vineri, 30 septembrie 2011

Două lozuri


M-am înrolat în BLOGWARS!  N-am stat prea mult pe gânduri, că doar nu mă-nrolam în Legiunea straină. Nu am vocaţia armelor, n-am fost vre-un trăgător de elită nici în armată, când trăgeam la ţintă în poligonul de la Gearmata. Şi-atunci, cum să explic faptul că am ales, tam-nisam, să alerg după doi iepuri: unul SuperBlog - celălalt Blogwars?
Ce să fac dacă s-a deschis sezonul de vânătoare în acelaşi timp!? Aşa s-a nimerit oferta.
O să le spun poveşti, poate-i adorm pe organizatori, o să-l aduc pe Guţă cu manele, o fi vre-un iepure mai şchiop şi pentru mine, scris în stele. Stimaţi cititori, întâmplători, ţineţi aproape, că dacă pică Cerbul Carpatin, ăla mare, pun la bătaie un clapon muiat în vin... de supărare

joi, 29 septembrie 2011

Albă ca Zăpada cântăreaţă chială

       
           S-au scris multe despre Albă ca Zăpada. Prietenul meu Lisandru taman ce ne servi o pilulă amară, zilele trecute(citiţi aici), în care povestea toate avatarurile scăpătatei prinţese; cum intră ea în incapacitate de plată şi pierdu şi casa piticilor, de – odată m-am cutremurat şi crezui că sunt reîncarnat într-o stană de piatră. Nu mai eram eu, Ion Toma Ionescu, devenisem Hăşmaşul Mare, iar Oltul şi Mureşul izvorau direct din ochii mei  chit că unu-i şaşiu şi mai rătăceşte veneticul, tot în Dunare se varsă. 
           Politică de mafioţi! Nu le-ajunge c-au defrişat Pădurea Mare vor să ne ia şi poveştile.


Notă: Personal, Lăzăroiu îmi place, e un poet bun, dar nu Albă ca Zăpada cu carnet de partid, aia e altă poveste... (tichie de mărgăritar)

miercuri, 28 septembrie 2011

SuperBlog 2011. Gata de start



             Şi anul trecut am încercat să inovez, printr-o notă originală dată materialelor publicate, acest concurs. N-am reuşit pe deplin, dar sunt sigur că am spart tiparele. Poate în acest an îmi voi apropia mai mult juraţii, obişnuiţi deja sper cu stilul Pasarii cetii. Dacă voi simţi reticenţă, mă voi opri pe parcurs. Voi aduce în concurs experimentul prozei arhiscurte. Tuturor concurenţilor le urez succes !

Secundă de arc. Jos cu bigamia

Notă: In cadrul etapei a doua a concursului de proza arhiscurta Codul bunelor mamifere. Jos cu bigamia!




Bietul primar şi-a pierdut mandatul pentru bigamie! Nu-i uşor să-mpaci ciudaţii scuturaţi cu pământul de izbitura asteroidului. Să oferi egalitate de şanse pe raza comunei Buimaciidindeal. Vrea unul să se însoare cu o găină, cât timp plăteşte taxele musai să nu te pui în calea fericirii lui. Când veni Profesorul, spilcuit, în costumul Armani, om serios, nu stă cu ochii-n cer toată ziua la Observator, ştie el ce face. N-a bănuit că Zeta, viitoarea nevastă e o stea dublă n-avea telescopul la el.

luni, 26 septembrie 2011

3. Bijuterii de familie


Oglindã, oglinjoarã

"Oglindã, oglinjoarã cine-i cea mai frumoasã din ţară?..."  Îşi fâlfâie Crinul, întrebãtor, genele tremurate mãrunt cãtre sala cuprinsã de admiraţie a Congresului liberal. 
Privirea lui seninã de un albastru tâmp, înfloreşte mulţumitã de sine, cãţãrându-se peste mulţimile prosternate, deasupra liberalismului închistat în doctrinã. 
Se fãcuserã listele. Patriciu aprobase deja, fãrã sã consulte, numele înşirate cu creionul de mâna lui Crin, semn de încredere din partea arhitectului, pe o foaie, din agenda oferitã cadou de Gioanã, în noaptea de pominã a măririi şi decăderii …
Singur Ludovicul, ca un ţap logodit, ţopãia cu chitara în braţe un refren nesfârşit…”Ţi-am dat inima mea, ţi-am dat inima mea, Crinule… Ce-ai făcut cu ea?” ...
USL! USL!... Scandau vizionarii.
Afarã ningea. Cataramã, urcat la tribunã, ca o babă anunţa, vestea rea, cã partidul are mari datorii şi vestea bunã, cã la Cotroceni sa-ntors preşedintele.
„Oglindã, oglinjoarã cine-i cea mai frumoasã din ţarã ?”

