vineri, 26 martie 2021

Miami altfel

 

Simona Halep - Caroline Garcia 3-6, 6-4, 6-0. Simo, dezlănțuită! Revine fantastic și se califică în turul 3 de la Miami

În magia legendei, Pasărea Phoenix este o pasăre cu un penaj splendid colorat cu pete de purpură şi aur, cu o durată de viaţă, după Hesiod, de 957 de ani. Când simte că sorocul îi e aproape, îşi construieşte un cuib în ramurile unui stejar în care strânge cuişoare, scorţişoară şi mir, se aşeză peste acestea şi cu ultima suflare înainte să moară, îşi dă foc. Din rămăşiţele de cenuşă se naşte o altă pasăre. Când va prinde puteri, va părăsi stejarul şi-şi va duce cuibul la Templul Soarelui.

Atât de mult a rămas impresionată Simona de dramatismul acestei legende, încât, aproape de fiecare dată la începuturile unui mare turneu, ţine să ne-o readucă în memorie. Adevărul e - că la eleganţa, distincţia şi frumuseţea înnăscută pe care o răspândeşte în jurul ei, la voinţa şi îndârjirea cu care ştie să lupte până la sfârşit, la durata neverosimil de întinsă, păstrând proporţiile, a zborului la înălţime  şi  gestul de închinare, ofranda adusă cu privirea spre soare, după fiecare victorie, - aduce cu Pasărea Phoenix, până la identificare. Sigur de aceea e respectată şi iubită Simona de spectatori şi de fani pe toate meridianele lumii - pentru că prin spectacolul pe care e în stare să îl producă, cu alura ei de pasăre ce pare fragilă,- poate, cu agilitatea şi sclipirea minţii să înfrângă în bătălie orice adversar, de cele mai multe ori adevărate forţe ale naturii.

Aşa a fost şi în partida de ieri cu Caroline Garcia, când a intrat în teren după o întrerupere de mai mult de o lună, fără să poată călca peste viclenele goluri de aer ce se strecurau prin plasa rachetei. Scorul devenise deja 3-6/ 1-3/ şi nimic nu anunţa întoarcerea rezultatului!

Simţind o durere, odată şi-a amintit legenda şi a chemat o terapeută să întindă pe jos un covor şi să-i maseze umărul cu mir şi praf de scorţişoară, şi să arunce în foc tot ce se întâmplase până atunci.

Din momentul acela s-a ridicat ca să-şi ia zborul din cenuşă, o altă pasăre. Setul al doilea s-a terminat 6-4, iar decisivul vrând să şteargă obrăznicia Carolinei, l-a încheiat repede 6-0. Şi privind către soare, s-a închinat.

 

P.S. Nu sunt răspunzător de cuvintele mele când scriu despre Simona, ele se leagă şi se dezleagă singure din sinele lor, ca într-o poveste fără sfârşit…

16 comentarii:

  1. ,,Un campion este cel care se ridică, chiar și atunci când simte că nu mai poate."
    Fiecare incurajare conteaza #HaiSimona!

    RăspundețiȘtergere
  2. Flori Iotza
    Mulțumim pentru acest superb articol! Mulțumim, Simona!

    Marina Alecsiu
    O comparație minunata între Simona și pasarea Phoenix!!! Complimenti!!👏👏

    Enculescu Maria
    Foarte adevărat și o comparatie nemaipomenită!!!

    Luci Haiman
    Doamne ce descriere minunată, superbă ... un adevărat FAN care îi vede toate calitățile care le deține Simona... ce mai TOT RESPECTUL 💞

    Mezei Ramona
    superb si adevarat

    Selectie de comentarii pe Aşi Tenisului Mondial

    RăspundețiȘtergere
  3. Rus Voichita
    Ce frumoasa poveste, adevarata, coborata din paginile cartii de aur scrisa de Simona.
    Suporterii tenisului mondial

    RăspundețiȘtergere
  4. Anica Proca
    Frumoase cuvinte scrise într-un mod emoționant,așa că și Simo care ne emoționează prin atitudinea și jocul său.
    Suporterii Tenisului Mondial

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Subscriu.Imi place ce ati scris,cum ati scris.Apreciez si iubesc pe toate fetele noastre tenismene dar SIMONA este altceva.Cu ea,datorita ei,auzim imnul nostru cantat pe tot mapamondul.HAI SIMONA !!! Numele ei se aude clar strigat din tribune,de parca ar fii numai romani acolo.

      Ștergere
  5. Olimpia Maciuca
    Foarte frumoasa si corectă. ..asemănarea. Felicitări
    frumoasa campioană a inimilor noastre!😘🌹✌
    Simona Halep - Fan

    RăspundețiȘtergere
  6. Florin Stefanescu
    Extraordinar de frumoasă relatare, extraordinară victorie!!! Felicitări
    ambilor protagoniști!👏✌
    Simona Halep - Fan

    RăspundețiȘtergere
  7. Teodorescu Mirela
    Ce frumos,ați descris toată povestea,asta...așa ,am simțit-o si eu !❤
    Suporterii Tenisului Mondial

    RăspundețiȘtergere
  8. Marta Leoca
    Frumoasa relatarea ! Felicitari ! Succes Simona in continuare!🎾❤😘
    Smona Halep-Fan

    RăspundețiȘtergere
  9. Radu Cristian Barbur
    Ioan Tomescu, jos palaria. Nu cred ca cineva din presa sau vreun membru al Uniunii Scriitorilor ar fi putut scrie asa ceva. Minunat. Felicitari Simona, felicitari Ioane.
    UZPR

    RăspundețiȘtergere
  10. Matilda Cazacu
    Minunat!! O descriere excelenta, la fel ca si eroina scrierii!!!
    UZPR

    RăspundețiȘtergere
  11. Petre San
    Super adevarat,am lacrimi in ochi cind citesc ceva asa de frumos de Simona si stiu ca e asa pentru ca am vazut jocul de ieri si a demonstrato si in alte jocuri.
    Simona Halep - Fan

    RăspundețiȘtergere
  12. Adriana Francu
    Fff frumos coment, felicitări, iar Simona îl merita , e o super femeie,o tenismena adorata ptr meritele ei, pe care o susținem necondiționat
    Simona Halep - Fan

    RăspundețiȘtergere
  13. Anica Proca
    Frumoase cuvinte scrise într-un mod emoționant,așa că și Simo care ne emoționează prin atitudinea și jocul său.
    Suporterii Tenisului Mondial

    RăspundețiȘtergere
  14. Petre San
    Super adevarat,am lacrimi in ochi cind citesc ceva asa de frumos de Simona si stiu ca e asa pentru ca am vazut jocul de ieri si a demonstrato si in alte jocuri.
    Simona Halep - Fan

    RăspundețiȘtergere
  15. Adriana Francu
    Fff frumos coment, felicitări, iar Simona îl merita , e o super femeie,o tenismena adorata ptr meritele ei, pe care o susținem necondiționat
    Simona Halep - Fan

    RăspundețiȘtergere