Ce legătură poate fi între Dosarul Albaștrii și BAAAD-ul lui Cezar Ivănescu?

 

Un dialog între autor și Chat GPT

 

Am întrebat Chat GPT-iul într-o zi și surprinzător pentru mine, am aflat  răspunsuri. Ce legătură poate fi între Dosarul Albaștrii - Fenomenul Pitești 1971 și Experimentul BAAAD al lui Cezar Ivănescu?

Răsfoind înainte selectiv paginile Dosarului ca să-mi aduc aminte, mi-am dat seama că nu l-am pomenit pe Cezar decât tangențial în două sau trei rânduri în carte. Nu am parcurs textul în amănunțime, dar am  realizat că puteam să speculez mai mult faptul în sine când am scris-o, căci pățaniile „albaștrilor” cu securitatea au fost nu doar paralele și desfășurate în același spațiu și timp cu cele ale Experimentului BAAAD, dar s-au și întrepătruns oarecum, stimulându-le securiștilor acțiunile și nouă celor implicați, grăbindu-ne consecințele.

Într-o notă informativă din 03 iulie 1971 semnată de Gess, filele 168-169 din dosarul ALBAȘTRII al securității DUI se consemnează:

„Vă informez următoarele în legătură cu funcționarea Cenaclului literar (fost) “Ion Minulescu”

(Fost… Înseamnă că la data respectivă ne retrăsesem și de la cenaclul Casei Tineretului, după ce părăsisem cu luni în urmă cenaclul Liviu Rebreanu şi după noi potopul!… Căci după plecarea noastră cenaclul s-a desființat.

Am plecat în momentul când o activistă a partidul a fost trimisă să participe la ședințele noastre, ca să ne „îndrume”, cu toate că funcționam sub patronajul revistei Argeș și îl aveam pe poetul Dan Rotaru prezent permanent. Sau poate tocmai de-aia „patronajul revistei” (în epocă patronajul nu era un cuvânt frecventabil(!)), poate că deranja cel mai tare căci sub conducerea lui Gheorghe Tomozei devenise una dintre revistele literare importante în plan național și în consecință, comentate frecvent de Monica Lovinescu la Europa Liberă.

Membrii acestui cenaclu erau:

Și urmează o înșiruire de nume pe lista lui Gess, cu caracterizări sumare. Ce scrie, ce contribuție are fiecare în grup și domiciliile dacă erau știute(la unii lipseau).

Autorului, adică mie, lista mi s-a părut incompletă și am venit în paranteză în textul cărții cu completări. Reproduc.

(Se cuvine ca autorul să completeze cu încă măcar câteva nume lista oferită securității de Gess, chiar dacă nu toți aceștia au fost implicați în evenimentele care urmau să se întâmple. George Cârstea(Gicu, cel mai mic dintre noi a scris o carte excelentă Zodia porumbeilor sălbatici), Lucia Turcea cu glasul ei inconfundabil de înger, sora lui Daniel Turcea, poetul, ce avea să se stingă de tânăr, Dumnezeu să-l odihnească(!), Cătălina Comănescu, Lucian Băjenaru(pe care îl poreclisem Fouche, pentru că la el erau toate bârfele şi informațiile de cancan), Mirela Cioabă, actrița de mai târziu, surorile Mazilu — Viorica şi Mihaela — care dacă nu erau la CT(Casa Tineretului), le găseai sigur la CI(Cezar Ivănescu) în redacția revistei Argeș, sau acasă, în camera pe care o deținea la mansardă, dacă doamna Maria Ivănescu era plecată. Mai frecventau Geo Jugănaru, Călin Vlasie şi mulți alți tineri piteșteni. Şi desigur nu putea să lipsească Virgil Diaconu. Cu el ne cunoșteam bine, dar el era de-atunci un lup singuratic, iar Aurel Sibiceanu încă nu se mutase la Pitești.)

