miercuri, 22 iunie 2022

Ceasul Poeților- Iunie 2022 De la minutul 36 Ion Toma Ionescu

CASA ROŞIE

 


A plecat spre editură şi m-am eliberat de el, noul meu roman CASA ROŞIE.

 

Cu atâta durere în jur, soldații se obișnuiseră și uneori după un timp în care își depășiseră spaimele ajungeau să se joace cu moartea. Se făceau pariuri demente înainte de luptă, povestea Titi la o masă în grădina lui Vasilescu, sub măr, în jurul unei sticle cu țuică unde întâmplător mă aflam și eu ascultând cu interes.

Alergam în nebunia noastră în zig-zag cu mantalele descheiate fluturând în fața gloanțelor, cu speranța că trupurile subțiate de alergare nu vor fi atinse, și doar faldurile mantalelor vor fi străpunse. Seara în tranșee la sfârșitul atacului, în lumina lunii, fiecare din cei rămași în viață își numărau câte gloanțe străpunseseră mantaua. Cel cu mai multe morți câștiga pariul.

 

Ne depărtasem în avanposturi de restul trupelor. Cam la cincizeci de metri în stânga era cantonul din care zărisem cum trei ruși au rupt-o la fugă către salcâmi. Se potoliseră schimburile de focuri. Din canton nu s-a mai tras. De fapt nu se mai trăgea de nicăieri. Noaptea adusese liniștea.

Am intrat în canton cu baioneta desfăcută la armă. Mă gândeam că pot găsi ceva de mâncare. Deschizând ușa am simțit mișcare și degetul mi-a înțepenit pe trăgaci. În mână cu o lumânare a ieșit de sub masă o ființă ca o întruchipare a spaimei. Tânăra încerca să-și acopere pieptul cu mâinile încrucișate, dar lumânarea pâlpâia căutând parcă albeața sânilor prin bluza sfâșiată. Cu ochii în lacrimi, era din alt film!

Cu siguranță fusese violată de cei trei ruși care fugiseră în salcâmi. Dar ce căutase acolo pe linia frontului, la canton? Exista o explicație. De fapt linia frontului se apropiase în ultimele ore…

În flacăra slabă a lumânării fata se agăță cu privirea rătăcită de ochii mei și o imensă milă m-a cuprins dintr-odată.

Mi s-a părut că semăna cu Suzi. Trebuia să gândesc repede, până ce nu intra vreunul dintre camarazii mei. Atinși în fiecare secundă de moarte, cum s-ar fi putut abține să apuce flămânzi, poate în ultimele lor clipe, din fructul plăcerilor vieții. Citeam pe fața ei că n-ar mai fi rezistat unui viol.

Cu atenția exacerbată de emoție, observasem în întuneric o pătură făcută ghemotoc la un capăt al patului. Am strâns-o repede și i-am întins-o făcându-i semn să se înfășoare cu ea și să fugă prin spate unde se mai întrezărea o ușă. M-a strâns de mână și mi-a arătat pe o policioară o oală de pământ plină cu lapte și într-un coșuleț cu toartă o bucată de brânză înfășurată într-un ștergar. I-am luat lumânarea din mână și i-am apropiat-o de obraz. Era frumoasă rusoaica! și bătându-mi pieptul cu palma i-am zis:

–Eu, Titi. Titi!...Tu?

–Mașa! Меня зовут Mаша.

(Din capitolul 4. Violul. Schiţă de roman)


vineri, 17 iunie 2022

Ar putea fi o finală de smarald

 


Arată bine Sorana! Din toate punctele de vedere! Şi-i şade bine în iarbă. Iarba e verde, dar şi Sorana a rămas verde la 31 de ani şi crudă cu adversarele… Parcă mai crudă decât în prima ei tinereţe.

Azi la Birmingham şi-a dat bineţe cu Donna Vekic, 5-7/ 6-3/ 6-4/, urcând în semifinală. Cu echilibru între inimă şi minte, ar putea să crească.

Mi-a şoptit un herald că sunt şanse să fim fericiţi cu o finală românească de smarlad!

