marți, 30 martie 2021

Oile lui Şoşoacă. Reflecţii la mişcările străzii


O mare agitaţie de ură, stârnită de prea multă incultură şi de interese; unele mărunte, altele oculte… Induse, adevărat, pe fondul unor greşeli şi bâlbâieli de comunicare, cum le place analiştilor să spună, ce se tot adună de la o vreme şi care parcă nu mai are răbdare să ţină barca în legănare… Dând, adevărată măsură pericolului ajuns în punctul critic, având a ne teme că nu vom mai putea funcţiona ca popor, vegetând la televizor şi vizionând mioritic degradarea de troacă la care s-a ajuns în disputa ireală dintre oile ciobanilor şi oiţa cu lână din fire de AUR, a lui Şoşoacă… Îmbetată de mărire şi supralicitându-şi aroganţa.

Cer scuze ciobanilor care veacuri la rând au asigurat neamului românesc transhumanţa!

Dacă nici duşmanul care sporeşte zilnic zădărnicia şi ne macină din afară şi din interior, precum o picătură chinezească OMENIA, nu ne mai uneşte, să facem zid de apărare în jurul cetăţii, să ne apărăm copiii, părinţii şi casele, împreună în numele libertăţii, cum am făcut-o de fiecare dată, înseamnă că sub clar de lună, în noaptea minţii ni se vor descărna oasele, viţa de vie uscată va pieri şi vor rămâne pe câmp înşiraţi, aracii carbonizaţi şi niciodată în Grădina Maicii Domnului nu vor mai înverzi copacii şi păsările nu-şi vor mai înălţa trilul

Poate că viziunea mea e prea sumbră şi FITILUL aprins în flacăra lumânării, nu ne va lăsa fără umbră! Poate că ne vom trezi să rămânem sortiţi vieţii cu mintea cea de pe urmă!

duminică, 28 martie 2021

Mecanismele magiei. O ediţie a prestigiului. Daniel Marian


Ion Toma Ionescu
Mecanismele magiei. O ediţie a prestigiului 
 
(Ion Toma Ionescu – „Crucea de piatră”, Ed. Art Creativ, 2021)
Pe un făgaş elegant petrecându-se evenimente nebănuite, îmi vine în minte o peliculă de fantastic şi de mister, a cărei acţiune este plasată în epoca victoriană, ondulată în jurul piesei principale: prestigiul realizat prin magie.
Într-un mod uşor eufemistic, Ion Toma Ionescu, chiar poate fi prezentat drept un magician, înrudindu-se cu meşteri de seamă ai iluziei, cu priză de scenă la publicul larg. Fiind unul dintre aceia care am urmărit îndeaproape întreaga sa producţie lirică, mă situez confortabil în compania binevenitei antologii, cu un titlu smuls din istoriile romanţate ale Bucureştiului.
„Crucea de piatră” întruneşte o sumă de ’păcate’ care de care mai fierbinţi, actualizându-şi permanent esenţele în formule de seamă. Este cazul să pornim „Sub magie”: „ca şi cum luneci/ cu mâinile/ desfrunzind pielea/ ceţoasă/ devălmăşind voit sub/ cearceafuri de smalţ/ ordinea riguroasă/ a liniilor prelungi// am văzut o casă/ în zwolle/ din colţuri sparte/ de cărămidă/ arsă în foc/ ieşind în relief/ ca ţepii unui arici// ce fiinţă hieratică/ şi caldă/ ademenind/ sub magie/ stă să se deschidă/ sub pielea-ţi/ trandafirie// */ Lung ca un lujer,/ cuţitul scrijeleşte/ marginea clipei”.
În felul său natural, Ion Toma Ionescu recompune realul în ipostaze nonconformiste, debordante imagistic şi ideatic, arhitect al imaginaţiei fiind. Versuri scurte, percutante, asigură o structură fluidă, ’sigură şi eficientă’, de parcă s-ar vaccina întreg universul astfel încât să treacă ritmic, vioi, peste inerente colapsuri.
Avem parte cu generozitate de necondiţionată tandreţe, într-o concentraţie simbolistică plasată pe fondul unor largi curbe spaţiale şi temporale: „iar s-au jucat îngerii/ toată noaptea/ s-au zbenguit/ s-au bătut cu pernele/ lor moi/ un fulg n-a rămas în cer// ne-a acoperit zăpada/ parcă şi sângele-n mine/ e alb/ îmi ţin strâns/ în pumni respiraţia/ să nu-mi scape/ ca pe vremuri/ Sfoara unui zmeu// */ Linişti răpuse,/ zvon de arginţi năvălind/ ca un stol de sturzi...” (Prima ninsoare).
Astfel am face bine să ne amintim ninsorile copilăriei, pufoase, bogate şi nevinovate, fără asprimirile lor de mai târziu, în neînţelese vremuri. Încât cu siguranţă nu ne-am mai certa cu iarna, ori de câte ori de câte ori are chipul piedicilor vieţii.
Sunt, ce-i drept, la capătul opus al simţirilor, şi celelalte ierni, scrijelite în suflet, ca nişte lupi haini, neiertători cu biata pradă: „ca pădure/ sufletul meu troienit/ izbit de viscol// ies din nămeţi cuvintele/ căprioare flămânde/ haikuuri/ săltând pe/ zăpada încinsă// necuprins/ de alb/ răzvrătit// şi vânătorul/ din departele verii/ cu mireasma/ otavei/ în praful de puşcă// */ E o criză de/ alb murdar şi asemeni/ de bitum stelar...” (Ca o pădure sufletul).
Tot un fel de iarnă e şi pe umerii „Crucii de piatră”, are el poetul tainele lui nenumărate şi profunde cu acest anotimp când lin, când prăpăstios: „e o iarnă/ de ţinut minte/ liber la alb/ necuprins/ viscolul latră/ fierbinte şi/ la crucea de piatră/ felinarul/ s-a stins” (Crucea de piatră).
Dar staţi că nu s-a terminat, nu se poate termina astfel, fără nicio împrimăvărare... Mai răsare şi „Crucea de piatră 2”, e în carte, o veţi găsi plutitoare într-o atmosferă filosofală şi cu un iz de nepieire.
Iar un poem văratec de-a dreptul văruieşte miraculos, umbrele destinului: „am zărit o blondă/ la călanu mic/ pe stradă/ avea/ atâta cocs în ea/ de se topea/ ca un bulgăre/ de zăpadă/ în inima mea// */ În sufletul orb/ trâmbiţează trupul gol/ al unei femei” (Blonda de la cinci).
Ion Toma Ionescu şi poemele „Crucii (sale) de piatră”, ca nişte lame, ca nişte incizii...
Mulţumesc Daniel Marian pentru scrisură!