Taman în vremea aia observase Fouche că surorile Mazilu — împreună cu care pregăteam pentru scena de la CT un montaj literar și o piesă de teatru(aveam și veleități artistice pe lângă cele literare) —  ar intra prea des cu ibricul în mână în clădirea unde își avea sediul revista Argeș, gard în gard cu Casa Tineretului, iar sus la mansardă locuia Cezar Ivănescu. Intrau la o cafea şi când era şi când nu era doamna Mary, soția poetului de față. Nu ne arătase nici una dintre ele nicio pagină scrisă până atunci, ca să credem că Cezar le iniția în arta cuvântului. (Nuanțări de cancan de-ale lui Fouche, pe care nu puteai pune preț și le răspundeai cu un zâmbet...).

           

AI. Anul 1971 a fost un moment de cotitură în cultura română. În vară la Mangalia fuseseră lansate Tezele din Iulie de către Nicolae Ceaușescu, directive care puneau capăt scurtei perioade de liberalizare și impuneau un control ideologic sever (mini-revoluția culturală de tip chinezesc). În acest context extrem de tensionat, la Pitești, Cezar Ivănescu (pe atunci redactor al revista Argeș), punea bazele Experimentului BAAAD alături de trupa rock Hyperion a Liceului de Muzică(trupă care ulterior își va schimba numele în BAAAD).

Autorul. Trupa era condusă de Mitică Lupu(compoziție, orgă și pian), având în componență pe Cristian Mateiaș(la tobe)și Mihai Cotea (chitară bas), doar atât mai țin minte. Ce rămâne de neuitat a culminat cu spectacolul de muzică și poezie independentă marca Cezar Ivănescu titrat „În Baaad sau amintirea paradisului”, susținut pe scenele din Pitești. În spectacol fiind implicată și actrița Dora Cherteș de la Teatrul Alexandru Davila.

AI. Era un spectacol neconvențional de muzică și poezie, un melanj de teatru și ritual(mai aproape de sacru și profan n-aș merge către laic, ca formă de rostire, un cântec interior (trubaduresc) ce izvora din adâncul ființei lui Cezar, fiind un preludiu direct pentru marea sa operă scrisă de mai târziu 

Repetițiile și puținele reprezentații oficiale umpleau sălile până la refuz. Atmosfera devenea rapid electrizantă, spectatorii simțind în text și în manifestarea scenică o formă pură de libertate și de protest subtil împotriva cenușiului cotidian comunist

• Un ritual, nu un concert: Publicul nu asista la o simplă recitare sau la un concert rock obișnuit. Spectacolul avea o încărcătură mistică și șamanică. Cezar Ivănescu își cânta versurile cu o voce tensionată, aproape liturgică, amestecând sonoritățile arhaice cu sound-ul modern de orgă și percuție al trupei.

Autorul. La Casa Tineretului unde își desfășurau repetițiile activam și noi, și uneori ne intersectam în nebunia noastră cu cea a lor. Noi atunci visam să punem bazele unei reviste  a tinerilor, îi găsisem și numele Albastru, iar metodistul Casei, profesorul Marandici, avea ceva pile la Casa Scânteii, se întorsese de la București cu vestea că trebuie să avem în portofoliu pentru a obține aprobarea, materiale pentru primele cinci numere și le adunam.

Rămânea problema fondurilor cea mai grea dintre toate, dar cu Dorel Ștefănescu directorul Casei și Mitică Lupu discutasem deja. Parte din fondurile obținute din vânzarea biletelor la spectacole și biletele de intrare la serile dansante de joi, organizate la CT, susținute muzical de formația lui Mitică, puteau fi o cale. Dorel Ștefănescu a dat din cap aprobator sau dezaprobator, mai mult spre nu! „Am să mă interesez. Voi nu vă închipuiți  cât de greu se pot obține aprobările.