Dar înainte, să câştige Simona cu Katie Boulter!…

Felicitări Sori! Succes Simo! Mai vorbim.

Adu-ţi aminte să nu uiţi

 


Nu poţi fi decât un mare scriitor, să poţi crea din două lumi sau mai multe, una singură, puternic individualizată, doar a ta, care să fiinţeze după regulile tale şi să se întâlnească atât cu realitatea, dar mai ales să nu piardă din vedere fabulosul amestecat cu istoria, care şi ea e fabuloasă în realităţile ei.

Am mai avut senzaţia respectivă, călătorid în spaţiul şi timpul unor cărţi importante ale unor scriitori sud-americani, citindu-l pe Saramago, sau pe Vodolanski mai ales în Laur.

Ce îi leagă pe cei numiţi sau nenumiţi de mine aici? Eu cred că poezia cuvântului, ritmul interior care te vrăjeşte mai întâi ca un descântec, prin meşteşugul de a te înfăşura şi lega la ochi ca să poţi accede liber, fără prejudecăţi, în lumea prefigurată de Crângul călător al unui Marin Zăpadă. Crângul dintre lumile timpului şi spaţiului, împăraţia magiei în care nu pot intra decât cei aleşi.

Nu vreau să povestesc despre carte, nici despre personjul principal, Dumitru Bălăureanu şi nici despre fratele lui geamăn, oraşul Alexandria. Nici despre cai, despre hoţi de cai, despre ibovnice. Nici despre scena vieţii şi cea de-a doua scenă care e cimitirul, unde se întâmplă lucruri. Despre obiceiuri de mult uitate, Tontoroiul femeilor, sărbătoarea Zărezeanului, dansul Căluşului, cântecele lui Momoc…

O face cu siguranţă mult mai bine deât mine, mă repet, marele scriitor Ştefan Mitroi. Eu nu am decât să pun o scară şi să ridic în biblotecă pe raftul cel mai de sus, lângă Goarna lui Tuturuz, acest recent roman.

Adu-ţi aminte să nu uiţi.




miercuri, 15 iunie 2022

În paginile revistei Tribuna

În paginile revistei Tribuna.
Premiul 3 secţiunea roman la Concursul Ioan Slavici
Din romanul în pregătire Sârba Oaselor
Mulţumesc Domnului Mircea Arman şi Juriului






Final de carte

 


Nota autorului: Mă consider vinovat că am neglijat oarecum facebookul în ultima vreme, dar am lucrat intens să definitivez romanul TITI, la care lucram mai demult, căruia i-am schimbat şi numele.

SÂRBA OASELOR sau UNDE OASELE ÎNFLORESC, va fi noul nume de botez...

Postez aici un text scurt din carte însoţit de câteva imagini şi apreciaţi vă rog ce mare e efortul pe care-l face un scriitor în documentare...

 

Piatra Lotrului

 

Vila Piatra Lotrului este o construcție pe trei nivele din lemn și piatră, cu acoperișul de țiglă verde Bilca și obloanele ferestrelor vopsite tot în verde. Din spatele ei brusc urcă muntele împădurit, întregind culoarea dominantă a cadrului care te înconjoară din toate părțile, viu și nefiresc de verde și liniștit, pe fundalul murmurului apei Lotrișorului, care se rostogolește dincolo de drum spunându-şi povestea cui dorește să asculte.

Ne-a adus aici o șosea asfaltată, construită pe fonduri europene de-a lungul apei (anul trecut nu era terminată) și ideea mea de a ne întâlni pentru a pregăti comemorarea lui Titi din 4 iulie, când ar fi împlinit  un secol din clipa când a văzut lumina zilei, dacă ar fi fost să fie. Mai era doar o lună şi mă aflam în mare întârziere căci voiam să-mi apară cartea până atunci, să o pot oferi fiecăruia cu ocazia evenimentului.