Fotografii mişcate. Florin Dochia

 


Prinţul de Câmpina, Florin Dochia stă în Fotografii mişcate alături de un alt prinţ al literelor, prinţul Tom. Aşa a simţit ochiul Nikon-ului când a extras din memoria inimii mele imaginile cele mai dragi, ca să le aşeze în paginile cărţii.

Pe meridianele hărţii timpului, azi îl sărbătorim doar pe Dochia.

LA MULŢI ANI FLORIN!


 


sâmbătă, 27 martie 2021

Ion Pantilie în Fotografii mişcate


Azi e ziua pictorului piteştean Ion Pantilie. Să-l sărbătorim lecturând pagini dedicate lui din Fotografii mişcate.
LA MULŢI ANI!

 



 



Ioan Es Pop în Fotografii mişcate

 


Astăzi este ziua lui Ioan Es Pop. Sărbătoresc postând imagini din paginile Fotografiilor mişcate dedicate lui!
LA MULŢI ANI POETE!

 


vineri, 26 martie 2021

Miami altfel

 

Simona Halep - Caroline Garcia 3-6, 6-4, 6-0. Simo, dezlănțuită! Revine fantastic și se califică în turul 3 de la Miami

În magia legendei, Pasărea Phoenix este o pasăre cu un penaj splendid colorat cu pete de purpură şi aur, cu o durată de viaţă, după Hesiod, de 957 de ani. Când simte că sorocul îi e aproape, îşi construieşte un cuib în ramurile unui stejar în care strânge cuişoare, scorţişoară şi mir, se aşeză peste acestea şi cu ultima suflare înainte să moară, îşi dă foc. Din rămăşiţele de cenuşă se naşte o altă pasăre. Când va prinde puteri, va părăsi stejarul şi-şi va duce cuibul la Templul Soarelui.

