marți, 30 aprilie 2019

Paste in familie



          Atâta bunăstare a zilei, şi atâta spaţiu afară, sub blânda lumină a soarelui, în cortul albastru traversat din când în când de o fugară umbră de nori! Ne-am strâns in duminica Paştelui să petrecem doar cu familia, în amintirea zilelor unice rămase într-o copilărie fără griji… 
          A fost frumos, a fost bine, a fost aşa cum ne-am dorit!





























vineri, 26 aprilie 2019

ce repede se pun ani înapoi


ce repede se pun ani înapoi

şi tot mai greu înainte
sania lunecă pe zăpada din noi
răvăşind scrum şi mirări
în cuvinte

la capătul zilei în noaptea
ca o culme de rufe
întinsă între cer şi pământ
recoltăm trufe negre rare
din capcane de vânt

e o stare devreme
într-un anotimp-domn,
ca un sâmbure
de lumină tremurând
în somn 

Volum in pregatire "al cincilea anotimp"

miercuri, 24 aprilie 2019

România – Franţa. Tablă de superlative.



·     De departe, la Rouen a fost cel mai frumos, cel mai tensionat, cel mai emoţionant şi cel mai spectaculos eveniment sportiv al acestui

început de an. Iar jucătoarele şi spectatorii au onorat spectacolul de gală.

·     Romania a avut de partea ei pe Simona Halep, cea mai valoroasă sportivă, dăruind jocului, inima ei mare, şi ştiinţa, mintea limpede ,şi energia până la sacrificiu.
·     Franţa a avut o echipă. Şi noi am avut, dar nu atât de omogenă şi solidă ca a lor.
·     Romania a avut cea mai minunată galerie, mareea galbenă întrecând fără dubii mareea albastră, la ea acasă.
·     Franţa a avut cel mai bun antrenor, urmăriţi-i reacţiile din filmul care urmează. Exploziv, expansiv, dar riguros ca un zeu în analiză. Calmul lui Segărceanu, ca o briză caldă prea tăcută…(!?) E greu să faci valuri aşa!
·     În pauze, după mingi incredibile, printre ovaţii sonore într-un labirint nesfârşit de aplauze, fluturau steagurile tricolore, amestecate. Roşu, galben de aur şi albastru, noi(!) - roşu alb de argint şi albastru, ei!
·     Noi am mizat pe numărul 1, ei au mizat pe numărul 2!

·     Două ghemuri ne-au despărţit de victorie. Hazardul ne-a părăsit ca de de-atâtea ori în istorie.

·     Nu-i nimic, mergem mai departe! Să fie pe gândul tău Smona!