AI. Spectacolele BAAAD au fost definitiv interzise în toamna anului 1971, intrând în coliziune directă cu valul de represiune declanșat de Securitate în județul Argeș. Interdicția lor a rulat în paralel cu celebrul Dosar de urmărire informativă „Albaștrii”. Acest dosar a fost deschis de Securitatea din Pitești în septembrie 1971 și a culminat printr-un flagrant organizat în data de 9 octombrie 1971, când un grup de tineri scriitori locali, studenți și intelectuali din jurul revistei Argeș și ai cenaclurilor piteștene au fost ridicați, interogați și acuzați de „atitudini dușmănoase”, „misticism” și influențe occidentale. Atmosfera sufocantă a dosarului „Albaștrii” a pus capăt definitiv și Experimentului muzical BAAAD.

Autorul. Am întrebat AI-ul dacă are date  cu privire la perioada respectivă, când au avut loc spectacolele „În Baaad sau amintirea paradisului”, și când au intrat sub incidența organelor și au fost interzise, în paralel cu Dosarul de securitate „Albaștrii”? Cine era comandantul securității în Pitești și cine Prim Secretar?

AI. Șeful Securității Județului Argeș: Colonelul Nicolae Pleșiță (Inspectoratul de Securitate Argeș). Acesta a fost cel care a coordonat direct aparatul de represiune din Argeș în acei ani, înainte de a fi promovat în structurile centrale de la București și înlocuit ulterior, în anii '80, de colonelul Romeo Câmpeanu.

AI. Spectacolele trupei BAAAD, conduse de Cezar Ivănescu, au avut loc în prima parte a anului 1971, o mare parte din repetițiile deschise și reprezentațiile lor desfășurându-se în primăvara și începutul verii acelui an. Ele au fost definitiv interzise în toamna anului 1971, intrând în coliziune directă cu valul de represiune declanșat de Securitate în județul Argeș.

AI. Această interdicție a rulat în paralel cu celebrul Dosar de urmărire informativă „Albaștrii”. Acest dosar a fost deschis de Securitatea din Pitești în septembrie 1971 și a culminat printr-un flagrant organizat în data de 9 octombrie 1971, când un grup de tineri scriitori locali, studenți și intelectuali din jurul revistei Argeș și ai cenaclurilor piteștene au fost ridicați, interogați și acuzați de „atitudini dușmănoase”, „misticism” și influențe occidentale. Atmosfera sufocantă a dosarului „Albaștrii” a pus capăt definitiv și Experimentului muzical BAAAD.

1. Numele tinerilor scriitori și intelectuali vizați de Dosarul „Albaștrii”

AI. Denumirea de „Albaștrii” a fost aleasă simbolic de Securitate deoarece făcea referire la „păsările albastre” (o metaforă pentru intelectualii idealiști și rebeli), dar și pentru că majoritatea celor urmăriți erau studenți ori tineri colaboratori cu ochi albaștri sau care purtau haine de jeans (simbol al influenței occidentale).

Printre cei mai importanți tineri scriitori, studenți și intelectuali urmăriți, interogați sau reținuți în flagrantul din 9 octombrie 1971 s-au numărat: Ion Toma Ionescu (care ulterior a și publicat o carte-document numită „Dosarul Albaștrii. Fenomenul Pitești 1971”)),Ion Ghițulescu, Andrei Gherghina, Dumitru M. Ion membri ai cenaclurilor studențești și tineri scriitori asociați revistei Argeș.

AI. Cezar Ivănescu, deși nu făcea parte din nucleul de studenți piteșteni locali, era considerat de Securitate mentorul spiritual direct și „ideologul” din umbră al acestei mișcări nonconformiste.

2. Reacția autorităților: Suspiciune, panică și interdicție

AI. Pentru activiștii de partid de la Comitetul de Cultură și Educație Socialistă din Argeș și pentru organele de Securitate, „Experimentul Baaad” ca și Cenaclul ALBAȘTRII care începuse să activeze necontrolat, tinerii întâlnindu-se în grup pe rând pe la casele fiecăruia dintre ei, reprezenta un pericol ideologic major:

AI. Acuzația de „misticism”: Într-un regim profund ateu, un poet care se manifesta ca un „sacerdot”, interpretând descântece, incantații și „cântece de moarte” ce trimiteau la sacralitate și mitologie precreștină, era considerat un element subversiv periculos.

