Nu-mi aduc aminte ca înainte de decembrie 89
să fi scris poezii patriotice așa cum cereau vremurile de atunci. Am dovada acestui
fapt pentru că securiștii au adnotat corect într-un raport din Dosarul
de urmărire informativă (DUI), Nr. 1594 / 4 octombrie 1971 / „Albaştrii” Cotă
CNSAS: I 204366, în cadrul procesul de demascare publică intentat „dușmanilor
poporului” (ăștia eram noi un grup de elevi și studenți cu înclinații spre
literatură care voiam să scoatem la Pitești o revistă literară sub numele de
Albastru).
Eram condamnați în acel simulacru
de proces public în fața unei săli arhipline cu spectatori din activele UTC și
de partid, aduși cu autobuzele de prin școli și întreprinderi, nu doar pentru
vina că ascultam postul de radio „Europa Liberă”, dar mai și scriam o proză absurdă
sau o poezie pesimistă, în vers alb, elogiind modul de viață și valorile occidentale...
După 89 am mai comis-o, patriotic vorbind, pentru
că orizontul manifestărilor poetice s-a lărgit considerabil cu accepțiunea că
dacă există valoare, implicit există și patriotism.
Totuși îmi amintesc de o excepție și despre povestea
acelei singure poezii patriotice sub semnătura mea și despre ea am să vă
relatez aici. Poezia se intitulează Manifest și pentru că e scurtă, o voi
reproduce integral.
Manifest
Tinerețe fără
bătrânețe
și viață fără de
moarte
Învață și dă mai
departe
istoria acestui
râu
acestui ram
acestei pietre...
Învață sângele
cum se resfiră
acestui brâu de
munți
acestui neam
acestei vetre...
Învață fiule
și respiră
Prin
1965 debuta în Televiziunea Română o emisiune de excepție Dialog la distanță,
o adaptare autohtonă a unui format italian, Campanile Sera. Realizatorul și
prezentatorul emisiunii era teatrologul și omul de televiziune Mihai Florea
(cunoscut și pentru alte mari proiecte TVR, precum „Steaua fără nume” și
„Floarea din grădină”)
Dialogurile
la distanță se desfășurau sub forma unei competiții artistice de amatori, între
regiunile istorice și administrative ale României socialiste, înainte de
reforma județelor din 1968.
În ediția de
duminică 27 martie 1966 s-au confruntat reprezentanți ai Regiunii Argeș cu cei
ai Regiunii Mureș-Autonomă Maghiară. Acea
ediție a rămas celebră deoarece a marcat debutul absolut pentru două
nume uriașe ale culturii românești, care au reprezentat Argeșul ca artiști
amatori: Florin Zamfirescu (pe atunci elev de liceu), câștigătorul marelui
premiu al ediției, recitând cu un succes răsunător poezia „Legenda mănăstirii
Argeș” și Dida Drăgan, „vocea de flacără a muzicii românești” care debuta ca
interpretă în echipa aceleiași regiuni.
Nu mai țin
minte cum am ajuns în studiourile televiziunii, cine m-a ales pe mine dintre
tinerii membrii ai cenaclului Liviu Rebreanu să reprezint Argeșul. Tocmai se
publicase în ziarul local piteștean o pagină cu poezie și de pe foaia aia de
ziar, Manifestul meu se potrivise probabil cu viziunea regizorală.
Cert e că
la filmare m-a cuprins emoția singur pe scena aia mare din studioul de la
București și după prima strofă am uitat continuarea. Am depășit momentul și am
reluat textul de la început. După ce am terminat, Tudor Vornicu, celebrul Tudor
Vornicu a venit la mine și mi-a strâns mâna!
Bravo
tinere, ai procedat ca un profesionist reluând poezia întreagă. Emoția o tăiem
la montaj.
.png)
