LA MULȚI ANI DAD

 

Azi e ziua lui Augustin. Și dac-aș fi oracolul de la Delphi, aș pune-o pe preoteasa Phytia să-i citească în norișorul de fum scos din pipă, bunului DAD, reverențele mele lirice scrise în pripă în Fotografii mișcate -- reverberațiile panegirice plantate ca răsad în grădinile de la Hoffman.  Din păcate efectul încălzirii globale a întârziat momentul întâlnirii cu cartea pe viu, deocamdată. Sunt fenomene normale în vremuri de criză și dihotomie damnată(crize politice, crize fiscale, drone fără vize explozive)mai ales când e o carte de poezie!...  

N-aș fi avut niciun stres, era simplu pentru mine să scriu trei cuvinte LA MULȚI ANI, AUGUSTIN! direct pe carte și să las semnătură pentru viitorul celor scrise și să merg înainte senin ca prinzătorul de vise. Fără să explic de ce în cuprins l-am plasat pe DAD dinadins taman la pagina 101.

Pentru că la pagina vârstei lui, am preconizat că va fi atunci ca număr de ani împliniți, musai să ne reîntâlnim să bem un pahar de palincă sau punci și să recitim împreună ce am spus aici. Și analizând literar dacă am respectat măcar în gând cele zece porunci, să mai stăm o vreme cât să ne îndreptăm!

POEZIA

 

POEZIA

Poezia e ca frunza în toamnă...

la cheremul vibrațiilor

fără niciun rost,

nici fată mare nici doamnă,

alungată de la curțile

împăraților...

 

(Nici împărații

nu mai sunt ce-au fost!...),

 

Dată afară în stradă,

Nomadă, fără adăpost

şi suspendată

din inima grațiilor...

 

(Grațiile tivesc limbul frunzei,

doar în schimbul euro-dolar...)

 

Ce-i rămâne

unui amărât de poet

tânăr pensionar ca mine

fără pensie

cu regim special(o rușine!)

decât, să se aboneze

în tăcere la vicii?...

 

(Poezia nu piere,

doar că cere sacrificii!...)

ARGINTARIUM

PESCĂREASCĂ

 

Pescărească

 

Undeva la margine

de galaxie

în al cincilea

anotimp

este un rai

al pescarilor,

unde mrenele

şi floarea

scobarilor,

celelalte neamuri

de pești

argintii,

sar din copaci

buimaci

cu umbra

din ramuri

pe împletituri

de beteală

fir întins

la povești

 

Și tu n-ai decât

să risipești

în nisip

hotărât

momeală

firimituri de

mămăligă

aurie

și-n mijlocul

jocului

îl invoci

pe Ebisu

zeul japonez

al pescuitului

să-i mulțumești

că ți-a înlesnit

Paradisul

norocului...

 

Şi odată

prinzi voci

din senin,

nu știi cum

și de unde vin,

taci şi asculți

nepământene

secunde

la început

numai fum

fără chip...

Freamătul crește

şi privești

vrăjit scene

din altă ligă

cu iele

cântând

şi dansând

îngerește...

 

Îl lași dracului

de pește

şi alergând

către ele

calci

pe mămăligă..

(Din antologia de autor ARGINTARIUM în pregătire)

FAGURE DE APĂ

19. Orgasm

curenţi reci subţiri

lame de brici

străpung pielea

bronzată

apa mării e limpede

calc dungile mierii

desenate

dedesubt

în lumina filtrată

fagure de apă

inconsistent

ce se clatină

şi pulsează

legănând nisipul

întind privirea

deasupra platoşei

de solzi

albaştri-verzui

respiraţia e liniştită

marea încă doarme

fiinţă vie

după orgasmul

unei nopţi

*

Straturi de sare,

peşti încolţind în marea

cea mare…

(Din volumul ARGINTARIUM în pregătire)

Foto, Cristina Florescu

DE CE SE ÎNTORC ALBAȘTRII

      

       

