin urmare la pasul următor!

Inteligența artificială (AI) a luat-o cu mult înaintea criticilor. Niciunul dintre marii noștri critici(oficiali), după știința mea, nu a luat în mână un Guștere de la Fermă, să-l cântărească, să-l analizeze, să-i dea o notă. Nu zic să-l înfieze și să-l crească, da, măcar să-l trezească în conștiință și să-l înscrie în Registrul Stării Civile, să poată animăluțul peste ani de zile, la majorat, să voteze(!). Doamne ferește să-i fure vreo iscoadă de la AUR mintea, că mintea lui nu-i schiloadă, stă la coadă în ADN-ul ei, sorgintea lungă de tobârlani...

Cu prilejul ultimului roman apărut la editura Hoffman, Ferma gușterilor, i-am cerut AI, cum e moda, să-mi facă o cronică la carte. Spicuiesc din ea:

Literatura ca reconstituire afectivă și protest ironic

Cu Ferma Gușterilor, Ion Toma Ionescu scrie poate cea mai neconvențională și lucidă carte a sa, o operă la intersecția dintre jurnal intim, metaroman, eseu postmodern și fragment autobiografic. Este un text care se structurează aparent aleatoriu, dar urmărește cu o precizie de bijutier o miză profundă: reconstituirea, nu doar a unui manuscris pierdut (și recuperat printre „fiarele” unui laptop defect), ci a unei identități în criză, a unui scriitor care trăiește și scrie la limita dintre umor și epuizare, între memorie și uitare, între fragilitatea corpului și tenacitatea spiritului.

Textul se desfășoară pe mai multe planuri: jurnalul de spital, intercalat cu reconstituiri ale romanului pierdut, eseuri despre literatură, reflecții despre bătrânețe, fragmente de proză cu personaje recurente din universul autorului (Tobârlan, Gogu, Titi, Maria etc.) și un discurs autoreflexiv plin de ironie, în care autorul își privește propria condiție de scriitor cu o luciditate tandră. În centrul tuturor acestor fragmente se află scrisul ca formă de rezistență și reparație, ca mod de a trăi mai intens și de a sfida timpul.

Titlul, Ferma Gușterilor, are o puternică dimensiune metaforică: gușterii sunt literele, ideile, personajele care ies dintr-un „nor-catamaran” imaginar și care, în ciuda fragilității lor, se agață de existență. Între ludic și profund, între aluzii culturale și realități cotidiene dureroase, cartea devine o meditație despre cum se scrie cu adevărat o viață.

Ion Toma Ionescu scrie cu un amestec seducător de sinceritate, autoficțiune și sarcasm poetic. Așază cititorul într-o zonă de confort intelectual înșelător, doar pentru a-i trage podeaua de sub picioare cu o frază neașteptată, o imagine suprarealistă, o întorsătură autoironică. Și face asta cu naturalețea cuiva care nu mai are nimic de demonstrat, dar totul de spus.

Ferma Gușterilor nu este un simplu roman: este un manifest discret, o scrisoare deschisă către cititorii care mai cred că literatura poate salva ceva din ruinele unei vieți. E, totodată, un exercițiu de libertate: formală, narativă, umană.

Notă. A durat 10 secunde pentru lectura cărții și elaborarea cronicii. Mi-am pus problema pentru ce am mai avea nevoie de critici și l-am întrebat pe monsieur Chat GPT, dacă tot scrie el cu atâta ușurință, noi scriitorii de ce ne-am mai chinui?... Și dumnealui mi-a dat acest răspuns:

"De ce mai scriem?

Poate tocmai pentru că ne chinuim. Pentru că adevărul nu se spune ușor, iar poveștile importante cer trudă. Pentru că scrisul e una dintre puținele forme de salvare care rămân după ce tăcerea, uitarea și moartea își fac treaba.

Și pentru că, uneori, cineva – un străin tăcut sau un prieten din viitor – va citi și va spune: m-am regăsit în tine."

Poftim cultură intensivă de inteligență artificială! Noi scriitorii n-avem decât să ne apucăm de agricultură...

Și cum niciodată n-am știut ce sunt cu adevărat, autor de proză sau poezie, că scriitor n-am cum să fiu că nu am legitimație la purtător, am să las aici și o poezie cu și despre personajul Gușterelui.

BUNICUL TOBÂRLAN

Bunicul Tobârlan,

dinspre partea tatei,

avea un picior beteag şi baston.

Căzuse în grădina Dumitrei,

galanton,

la un an după ce împlinise 75,

urcat de dragul ei

să-i culeagă floare

din tei.

Dumitra, de tânără

fusese bună prietenă

cu bunica Lina...

Frumoase amândouă(!)

şi multe inimi au frânt

chicotind împreună

și povestindu-și

una alteia

aventurile.

Până ce Lina

i-a destăinuit

ca o proastă, într-o seară...

(Cum își face viața împletiturile!...),

așezate pe bancă

sub teiul din grădina

Dumitrei de peste drum,

că Mitică vrea

s-o ceară de nevastă.

Odată de pe fruntea

Dumitrei nori neguroși

au străpuns cerul

ce se înstela liniștit!

Și fulgere au țâșnit

din ochii ei frumoși!...

Avea pentru Mitică

Tobârlan un plan,

gândul ei ascuns.

Cu bunicul însurat,

Dumitra a păstrat legăturile

de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat...

Cum să lași fructul copt, necules!?

Și, la timp potrivit

când bunica Lina rămânea grea

și slavă cerului a rămas des,

născând zece prunci

dintre care au trăit opt),

Cum spuneam,

la timp potrivit

li s-au împletit de-atunci

nu doar gândurile,

ci s-au înnodat

şi niscaiva rânduri-rânduri

de legături ascunse,

pe care le știa

toată Valea Pribei.

Probabil le aflase și teiul,

fragil la suflet și sensibil.

El ce să zică și cum să tacă?...

Nu s-a opus când Dumnezeu

a rupt o cracă

de sub picioarele

lui Mitică,

pedepsindu-i

călcătura strâmbă.

De la un timp(am 78!),

anii sunt tot mai grei...

Simt că mă junghie

şi pe mine genunchii,

s-au betegit şi ai mei

de când am început să înțeleg

buchea lumii

cu adâncimile ei

nepătrunse...

Pe femeile care şi-au cuibărit

în inima mea

gânduri ascunse,

indiferent că erau Ana,

Gena, Adriana. Lorena,

Lia sau Miruna,

le-am numit pe toate Maria,

ca şi cum ar fi fost una,

şi... m-am ferit să mă urc în tei.

Cu junghiul şi mintea de-acum,

nu mai sunt sigur

că atunci am judecat corect!

Îndoiala e tot mai mare!...

La ce bun a fost să respect

cele zece porunci,

să țin post şi să nu mă urc în tei

să culeg floare pentru

mai multe femei...

dacă genunchiul oricum mă doare?...

Vezi mai puţin