joi, 30 martie 2023

Am rămas fără cuvinte

 


 

E greu să scri proză dacă eşti poet. În poezie te laşi condus de simţuri, uneori poţi zbura chiar şi fără aripi direct în magie, dacă ai în tine ritmul. Poţi dansa pe vorbele tale, fără să fie nevoie să ţinteşti cu precizie tuşa din colţul paginii. E nevoie doar să deschizi uşa şi metafora se strecoară cumva, chiar dacă mingea cade în afara de marginea terenului de joc. Ideea ta sugerată a rămas oricum în ţintar şi la serviciul următor, mai poţi încerca o dată. Cu un zar norocos se poate împli miracolul! Nu e musai ca învingătorul să fie cel care creează spectacolul.

La proză e altceva. Pentru proză îţi trebuie rigoare, concentrare, metodă, şi, multă muncă şi răbdare.  Proza vine când vine, de obicei la maturitate, dar nu e regulă. Nu poţi bate din palme, strângi din dinţi, scoţi din mânecă şapte aşi şi după o noapte albă cu antrenorul, te prezinţi la fotograf pentru poza de pe coperta patru a unui roman, sau a unei piese de teatru şi ţi-ai aranjat viitorul.  

Revenind în realitatea sportivă, sincer, cred că Sorana noastră a învăţat să scrie proză. Nu ştiu ce metodă aplică noul ei antrenor, dar parcă a reconstruit-o numai din fibră. E ştiut că de felul ei Sorana e o fată mai dficilă şi orgolioasă, şi dacă e să dau din casă o alegaţie mai subtilă, cum zic unii, are şi pe vino-ncoa, dar suedezul ăsta Thomas Johansson, pare că ştie unde să pună diezul şi o hrăneşte pe Sorana la aperitv, numai cu peşte anşoa, adus din Mediterana.

Planul era, la timpul potrivit în câteva săptămâni, să-şi adune personjele la un loc, să se-apuce de treabă, să intre în joc şi să tasteze cu times new roman 12, concentrată şi fără grabă, romanul ei de succes.

Primele pagini le-a scris la Indian Wells, cu K Birrell, Keys M, Pera B şi Garsia C ca vedetă. A făcut cunoştinţă cu acest prilej şi a schimbat impresii cu prima rachetă, Swiatek, poloneza de culoare bej, întrebând-o dacă se poate scrie comod la etajele din pod... După care şi-a luat bagajele trecând la un nou episod pe care-l îl desăvârşeşte acum făcând o escală(sperăm mai lungă), la Miami şi scriind în salonul din TGV-ul ei. Johansson a declarat că îi ia cameră la hotel numai dacă ajunge în finală!

Pe Contreras a coborât-o la prima staţie şi apoi la cea de-a doua, pe Garcia, care făcuse contestaţie şi voia să conducă ea locomotiva, dar Sorana, cu 6-2/6-3/, i-a servit decisiva. N-a contat că Garcia încă era aşezată solid în clasament pe treapta a patra în clasamentul WTA mondial. Au urmat Muchova şi Vondrousova în câte două reprize, scurt şi la obiect. Rămase fără vize, le-a dat jos din proiect... sau din tren, cum doriţi dumneavoastră la refren... Oricum  Sorana conduce acum un TGV adevărat nu orişice Săgeată Albastră de la noi...

Totuşi când a apărut Sabalenka la orizont, pe ecran panoramic(altă viaţă alţi eroi!), cum e ea mai „malenka”, se cam înorase în gară. Nu i-am dat şanse Soranei, mi-am zis că ar fi bine să scrie romanul cu font mai mare decât ar încăpea pe hârtie, dacă s-ar putea în aldine cât casa...

S-a dat jos de pe cal Sabalenka şi parcă i s-au înmuiat picioarele după primele schimburi de mingi.

Hai Sorana dacă vrei poţi să învingi! I-a strigat Johansson în limba lui suedeză.

Fac o paranteză...