Atât de mult a rămas impresionată Simona de dramatismul acestei legende, încât, aproape de fiecare dată la începuturile unui mare turneu, ţine să ne-o readucă în memorie. Adevărul e - că la eleganţa, distincţia şi frumuseţea înnăscută pe care o răspândeşte în jurul ei, la voinţa şi îndârjirea cu care ştie să lupte până la sfârşit, la durata neverosimil de întinsă, păstrând proporţiile, a zborului la înălţime  şi  gestul de închinare, ofranda adusă cu privirea spre soare, după fiecare victorie, - aduce cu Pasărea Phoenix, până la identificare. Sigur de aceea e respectată şi iubită Simona de spectatori şi de fani pe toate meridianele lumii - pentru că prin spectacolul pe care e în stare să îl producă, cu alura ei de pasăre ce pare fragilă,- poate, cu agilitatea şi sclipirea minţii să înfrângă în bătălie orice adversar, de cele mai multe ori adevărate forţe ale naturii.

Aşa a fost şi în partida de ieri cu Caroline Garcia, când a intrat în teren după o întrerupere de mai mult de o lună, fără să poată călca peste viclenele goluri de aer ce se strecurau prin plasa rachetei. Scorul devenise deja 3-6/ 1-3/ şi nimic nu anunţa întoarcerea rezultatului!

Simţind o durere, odată şi-a amintit legenda şi a chemat o terapeută să întindă pe jos un covor şi să-i maseze umărul cu mir şi praf de scorţişoară, şi să arunce în foc tot ce se întâmplase până atunci.

Din momentul acela s-a ridicat ca să-şi ia zborul din cenuşă, o altă pasăre. Setul al doilea s-a terminat 6-4, iar decisivul vrând să şteargă obrăznicia Carolinei, l-a încheiat repede 6-0. Şi privind către soare, s-a închinat.

 

P.S. Nu sunt răspunzător de cuvintele mele când scriu despre Simona, ele se leagă şi se dezleagă singure din sinele lor, ca într-o poveste fără sfârşit…

joi, 25 martie 2021

Două registre

 


Fiecare om ţine în viaţă două registre cu două contabilităţi paralele.

Unul cu file subţiri, unde caligrafiază cu înflorituri de condei, adăugând ceva poze şi petale presate de doi lei, trandafiri şi lalele, care să-i amintească momentele roze, ale vieţii sale.(Nunta, naşterea copiilor, prima carte apărută în librărie şi două trei evenimente de bucurie şi consens general al fericirii publice, declanşate de Nadia Comăneci, Simona Halep sau Hagi, bineînţeles un as cu blazon de bărbat, uneori retras, alteori neînţeles, dar singurul machidon român adevărat.

Celălalt registru are file mai groase, materializate într-un set de numeroase volume numerotate pe căprării, cu cifre romane, tomuri ce fac să trosnească lemnul bibliotecii înălţat în tavane. Fiecare casă de român, nu se există să nu posede în dotare în centrul privirilor un dulap, cel mai mare, unde să-şi ţină o arhiva tristă a dezamăgirilor.

Pe parcurs, din primul registru, revizuind şi blestemându-ţi zilele, eşti obligat să constaţi sinistru, că au rămas doar coperţile, destinul parşiv obligându-te să rupi definitiv filele. Cum să păstrezi în rochie albă de mireasă, nevasta(!?)… (Nicio asemănare cu nevasta personală!) Să strângi anaconda la piept, după scandalul ce ţi l-a făcut pe nedrept, neînţelegând că Mimi blonda, când a găsit-o e drept în furou, tocmai era în teste, la birou… (N-aveai cum s-o angajezi la relaţii cu publicul, aşa străină, este? Fără să-ţi faci o părere avizată, instituţională, deplină să zic!?... Nu era o plăcere imorală, ci o corvoadă banală, altceva nimic! Nicidecum un rai cu senzaţii tari! Ca şef, ai nişte obligaţii de serviciu ceva mai mari.

Despre contextul general  fac vorbire în acest post, nu particularizez că n-are rost!

Nu spun o noutate, ar fi o prostie să susţin  că registrul fericirii publice în pandemie e divin, dar lipseşte cu desăvârşire!

Constat, cu distanţarea socială adecvată, lumea e puţin răsturnată. Până şi soţiei îi pare că eram mai sigur îmbrăţişat de blonda Mimi, la serviciu(victorie a la Pirus în beneficiu cui?), decât încoronat de virus, al nimănui! Mă spălam bine cu săpun, în trei ape şi, proaspăt îmbălsămat, rămâneam al ei…

Trec mai departe şi mă înfiinţez la ghişeul dezamăgiri de la parlament. Aici mă aşez, floare la ureche, la o coadă veche de şcoală nouă. Ninge, plouă, lungă cât s-ajungă  pân’ la Catedrală. S-a descoperit un tezaur şi se-mparte poporului măşti de AUR cu pişcoturi. Dai ce n-ai şi ei voturi! Nemulţumirea e generală. Spiritele sunt aprinse. Se dă şah etern la guvern. Ascult. Se vorbeşte mult printre mireni că Ciolacu s-a înfrăţit cu dracu şi vrea să ducă mielul de Paști în grădină la Cotroceni.

