Se scrie poezie

 

Drum bun Mon Cher în Desiștea de lumină din Cer

 

Am împărțit amândoi cândva o cameră de hotel la Baia Mare, cu ocazia unui eveniment cultural dintre cele multe organizate de Ioan Romeo Roșiianu la e Creator. Părea că semănăm! El un uriaș modest, eu în oglindă, ceva mai mic…

La prima vedere, introvertit, sobru, sentențios, alegea să vorbească doar atunci cînd avea ceva de spus, și avea! În cele câteva ceasuri de conversat împreună cu abilitățile dumnealui de regizor și realizator TV, a reușit să mă facă și pe mine să vorbesc, și să par în oglindă ceva mai mare. Astfel ne-am cunoscut și ne-am bucurat de conexiune și întâmplare.

Aveam la mine o carte de eseuri, Tablete în alb și negru, i-am oferit-o și el a scris despree ea. Altădată, volumul meu de poezie Al cincilea anotimp, a luat un premiu și el era în juriu. A vorbit într-un laudațio liber despre carte și autor. Tocmai atunci ghinion a picat filmarea și n-au rămas nicăieri înregistrate cuvintele!

Poate că a fost mai bine! Mi s-a întâmplat o situație opusă când Gheorghe Tomozei a scris pentru coperta 4 a Pasărea ceții, placheta mea de debut, cuvinte laudative și nici acum n-am motive să fiu sigur că am meritat acele cuvinte. Am mai spus.

Timpul nu a fost darnic cu noi, ne-a intersectat doar de câteva ori, dar am continuat să ne citim. În 2021 Marian Ilea a luat premiul pentru proză al revistei Argeș, la Pitești. La eveniment fusesem invitat și eu. Mă pregătisem, neoficial din sală, mă simțeam dator, să-l surprind cu un laudațio de răspuns, meritat și din inimă. Din motive de boală n-am mai ajuns.

Au rămas cuvintele nerostite și nici acum împietrite n-am cum…

Drum bun Mon Cher în Desiștea de lumină din Cer!

Lectură la Cafenea

 

https://centrul-cultural-pitesti.ro/wp-content/uploads/2025/06/Cafe-06-25-rgb.pdf

Călătoresc prin timp răsfoind paginile recentului nr 6 al Cafenelei literare, ajutat de imaginea-copertă a revistei, reprezentând mecanismul unui ansamblu de roți dințate maximizat până la ultimul detaliu, adunat și multiplicat apoi ireal ca orologiu pe toate turnurile bătrânei Londre, până la pastișă, de parcă își găsiseră o nișă și făcuseră pactul să semneze contractul de angajare, fără mita și darul afferent, să fie toți și toate paznici la faruri evident.  

În aerul suspendat de nori pluteau amestecate vizionar, OZN-uri, diverse aerostate cu gaz încălzit, dirijabile colorate, libelule, fluturi în asfințit, poate și ciori, tot felul de alte zburătoare din universul planetar ce-și învârtesc mersul în alergare, după soare.

Jos în stradă ieșite la promenadă, mulțimile pestrițe de doamne cu pălării și rochii lungi, însoțite de domni curtenitori și timizi(nu le ajungi cu prăjina la nas când se află la volanul unor bolizi!), se pregăteau să intre în Cafenea.

Intru și eu cu Tora mea la braț. Îmi socotesc arginții și cu ochii minții mă regăsesc în barul Union cu niște domni alături. Am mai fost adunați împreună cândva, când eram niște tineri ratați.

La primele pagini avem imagini din călătoriile cu dirijabilul în Străinezia lui GHEORGHE TOMOZEI. Îi datorăm toți cei despre care vreau să fac aici vorbire câte ceva, lui Tomozei! Și-i mulțumim CLEOPATREI LORINȚIU că ni la readus în amintire pe Prințul Tom.

Între noi și el numai 12-15 ani, doar că mutase la Pitești într-un fel, Turnul Eiffel, și plantase între meri și pruni să stai la umbră vara, și câțiva platani mai înalți. Tineri cum eram funcționam în CT(Casa Tineretului), bieți nebuni albaștri în Cenaclul Ion Minulescu. Ca vecini săream gardul, culegeam prune din pruni și visam Nichita Stănescu. Tom ne privea pe geam.

“Du-te ROTARU Lui DAN și ia poezii de la copiii ăștia să le publicăm în revistă!”

Răsfoiesc în continuare în CAFENEA, sume de Polemici.

CHRISTIAN W. SCHENK. Apostolii zburători ai Literaturii sau cine plătește când scriitorul își plimbă genialitatea prin lume.

JEAN DUMITRAȘCU. Generația 60. Tiberiu Utan, scriitorul student moscovit, a dat ochii cu Stalin.

Și Jean e de-al nostru, congener important, chiar dacă n-am băut împreună vinul, el a rămas cu clasicii la Cenaclul Liviu Rebreanu din Palatul Culturii. Dincolo de Kant și de Viața și opera lui Vladimir Streinu Jean rămâne cel care a luptat și a întemeiat Filarmonica, de-i stă la picioare tot orașul.

