vineri, 5 martie 2021

Extract de urzică


Sylvi Jean, o prietenă de pe facebook, cere scriitorilor un mic efort faţă în faţă cu necunoaşterea pandemică. Un posibil răspuns:

 

Nu s-ar spune după aparenţe, că în bătălia cu pandemia m-am lăsat luat de val şi târât de viu în incoerenţe, cu ochii la cer, aşteptând pur şi simplu să depăşesc aventura. Un schelete olog ascuns în propriul lui şifonier, continuând să-mi scriu literatura de blog, scuturându-mă de zăpadă. Cu experienţa mea limitată de aventurier nu am prevăzut nimic special; sub apa din cadă nu mi-am ţinut respiraţia exaltată, să-mi îmbunătăţesc suflul spiritual şi turaţia, pentru un fel de vânătoarea de cormorani, şi nici saci cu bolovani n-am cărat în spate, să-mi întăresc condiţia fizică într-o metafizică generoasă.

Aş fi putut măcar să ies din casă, să iau câteva lecţii de autoapărare, dar când am ajuns în sală, era de serviciu o blondă penală. Mi-ar fi dat poate inima ghes s-o văd întinsă la şes deschis într-un armistiţiu de vis. Dar trei bărbaţi cât uşa, zburau peste umerii ei şi păpuşa cu bucle bălaie îi privea cu interes şi blândeţe, de mă minunam la fel ca-n tinereţe când soţia arunca în tavan clătitele, şi le prindea înapoi în tigaie. Cum zburau nefericitele şi eu ca lupul mâncat de oaie, salivam!

Mi-a fost teamă de Covid, o teamă ca de mineri! Mi-a fost şi îmi e în continuare o frică de nepătruns într-un act, dar m-am vaccinat, m-am tuns şi m-am uns ieri cu extract de urzică…

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu