Ieri către seară eram în mașină cu
familia, fiica mea cea mare la volan.
Mergeam către moșia de la Rădești,
dinspre partea soției, lăsată de Titi, personajul fabulos din romanul Casa Roșie,
nepoților spre moștenire.
Îi ziceam moșie unui loc special, drag nouă, de fapt o
grădină unde arsese casa bătrânească din satul de pe deal, cum urci pe Gârlici
lângă puțul din răspântie cu 6 spițe la roată. La origini avusese cumpănă. Cât
să țină și cumpăna la un puț săpat acolo de sute de ani ca un sens giratoriu
unde trăgeau căruțele să potolească setea cailor.
Copiii au curățat grădina, au plantat
pomi fructiferi, flori și viță de vie, au schimbat gardurile, au parcat temporar
la umbră o rulotă și caută de o vreme prin vecini și neamuri, o fotografie cu imaginea
vechii case dispărută în flăcări cu acte si fotografii cu tot, ca să poată purcede
la înălțarea casei celei noi care e musai să-i semene, spre deplina mulțumire și
odihnă a spiritului tutelar al lui Titi.
Când am ajuns la Gârlici un nor negru
amenințător se coborâse peste ulița asfaltată de primarul din Ogrezea când fură să-l aleagă la vot rădeștenii.
“Sigur norul ăsta urât aduce piatră!...”
A fost numai ploaie, o răpăială scurtă de
vară.
Am
descuiat poarta grădinii, am intrat sub copertina pavilionului, am apucat să deschid laptopul și
până să-mi citesc mesajele, soția îmi face semn să privesc în spate spre Dealul
Mare. Un curcubeu imens se arcuise de parcă se deschisese pentru mine portalul
cerului.
Prind o fotografie în telefon, după
care parcurg primul mesaj ce se insinua pe desktop. Era de la Adrian Alui
Gheorghe. Nu norul adusese piatra, ci de la Piatra sosise PDF-ul revistei Conta,
cu Portalul meu în ea.
Uite cum în loc de necaz pentru pomișorii grădinii, PIATRA mi-a adus în suflet bucuria luminii. Mulțumesc Adrian!
https://conta.pravaliacupoezie.ro/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu