Lumea stătea adunată în curtea Primăriei. Erau toate
neamurile acolo şi discutau aprins. Se mobilizaseră pe reţelele sociale,
fiecare pe cea care o folosea cu preponderenţă. Unii pe Facebok, pe Tik-Tok, alţii
pe Instagram şi pe Twiter, iar juristul de la primărie purtase o adevărată corespondenţă
cu cei de pe Insula Tobârlanilor din cer. Tot ce se ştia era că se dau
pământurile înapoi. Dreptatea se va face cu ocazia lucrărilor la autostrada
Piteşti-Sibiu, lotul cinci pe segmental Piteşti – Curtea de Argeş, iar zona
Merişani devenise un important punct nodal. Se aflase deja că terenul
disponibil era situat sub lacul de la barajul Vâlcele
Se strânseseră toţi Tobârlanii din locurile unde se
aflau. Venise şi Ăl Bătrân cu ai lui de pe insulă. Pământurile ca pămâturile,
ce să faci cu ele sub lac? Dezbaterile nu erau atât de simple, terenurile
trebuiau folosite la comun. Avuseseră loc discuţii preliminare şi se
cristalizaseră câteva idei.
Cei ce conversaseră pe Tik Tok, mai tineri deh şi mai
îndrăzneţi, mergeau pe imobiliare. Voiau să construiască un heliport într-un
cartier rezidenţial select de locuinţe lacustre, ridicate pe piloni. Autostrada
deschidea orizonturi multiple. Vindeau apartamentele la ţiplă. Fiecare model de
confort cu o femeie bronzată în el. La bani mărunţi judecând, ajungeai mai
repede dinspre Bucureşti la prezumtivul heliport, decât să înfrunţi traficul
imposibil spre Otopeni. În plus se construise pentru combustibil ECO, o fabrică
de acest gen, unică în Europa, pe malul lacului. Deocamdată era singura fabrică
de împachetat hidrogen în casete 10/10 cm. Li se spuneau “casetele dracului”,
iar modelul ultim al Daciei pe ele se baza. Tocmai ce ieşise din probe, cucerise
piaţa şi păstra musai secretele fabricaţiei casetelor miraculoase. În plus, puteai
să pui bariere la podul de fier peste râul Argeş şi taxai ca la Giurgiu, crescând
veniturile.
Folosindu-se cadrul natural şi resursele, costurile
s-ar fi redus simţitor. Nu prea conta, mai ales că toată lucrarea s-ar fi făcut
pe fonduri europene nerambursabile. Turnul de control la alegere, Îl amplasai
pe dealul Tomii sau pe dealul Malului Vânăt, de unde se mutaseră romii plecând
în Germania, după ce cancelarul Merkel predase puterea Partidului
Social-Democrat. Din ambele locuri era deschisă toată perspectiva asupra
lacului.
Cei care veniseră cu Tobâran, Ăl Bătrân, vorbiseră pe
facebook. Nu ştiu de ce rămăseseră credincioşi vechii reţele, acolo la ei în
cer! Probabil schimbările în înfinitatea timpului cosmic se făceau mai lent,
nu-i grăbea nimeni pe moment şi nici nu erau ameninţaţi de capriciile climatice
care făceau ravagi doar pe pământ, evident. Conveniseră că cel mai bine ar fi
fost să pună bazele pe terenul retrocedat unei ferme de guşteri. Studii
ştiinţifice au aprofundat evidenţa că în coaja ouălelor de guşteri se găsea o
substanţă ce te proteja de Covidul Delta. Virusul ăsta făcea victime şi pe
insula lor. Nu murea nimeni contaminat, dar îţi dădea o stare ce te plctisea de
atâta viaţă care nu se mai sfârşea…
Cei din urmă, instagramişitii, reziştii, voiau să construiască
sere experimentale acvatice de mere pe spaliere, printre culturile intensive de
canabis, căci, după ultima furtună solară pomii fructiferi nu mai puteau creşte
afară în aer liber. Are şi pomul limitele lui, că nu e om!
S-a ridicat Tobârlan Ăl Bătrân şi s-a făcut tăcere
dintr-o data în curtea primăriei.
- O să le facem pe toate bucată cu bucată. Şi sere cu
mere, păstrând tradiţia în Merişani, dar musai să preluăm investiţia de acum
câţiva ani a lui Dragnea, reloaded reinventat(e), “tomate românşti la putere!”
Este muniţia cu care să ocupăm cu consecinţe favorabile pieţele europene şi
să-i dăm pe spate pe comunitari. Am adus un săcotei din seminţe selecţionate pe
insulă, cu roşii pătrate colorate în albastru, numai bune de aşezat în panere
şi transportat în elicoptere. Spuse marele sihastru
-Şi guşterii, ce facem cu guşterii?
-Citiţi-i mai întâi şi vorbim. Vă dau un link unde pot
fi găsiţi…(Scrieţi la căutare pe site numele autorului)
