REMEMORĂRI

 

În decembrie 2018 vedea lumina tiparului la Editura Detectiv Literar, “Albaștrii Dosarul”, ediția II-a, completată şi adăugită a “Dosarului Albaștrii”. Fenomenul Pitești 1971, carte apărută la Editura Paralela 45 în 2011 pe baza dosarului de urmărire informativă recuperat de la CNSAS.

Există în ortodoxie, marcată de un parastas special, o tradiție împământenită ca la 7 ani să se deshumeze osemintele morților în ideea unei renașteri spirituale și, să se facă o slujbă pentru împrospătarea memoriei. Pomenirea de șapte ani amintește de cele șapte zile ale creației. E drept că acum s-a împlinit cel de-al doilea ciclu de șapte ani(primul 2011-2018/al doilea 2018-2025). 

Doar că romanul acesta nu e unul mort! E o carte vie care din păcate nu a beneficiat de o vizibilitate sporită cum ar fi meritat, din cauza tirajului mic şi îngrădit, ajungând greu la cititori. (Știu și eu, știu şi vechii securiști, și fii lor, cum a fost el îngrădit!…)

Poate de aceea ca autor simt nevoia să îmi închipui că aprind lumânări în pridvorul unei biserici în mintea mea, ca semn pentru cititorii întâmplători, în locul cu nisip al celor vii, dar și în locul celor plecați în lumina celui de-al cincilea anotimp. Doi dintre “albaștrii” Vasile Iordache și  Geo Jugănaru și-au început de ceva timp călătoria, Dumnezeu să-i călăuzească!

Și pentru că am de gând să postez și pe site-ul Cutiei de viteze, am să aleg din carte câteva pagini în care apare ca personaj și inginerul Vasile Costesu, Dumnezeu să-l odihnească și pe el(!), fostul Șef de secție, lider de sindicat pe Automobile Dacia și primar al orașului Mioveni în diferite etape. Eu îl văd și acum pe Vasile Costescu neschimbat, la fel de viu și neobosit, și sunt mai mult decât convins că în cei peste 15 ani de când a plecat în ultima lui călătorie, a avut timp să-și organizeze un sindicat al îngerilor... dacă va fi fost să fie nevoie.

În plus adaug câteva imagini din lansările de la Bucureşti şi Piteşti ale cărţii.

ART CREATIV LA GAUDEAMUS

ART CREATIV = DANIELA TOMA = SUCCES 

GUȘTERI ÎN VÂLCEA LITERARĂ

            

O nouă bucurie, apariția în revista Vâlcea literară a unui capitol(Oana) din micro-romanul Ferma Gușterilor, publicat la editura Hoffman, 2025. Mulțumesc domnului GHEORGHE SMEOREANU și lui NICOLAE NISTOR un bun prieten căruia îi urez - La mulți ani!(Așa s-a nimerit să fie azi Sf Nicolae).

Rememorând, în acest an au mai apărut pagini din roman în reviste precum Cafeneaua literară, Oltart, Acolada, Vatra, Expres Cultural, iar un text nou(Portalul), care va fi să fie o continuare sau o completare a romanului în ediția II-a, a luat deja premiul II la concursul Marin Preda și premiul revistei Caligraf, care l-a și publicat în numărul recent din decembrie.

Se pare că gușterilor mei nu le-a ajuns faptul că se plimbă între două lumi, au luat la rând și revistele... E mai ușor totuși dacă doriți sa-i cunoașteți, să căutați cartea în majoritatea librăriilor online de pe internet, scriind Ferma Gușterilor în motorul google de căutare.

Profit de această postare să dau un răspuns prietenilor mei scriitori care se vor fi întrebat, de ce nu am ajuns să mă bucur de întâlnirea cu ei la GAUDEAMUS ca bucureștean?... Pentru că drumul meu în loc să mă aducă la târg, a făcut un ocol până la Ana Aslan unde URMA, conform unui protocol mai vechi, să fiu internat. Astfel, în loc să caut printre cărți Povestea elefantului care trăia într-o nucă, spre exemplu, pe care mi-o doream(mai sunt și altele), stau la geam și contemplu cum trec avioanele pe la fereastra mea. 

Vestea bună este că n-am de gând să mă opresc! Vestea rea e că nu știi când întinerești, sau când te ia valul... Vă las. a bătut la ușă fata cu gerovitalul.

MOȘ NICOLAE 2025

 

DEZLÂNĂTURI

                                                                                                                                                                  

Sunt zile mohorâte când neliniștile pun stăpânire pe tine și nu poți nici măcar evada în scrisul obișnuit. Cuvintele pătrunse de frig sau de frici nu te mai ascultă și îți e mai la îndemână atunci, să cauți să te regăsești răsfoind amintiri. Nu-și au rostul aici, unde sunt acum internat, la Ana Aslan(în principal pentru a-mi întreține genunchii într-o stare cât de cât funcțională), nici frigul(caloriferele sunt fierbinți în camere), iar fricile de orice fel ar trebui să fie ponderate de asistența cât se poate de profesionistă a medicilor și asistentelor.

De dimineață, nu se luminase încă de ziuă, când am aruncat o privire pe geam din instinct, căutând să văd dacă și-au făcut apariția fulgii albi de nea, mesageri ai nordurilor, dar am constatat că numai umbrele subțiri ale somnului rămăseseră pe retină, în mintea mea...

Am deschis telefonul și prima imagine care s-a insinuat pe ecran era de la o lansare de cărți ale Danielei Toma și Ionuț Calotă, la Târgul Gaudeamus. Din păcate nu mă voi putea bucura nici anul acesta de întâlnirile cu prieteni scriitori; să avem prilejul să schimbăm între noi barter cărțile recente(Oricum ai da-o, termenul neaoș de troc între scriitori n-ar suna prea bine!). A doua postare a fost o amintire din 5 decembrie cu o plachetă de versuri dragă mie Norduri, apărută la Editura Paralela 45, lansată tot în decembrie cu niște ani în urmă la Pitești. Scriam atunci:

Când am avut prima oară Norduri-le în mână am citit cartea, de control, pagină cu pagină și am descoperit că lipsește un poem.

Am verificat emailul cu manuscrisul trimis lui Vlasie la editură, şi, am constatat că greșeala îmi aparținuse în exclusivitate. Rătăcisem poemul pe undeva şi fără „nordul” acela, mi se părea mie, ca şi cum din structura acoperișului casei, ar fi lipsit un căprior, sau o țiglă ceva...  Ce era să fac, n-aveam ce! Nu mai aveam rezolvare. Construcția se terminase…

O idee tot mi-a venit! Mi-am adus aminte că în unele locuri la o casă nouă, pentru a fi apărată de spiritele rele şi să-și avertizeze stăpânul casei de primejdii, pe coama acoperișului  se montează un cocoș de tablă. Zis şi făcut! M-am apucat să scriu de mână pe coperta din interior a cărții, în loc de autograf, poemul uitat. Până ce am obosit şi scrisul a devenit dezlânat...

Știu sigur că tuturor Norduri-lor oferite în ziua lansării, le-a fluturat pe acoperiș cocoșul de tablă și s-au putut bucura de tot întregul măcar cei care au fost prezenți la eveniment.

Stimați concetățeni bucureșteni când votați duminică pentru administrarea capitalei, nu uitați că acea hârtie, buletinul de vot pe care îl băgați în urnă, poate fi cocoșul dumneavoastră de tablă, care vă apără sau nu de rele. Mai gândiți-vă o dată unde-l puneți, ca să rămână casa apărată și întreagă!

Și pentru că am amintit de poemul uitat, vi-l las aici pentru o eventuală lectură

Poemul uitat

dinspre nord vin cuvintele

soldați în refacere

obosiți sub pielea lor transparentă…

în sângele gros coclit

în loc de steaguri

bandajele albe abia mai flutură

 

pâlcuri-pâlcuri în propria

umbră se așază pieziș

potrivindu-și timpul

după mușchiul copacilor

și sunetul cornului

după clopotul mut

 

însemnat de suliți

soarele înghețat

se zbate la capătul zilei

doar nordul nu minte…

literele ies în lumina

lăptoasă ca râmele

 

calea lactee

e un câmp arat

în urmă păsări de noapte

răscolesc brazdele..