(Şi Sorana l-a asultat!) Felicitări Sori!

 


marți, 28 martie 2023

Boierul ca boierul

 


Azi, a înţepenit motorul de căutare al internetului!...

LA MULŢI ANI FLORIN DOCHIA!

Orice doamnă/ în limita bugetului/ şi-a scos rochia de gală/ hote coutur/ din şifonier/ Colecţia Primăvară-Vară/ cu umeri de zăpadă/nebronzaţi/ goi /şi speră/ apoi/ contre jour/ să regăsească/ o floare/ desprinsă/ din buchetul ei,/ prinsă la butonieră/ de reverul/ redingotei princiare/ a poetului...

Boierul ca boierul, nu-i flămând/ mai lasă/ şi prietenilor/ din când în când/ să cadă/o petală/ discretă/ din mers... 

Că nu s-a născut o poetă într-un singur vers!

Ca nuca-n perete(!)... Cu un pic de invidie, dar aşa a ieşit.

La mulţi ani poete!, prietene!, cum crezi tu că e mai nimerit!


duminică, 26 martie 2023

Vânătoare regală

 


Ieri mi-am propus să vânez două evenimente ce promiteau poezie bună şi muzică la Lloyd’s Pub, sub arcadele de cărămidă de pe strada Colţei nr 16, înălţate ca o piramidă sub pământ. Colţurile piramidelor sunt mult mai rotujite când se construiesc sub pământ…

Dar nu mi-au fost toate aşteptările împlinite şi încununate ca orice vânătoare, firesc, cu valuri de vin şi un praznic pe măsură, cu trupa “Arhaic” garnitură în meniu şi cu poetese tinere şi talentate, care să întreţină spiritul viu în literatură, la mese…

Cum n-a fost nici ca-n povestea cu, “cine aleargă după doi iepuri, nu prinde niciunul!...

Eu am prins unul, evenimentul de la matineu, lansarea unei cărţi a profesorului de matematică Mihai Ciobanu, unde cei care am participat, puţini la număr, am avut răbdare să ne ascultăm între noi, vorbind despre o “Linişte cosmică”, aşa cum nu se întâmplă cel mai adesea.

Am avut norocul de asemeni să-l prindem pe Traian Chiricuţă în mare formă, într-un recital în care era greu de ales ce-ţi place mai mult, versurile sau muzica. Şi încă ceva peste care nu pot trece; am ascutat un text de proză scurtă scris de Viorel Ioniţă, cu un umor fin, discret, care ne-a prins pe toţi cei prezenţi, fiind ştiut că în astfel de manifestare proza nu prea are vocale...

Din păcate, verbul de lut al genunchii mei nu mi-a mai permis să ajung şi seara târziu la vânătoarea regală, când s-a vânat probabil cerbul cel mare...













vineri, 24 martie 2023

Dintr-o nouă carte de tablete cu nenumărate pagini nescrise

Ieşisem de la Galeria Căminul Artei, unde participasem la vernisajul pictorului piteştean Ion Pantilie, un succes fără nicio îndoială şi pe strada Biserica Enei o maşină cu spatele vroia sa parcheze. O doamnă tocmai ce coborâse de pe trotuar în marginea străzii şi schimba ultimele cuvinte ce se folosesc de obicei când te desparţi de cineva împreună cu care ai făcut o porţiune de drum. Spatele maşinii se apropia încet, centimetru cu centimetru, fără să dea vreun semn de ezitare sau măcar un semnal acustic, împingând-o pe femeia încremenită ce încerca să se opună cu mâinile unei situaţii extreme, ce venea peste ea din senin, implacabil şi nefiresc.