*
Dar timpul nu stă-n loc. La poli opuşi, Crinul s-a logodit cu duşmanul Ponta (care de la care să ia lumina?), să traverseze mai uşor noaptea opoziţiei. Pe puntea suspinelor s-au întâlnit cu Dan Diaconescu, ăsta behaia, ţopăind şi el ca o capră şchioapă, că e vremea lui, că a terminat cu Elodia.
Numai Albă ca Zăpada îşi făcea liniştit somnul de frumuseţe, spre marea încântare a piticilor, care subtilizaseră oglinda fermecată şi au adus-o cadou, constituţional, spre păstrare, preşedintelui Băsescu, la Cotroceni.
Preşedintele i-a rugat frumos:
Măi Barbă-n Cot, dui-o lui Lăzăroiu, că el e cu intrebările şi sondajele.
„Oglindă oglinjoară cine-i cea mai frumoasă din ţară?!”
Găndeşti că am dubii? Crede-mă, mă pricep la blonde.  Eu lucrez cu certitudini.

vineri, 23 septembrie 2011

Pilula roşie. Concurs PA


Criză, an electoral, nu sunt bani, nu eşti la putere, cum câştigi voturile? S-au făcut sondaje, dezbateri si nimic. Tutti capi din USL, supăraţi toţi trei hotărâră Brainstorming. Ponta citi de pe bileţel: 
Cu legi. 
Crin şi el:
Cu idei. 
Şi conservatorul lui Voiculescu, zi-i să-i zic:
Cu femei... şi continuă timid:
– Prindem, în platforma electorală, Programul naţional de accelerare a dezvoltării fătului.
Şi?...
Câte femei nasc la şapte luni, la şase luni, la cinci luni de la căsătorie?
La cinci luni măi omule, ce-ai înebunit?  
– S-a mai văzut!... S-ar rezolva o situaţie. N-ar mai trebui să dea explicaţii soţului plecat de cinci luni, de ce s-a grăbit copilul să iasă. S-ar înscrie în Program şi-ar spune c-a luat pilule. Ponta prinzând-o din zbor: 
Facem pilula roşie!...


joi, 22 septembrie 2011

Articolul 414. Prezumtia de paternitate

          Ce minuni face şi Dumnezeu! Nu-i bine să te pui cu puterea lui!                  
       Nu ţinea minte de când nu mai călcase-n biserică. Zi de zi, servici şi cârciumă, cârcumă şi servici. Acu fu musai, cu pruncul... Că ieşi ăla micu, ca tuciu. 
       I-am zis astă vară, stai locului nu te mai perpeli goală în fundul curţii prin foc. Da ce muierea te-ascultă? Nu şi nu, că-i e ruşine să se dezbrace, brânză cum e, în cabinetul doctorului Zaib. I-a intrat bronzul sub piele. 
       Cică după ce-l bagi în cazan la botez, se mai spală copilul.




Nota: S-a deschis Concursul PA( Calin Hera ). Codul bunelor mamifere. Aceasta este o postare din Etapa I-a intitulata; Sotul mamei copilului