  În prima ediție, poza de pe coperta patru a cărții mele, Dosarul Albaștrii(Ed. Paralela 45, 2011), ne înfățișa pe noi „albaștrii” ca „obiective” ale Dosarului de Urmărire Informativă nr 1594, din 1971, tineri și foarte tineri, când securiștii lui Ceaușescu, după mini-revoluția cultural-ideologică declanșată de Tezele de la Mangalia, ne lipiseră pe spate abțibilduri cu crucea şi însemnul de „dușmani ai poporului”, pentru că nu purtam cu mândrie în piept, ziceau ei, cocarda cu secera şi ciocanul şi stema cu spice și tricolor și nu scriam versuri patriotice.

De fapt asta era problema(!), noi funcționând într-un cenaclu al elevilor și studenților la Pitești, ca tinere condeie, care își doreau o revistă a lor, căreia îi găsiseră și numele – ALBASTRU.

Dacă am fi fost inspirați ne-am fi așezat în fotografie cu spatele, dar din respect pentru adevăr(poza pașnică era făcută de ziua unuia dintre noi), tot n-ar fi avut cum să se vadă clar însemnele de „dușmani ai poporului”. Priviți și dumneavoastră atent!    Cea de-a doua ediție a cărții, – Albaștrii dosarul, de data asta(Ed.Detectiv literar, 2018), are pe copertă o altă poză, realizată la evenimentul lansării Dosarului Albaștrii, scris pe baza documentării în arhivele CNSAS, – ne înfățișează tot pe noi, personajele cărții, reuniți într-o formulă incompletă, dar majoritară, după 40 de ani(în1971-2011), având la gât un ecuson albastru, ca să ne diferențiem cumva de sumedenia de foști securiști aflați în sală prin reprezentanții lor, care în scurt timp au epuizat întreg tirajul adus de editorul Călin Vlasie, spre vânzare.

Puține au fost exemplarele care au ajuns în mâna cititorului obișnuit. Cu tot interesul mare pentru carte şi toate insistențele mele, Editura Paralela 45 nu a mai reeditat-o! De ce?... (Un ochi iscusit și interesat va găsi şi răspunsul dacă va citi Ediția a II-a, completată și adăugită, până la ultima pagină!).

E scurtă viața unei cărți cu tirajul mic, de la naștere şi până la înmormântare într-un raft de biblotecă. În tradiția creștină, la șapte ani(2011-2018 sunt fix șapte ani cât ține finalul plin al unui ciclu pământesc al mortului!). Se dezgroapă oasele, se spală cu apă și cu vin şi se slujesc în biserică de pomenire. Să-i mai dau o șansă cărții şi cititorilor ei, am procedat și eu la fel cu sprijinul unui prieten Firiță Carp, am scos pe piață într-o nouă viață ediție noua, din păcate tot în numai o sută de exemplare!

M-a întrebat odată la Sibiu scriitorul Silviu Guga de ce simt nevoia ca scriitor, să revin asupra unui subiect. De fapt el se referea la alt roman al meu, Gușterele, apărut în două ediții succesive(Ed. Paralela 45, 2013 și Ed. Inspirescu, 2015); urmat chiar și de o a treia ediție cu titlul schimbat, Tobârlanii (Ed. Hoffman,2021) și continuat recent de romanul Ferma Gușterilor(Hoffman 2024) care cu siguranță se va prelungi în gena unei viitoare specii .

Silviu Guga voia să facă un studiu şi îl interesa argumentația mea. Nu știu dacă şi-a desăvârșit studiul. Până la urmă nu m-a lăsat să-i răspund. Și-a dorit să-şi tragă singur concluziile după lecturi. Or fi ajuns la el toate cărțile mele? Sigur nu!...

Convingerea mea este că și în proză, ca şi în poezie, cartea e o ființă vie şi ești liber să ți-o rescrii când şi cum vrei!...  Ca scriitor îmbătrânești într-un anumit moment, sunt lucruri știute, dar cărțile pot întineri dacă le iubești, le aduci la zi și le faci cunoscute!