Parcă revedeam tancul rusesec dintr-o imagine recentă şi vie ce nu se mai şterge din memorie, care încerca să fie ţinut la respect de o ucraineancă cu mâinile goale, ce împingea de şenile.
     Femeia, dezechilibrată, reuşi cumva sprijinindu-se de eleron, să sară printr-un declic pe trotuar din tabloul absurd ce îngheţase în privirea ei speriată. Domnul, impasibil la volan, îşi continuă riguros şi linişit parcarea. Apoi se dădu jos îndreptându-se ameninţător, tot el, către femeie, cu o întrebare într-o tonalitate înaltă, repetată, ca un tir de rachete:
„Unde eraţi? Unde eraţi?... Carosabilul este al meu!... N-am mai putut răbda, explodam:
„ Dar domnule, doamna nu e Ucraina! Şi dumneata nu eşti Putin!”

OLX.ro

OLX.ro

(Să ne mai şi jucăm, zic!)

 

Ascute

soarta gura coasei,

în genunchi pe ilău.

Mărunţeşte, ritmat,

cu ciocanul, scandând

repetat, numele tău     

pe tăişul de gând...

 

Scoate apoi de la brâu

o cute, din teaca murată

cu apă de râu,

şi pe lama zimţată

conduce,

arcuşul închinat

jumătate de cruce…

 

Nu-i mult pân’ se-ncheie

calvarul! Ceru-i pârjol,

fără urme de nori.

Cu un coş de merinde

mândra îşi intră în rol

şi întinde ştergarul

în fân, printre flori...

 

Dar coasa

abia se mai sprijină-n iarbă.

Mâna slăbeşte pe coporâie...

Dinapoi se-nteţeşte

un damf da tămâie.

Dinainte miroase

interzis a plăcinte...

 

Şi moartea îşi râde

ştrengăreşte în barbă.

Jur pe crucifix

că v-am zis

să vă cumpăraţi

motocoase

de la OLX!...

 


luni, 20 martie 2023

Ziua poeziei

           Într-o “fotografie mişcată”, de Ziua poeziei, mă întorc cu gândul la Nichita... şi pentru că atunci când ajungea prin Piteşti, era întotdeauna nedespărţit de Tomozei şi Tomozei m-a debutat, îl păstrez şi pe el în fotografie...





sâmbătă, 4 martie 2023

38. Ţapinarii cerului




primenesc
vorbele
rugăciunii…
sub piele
diluviul
mă strânge
precum coaja
unui copac

dacă strânsura
opacă a norilor
biciuită
de fulgere
s-ar frânge
în gura zorilor
ploaia n-ar mai fi
nesfârşită...

doi câte doi
perechi
urcăm pe corabie
fum de tămâie
şi sare
năpădeşte
ca iarba
asfaltul

înşiraţi pe zare
îngeri ţapinari
în convoi
nesfârşit
cară cu plutele
trunchiuri
de stejari
în înaltul

doar în cer
într-un vârf
de munte
a rămas
pământ,
o pădure
de cruci
pe platoul întins

singuri
peştii,
uitaţi în adânc,
tăcuţii peşti
tresar năluci
în ecoul
loviturilor
de secure...









miercuri, 1 martie 2023

Mărţişor

 


În cartea în care scriu eu,

ninge tot timpul.

Caligrafiez cu acribie

literele albe,

zăpada iese din pagini,

abia de mai disting

marginile...

 

Continui să scriu

ca și cum mi-aș tivi sufletul.

 

Dar în noaptea asta

s-a întâmplat un miracol,

firul de mătase alb

din literele ALDINE s-a împletit

cu un fir de mătase sângerie

și să se întregească minunea

în casa înimii mele

au înflorit

pentru TINE,

ghiocei.


O primăvară frumoasă!

Desen: Frederik Weerkamp


miercuri, 22 februarie 2023

La TV Moldova plus

https://fb.watch/iR-A0h5dOm/ 



        O emisiune TV în direct e ca o cursă cu obstacole, care dacă n-ai rămas în groapa cu apă, nu te-ai împiedicat de vreun gard şi ai ajuns să treci linia de sosire, te poţi bucura de ea încă o dată ca spectator, dând clinc pe link...

marți, 21 februarie 2023

Alexandru

 


Alexandru

 

câte de toate

ar vrea să-mi spună

instant, din cornul

de lună sau dintr-o stea

și nu poate...

