duminică, 31 iulie 2016

Blândeţea cangurilor



Victorie fantastică a Simonei Halep! Nu am cuvinte să exprim ce am simţit de-a lungul acestei semifinale care ne-a purtat prin toate stările posibile, de la extaz la agonie şi iarăşi la extaz!
Finala aproape ca nu mai contează, după ce a făcut-o pe Kerber să aplaude ca o simplă spectatoare la mingiile ei ţâşnite parcă nu din rachetă ci din scutul de apărare de la Deveselu atingând ţintele cu atâta precizie. Fata asta dezarmant de onestă cu posibilităţile sale, dacă nu s-ar enerva pe posibilităţile limitate ale rachetei care uneori reacţionează şi ea ca o fiinţă vie, devine propriul ei adversar.
În momentele alea necontrolate, rar, când dă cu racheta de pământ de parcă ar avea în mâini o secure şi-i sar aşchii din ochi. Se produce o tulburare. Probabil Simona simte că a greşit, are îndoieli şi mustrări de conştiinţă că s-a purtat nepotrivit cu lemnul rachetei şi cu umilinţă mângâie acordajul fin, cum ai mângâia în noapte când a adormit propriul copil.
S-a pierdut liniştea şi cerul nu mai e o vreme la fel de senin. Lemnul e totuşi crescut în pădure nu e într-atât de subtil să înţeleagă… şi adversarii profită.
A pierdut setul al doilea după ce pe primul l-a câştigat autoritar 6-0!  S-a relaxat discutând cu Cahill despre blândeţea cangurilor şi s-a bucurat la sfârşit decentă de victorie, îmbrăţişându-o pe Kerber şi anunţând publicul că va fi prezentă în continuare pe teren şi în semifinala de dublu.
Dar asta este altă frumoasă poveste pe care sunt sigur că aţi aflat-o.

sâmbătă, 30 iulie 2016

Stegarul



Una din zilele faste ale sportului, ieri de Ziua Imnului Naţional!

Stegarul, cea care ne-a făcut să fim mândri de acordurile neauzite ale imnului şi de culorile tricolorului, fluturate nu doar în arena luptei sportive, cât mai ales în sufletele noastre însetate de victorii, a fost Simona Halep. La Montreal unde Nadia Comăneci s-a încoronat regină cucerind primele note ale perfecţiunii din istoria gimnasticii şi cucerind de asemeni pentru totdeauna inimile canadienilor, sub privirile înmărmurite de admiraţie ale întregii lumi tricolorul românesc e la el acasă. Şi nici nu se putea sărbătoarea Imnului Naţional să fie mai frumos celebrată decât, după epuizantul meci cu Kusneţova, ca un corolar al sacrificiului, Simona să se hotărască să intre din nou în luptă alături de Monica Niculescu şi în partida de dublu.

Ce-or să mai spună cârtitorii de profesie, proşti da mulţi, cei care perorarau la portavoce în presă şi pe coclaurii facebook-ului că Simona e individualistă şi urmăreşte doar câştigul personal? Sincer, mă aşteptam să abandoneze ca să fie odihnită pentru marele meci cu Kerber de azi. Sunt sigur că Monica coechipiera la dublu ar fi înţeles-o. Dar Simona, fără prea mare experienţă la dublu şi-a dorit să arate că e om de echipă. Concertând mai ceva decât marele violonist André Rieu, le-a învăţat pe franţuzoaicele Caroline Garcia şi Kristina Mladenovic, numărul doi mondial, Deşteaptă-te române şi într-un meci de senzaţie le-a făcut să înţeleagă că româncele sunt mai deştepte.

Tot ieri la Toronto doi flăcăi ca brazii, ca să nu se las mai prejos, Mergea şi Tecău s-au calificat şi ei în semifinalele unui mare turneu, învingând dublul celebru al fraţilor Bryan.