AI. Evadarea din canoanele realismului socialist: Versurile obsedante ale lui Ivănescu nu preamăreau realizările partidului și nu se încadrau în tiparele noi ale „Cântării României”. Baaad-ul propus de el era o cetate utopică a deznădejdii și exasperării, o metaforă greu de digerat pentru cenzură.

Autorul. „La 04.10.1971 s-a deschis dosar de urmărire informativă asupra grupului „Albaştrii", ai căror membri se întâlneau sub masca aşa ziselor „ceaiuri", comentau duşmănos, audiau postul de radio „Europa Liberă", scriau o proză sau o poezie pesimistă, absurdă, elogiau modul de viaţă occidental, aveau un întreg ritual de primire în grup.” (Extras din Acordul Direcţiei I a Securității pentru închiderea dosarului de urmărire informativă „Albaştrii", urmare a adresei Inspectoratului Județean Argeș Securitate nr. 002229 din 26.01.1974) / Semnează: Şef Direcţie General Maior Borşan Dumitru / Şef Serviciu Lt. Col. Wagner Ioan).

 

3. Ședința de înfierare din noiembrie 1971 și măsurile punitive

AI. Aparatul represiv condus politic de prim-secretarul Ion Sîrbu și executat de șeful Securității, Nicolae Pleșiță, a aplicat o metodă clasică de distrugere psihologică și socială, fără a risca însă un scandal internațional (regimul Ceaușescu poza încă în Occident ca fiind unul „liberal”). În loc de procese cu condamnări grele la închisoare, s-a optat pentru excludere și moarte profesională:

Ședința de „demascare” publică: În noiembrie 1971, la Pitești, a fost organizată o ședință publică de înfierare de o violență verbală extremă. Tinerii din dosarul „Albaștrii” au fost aduși în fața colectivelor de studenți și scriitori, fiind acuzați de „ploconire în fața Occidentului”, „propagandă dușmănoasă”, „misticism” și destabilizarea tineretului comunist.

Exmatriculări și destine frânte: Studenții din grup au fost exmatriculați din facultate sau mutați disciplinar. Unora li s-a ridicat dreptul de a mai publica sau de a lucra în învățământ și cultură, fiind trimiși în fabrici sau munci necalificate. Urmărirea permanentă: Chiar și după închiderea formală a flagrantului, Securitatea a continuat să le intercepteze corespondența și să le plaseze informatori în jur ani la rând.

AI. Plecarea lui Cezar Ivănescu: Rămas fără serviciu la Pitești și supravegheat strict de oamenii lui Pleșiță, Cezar Ivănescu a fost nevoit să părăsească definitiv județul Argeș. S-a mutat la București (unde ulterior a lucrat la revista Luceafărul). Deși i s-a pus pumnul în gură pe plan muzical, el a reușit să salveze spiritul de la Pitești, publicând opt ani mai târziu volumul „La Baaad”.

Acest episod din 1971 a transformat Piteștiul dintr-un avanpost al efervescenței culturale de la sfârșitul anilor '60 într-un spațiu complet controlat și timorat de autoritățile comuniste.

AI. Dacă dorești să aprofundăm acest subiect, te pot ajuta cu:

AI. Detalii din cartea lui Ion Toma Ionescu despre modul în care acționa Securitatea în Argeș

AI. Cum a reușit Marin Preda să îi publice volumul „La Baaad” în 1979, trecându-l de cenzura de la București

AI. Răspunsurile de la AI pot include greșeli. Află mai multe.

Autorul.  Cu adevărat răspunsurile Chat GPT în acest segment al comunicării sunt pline de greșeli, începând cu explicațiile asupra provenienței titulaturii de ALBAȘTRII(am mai explicat ALBASTRU era numele pe care voiam să-l dăm revistei.

