Cronică în Cafenea. Casa Roșie

           Domnia sa criticul dă măsură cât se poate de adevărată unei cărți printr-o cronică. Trebuie să mulțumim pentru lectură domnului Ionel Bota care în două numere succesive ale Cafenelei literare(august și septembrie recent), ne onorează cu deschiderea spiritului dumnealui spre o carte ce prin aspectul ei exterior(coperta reprezintă o casă la roșu, neterminată, deh!), titlul simplu, Casa roșie, nu spune nici el nimic spectaculos, iar despre notorietatea autorului ce să mai zic!?...

Slavă celor care se încumetă să colinde și străzile mai poțin luminate din provincie, mahalalele micilor orașe necuprise în circuitul turistic oficial al literaturii!

Norocul meu e că viața nu m-a mutat în centru la vile și locuiesc acum la etajul patru(tot ca la Pitești), într-o margine de București. Unii ar spune "mai aproape de cer", eu recunosc doar, "cu capul în nori".

Se cuvine să-i mulțumim și prietenului Virgil Diaconu care ne-a oferit generos spațiu în Cafeneaua lui de elită. Așteptăm linkul

I'm Sorry

Sunt zile în care tenisul nu are secrete pentru tine ca jucător. Dar sunt și altfel de zile când nimic nu se leagă și parcă un zid imaginar te desparte de tine însuți și te oprește să rotești în broască cheia ușii și să deschizi perspectiva, taman când credeai că ești gata să reușești. Azi noapte a fost o astfel de zi pentru Sorana. Tenisul se joacă pe sârmă, un fir subțire de sârmă care te poate duce la cer, ori nicăieri.

A fost o partidă ciudată cea din optimile US Open cu Pegula. Se întâlnise cu jucătoarea de pe locul trei mondial nu demult la Cincinnati când arătase întregii lumi că unitățile de măsură ale balanței, pot rămâne în echilibru chiar dacă talgerul va trebui să se încline până la urmă de-o parte. Ne puteam gândi că pronia cerească va găsi o cale de împăcare a lucrurilor și nu va lăsa norocul să-și facă singur mendrele. Era rândul Soranei, se cuibărise ca un vierme sentimentul în mințile noastre, că acum ar fi momentul.

Nimeni nu și-ar fi putut închipui că după primele trei ghemuri din primul set, Sorana nu balansase de partea ei, concret, nici măcar un miligram din greutatea netă a unui punct. A urmat o zvâcnire de revoltă la sacrificiu. A apărut un break, și la 2-3, conducând și cu 40-0 pe serviciul ei, a avut ghinionul să constate că din  mănunchiul de chei ce le avea asupra sa, niciuna n-a vrut să-și încheie în broasca ușii o rotația completă.

În final setul a fost câștigat de Pegula cu 6-3.

Aproape la fel au stat lucrurile și în setul doi, doar că la 4-1 pentru  Pegula și 40-0, într-un schimb uluitor ca o revoltă într-un roi de drone încărcate cu explozibil. Au fost 29 de atingeri direct la țintă. Am recunoscut-o pe Sorana câștigând cea mai frumoasă minge a jocului. Am zărit instantaneu luminița de la capătul tunelului. Era momentul credeam eu, să fie întoarsă roata norocului. Dar n-am avut parte de chintă roială. 6-4/.

MI-A PLĂCUT CE I-A SPUS PEGULA ÎMBRĂȚIȘÂND-O PE SORANA LÂNGĂ FILEU.

SPER SĂ NE REVEDEM LA ANUL ÎNTR-O FINALĂ DE GRAND SLEM! MĂ TEM CĂ DACĂ NU CÂȘTIG EU, CÂȘTIGI TU! DAR PROMIT SĂ RĂMÂNEM PRIETENE!  

Din ciclul JOCURILE SPORTIVE Rugby

 

Din ciclul JOCURILE SPORTIVE

Rugby

 

Am văzut grămezile ordonate

în încleștarea partidei de rugby,

spinările încovoiate deasupra firidei

legate cu otgoanele brațelor

umerii celor două armate

se fixaseră în hotar

într-un armistițiu precar

 

Un pod viu, mișcător,

peste care într-un final ar

urma să treacă cu pasul regal

în blugi şi în geacă

Zeiţa Victoria, victorioasă.

Ea nu poate știi dinainte cui

îi va încredința gloria

și sărutul fierbinte!

 

Printre picioarele podului,

ager ca o idee trăsnită,

se strecoară neprihănit

dumnealui balonul

oval cu țugui...

Ar trebui doar să-l prinzi

şi să-l vinzi înapoi pe aripi

unui coechipier.

 

Genială norma din regulament

a inventatorului acestui joc

eminamente colectiv,

cu referire la plasament.

În ce loc stai ca fluierul să tacă.

„Jucătorul la primire

poate fi activ, doar dacă

se află în spatele mingii”

 

Înaintezi, numai privind înapoi

ca paingii când își țes pânza,

manevrând suveica la război

fără să-ți scape din mână,

până ajungi în terenul de țintă.

Sau cu piciorul pe flintă

tragi după fluturi plasând

printre buturi, mânza...

LA MULȚI ANI DAD

 

Azi e ziua lui Augustin. Și dac-aș fi oracolul de la Delphi, aș pune-o pe preoteasa Phytia să-i citească în norișorul de fum scos din pipă, bunului DAD, reverențele mele lirice scrise în pripă în Fotografii mișcate -- reverberațiile panegirice plantate ca răsad în grădinile de la Hoffman.  Din păcate efectul încălzirii globale a întârziat momentul întâlnirii cu cartea pe viu, deocamdată. Sunt fenomene normale în vremuri de criză și dihotomie damnată(crize politice, crize fiscale, drone fără vize explozive)mai ales când e o carte de poezie!...  

N-aș fi avut niciun stres, era simplu pentru mine să scriu trei cuvinte LA MULȚI ANI, AUGUSTIN! direct pe carte și să las semnătură pentru viitorul celor scrise și să merg înainte senin ca prinzătorul de vise. Fără să explic de ce în cuprins l-am plasat pe DAD dinadins taman la pagina 101.

Pentru că la pagina vârstei lui, am preconizat că va fi atunci ca număr de ani împliniți, musai să ne reîntâlnim să bem un pahar de palincă sau punci și să recitim împreună ce am spus aici. Și analizând literar dacă am respectat măcar în gând cele zece porunci, să mai stăm o vreme cât să ne îndreptăm!

POEZIA

 

POEZIA

Poezia e ca frunza în toamnă...

la cheremul vibrațiilor

fără niciun rost,

nici fată mare nici doamnă,

alungată de la curțile

împăraților...

 

(Nici împărații

nu mai sunt ce-au fost!...),

 

Dată afară în stradă,

Nomadă, fără adăpost

şi suspendată

din inima grațiilor...

 

(Grațiile tivesc limbul frunzei,

doar în schimbul euro-dolar...)

 

Ce-i rămâne

unui amărât de poet

tânăr pensionar ca mine

fără pensie

cu regim special(o rușine!)

decât, să se aboneze

în tăcere la vicii?...

 

(Poezia nu piere,

doar că cere sacrificii!...)

ARGINTARIUM