Un sincer bravo Simonei, Monicăi, lui Mergea şi Tecău! Indiferent ce veţi face în continuare aţi onorat cum se cuvine, acolo departe, Ziua Imnului. În timp ce în ţară s-a ajuns ca Vântu din puşcărie să-i întrebe pe Alde Tăriceanu şi Bogdan Olteanu dacă atunci când au primit milionul s-a intonat imnul naţional…

vineri, 29 iulie 2016

definiţie


poezia dăinuie lunecând
balerină în trena ei
de lumină unduitoare
felină traversând
moartea de după soare

are inimă cu aripi
şi trunchi rece de ceară
flacăra-i trece înţelept
pe umărul stâng pe cel drept
ca un bolovan de povară

poezia e ciorchinul
strugurelui zdrobit
în groapă de stea
e vinul ţâşnit izvor
din apă îl bei sau te bea

29.07.2016.

miercuri, 27 iulie 2016

De ce m-am supărat pe Vlasie.






M-am întrebat de mai multe ori, de ce m-am supărat atât de tare pe Călin Vlasie? Între altele, în sinea mea aveam o mie şi una de motive pe care nu le mai înşir. Totuşi, de ce m-am supărat pe Vlasie? La mijloc este povestea cărţii mele Argintarium.

S-a potrivit, tocmai când terminasem de aşezat în panoplie arginturile într-o selecţie care să mă definească, să apară pe piaţa internetului Proiectul Qpoem, cu un program frumos şi meritoriu ce avea toate datele să reuşească şi să readucă în prim-plan o editură importantă, Paralela 45, intrată cumva într-un con de umbră, devenind o întreprindere serioasă între multe altele. Editura prin diriguitorii ei îşi pierduse pe drum spiritul aventurii, se lăsase sedusă de lectura mai uşoară a comercialului, lăsând în adormire simţul valorii adevărate şi transformând în marfă obiectul culturii. De altfel nu e singura.

L-am felicitat sincer pe „marele editor” pentru ideea generoasă a proiectului şi m-am bucurat de transformarea spectaculoasă pe care prietenul meu înţelesese să o adopte, vis a vis de costurile publicării cărţilor valoroase, indiferent de notorietatea autorilor pe care de data asta şi-o asumase în totalitate. Nu ştiam atunci că în spatele spectaculoasei schimbări şi a noii viziuni financiare, stă un proiect bine structurat pe bază de bani europeni.

Mai spun doar că la Paralela 45 mi-am publicat cinci din cărţile mele, patru în regie financiară proprie, iar Dosarul Albaştrii cu acoperirea financiară integral a lui Vlasie, căci în acea carte specială locuiam amândoi ca personaje, dar cu scenarii diferit scrise de scenarişti ai securităţii, având la comun doar spaţiu tinereţii noastre în care ne mişcasem întâmplător împreună, prin anii şaptezeci.

O „scenă” la propriu, cea a „demascării publice”, avea să ne despartă drumurile. Cei care au fost urcaţi pe scenă au rămas acolo ca nişte fluturi încă vii, prinşi în ace cu gămălie şi etichetaţi drept duşmani ai poporului. Şi ceilalţi, din acelaşi lot, care n-au fost urcaţi. Ei au putut zbura mai departe, chiar dacă securiştii i-au mai păstrat ca ţinte pe radare, păstrând o vreme legăturile de comunicare.

Dar să revin la Argintarium. I-am trimis volumul, şi l-am regăsit ulterior bucuros ca titlul pe o listă întocmită de Călin Vlasie cu cărţile ce urmau a fi publicate în cadrul proiectului, în prima fază. Am revenit cu un email şi i-am sugerat fiind vorba de o antologie că şi-ar găsi locul în seria Opera poetică despre care începuse să vorbească. Şi în cealaltă serie Qpoem erau autori la fel de stimabili, dar cuprindea volume noi, nu antologii, nu puteam face nota discordantă.

Aşa am judecat eu, cunoscând valoarea textelor şi gândind că Vlasie ştie foarte bine deşertul pe care am fost obligat să-l traversez. Era singurul care-mi putea da o şansă reparând nedreptatea ce mi se făcuse cândva.

Se pare că am cerut prea mult, sau Vlasie n-a avut curajul să-şi asume  alăturarea numelui meu lângă numele unor monştrii sacrii, valori certe precum Adrian Alui Gheorghe, Ioan Es Pop, Liviu Ioan Stoiciu, Aurel Pantea? Aceştia probabil n-au avut de traversat deşerturi?... Sau poate că au beneficiat de călăuze mai bune!…

Dar era acolo în seria respectivă şi Emil Hurezeanu şi nu poezia este domeniul lui de referinţă! Deci nu valoarea textelor l-a deranjat, ci notorietatea mea scăzută la care, involuntar sau nu, lucrase şi el, nefăcând nimic ca să îmbunătăţească tirajul celor cinci cărţi publicate în editura lui. Măcar Dosarul Albaştrii, pentru care a avut o mulţime de comenzi, ar fi meritat un tiraj semnificativ. Cine l-a oprit? Să cred că radarele vechi încă rămăseseră în funcţiune?...