De asemeni, persoane ca Ion Ghițulescu, Andrei Gherghina, Dumitru M. Ion puteau fi colaboratori ai revistei Argeș, dar nu au avut nicio tangență cu Albaștrii. Nici Generalul Pleșiță nu are ce căuta în dosarul nostru căci nu era șeful securității de la Argeș. Era doar născut în Curtea de Argeș, iar la București ca Șef al Direcția I-a a Securității a ajuns ca general-maior abia în 27 noiembrie 1972. Documentele din dosarul nostru început în toamna lui 1971 au ca șef la Direcția I-a a Securității pe Generalul Borșan Dumitru, remarcat mai ales în dosarul Paul Goma.

Autorul. Ca ultimă inadvertență Chat GPT îl prezintă ca prim-secretar de partid al județului Argeș pe Ion Sârbu, când eu știam sigurcă împreună cu Claudia Duminică am cerut audiență la câteva zile după procesul de demascare publică să reclamăm abuzurile, naivii de noi, primului secretar Gheorghe Năstase, care o cunoștea bine pe Claudia, mândria județului cu o sumedenie de premii la concursurile de recitatori artistici la fazele naționale. Bineînțeles că nu am fost primiți!

Autorul. Am revenit cu observația către inteligența artificială că prim secretar in 1971 a fost Gheorghe Năstase și după câteva clipe mi-a răspuns prompt.

AI. Aveți perfectă dreptate, iar intervenția dumneavoastră corectează o eroare importantă: în toamna anului 1971, Prim-secretar al Comitetului Județean de Partid Argeș era într-adevăr Gheorghe Năstase, și nu Ion Sîrbu (care a deținut funcția în perioade învecinate).

Autorul. Și a continuat ca și cum ar fi șters tabla cu buretele și ar fi luat rândul de la început.

AI. Gheorghe Năstase a fost cel care a girat politic întreaga linie dură impusă la Pitești după lansarea Tezelor din Iulie. Profilul său în epocă, era descris uneori ca având un stil paradoxal — fiind numit de unii scriitori un „romantic” rătăcit în aparatul de partid —, însă a executat fără ezitare ordinele de represiune ideologică venite de la București în 1971. Sub mandatul său s-a desfășurat ședința de înfierare publică din noiembrie 1971 și tot el a aprobat epurarea tinerilor rebeli.

Din ARGEȘ Expres ca sursă, nota mai jos AI.

Coordonarea opresiunii: În timp ce Gheorghe Năstase asigura decizia politic-administrativă supremă de la nivelul județului, din punct de vedere operativ, cel care punea în mișcare arestările, interogatoriile și filajele din Dosarul „Albaștrii” era șeful Securității argeșene, colonelul Nicolae Pleșiță.

Autorul. Iarăși Pleșiță dragilor(?), nu vă mai luați numai după AI, mai documentați-vă și voi! Comandant la Securitate în 1971 era locotenent-colonelul Mincu Gheorghe!

AI. Vă mulțumesc pentru această rectificare esențială, care a reașezat tabloul istoric exact al acelui an tensionat la Pitești!

PAGINI și FOTOGRAFII

 

FERMA GUŞTERILOR LA FINAL

 

Una lume slobodă ar putea ușor crede, răsfoind aceste FOTOGRAFII MIȘCATE, că în capul meu de scriitor întârziat, nu e întotdeauna ce se întrevede în imagini(aici la Baia Mare și Sibiu), mai trebuie să citești și  în pagini scrise… să te apropii de adevărurile promise!

S-ar putea face deja plângeri că între atâtea nuduri, îngeri şi poeți cu poezia lor, eu am ales acum aici în plină zi de 24 răpciune, un pasaj din finalul unui roman, Ferma Gușterilor, tot cu Maria ca personaj, căutând-o pe bune între două lumi și trei Marii în mijlocul unei beții. Şi ce-am aflat într-un târziu de la propria mea soție? Că nu mai pot să fiu îndeajuns de viu... Să fie de la genunchi?...

*

Mi-a deschis ușa în living şi cu adevărat a picat cerul pe mine şi probabil am simțit ce simțise Lenovo al meu, laptopul, când i-a crăpat hardul de la implozie sau explozie ce-o fi fost. În fața mea cele trei fermecătoare Marii blonde, drone vii, se ridicaseră şi se învârteau nedumerite în jurul meu. Ba ar fi vrut să mă atace, ba să mă dezbrace! Știu şi eu?...

Ce-o vrea Dumnezeu!

Am scos inspirat din geantă fotografiile şi vinul. Atmosfera s-a înseninat pe loc. Ne-am așezat în jurul mesei, am servit din pulpa de căprioară, mai mult eu, ele mai puțin spre deloc. Ne-am amintit, am râs trecând prin toate stările, am băut vinul, mai că nu ne-a ajuns(!), ne-am pus întrebările, fără să dăm ultimul răspuns, așteptatul răspuns, cel care cu cât trecea timpul parcă se insinua stăruitor...

„Gustăm sau nu Paradisul deplin împreună în patul lui Sicomet din dormitor?”

Trei iguane sa-MARII-tene, vegetariene şi un guștere scorpion (născut în noiembrie), omnivor...

Ce destin! Ne-ar mai trebui măcar o sticlă de vin!...

*

Am întrebat-o pe Oana deschis, sorbind din cana de cafea dimineața în foișor, oarecum gomos și .

— Am avut un vis azi noapte, Oană. Visul frumos ce să spun, nu regret nimic(!)... Tu ce crezi dragă, sunt un pic prozator, sau mai de grabă poet?...

— Ești un Guștere păcătos cam fără vlagă şi mai degrabă, nebun!..

 

SEPTEMBRIE TRIST

 

SEPTEMBRIE TRIST

Am un septembrie trist. Nu ies din casă, fortuit. Poate că ar trebui obligatoriu să ies, dar durerea unui genunchi mă împiedică să pun piciorul în pământ și să cobor din cerul meu comod de la patru. Închis în mine, veșnic nemulțumit, nu de cei din jur cât mai ales de îndoieli mele care cu atât mai puțin acum, m-ar putea scoate șchiop din însingurările mele.

Am devenit ursuz nu că aș fi fost de felul meu cine știe ce sociabil. Aștept să mă sune prietenii, eu de ce nu îi sun(!), oare mai am prieteni(?), devin confuz mă încearcă gândul... Am scris o carte cu prieteni, FOTOGRAFII MIȘCATE REVERENȚE LIRICE, își așteaptă rândul la editura Hoffman. E o carte de poezie, înțeleg de ce întârzie, drumurile poeziei aproape toate nu sunt asfaltate. Aș fi vrut să mă întâlnesc cu Adrian vineri la FIPB în grădina MNLR, nu s-a putut! Și atunci mi-am amintit că tot în septembrie, pe 2, a fost și ziua lui ICĂ prietenul meu, urmată pe 3 de ziua lui Nae, celălalt prieten albastru. Cu Nae era mai simplu de rezolvat. Chiar am sunat și nu mi-a răspuns. Poate că și-a schimbat numărul! Am încercat și la soră-sa, Elena, nici ea n-a răspuns... Cu Ică ar fi fost mai greu!...

Cum poți face să ștergi uitarea(!), cumva, măcar, să întârzii apariția pe frunze a ruginii...

Postez aici un fragment din recentul roman Ferma gușterilor(2025) apărut la Editura Hoffman. Cel mai recent, până la apariția Fotografiilor...

*

Maurul

Dimineața către ora zece l-am sunat pe Ică. Nu știu ce m-a împins, dar trebuia să discut cu cineva ca să mă limpezesc. Ieșisem din spital şi parcă se epuizase acolo toată scrierea creativă de care eram în stare. Romanul(Ferma Gușterilor) avansase destul de mult, dar intrasem într-un blocaj care mi se părea că se prelungește foarte tare. Nu vedeam cu niciun chip finalul. Mă deranja barba, o lăsasem să crească până îmi terminam romanul şi pe deasupra trebuie să mă întâlnesc azi cu Maria să-i duc fotografiile de la Viena şi îi promisesem că mă rad(nu-i plăcea barba mea(!)) indiferent că voi termina sau nu cartea.