Urmează ADRIAN DINU RACHIERU. Calea și adevărul lui Victor și o proză de GABRIEL KLIMOWICS. Apoi o cronică de roman scurtă și densa a LILIANEI RUS și ȘERBAN CODRIN DENK 80.”Ceea ce te cutremură şi te face, orbeşte şi pe muteşte, să te izbeşti de un trunchi de măr pădureţ, cu ghimpi şi cioturi, încât, cu mâinile în cap, te râd şi ciorile, iar tu înjuri cu totul nepotrivit dinaintea solemnităţii păsăreşti a momentului”.

Și apare Virgil Diaconu la pagina 3, șeful acestei reviste minunate și prietenul meu cu întrebările lui.

„Haide frate să facem împreună o revistă!” Obținuse el într-o clădire de birouri lângă Piața Mare la revoluție, de la primărie, o încăpere. „Hai cu literatura la putere!” Și nu prea  găsea scriitori. Asta era înainte de Cafenea.

Cine mi-a răscolit manuscrisele,

aceste scrisori de dragoste pentru nimeni,

pe care le scriu încă de la începuturi,

de parcă aș scrie cartea Facerea?

Și din cana cu apă cine a băut?

Cred că se întâmplă ceva peste puterile mele...

Vederea mi se tulbură, gândurile se întorc din lume acasă.

Ele, care au locuit în palatele Domnului

și la pieptul Prințesei, se întorc acasă.

Se întorc în camera de lucru, în scriptorium,

unde vor sta alături de toate visurile

și rătăcirile care m-au consacrat...

El e întâiul cavaler și va rămâne primul Cavaler al mesei rotunde din Cafeneaua lui.

Desigur, eu îmi fac veacul

între cartea Facerea și clinchetul râsului tău...

Eu sunt un clopot de bronz care vibrează când îl atingi,

eu sunt un clopot care vorbește...

Ia-mă în brațe și ascunde-mă bine –

a spus poetul care a scris cartea Facerea, ia-mă în brațe...

Urmează singuraticul MARIAN BARBU(pag 4). Un alt cavaler eu îi spun Enigma, pentru că brusc după ce mi-a scris cronici elogioase de guștere l-am pierdut ca prieten pe facebook, folosind tăcerea celei de-a optsprezecea literă, sigma, din alfabetul grecesc...

a descifra hieroglifele deocamdată pasagere

ale acestor plecări și întoarceri

și întoarceri plecări cu un capăt în vis,

cu un capăt în moarte

comprimând refugii într-un labirint

de nestrăbătut până la capăt -

popasuri și așteptări, simulacrul unui somn adânc

pentru a îmblânzi durerea primei lovituri

de corn sau labe cu gheare

sau mușcătura gurii cu colți

a necunoscutei jivine care pândește

întreruperea citirilor rostite inutil

de-a-ndoaselea ca o privire adâncă peste umăr

într-o inutilă și sângeroasă clipă de grație

în care cobor și rostesc fără să rostesc

aud fără să aud și mi se pare că văd

mereu pentru ultima oară.

 

La pagina 19 apare cât o rază de soare după ploaie, din of, un alt prieten filosof pe care nu l-am văzut de mult, dornic să-l ascult lecturez. Încă plouă. STAND-UP PHILOSOPHY 89. TITUS MAXUS.

 A „Acolo jos este mult loc” – sau cum au învățat atomii să râdă de Platon. Doamnelor și domnilor, filozofi ai CAFENELELOR, inițiați ai supermarketurilor și mistici ai metroului...

Am o întrebare simplă: vi s-a întâmplat vreodată să vă simțiți foarte mici?

Nu emoțional, ci fizic… ca și cum, în mijlocul universului, sunteți mai puțin importanți decât un fir de praf pe cotorul unei cărți uitate în bibliotecă? ”

M-am bucurat la maximus să-l regăsesc

Am să cobor aici. Mai sunt multe capcane să nu credeți cumva că efortul meu a fost doar să vă amăgesc și în fond să vă oblig să vă întâlniți cu Tora. Stația de la pagina 28 e mai departe!

Publicat în Acolada

 Surpriza Acoladei. Încă una din Nopțile romanului Ferma gușterelui. Mulțumiri Radu Ulmeanu!

POVESTE

 

De obicei de Rusalii,
la începutul verii,
ne lăsam pradă
plăcerii
cu toți,
bunici, părinți
și nepoți,
arși de vii
la malul mării;
se știe
pe plajă la Eforie.

Postez ca dovadă
poze de sezon.
(Aici 2014),
Le-am aflat în Nikon
sub un strat
de zăpadă.

Anul ăsta
n-am sare pe piele,
mărturie
că am înfruntat
în lumină de miere
valurile.
E drept am mai stins
cîte-o bere!...

Ochii însă
n-au mai cuprins
suficient malurile,
căutând dinadins
pe mână moartă,
nuduri de iele
sau belele...

Nu vă pot spune
ce culoare se poartă
la șnur
și ce sutien
la umbrele...
Astea sunt
pierderile mele
planificate.

N-am putut frunzări
plaja fierbinte.
Nikon-ul a stat cuminte
sub pază.
N-am stârnit ascunzișuri
de frază,
n-am cojit
coaja fructului
frenetic și rebel...
M-am desprins
de bună voie
din vraja
triunghiului isoscel.

Am avut treabă!
Un motiv suficient de bun
să prind în obiectiv
TOCELE
nepoților mei
ce zburau
ca niște rachete
evident către alte planete.

Să fie zbor!