Fără vreun argument din lista restrânsă cu cărţile trimise la tipografie, Argintarium a dispărut.

Mi s-a părut că am fost trădat de prietenul meu a doua oară. I-am oferit o şansă, ştiind că slăbiciunile sunt omeneşti, nu mi-am închipuit că va alege liber a doua oară să nu urce cu mine pe scenă.

N-am mai avut răbdare. Mi-am retras cartea şi ea a apărut în excelente condiţii la editura Art Creativ, o editură mică a unei Doamne cu suflet mare. O puteţi cumpăra online din librăria sa.

luni, 25 iulie 2016

Avocată de succes



  Nota. Eu vara scriu Tablete in alb si negru
 
        Elena e o avocată de succes. Nu știu sǎ fi pierdut vreodată în viaţa ei un proces. Când se ridică de pe scaun și se-arată la bară sǎ vorbească, pare că peste sala de judecată se pogoară mană cerească. Mie ca procuror, biet faun, mi se comprimă în primă fază şi se îndoaie coarnele din tezaur. Îmi scade tensiunea. Pulsul o ia în răspăr. În schimb părul ei în valuri, atins de frază se înfoaie devenind mătăsos în adevăr ca lâna de aur. Mă trec fiori şi biet păcătos par mai mult berbec decât taur! Înţelepciunea mă lasă şi-mi vine să-mi spun dinadins, rar, de trei ori rugăciunea!...

Adevărul e că picioarele-i superbe prelungite în tocuri înalte, cu fustiţa mulată-mprejur uşor ridicată pe c… au un luciu aparte și când pulpele pendulează frecându-se între ele ca două parabole parale, jur pe Sfânta Scriptură pe moment se scurtcircuitează ceva în natură.

Evident, și martorii, şi procurorii, și juraţii în aceiași măsură bat ritmul și visează cu ochii crăpaţi. Iar Elena dansează pe muzica vorbelor, argumentat, de parcă ar apărat un înger nu un condamnat.

          Astea sunt momentele dinainte ca judecătorul sǎ ne fi chemat la el în cabinet și s-o întrebe în puţine cuvinte, discret:

          – Elena. tu cu ce te epilezi?... Şi ea să răspundă apăsat.

          – Ceară de epilat de unică folosinţă cu azulena și uleiuri la sfârşit cu  aloe vera.

Nu e cu putinţă! M-aș fi gândit la praf stelar!…

          Mi-am scos din buzunar carnetul și pe sub masă, bucuros că i-am aflat secretul, am notat azulena, pentru Elena mea de-acasă.

          – Ia de vezi amice! Numai ce zice diva și, apucându-mă de mână m-a condus cu mâna ei pe coapsă, până sus. Aș fi stat acolo dus o săptămână, lunecând pe pulpele ei fine, pe patine. Simţeam că se întunecă ceva în mine…



*

          E de presupus, v-aţi dat seama, că procesul l-am pierdut și omul deţinut, a fost eliberat. Pe seară m-am întors acasă ca o floare la Elena mea. Era sărbătoare mare, Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena şi i-am dus cadou,  o sticlă de vin Sânge de taur şi cinci cutii de ceară cu azulena.

Când a văzut cadoul m-a certat şi m-a luat la mişto.

          – Cu astea „tată” sǎ te speli tu pe pielea de pe cap! că eu folosesc aparatul de epilat definitiv cu lumină intens pulsată. Silk'n Flash & Go.

Soţia nu-i o divă, e o femeie modernă, activă, n-are tocuri înalte. Ce povești sǎ-i spun? Că lunecam altfel pe pielea celeilalte? Era adevărat și-mi dǎdea fiori la atingere!... Ce eram nebun!?... Vezi cum stai!

La o adică după stingere, te mulţumeşti cu ce ai!