Miza era mare şi de câte ori mă aflam într-un impas, la el sau la Nae apelam pentru o idee salvatoare care de cele mai mute ori, venea. Numai că Nae își pierduse vederea dintr-o operație nefăcută la timp şi nu apucase să citească ultimele capitole. Bine măcar că reușise pentru liniștea lui să scrie cinci cărți.

La capătul celălalt al firului nu răspunde nimeni. Soneria telefonului sună în gol, nefiresc de lung; o dată, de două ori. Număram apelurile şi ecoul l-am simțit în inimă cum se strânge ca un pumn într-o străfulgerare de gând tulbure la nivelul sinapselor şi acestea îl resping... Într-o logică a întâmplării putea fi orice. În ultima săptămână cât am stat internat, îl sunasem în fiecare zi. Precis se întâmplase ceva. Mai scăpase telefonul în vasul de la toaletă şi două zile jumătate i-au trebuit bateriei să se usuce. Altădată, mai înainte prin 2010, vara, venisem din București. Definitivam Dosarul albaștrii atunci şi căutam liniște.

Și-a uitat telefonul când să plătească în complexul de unde se aproviziona cu alimente, pe Craiovei lângă fostul cinematograf Dacia, dar blonda de la casa de marcat îl știa. Omul care își lăsa câinele la ușă când intra în magazin şi câinele își aștepta cuminte stăpânul să se întoarcă.

A recuperat Nokia de la casieriță în ziua următoare, când şi-a refăcut traseul în minte şi spera să găsească obiectul acolo. L-a găsit, oferindu-i casieriței drept recunoștință un trandafir, pentru zâmbetul ei nu pentru telefon... Apoi au traversat strada, amândoi în aceeași lesă. Maurul s-a așezat pe o bancă şi Ela întinsă la picioarele lui în părculețul din fața blocului meu, așteptându-mă să cobor.

Așa ne-am petrecut în discuții îndelungi, zilnic, câteva luni bune în vara aceea, citindu-i fragmente din manuscris, în paralel cu notele informative din dosarul de la CNSAS şi încercând să punem ordine în memoria fricilor care ne despărțiseră, zidind între noi patruzeci de ani.

Cum au trecut acei ani de singurătate autoimpusă, în care ni se părea că securitatea era cu ochii pe noi tot timpul?... Să nu cumva să reluăm legăturile vechiului grup(!).

L-am regăsit şi pe Nae, şi pe Gicu, şi pe Geo în vara aceea, şi dialogul între personaje a prins consistență în bula noastră din părculețul dintre blocuri. Ulterior i-am re-inclus şi pe ceilalți, pe rând… Memoria mea era afectată probabil de la tratamentul cu xanax recomandat de doctorița Eremia, șefa Laboratorului de Sănătate Mintală. (O lună întreagă n-am lipit geană pe geană după nopțile petrecute la securitate şi după procesul de demascare publică de la Casa Elevilor şi Studenților. Îi vedeam pe securiști urmărindu-ne peste tot, rămăsesem cu sechele. După zeci de ani când am scris Dosarul Albaștri, aveam nevoie de sprijin, să pot discerne între realitățile trăite de noi şi fabulațiile dosarului primit de la arhive.)

34

Maurul nu se simțise prea bine în ultima vreme. Vorbeam aproape zilnic la telefon, mai ales după ce îi murise câinele. Nu mai era obligat să iasă afară, nici nu se mai putea de când cu covidul şi chinul de a coborî şi urca scările înapoi. Nu-şi mai găsea justificare efortul. Ela a murit de bătrânețe. Lacrimile din ochii ei mari şi blânzi, se mutaseră temporar în ochii lui, simțeam asta în tremurul vocii.