 

pe muntele

nopții-n urcare,

rostogolind pe versant,

sunete de pasăre

cântătoare...

 

în încercuiri de ceaţă

nu te lasă somnului,

te aduce

ca o cruce

față către față...

 

mustrător și tandru

vorbește pe limba lui...

eu plâng,

degetele contorsionate

se agită, se frâng...

 

mă prefac

pe jumătate

că înțeleg și tac,

plâng și tac

într-o rugăciune...

 

odată în vis

s-a petrecut o minune,

îşi scuturase

elementele de autism

ca un cireș înflorit...

 

părea grăbit

să coloreze cu zâmbete

chitele de cireșe,

sporovăia

certând păsările...

 

se mânjise pe față

cu zeama fructelor

până la urechi,

mijea pe buze

bucuria cuvintelor...

 

nu se mai sătura

de cireșe!… se risipise

când m-am trezit

casa vorbelor

în cărămizi sparte…

 

azi o săptămâna

cu zulufi într-o parte

o fetiță roşcată

m-a tras furioasă

de mână...

 

bunicu lui alex,

de ce alexandru

nu-mi spune

niciodată

că sunt frumoasă?...

LA MULŢI ANI ALEXANDRU! AI AJUNS LA 19. SĂ SPERĂM CĂ MEDICINA ŢINE PASUL CU VOINŢA TA ŞI A PĂRINŢILOR TĂI!




sâmbătă, 18 februarie 2023

Lamentaţia unui pescar beţiv

 

Să fii pescar

într-o lotcă

şi să constaţi

că apa

de mare

e votcă...

 

Să vezi valul

spirtos,

reverberat

în ecou,

cum vine

să te dărâme...

şi tu curajos

să-l primeşti,

asmuţind

animalul

din tine.

 

Să te trezeşti

întins pe jos

în larg.

Nu eşti în stare

să-ţi ancorezi

echilibrul

precar...

 

Şi constaţi amar

că lotca

n-are

nici catarg

nici parâme...

joi, 16 februarie 2023

Sânziana de la Doha şi uluitorul morfem

 


Scriam pe blogul Pasărea ceţii în 16 februarie 2014:

https://pasareacetii.blogspot.com/2014/02/sanziana-de-la-doha.html

Povestea Sânzienei de la Doha a avut azi un final fericit. În tribunǎ, Stere Halep, tatǎl Simonei trǎia aievea o minune la care nici nu îndrǎznise poate sǎ viseze. Înconjuratǎ de șeici, fata lui ridica mândrǎ deasupra capului pasǎrea fermecatǎ. Trofeul pe care dupǎ o sǎptǎmâna luminatǎ îl câștigase pe merit. 

  “Grijǎ mare fetiţo la pasǎrea aia sǎ nu zboare! Va trebui la noi acasǎ, la Constanţa, pe strada Chiliei, sǎ schimbǎm mobila sufragerie. Ne trebuie o vitrinǎ mai mare, doar n-o sǎ ţin pasǎrea într-o colivie. O sǎ intre lumea la noi în casǎ, s-o atingǎ, s-o pipǎie, sǎ se convingǎ cǎ nu e de tinichea.”

Gândul lui Stere porni înapoi și-și vǎzu copila de patru ani, cât racheta, cum alerga încǎpǎţânatǎ dupǎ minge, s-o treacǎ peste fileu.

 “Frat’su, mai mare cu șase ani, chiar se antrena și promitea sǎ ajungǎ tenisman. N-a fost sǎ fie! Nu-i pentru cine se pregǎtește. Nu zic, Doamne ferește, cǎ ea nu s-ar fi pregǎtit! Dar cu trupu-i plǎpând nu-i dǎdeam prea multe șanse, doar din voinţǎ s-a întǎrit. Eu n-am oprit-o dar nici n-am încurajat-o prea mult.”

Descǎtușatǎ de complexe, cu plǎcerea de a juca, Halep a avut la Doha 2014 o sǎptǎmânǎ încântǎtoare. A fost tot timpul cu racheta la ea și agerimea gândului a întrecut nu numai viteza mingiilor ce pǎreau devastatoare, ci mai ales a reușit sǎ blocheze rotiţele ce se învârteau în gol în mintea adversarelor, care nu mai înţelegeau uneori nimic. Pe rând, elita consacratǎ Erani, Radwanska, Kerber, dintre cele mai mari stele ale sportului alb, au pǎlit și s-au recunoscut înfrânte în faţa celei ce strǎlucea.

......................................................................................... 

Cu o zi mai devreme în 15 februarie 2014 scriam aşa:

https://pasareacetii.blogspot.com/2014/02/uluitorul-morfem-halep-e-un-poem.html

Circulǎ o teorie mai mult sau mai puţin știinţificǎ, o teorie care recunoaște într-un fel cǎ limba dimprejurul Carpaţilor, de dinainte de a exista ţǎri și popoare, a contribuit decisiv la dezvoltarea și îmbogǎţirea lexicului european și nu numai atât. Unii susţin cǎ însǎși limba latinǎ a romanilor pare a descinde din limba strǎmoșilor noștri daci și nu invers cum au postulat teoriile oficiale.

 Morfemele stem specifice, se pot identifica ușor în zestrea lingvisticǎ, nu doar a bǎtrânului continent, ci ajung până departe în Japonia, în Australia, Africa sau America. În Antarctica nu! Se pare cǎ acolo în pǎmântul îngheţat, nu s-a putut planta viţa de vie.

 Procesul ǎsta, dacǎ stai sǎ-l analizezi, continuǎ și în zilele noastre. Spre exemplu, la Doha şi cu siguranţă şi în Dubai de săptămâna viitoare, buzele şeicilor arabi şi în general ale arabilor obişnuiţi, vor pronunţa cu siguranţă întrebătoare în grai românesc, Halep? Halep?... E firesc să nu uite ochii limpezi și inteligenţi ai Simonei, zâmbetul ei, agilitatea braţelor, alergarea de gazelǎ care i-a încântat şi cucerit, îmbogăţindu-le pǎsǎreascǎ lor cu un halep. Pardon,  un morfem! Ba chiar aș putea spune cu un poem, pentru totdeauna! 

Azi 16 februarie 2023, sunt întru-totul subiectiv, dar dincolo de morfeme apreciez că fără famecul ei tenisul feminin a pierdut din strălucire. Mă întreb dacă aserţiunea de la sfârşitul primei părţi, pe care nu am redat-o, a rămas valabilă. Eu cred în ea!

 

Simona nu a minţit, nu a furat, nu a fǎcut trafic de influienţǎ, nu a corupt pe nimeni și nu și-a trǎdat propriul partid. Nu a furat voturile spectatorilor și guvernul n-a dat ordonanţǎ de urgenţǎ specialǎ, ca sǎ câștige ea. Nu politizez dar pot constata!

marți, 14 februarie 2023

24. cocon de umbră

 

24. cocon de umbră

 

străzi sunt

cuvintele…

răsfirate

şoptesc

atingând

briza

 

îmi vin

în minte

tot felul…

 

tălpile

lipăie

pe asfalt

mâinile

învaţă

să mângâie

 

dar oricât

aş fi

de înalt

strivesc

încă sânii

cu dinţii

de lapte…

 

cu mâna

la gură

mama

încremenită

şi mută

mă mustră

dintr-un

cocon de umbră

 

(Din antologia în lucru Argintarium doi)

luni, 13 februarie 2023

Blitz

 


            Câteva imagini din Cluj şi o excelentă cronică blitz a lui Augustin Doman la o carte de-a mea, apărută la Editura Grinta, 2017, pe meleaguri clujene. Sau, cum vânează un vânător doi iepuri dintr-o lovitură, în strânsă legătură cu o pisică sălbatică…