TABLETELE LUI TOMA

 

BOOKFEST 2026

 

Într-o companie selectă de invitați: Ioan Bogdan Lefter, Adrian Dinu Rachieru, Liviu Apetroaie și Ioan Răducea – moderatoarea evenimentului și Manager al Editurii Junimea, prof. univ. dr. Simona MODREANU – a încercat și a reușit să strunească și să pună în armonie, parcimonios, curgerea grăbită a timpului cu agitația continuă a literaturii de a fi în pas cu vremea.

Un adevărat spectacol de răsfăț al cuvântului a fost ieri 04 iunie, în cel mai liniștit colț al BOOKFEST-ului, în spațiul de joc al Cafenelei DaDa unde scriitori importanți precum Ștefan Mitroi, Virgil Diaconu, Răzvan Voncu, Stefan Melancu și Pompilian Tofilescu, cel care a traversat Atlanticul pentru a fi de față, au venit să împărtășească publicului emoțiile lansării și punerea pe hartă a cărților recente ieșite pe poartă în haine de sărbătoare la Editura Junimea.

După atâtea explozii solare, agnozii și nerozii globale pline de ură, crize fiscale și politichie, iată că reușim să ne relaxăm cu literatură adevărată!

Poate că gândul de a salva omenirea prin poezie e firav și prea devreme!...

Tone de uraniu e știrea, le stocăm încă în pântecul amforei planetare. Ne înarmăm cu drone și plantăm bozii peste chiliile antiatomice săpate în stâncă, în loc să semănăm iarbă și să alergăm în câmp deschis după fluturi...

Va veni ea și vremea metaforei!

 

Pe film secvențe din cuvântul lui Adrian Dinu Rachieru despre Virgil Diaconu, înregistrate de mine din păcate neprofesionist... Si alte câteva fotografii.

https://www.youtube.com/watch?v=BRLXPiDKVfM

PORTALUL ÎN CONTA

 

Ieri către seară eram în mașină cu familia, fiica mea cea mare la volan.

Mergeam către moșia de la Rădești, dinspre partea soției, lăsată de Titi, personajul fabulos din romanul Casa Roșie, nepoților spre moștenire.

Îi ziceam moșie unui loc special, drag nouă, de fapt o grădină unde arsese casa bătrânească din satul de pe deal, cum urci pe Gârlici lângă puțul din răspântie cu 6 spițe la roată. La origini avusese cumpănă. Cât să țină și cumpăna la un puț săpat acolo de sute de ani ca un sens giratoriu unde trăgeau căruțele să potolească setea cailor.

Copiii au curățat grădina, au plantat pomi fructiferi, flori și viță de vie, au schimbat gardurile, au parcat temporar la umbră o rulotă și caută de o vreme prin vecini și neamuri, o fotografie cu imaginea vechii case dispărută în flăcări cu acte si fotografii cu tot, ca să poată purcede la înălțarea casei celei noi care e musai să-i semene, spre deplina mulțumire și odihnă a spiritului tutelar al lui Titi.

Când am ajuns la Gârlici un nor negru amenințător se coborâse peste ulița asfaltată  de primarul din Ogrezea când fură  să-l aleagă la vot rădeștenii.

“Sigur norul ăsta urât aduce piatră!...”  A fost numai ploaie, o răpăială scurtă de vară.

            Am descuiat poarta grădinii, am intrat sub copertina  pavilionului, am apucat să deschid laptopul și până să-mi citesc mesajele, soția îmi face semn să privesc în spate spre Dealul Mare. Un curcubeu imens se arcuise de parcă se deschisese pentru mine portalul cerului.

Prind o fotografie în telefon, după care parcurg primul mesaj ce se insinua pe desktop. Era de la Adrian Alui Gheorghe. Nu norul adusese piatra, ci de la Piatra sosise PDF-ul revistei Conta, cu Portalul meu în ea.

            Uite cum în loc de necaz pentru pomișorii grădinii, PIATRA mi-a adus în suflet bucuria luminii. Mulțumesc Adrian!

https://conta.pravaliacupoezie.ro/

Mi-e dor de Revista Nouă

 

E O ADEVĂRATĂ DRAMĂ atunci când revistele literare se sting și se pierd în uitare, frânturi de cuvânturi risipite, dând vamă în cele patru vânturi, mirese de fum părăsite neiubite, ca un ecou mut în așteptare, gata să renască precum pasărea phoenix din propria-i cenușă și să intre din nou pe ușă sau pe fereastră în inima noastră albastră pe drumul știut

Mi-e dor de Revista nouă!

PRIETENII MEI EDITORII

Îmi scoate facebook-ul azi la AMINTIRI o notificare relevantă asupra modului cum în fiecare an plutind într-o parapantă, aștept (ninge, plouă) cu nerăbdare în piept, să-mi apară o carte nouă, cu numele meu înscris pe copertă, cum m-am angajat personal într-un plan editorial secret, încă activ. Verificați, informația e certă!

De parcă momentul concret s-ar întâmpla într-o gară și eu, fire de poet rară, aștept emotiv să coboare din tren venită de departe, o blondă, elegantă, ispititoare, din tinerețea mea vagabondă(era să zic revoluționar de albastră, dar sunt un modest exemplar din tagma noastră!..). Ce vis, ce vis cu final deschis!

Postez textul apărut inițial în 23 mai 2019, în contextul în care vârsta mea de-acum a trecut demult barierele primelor 70 de cantoane de-atunci. Ioane, unde te arunci? Între timp mai trecură șapte revelioane peste literatură, și, ca să nu ai sechele re-postează cu ghilimele...

*

„Mă uit spre editura Detectiv literar de câteva zile, nerăbdător să văd când iese fumul alb pentru noua mea carte, Al cincilea anotimp… Şi parcă-l aud pe șugubățul şi subtilul Firiță Carp, directorul editurii și prieten al meu:

_Stai aproape, episcoape!...Vine cu papamobilul!" Și a venit papa și nu mi-a tras țeapa. A împărțit darurile...

*

Azi 23 mai 2026 mă uit să iasă fum alb de la Hoffman. Fotografii mișcate. Reverențe lirice. Poezia arde mai greu. Domnul Andy Barcan, directorul editurii, mi-a publicat pe rând trei volume de proză în trei ani succesivi, cunoscând gușterii de Merișani ca lighioane, doar din lecturi.

N-am fost împreună mușterii într-un han! Recunosc, cu Firiță Carp am mai fost, împărțind nopții paharele, nicicum fără rost vreo hangiță!...

Știu și că poezia, nu e ca proza, are doza ei de mister și hotarele nesigure. Iar cadastrarea se face doar în cer. Să dăm drumul fumului să urce! Da, să fie alb! Mulțumesc frumos de înțelegere.