Ultima dată, era târziu, mă întindeam grijuliu în patul acela de spital care scotea un zgomot infernal de la protecția de plastic a saltelei. Atingând fără să vreau touchscreen-ul, am sunat pe numărul lui şi am închis cât am putut de repede. M-a sunat înapoi şi deschizând telefonul, am auzit un Alo stins, nelămurit de ora nepotrivită. Mi-a răspuns şi eu n-am zis nimic, am închis. Nu era prima oară când telefonul meu îmi făcea figuri şi rătăcea pe potecile sale bătătorite, urmându-mi gândurile. De obicei schimbam câteva cuvinte explicând conjunctura şi speculam momentul intrând în dezbaterile noastre lungi. Îl puneam la curent cu ce mai scrisesem şi îl simțeam mustăcind mulțumit… Totuși acum era dincolo de miezul nopții şi glasul întors de departe parcă nu mai era al lui!

M-a frapat la el când în Dosarul Albaștrii a trebuit să descriu momentul acela, scena regizată de securiști a „demascării noastre publice” ca „dușmani ai poporului”. Când ni s-au pus în cârcă fapte neadevărate, inventate de ei, într-un scenariu prost fără nicio noimă. Maurul fusese obligat atunci să citească un text scris de ei în care recunoștea că au fost unele greșeli de tinerețe din partea noastră…

A crezut că îl vor lăsa astfel să-şi termine facultatea, i-au promis! Era student la regie teatru, coleg de grupă cu Alexa Visarion. Nu l-au lăsat!... Era periculos de deștept pentru o scenă cu vizibilitate atât de mare. Cu siguranță ar fi ajuns un regizor bun. Dacă mi-ar fi cerut atunci în parc să schimb textul, să trec peste momentul acela teribil care l-a marcat şi pe el şi pe noi, sunt sigur că aș fi rescris pasajul, dar nu mi-a cerut să modific nici un cuvânt!...

Telefonul lui Ică nu se mai afla în rețea.

37

Maurul s-a stins! Am aflat la două luni după convorbirea eșuată. L-am bătut la cap pe Nae aproape zilnic, să meargă să-l caute. Unde să-l caute? Nu-i mai răspunsese nici lui la telefon, brusc. Și mai era şi covidul, problemele lui de vedere, cum să meargă, trebuia să fie însoțit... A aflat până la urmă că îl luase pe Ică una din fetele lui(avea două, cea care e antrenoare la judo) la ea acasă, bolnav.

Ieri, în zi de Crăciun, sora lui Nae a primit răspuns la un SMS pe telefon de la cealaltă fată a maurului stabilită în Germania. De două luni avusese premiera, fără spectatori din cauza covidului, printre stele, cu mari actori...

Și noi albaștrii, prietenii săi, l-am lăsat singur, fără a-l putea aplauda şi rechema la rampă!

De-aș fi aflat la timp l-aș fi anunțat pe tatăl meu Toma, să meargă el cu toate neamurile aflate pe Insula din cer a Tobârlanilor să vadă spectacolul. Sau măcar pe Titi şi Victoria, socrii mei, personaje în altă carte a mea, Casa Roșie, că-l știau pe Ică şi ei de la nunta mea cu Oana, când l-am avut frate de ginere.

 

Cercuri pătrate 2

 

 

Eu am văzut pe cer

dale de beton

apropiate

sau mai depărtate

de soare...

 

Ferestre

desenate

de un copil mare

ca un șotron

al îngerilor,

 

prin care ochiul

profan sare

într-un picior

după piatra

aruncată în mare

 

și piatra se scufundă,

dispare

și lasă în undă

cercuri pătrate

de umbră

ANI BUNI DE RĂI CE AU FOST!

 

Azi e vineri,

ieri a fost joi,

nu putem să privim

doar înapoi

nici miercuri,

nici marți,

nici luni,

oricât de buni

ziditori de cuvinte

am fi fost.

 

nu mai suntem tineri

așa cum am vrea,

n-are rost

să putem

privi în orb

doar înainte

pe Maria

de la capătul

tunelului

pentru un sărut fierbinte

 

cercuri în cercuri,

precum anii

clipele

nu se resorb

e știut se adună

nu poți risipi

de două ori

bucuria

să ștergi răsăritul

cu raze de lună

 

nu te poți risipi

într-o altă zi

într-o altă viață

într-o altă poză

în proză sau

în poezie

și să crezi

că poți construi

de două ori

castelul tău de hârtie