Măi oameni buni n-aţi aflat că Paştele s-a amânat şi curând ajungem pe fundul gropii?...

Bat clopotele la Mitropolie. Cică s-au îmbolnăvit popii cu valul trei de pandemie… Să fim optimişti!

Plai bălai - pamflet sau tabletă...


miercuri, 24 martie 2021

Un fel de test pentru sarcină

 


          Întotdeauna scriitorul se jenează să ceară bani pe cărţile scrise de el. De unde altădată exista un Mecena care susţinea material apariţia cărţilor,  răsplătind şi munca autorilor, în momentul de faţă scriitorul îşi plăteşte din buzunarul propriu editarea şi tipărirea cărţilor sale şi devine el Mecena, sponsorizând nu doar apariţia cărţilor, ci şi expedierea lor către cititori.

Ar mai fi un considerent subtil care ţine de mentalitate. Primind ceva pe gratis ai tentaţia să crezi că acel ceva e fără valoare, dacă e oferit în stânga şi în dreapta cu largheţe… Şi dacă e fără valoare, de ce să-i mai citeşti conţinutul? În schimb dacă-l plăteşti intervine curiozitatea de a şti pe ce ai dat banul…

Planul meu, mai ales acum în pandemie e să folosesc Fan Curierul. El are un instrument, rambursul într-un cont colector la primirea coletului. Oferta recentă a poetului: Fotografii mişcate, Crucea de piatră.

Preţul, inclusiv transportul, 50 lei pentru amândouă. Deschid o listă cine le vrea să-mi lase un răspuns aici sau în mesageria mea de pe facebook. Sunt tare curios dacă interesează pe cineva autograful meu!... Nu sunt naiv, ştiu răspunsul!

Notă: Banii strânşi vor intra în contul lui Alexandru Florescu pentru o nouă operaţie în Germania. 

Dau aici şi contul lui Alexandru, uneori omenia devine surprinzătoare şi ajutorul e binevenit.
Denumire entitate nonprofit ASOCIATIA CENTRUL PENTRU PROIECTE SOCIALE FLORESCU ALEXANDRU 
CIF: 18970191
CONT BANCAR (IBAN)RO07BTRLRONCRT00A1244502

marți, 23 martie 2021

Ascute moartea gura coasei

 


Ascute moartea gura coasei,

aplecată în genunchi pe ileu,

mărunţeşte ritmat cu ciocanul,

şuierând printre dinţi, numele meu.

 

Scoate apoi de la brâu o cute,

dintr-un căuş plin cu apă de râu

şi-o conduce pe lama tăişului,

arcuş plimbat pe jumătate de cruce…

 

Nu-i mult până n capătul lanului.

Ceru-i pârjol fără urmă de nori

şi mândra aduce un coş cu merinde,

întinde ştergarul la umbră-ntre flori.

 

Dar coasa abia se mai sprijină-n iarbă.

Mâna slăbeşte pe coporâie.

Din urmă ajunge un damf de tămâie.

Dinainte izbeşte un iz de plăcinte…

 

Şi moartea îşi râde ştrengăreşte în barbă!...

luni, 22 martie 2021

De ziua poeziei

 

Am văzut dimineaţa

plină de mirări.

Poetul etern,

brownian în mişcări,

cu poezia în nări,  

da târcoale şi adulmeca

șoaptele.

 

Precum, la sânul matern,

prunc fiind,

răscolea ceaţa,

descoperind

în călimări ciudate

cum izvora viaţa

în laptele…

 

Cerbii și căprioarele
Scuturau roua ierbii,
amirosind a iacint,
ţintuind în copite
umbra unui sărut
oglindit în sorele
cu sclipiri de argint



Fără seamăn ispitele

pândeau din copaci…

În solul reavăn

germinau seminţele,

Dumnezeu cântărea consecinţele,

sorbind printre maci

un shot de absint

 

Postmodernistul din mine,

tristul, şi-a scos la vedere

versurile-comori

și sufletul nimb

şi, le-a legat cu eşarfă

de nori,

ca un piercing

 

oferind în leasing marfă

trupu-i semincer

îngerului, la schimb.

Uscat de vânt,

cuvânt din cuvânt,

a ajuns în cer

pământ de flori…