marți, 20 septembrie 2011

Paznicul ploii. Adrian Alui Gheorghe. Invitaţie la lectură


În instrumentarul poetului, cuvintele sunt ca nişte actori. Ei/ele, pot îmbrăca hainele împăratului sau pot merge la bal în pantofii Cenuşăresei, te pot învîrti în ritmul constant al valsului, sau te pot pierde privindu-te în ochi, în dansul senzual al seducţiei – salsa, la mare modă acum prin cluburi selecte. Important e doar visul, mişcat de regizor, împingând aerul cu o baghetă înaripată, ca o libelulă de argint.
Uneori, actorii iau în stăpânire întreaga scenă şi li se pare că sunt geniali, spre disperata încântare a maestrului de ceremonii: “Aş fi vrut ca toate cuvintele să asculte de mine/ Acum ascult de toate cuvintele/ Ca un cîine bătut merg în urma lor/ Din cînd în cînd/  Îmi dau peste bot/ Scot scrîşnete, scot urlete,/ Ele se amuză. se întărîtă/ Ca muieruştile care au prins un satyr bătrîn/ Şi îl chinuie, îi aţîţă simţurile/
(Poetul bătrîn îşi declamă faima)
Moartea unui om care îi citea poeziile, îi prilejuieşte autorului consideraţiuni filozofice,  se  simte vinovat că i-a întreţinut acestuia iluziile. Nu, poezia nu “pompează sînge în întregul univers”! La căpătîiul mortului, este împlinită dovada, că “poeţii nu pot face transplant de suflete”.
“ E adevărat, am spus eu/ (şi l-a dus cu vorba făcându-l să creadă că
e bogat)/ poezia e luxul săracilor/ pentru că orice om îşi poate permite un răsărit de lună,/ o furtună de stele,/ sub ploaia de vară sărăcia e amanta/  care îşi turteşte sfîrcurile/  pe limba oricărui muritor;/ îmbrăţişările nu-i lasă pe oameni să se strîngă de gît;/ Dumnezeu face toate lucrurile frumoase, poeţii vin/  doar şi pun hoţeşte  semnătura;/ (Poetul bătrîn îşi declamă faima (2))
O anume părere de rău, înstăpâneşte deşertul prin care autorul cutreieră ţara poeţilor: “(– Într-o zi unul dintre noi a spus un vis pe care nu-l/  visase cu adevărat,/ ceilalţi l-au apostrofat pentru că recunoscuseră falsul./  Visul nevisat are ceva care îl trădează, e ca mierea/ falsificată,/ făcută din zahăr ordinar) Iar în contrapondere: (într-o noapte am întrebat bicisnicul corcoduş:/ corcoduşule, poţi să descrii chipul lui Dumnezeu?/ Da, spuse el. Şi înflori. Ispita
Nici Dumnezeu nu pare mulţumit. ”în atelierul Său Dumnezeu face/
oameni oameni oameni oameni/ oameni oameni oameni/ îi încearcă/ îi ciocăneşte cu degetul/ îi miroase îi gustă/  din cînd în cînd/ se-aude tunetul vocii:/ nici ăsta nu e cel/  pe care îl aştept/ mai încerc/ mai încerc/…..Au ieşit casele pe stradă/ două câte două,/ două cîte trei,/  borţoase gata să lepede pe caldarîm/ pruncii îmbătrîniţi la urgenţă,/ storşi de viaţă, morţi doar atât cât să-i ia eternitatea/ în seamă”.La vie n’est que pour connaisseurs
Şi nici lui Adrian Alui Gheorghe nu-i plac; “(oamenii aceştia din telenovela Ta, Doamne)/ toţi trag cablurile televizorului după ei”.
Fire romantică, are în schimb nostalgia vremurilor de mult apuse: “Doamne cît de bine era pe-atunci?/ Brutarul cocea pîine;/ Croitorul făcea haine pe măsură;/ Pantofarul făcea pantofi care zburau vrăjiţi;/ Grădinarul planta tufe de flori ale căror lujeri se rupeau/ sub greutatea mierii;/ Zidarul făcea ziduri care apărau perfect definitul/ de marele inamic care/ stă ascuns, de veacuri, în nedefinit./ Ziua venea cu o indicibilă plăcere./ Luna se căţăra pe munţi sveltă–/ un atlet al zeilor gata oricând să arunce săgeata în căpriorul rătăcit.”Cum a dispărut oraşul grecesc Cnossos sau poetul bătrîn îşi declamă faima.
Întreaga carte e o curgere lină. Greu te poţi opri din lectură şi simţi că te îmbogăţeşti subit. Harul poetului te luminează simplu şi onest: “Am crezut mereu că tot combinând/ literele şi cuvintele într-o zi/ hazardul îmi va scoate în cale formula/ care/ să facă pulberile astea de viaţă să se lege de carne/ sau să se lege între ele/ că nu degeaba cuvîntul e ca o cheie pierdută/ ….s-au tras linii între oameni/ în speranţa că la intersecţia tuturor/ e punctul care să soarbă nevolnicia/ dar oamenii putrezeau în picioare/ nu apucai să uneşti două trupuri/ cu o linie foşnitoare/ că deja altă lume împingea cu umărul/ bucata de cer din dreptul soarelui/….Am cîntărit am măsurat distanţele dintre cuvinte./ Am descoperit resturile de la conceperea ideii/ bucăţi de piatră şi bucăţi de carne/ resturi de la conceperea rîsului şi plînsului/ resturi de la crearea morţii – închipuieşteţi!/ am deschis drumuri şi am închis porţi/ pluteau pe nouri zimţii unor pleoape/ care-au văzut o lacrimă de-aproape/ în care zac corăbii scufundate/ şi am descoperit, Doamne!,/ că punctul sub care zace nodul fiinţei/ şi nodul pulberilor/ e în Piatra Neamţ/ o mică localitate de frontieră/ a civilizaţiilor/ (închipuieşte-ţi) /aici am învăţat că zădărnicia e un deal/ care scîrţîie din toate balamalele/ şi o ploaie care face poze/ trece drept artist şi oamenii îi zîmbesc/…. Sînt paznicul ploii./ Nesuferită fervoare; o văd ţopăind în ferestre/ atît de asemănător dansului bărbaţilor/ în jurul femeii care naşte carne/ carne,/ carne, carne…!” Paznicul ploii
Se pare că până la urmă, în atelierul Său, acolo sus, la Piatra Neamţ Dumnezeu a nimerit şi un poet adevărat şi ca să nu–l scape din ochi la făcut Paznicul ploii.

