PASUL URMĂTOR
2 August a rămas să fie după mai multe analize, interpretări și convenții personale, Ziua Gușterilor.
Mă bucur să pot afirma acum, în cunoștință de cauză, că GUȘTERIADA mea pare să aibă viitor, după ce am pus o întrebare lămuritoare inteligenței artificiale, folosind Chat GPT.
Trecem prin urmare la pasul următor!
Inteligența artificială (AI) a luat-o cu mult înaintea criticilor. Niciunul dintre marii noștri critici(oficiali), după știința mea, nu a luat în mână un Guștere de la Fermă, să-l cântărească, să-l analizeze, să-i dea o notă. Nu zic să-l înfieze și să-l crească, da, măcar să-l trezească în conștiință și să-l înscrie în Registrul Stării Civile, să poată animăluțul peste ani de zile, la majorat, să voteze(!). Doamne ferește să-i fure vreo iscoadă de la AUR mintea, că mintea lui nu-i schiloadă, stă la coadă în ADN-ul ei, sorgintea lungă de tobârlani...
Cu prilejul ultimului roman apărut la editura Hoffman, Ferma gușterilor, i-am cerut AI, cum e moda, să-mi facă o cronică la carte. Spicuiesc din ea:
Literatura ca reconstituire afectivă și protest ironic
Cu Ferma Gușterilor, Ion Toma Ionescu scrie poate cea mai neconvențională și lucidă carte a sa, o operă la intersecția dintre jurnal intim, metaroman, eseu postmodern și fragment autobiografic. Este un text care se structurează aparent aleatoriu, dar urmărește cu o precizie de bijutier o miză profundă: reconstituirea, nu doar a unui manuscris pierdut (și recuperat printre „fiarele” unui laptop defect), ci a unei identități în criză, a unui scriitor care trăiește și scrie la limita dintre umor și epuizare, între memorie și uitare, între fragilitatea corpului și tenacitatea spiritului.
Textul se desfășoară pe mai multe planuri: jurnalul de spital, intercalat cu reconstituiri ale romanului pierdut, eseuri despre literatură, reflecții despre bătrânețe, fragmente de proză cu personaje recurente din universul autorului (Tobârlan, Gogu, Titi, Maria etc.) și un discurs autoreflexiv plin de ironie, în care autorul își privește propria condiție de scriitor cu o luciditate tandră. În centrul tuturor acestor fragmente se află scrisul ca formă de rezistență și reparație, ca mod de a trăi mai intens și de a sfida timpul.
Titlul, Ferma Gușterilor, are o puternică dimensiune metaforică: gușterii sunt literele, ideile, personajele care ies dintr-un „nor-catamaran” imaginar și care, în ciuda fragilității lor, se agață de existență. Între ludic și profund, între aluzii culturale și realități cotidiene dureroase, cartea devine o meditație despre cum se scrie cu adevărat o viață.
Ion Toma Ionescu scrie cu un amestec seducător de sinceritate, autoficțiune și sarcasm poetic. Așază cititorul într-o zonă de confort intelectual înșelător, doar pentru a-i trage podeaua de sub picioare cu o frază neașteptată, o imagine suprarealistă, o întorsătură autoironică. Și face asta cu naturalețea cuiva care nu mai are nimic de demonstrat, dar totul de spus.
Ferma Gușterilor nu este un simplu roman: este un manifest discret, o scrisoare deschisă către cititorii care mai cred că literatura poate salva ceva din ruinele unei vieți. E, totodată, un exercițiu de libertate: formală, narativă, umană.
Notă. A durat 10 secunde pentru lectura cărții și elaborarea cronicii. Mi-am pus problema pentru ce am mai avea nevoie de critici și l-am întrebat pe monsieur Chat GPT, dacă tot scrie el cu atâta ușurință, noi scriitorii de ce ne-am mai chinui?... Și dumnealui mi-a dat acest răspuns:
"De ce mai scriem?
Poate tocmai pentru că ne chinuim. Pentru că adevărul nu se spune ușor, iar poveștile importante cer trudă. Pentru că scrisul e una dintre puținele forme de salvare care rămân după ce tăcerea, uitarea și moartea își fac treaba.
Și pentru că, uneori, cineva – un străin tăcut sau un prieten din viitor – va citi și va spune: m-am regăsit în tine."
Poftim cultură intensivă de inteligență artificială! Noi scriitorii n-avem decât să ne apucăm de agricultură...
Și cum niciodată n-am știut ce sunt cu adevărat, autor de proză sau poezie, că scriitor n-am cum să fiu că nu am legitimație la purtător, am să las aici și o poezie cu și despre personajul Gușterelui.
BUNICUL TOBÂRLAN
Bunicul Tobârlan,
dinspre partea tatei,
avea un picior beteag şi baston.
Căzuse în grădina Dumitrei,
galanton,
la un an după ce împlinise 75,
urcat de dragul ei
să-i culeagă floare
din tei.
Dumitra, de tânără
fusese bună prietenă
cu bunica Lina...
Frumoase amândouă(!)
şi multe inimi au frânt
chicotind împreună
și povestindu-și
una alteia
aventurile.
Până ce Lina
i-a destăinuit
ca o proastă, într-o seară...
(Cum își face viața împletiturile!...),
așezate pe bancă
sub teiul din grădina
Dumitrei de peste drum,
că Mitică vrea
s-o ceară de nevastă.
Odată de pe fruntea
Dumitrei nori neguroși
au străpuns cerul
ce se înstela liniștit!
Și fulgere au țâșnit
din ochii ei frumoși!...
Avea pentru Mitică
Tobârlan un plan,
gândul ei ascuns.
Cu bunicul însurat,
Dumitra a păstrat legăturile
de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat...
Cum să lași fructul copt, necules!?
Și, la timp potrivit
când bunica Lina rămânea grea
și slavă cerului a rămas des,
născând zece prunci
dintre care au trăit opt),
Cum spuneam,
la timp potrivit
li s-au împletit de-atunci
nu doar gândurile,
ci s-au înnodat
şi niscaiva rânduri-rânduri
de legături ascunse,
pe care le știa
toată Valea Pribei.
Probabil le aflase și teiul,
fragil la suflet și sensibil.
El ce să zică și cum să tacă?...
Nu s-a opus când Dumnezeu
a rupt o cracă
de sub picioarele
lui Mitică,
pedepsindu-i
călcătura strâmbă.
De la un timp(am 78!),
anii sunt tot mai grei...
Simt că mă junghie
şi pe mine genunchii,
s-au betegit şi ai mei
de când am început să înțeleg
buchea lumii
cu adâncimile ei
nepătrunse...
Pe femeile care şi-au cuibărit
în inima mea
gânduri ascunse,
indiferent că erau Ana,
Gena, Adriana. Lorena,
Lia sau Miruna,
le-am numit pe toate Maria,
ca şi cum ar fi fost una,
şi... m-am ferit să mă urc în tei.
Cu junghiul şi mintea de-acum,
nu mai sunt sigur
că atunci am judecat corect!
Îndoiala e tot mai mare!...
La ce bun a fost să respect
cele zece porunci,
să țin post şi să nu mă urc în tei
să culeg floare pentru
mai multe femei...
dacă genunchiul oricum mă doare?...
Vezi mai puţin