Ăsta era şi scopul, ca să evit oarece discuţii cu neamurile, să reuşesc să le prezint versiunea finală rezultată în urma cercetării arhivelor militare, consultărilor anterioare cu ei(în fond personajele cărţii) şi culegerii unor date pe care am reuşit să le strâng din alte surse, după ce bineînţeles mi-am pus în ordine propriile amintiri. N-a fost uşor să redau într-un roman viaţă lui Titi, fără îndoială un personaj fabulos şi ofertant din punctul meu de vedere, însă, cel mai greu mi s-a părut să-l pun în relaţie cu personajele celelalte, care mă puteau trage la răspundere că nu le-am înţeles şi nu le-am  apreciat corect, tulburându-le Feng Shuiul.

Dar nu e cazul să mă aventurez să explic! Nu am capacitatea şi pe fond sunt întrutotul de acord cu nemurile, când apreciază că Energia Qi originară, lipsită de polaritate, se împarte conform cu teoria dualității, în energie feminină - Yin și energie masculină – Yang, şi apare în natură în diferite proporții, dar nu poate exista una fără alta, fiind sub directa acţiune a vântului (feng) şi a apei (shui).

Dacă într-o carte aşezi personajul care nu mai trăieşte în locuri expuse, sau într-o vale întunecoasă, spiritul celui mort ar putea fi neliniştit şi rudele în viaţă ar putea trece prin nenorociri...

Personal, eu am căutat în carte să ţin cont de teoria celor cinci elemente din natură (Lemn, Foc, Pământ, Metal şi Apă), care reprezintă un principiu fundamental în Feng Shui, dar nu ştiu dacă am respectat proporţiile...







sâmbătă, 4 iunie 2022

La Bookfest

 


Am reuşit să trag o fugă la Bookfest, cu picioarele mele de lut, în plină caniculă şi norocul mi-a scos în cale câţiva prieteni dintre cei mai buni. Cum să-i numesc altfel pe alde Firiţă Carp, Adrian Alui Gheorghe, Ştefan Mitroi, Dumitru Ungureanu şi să n-o uit pe Carmen cea care Seceră grâul în lanul de maci…














vineri, 3 iunie 2022

Orgolii demitizate



Diferendul dintre mine, no name-ul, şi prietenul meu, marele Vlasie(a fost ziua lui, La mulţi ani!), a început când i-am cerut ca, ceea ce trebuia să fie a şasea mea carte de poezie în portofoliul publicat de Paralela 45 (era încă editura lui), să facă parte dintr-o serie prestigioasă, Opera poetică, pe care abia o începuse. Mizam pe prietenie, împărţisem cu el pelinul, e drept nu în pahare de acelaşi fel, viaţă le mai desperechează, intervine destinul.

Ştia în amănunt opreliştile pe care le-am traversat, la început împreună, în Dosarul Albaştrii al deşertului roşu, şi voiam să recuperez timpul pierdut, sărind nişte etape. Eu vedeam o potecă răzbind dintr-o tulburare de ape!…

Cum să stea bietul meu Argintarium, copil din flori, la aceeaşi masă într-un planetarium cu aştrii strălucitori?... În principiu ştiu că el avea dreptate! Dar imaginile din biblioteca mea pe care le postez acum, răspund altfel:

Uite că se poate sta!… Ceea ce demonstrează până la proba contrarie că orgoliul e rotund ca pământul, şi-n rotaţia, şi revoluţia lui, totdeauna găseşte o soluţia altruistă, o potecă de avarie, cuvântul de aur care uneşte şi, rar într-o bibliotecă ţine seama de alfabetar.

joi, 2 iunie 2022

Simona Halep fann

                                                                                                                                                                      










După ce Wilson Blade v8, un fel de Virgin Galactic, racheta specială a ta, te-a adus cu succes pe Planeta zeilor şi ai atins cu tălpile nisipurile de aur ale gloriei, plimbându-te egală în rang cu zeii şi împărţind de-acum cu ei umbra, pe aleile cu platani înalţi, Simona, fată dragă, nu da satisfacţie celorlalţi din decor! Nu fi tiranică cu tine însăţi! Ar trebui să fi mai detaşată şi să accepţi că e mult mai greu în binom, să redevi din zeu, om!