duminică, 18 septembrie 2011

Asfalt proaspăt


un strat gros
de brumă
se cerne
peste oasele
mele de humă…

degete  dezghiocate
de unghii
au scăpat pe jos
rărunchii
complicatul bazel

sigur aş putea
risipi pe planşetă
pajisti verzi şi pot grăbi
licitaţia cu
fluturi târzii

numai că totul
ar aduce cu un viol
s-ar clătina
somnul domol
al pietrelor

sus în înalt
peste faguri de stele
îngerii toarnă
asfalt
proaspăt

vineri, 16 septembrie 2011

Virus


rămâne aerul
atârnat de inele
precum căldări cu mortar         
balansând  pe schele

nu mai pui bază
pe scripeţi
şi nici  pe poduri
apele sunt dezlegate în noduri

şi-n clorofilă verdele
dansează eteric
precum balerinele
pe muntele sferic

golit de ziuă
cerul în noapte
zdrobeşte- n piuă
stelele coapte

gold gold
gol pustiu
spiritul apusenilor
apriorii târziu

în mireasă dospeşte
un viitor criminal
sămânţa virusului
pâlpâie într-un portal

îmi ies din  mire
Dumnezeu nesfârşit
îmi dă de ştire
că n-am murit

Bijuterii de familie


Am hotărât să deschid o pagină nouă, unde săptămânal, să scot la lumina si să lustruiesc postări mai vechi, care cred eu că sunt bine scrise. Vizitaţi Bijuterii de familie. Azi vă ofer :

joi, 15 septembrie 2011

Lupta soldatului cu umbra sa


a soarelui cocoaşă
se întinde leneşă
în afară

oştire înfrântă
iarba uscată
se târăşte
printre copaci
  
doar o fâşie
proaspăt arată
vie şi murdară
flutură steagul
pe ogorul arid
  
de-atâta luptă
viaţa însăşi
stalactită
ca o lance tandră
îşi prelungeşte coasta
în trupul sleit

stau rezemat
la un capăt
de lance
cu celălalt capăt înfipt
în umbra mea

prizonieri
eu şi ea
într-o cocoaşe de foc
dintr-un cer
răsturnat

eu - flamura umbrei
şi ea - bravul soldat

miercuri, 14 septembrie 2011

La Deveselu se taie buricul...

superbebe.ro


Plai bălai - pamflete politice

            Breaking News. 02.02,2012,

Cod galben de ninsori. Gabriel Oprea:

Armata e pregătită să intervină.

La Deveselu se taie buricul



De comuna Deveselu prima oară am auzit când eram în armată. Soldat neinstruit în plutonul spate de la Remetea Mare, adică între gospodari, ăia de umplutură cu aprovizionarea. Nu eram de loc o mare sculă, ci ochelaristul  slab, nesuferit, care repară măștile de gaze.

Nici măcar nu știam să-i lustruiesc, din vorbe, să trăiesc mai bine stelele maiorului, șeful meu, chimistul unității și nici bocancii cum ma invata Firicel Virgil, un amic de-al meu.. Trebuie să recunosc că maiorul era mai taciturn decât mine. Toată ziua inspecta grijuliu măștile să nu pătrundă ipotetic gazul pe sub prăpăditele alea de membrane îmbătrânite din filtru. Bag samă, simțise în ultimul război direct pe pielea lui cum te învăluie viclean gazul otrăvitor, insinuându-se cu mirosul lui ascuțit.

