E ziua lui Nicolae Nistor.
La mulți ani și să trăiască Vâlcea Literară!
FOTOGRAFII MIȘCATE
mai aveam două stații
de metrou planetare
să ajung acasă.
Îmi rămăsese în minte
o chemare ca un ecou
fără cuvinte. Un vers
întins peste univers
ca o plasă de nori
„Noi doi, obosiți uneori
de viața în doi,
nu mai știm să dansăm.”
Am gândit că universul din noi
atât de mare, ne învârte
în timp cum vrea el
şi ne fixează în spații
interstelare atât de mici...
Ai timp Ionescule să explici
cu cuvintele tale de poet rebel,
mai vine sau nu
al cincilea anotimp?
Nu mai știm să ieșim din noi.
Cineva ne-a pus lacăt.
Îmbrățișările
în inimi separate
au rămas încuiate.
Brațele prin care în treacăt
ne scurgeam în iubiri,
s-au uscat şi sărutul
a înghețat pe buze.
Vorbim prin omisiune.
Ne înțelegem surzi și fără priviri
sau cu priviri confuze.
Nu mai știm principiul sortit
vaselor comunicante
prin care ne
echilibram în simțiri
şi călătoream andante
ca şi cum puteam trăi nesfârșit.
Nu ne mai pierdem
în tandem,
spontani într-o singură apă,
precum Argeșul şi Vâlsana
când se încapă
unul într-altul
mai în vale de baraj
după podul de fier
de la Merișani.
Ne linișteam vindecându-ne rana
și setea de care sângeram
în livada cu meri...
Treceam apoi strada
și cumpăram pentru copii
jocuri de bricolaj
şi ne înstrăinam zi de zi
pregătindu-ne să urcăm la cer
fiecare în nacela lui.
*
Atâta ceață ai
risipit
în vitrina
unui elefant
sau în pagini
de cărți nescrise,
încât sunt
sigur că știi
lucrul cel mai
important,
în viață la
drum printre vise
nu poți ieși
din hărți nicicum,
dacă te iei
după soare
și dai binețe
în fiecare zi
ca într-o zi
de sărbătoare...
LA MULŢI ANI
TINEREŢE!
Viața nu crapă când crapă.
Să ne bucurăm de ea
încet cât mai încet,
știind sigur că ața
după ce va fi să se rupă
un mare poet
va descoperi încolțit
într-un sâmbure de nucă,
cuvintele care nu se usucă,
nemurind într-o carte
literele vieții în moarte...
Indiferent că guvernele
sapă la dracu-n praznic,
pro formă
punând de reformă
o nouă groapă...