– Du-te mă ochelaristule la magazie și cere o pereche de încălțări pentru mine, dar să fie moi! Mă proteja, constatase cât de „priceput” sunt și vigilent, nu mă lăsa nici la trageri și nici la instrucție, să-l fac de râs în lupta deschisă cu potențialul dușman. Era mai sigur când mă știa că înot „în spatele frontului”, în magazia imensă a marii unități de la Gearmata, pipăind bocancii în căutarea acelora speciali, cu piele moale, catifelată, ca de căprioară cum mi se ordonase. Magazionerul, un plutonier-major, era vorbit cu maiorul și-mi descuie o cameră unde tocmai se descărcase un munte de bocanci.

– Ochelaristule, dacă tot îi pipăi să-i așezi pe rafturi.

Castelul Mariei Tereza, unul dintre multele risipite prin Transilvania, abia intrase în patrimoniul armatei. Atunci îl cuceream, vopsindu-i pereții, lustruindu-i zidurile exterioare, reamenajând aleile parcului, dar cel mai greu am pătimit când să curățim beciurile în care de zeci de ani, neatinși, colcăiau viermii și râmele. Acolo trebuiau amenajate depozitele de cartofi pentru Marea Unitate.

Bega curgea leneș sub umbra copacilor, dar n-aveam voie s-o tulburăm cu trupurile noaste îmbâcsite de transpirație. Trebuia păstrată limpede, la o anumită oră veneau fetele generalului, se dezbrăcau amândouă pe mal și se-aruncau despicând apa sub privirile noastre flămânde. Nu era voie să privim, dar cine ne oprea să admirăm cum se oglindea soarele.

Într-o zi a venit generalul în inspecție. I-am rătăcit numele. Rotund, imens, se dădea de-a rostogolul când mergea cu o vivacitate greu de stăpânit. Abia se țineau după el ofițerii. A ordonat să se facă pe mal o piscină  împrejmuită, să nu-și poată plimba obraznic soldatul privirea.

Firicel a fost mutat mai târziu în unitate, de la Deveselu, unde făcuse perioada de instrucție. Un oltean măsliniu cu care m-am împrietenit oarecum. Era soldat fruntaș și ca toți oltenii curând avansat căprar. Cu miere pe limbă când apărea un „Ta'major”. mă tot învăța să fiu supus, că armata e lungă. Dreptu-i! Ni s-au cam lungit urechile cu încă două luni peste perioada normală. Ne-au prins evenimentele din Cehoslovacia taman când să ne liberăm.

Am mai auzit de Deveselu acum, când cu americanii și scutul antiatomic. Nu trebuie să fii mare sculă, te prinde întâmplarea de ceafă, te scutură puțin și îți zice tam-nisam: „De mâine, tu ești buricul pământului!” Şi n-ai decât!... Așa și cu Deveselu.

L-am văzut aseară la televizor pe primarul de la Deveselu. Degeaba Președintele nostru și Obama nu-ş’ ce probleme tratau în secret după biroul oval al Monicăi Lewinsky. Mi-am dat seama că toată sforțarea lor e inutilă. Ratingul nu era la ei.

Buricul, măi oameni buni se taie la Deveselu! Aici sunt problemele ale mari și cine să le rezolve dacă nu primarul? Păi când va coborî americanul din avion cu scutul, obosit de drum lung și va bate în poartă la țața Vetuța să cumpere o oală de lapte bătut, ce să înțeleagă biata femeie? Că atunci când veniră rușii, în tinerețile ei avea altfel de resurse lingvistice. Acum, n-are decât să meargă la cursurile intensive de limbă engleză inițiate de primar, bată-l norocul!

Și tot primarul s-a îngrijit să construiască și să inaugureze în comună piscină modernă pe fonduri europene, rechemând toate fetele din sat să lase dracu străinătățurile și să se întoarcă să pună-n valoare frumusețile patriei acasă, în cadrul lor natural. Le-a instruit intensiv explicându-le că atunci când vor veni americanii la piscină, nu trebuie să se ascundă sub costumele alea de baie indecente. Să dăm jos toate barierele, să vadă bravul soldat Ryan că am înțeles cum ne apără, scutul antiatomic.

Primarele, mai e mult până la vară!





marți, 13 septembrie 2011

Timpul vidrei


roi de lăcuste
izbind retina
în vria
acelor de ceasornic
precum ştergătoarele
de parbriz
fragmentând rigoarea
ploii

un bici de foc
sparge pârloaga norilor
cine sunt să  fiu eu
şi-a pierdut steagul
liberul arbitru
în cursa nebună
a întrebărilor
esenţiale

poate meteoriţii
în tăcerea
întinsă a câmpiei
dezmierdând
pielea de bivoliţă a nopţii
din loc în loc
vor deschide hublouri
în interiorul literei vii

la început
cuvântul a  fost
ca o piatră aruncată
în mare
şi marea învolburată
înghiţi în burta ei uriaşă
de balenă rapace
focul

numai din mare
se întrupează  zeiţa
şi tot în mare corăbiile
se întorc din păduri
unde corăbierii altădată
şi-au ascuţit săbiile
muşcând adânc
lemnul de chiparos

e timpul vidrei

roi de lacuste
devorează
nisipul
clepsidrei...

luni, 12 septembrie 2011

Ţapinarii cerului


cu pieptul dezgolit
primenesc vorbele 
rugăciunii
sub piele
diluviul mă strânge
precum coaja
unui copac


dacă spinarea fulgerului
ar fi fost ursită
să spargă cercul de nori
poate că ploaia
n-ar fi rămas
nesfârşită


doi câte doi
perechi
urcăm pe  corabie
mireasmă de sare
apa trece curând
peste bordul înalt
năpădeşte
precum iarba timpul  


înşiraţi pe zare
îngeri ţapinari
în convoi prelung
cară cu plutele
lemn
de stejar  


doar în cer
a rămas pământ
pe un vârf de munte
un platou
cu pădure
de cruci


singuri peştii
uitaţi în adânc
tăcuţii peşti
tresar năluci
în ecoul
loviturilor
de secure

Ciobănaş la oi m-aş duce. In loc de cronica sportiva

Dupa meciul  Gaz Metan -Steaua 0 - 3

Tastatura asta ca un şotron pe asphalt
mi-a înţepenit toate gândurile.
Nu mai pot executa nici un salt,
piruietele-s ţăndări, ca scândurile.

Literele s-au ascuns sub zăvor,
s-au disipat interspaţiile.
E ca o labărţare de nor
ce mi-a ucis incantaţiile,
inspiraţiile,
intubaţiile,
ovaţiile
oraţiile…
Vai Steaua mea!
... steaua lui
de cioban
sadea!
Si-a ciobit colţul de Metan.
Bravos măi Gazule!
Pustaieşte-i
pe toţi
becalitroşii aştia
ce se dau cocoşi!

La Stadionul Naţional  
acum când scriu
e linişte.
În stal, încolţeşte gazonul,
e viu.
Vin ploile,
poştalionu-i aproape.

Grijă mare să nu-şi scape
oile
Becalitronul,
că rămâne terenul pustiu,
numai bun de şotronul...

sâmbătă, 10 septembrie 2011

Tinereţea ne-a căzut de pe umeri


ochii pândind
la geam
în încercănata
memorie
se clatină noaptea
ca o leoaică rănită
gura-i de foc
scuipă vipere

în spatele draperiilor
răvăşiţi
ca două corăbii
cu catargele asuprite în ţărm 
de furnici şi de greieri
presărăm nisipuri
cât să umplem ruina
din obositele chipuri

curge ora din turn
în oglindă se lasă ziua
însinguraţi
ne privim

tinereţea  ne-a căzut
de pe umeri
ca o hlamidă a umbrei

vineri, 9 septembrie 2011

Pântecele gol al tinerţii


desferecat
pântecele gol al tinerţii
încins cu litere-tulpini
de păpădie

sărutul viu
ca o capcană
rostogolindu-se-ntre sâni

cu strigătul în lanţ
sorbind 
mirat pe buze
stropi de apă vie

şi împrejur
aripi de schije
stârnite
în buricele
degetelor

ochii mei crăpaţi
aburind

mi-aduc aminte
cuvintele
netezind în dans
reliefuri vertije

...muşc cu grjă scoarţa
copacului
inima e tot verde
doar literele

s-au ingroşat literele
si genunchii
sunt zgâriaţi
de pietre 

miercuri, 7 septembrie 2011

Pluta de piatră

în ochiul
rănit
ca o dimineaţă

în rouă
insula
se scufundă


poate e vina
celui lovit
sau piatra
dinadins
încercuită
de ape


dacă ai un fiu
el va ucide
clipă de clipă
surpând
în inima ta
însăşi viaţa lui


ca un dans
ne’ntrerupt

când muzica tace
si ecouri
rostogolite
către plajă
irump