Nu intra în panică, n-are rost! Paginile scrise de tine sunt păstrate în inimile noastre şi aşa vor rămâne, la adăpost.



 







duminică, 29 mai 2022

Tabletă în alb şi negru

 







Mă uitam aseară la televizor pe Stade de France la mulţimea aceea entuziastă care fremăta aşteptând o încleştare între doi titani, Real Madrid si Liverpool. S-a oprit şi timpul în loc preţ de 37 de minute, să privească superba desfăşurare coloristică şi sonoră regăsită, a celor care timp de doi ani de zile au fost obligaţi să lipsească de pe stadioane şi dintr-o viaţă normală, datorită asaltului nevăzut şi pervers al Covidului 19.

Cu adevărat peste o jumătate de oră timpul s-a oprit în loc, să privească în voie cum valurile mulţimii se rostogoleau libere spre ţărm de parcă descoperiseră insula fericirii. Şi tot atât de adevărat e faptul că de nerăbdare, ca să pună ei primii piciorul pe insulă,  se va mai fi răsturnat vreo barcă şi a fost nevoie de intervenţia gardienilor şi poliţiei ca să nu se producă daune mai mari să nu se instaureze haosul. Mă gândeam că oamenii aceştia au fost lipsiţi doi ani de una dintre cele mai mari bucurii ale vieţii şi veniseră cu inima deschisă să serbeze competiţia sportivă.

Priveam sărbătoarea culorilor albe si roşii ce cotropiseră paşnic tribuna, înfrumuseţată  de dansul fetelor care acompaniind ritmul muzicii ce se revărsa pe fundalul sonor, alese de un operator magic al transimisiei pentru ca să fie încântarea deplină.


            Şi dintr-odată îmi vin în minte ruinele Mariupolului, dezastrele războiului declanşat în Ucraina, pământul răscolit de durere, inundat cu sânge în câmpia unde spicul de grâu creşte cât vrabia.

Nu vreau să politizez, amintesc doar ca să nu se uite! În timp ce la Paris în jumătatea aia de oră întârziere, tribunele înfrăţite înălţau imnuri pline de viaţă, cerul Ucrainei era brăzdat de rachete care aduceau moarte...



joi, 26 mai 2022

Muşuroi de furnici

 




Înţelepciunile,
perle
mute,
se ţin
în texte mici.


Altfel
adevărurile
devin
minciuni
prefăcute


şi răscolesc
azilul de furnici,
arhiplin,
din umbra
nucului


zădărnicind
în gura
unei mierle
trilul divin
al cucului...

miercuri, 25 mai 2022

Un recital

         Un recital cu poezie din volumul Crucea de piatră. (Va fi când va fi... În curând)











luni, 23 mai 2022

Ana cea făr’ de noroc

 



 

După un joc deosebit de spectaculos în primul tur la Roland Garros, Ana Bogdan cedează Victoria, Azarenkăi! 7-6/ 6-7/ 2-6/.

                                                    * 

Fără noroc Ana, nedezminţind legenda Meşterului Manole! Strânsă în zid de iubiţi şi de adversari pentru strania frumuseţe ce o emană.

De data asta la Roland Garros au zidit-o cărămizile Azarenkăi şi scurtele ei lipite de zgura roşie cu mortar otrăvit. Şi poate ploaia care a trădat-o înviorând-o mai mult pe Vica.

Îţi mulţuim Ană pentru pentru că ai ştiut să te bucuri până în ultimele clipe de frumuseţea jocului la care ai contribuit, în egală măsură cu adversara. Ai fi meritat să bei din cupa Victoriei(Azarenka), dar norocul nu întotdeauna joacă cinstit...


vineri, 13 mai 2022

Suveica

 

După primul meu contact cu Direcţia 9 într-un eveniment(13 mai 2014), am scris un text publicat pe faacebook la care Adrian Suciu a reacţionat aşa:


Revin azi 13 mai 2022 în Boema 9, cu acelaşi text aşezat în versuri,  cum mi-a sugerat el...

 

Suveica

 

Întotdeauna lucrurile sunt, nu par, amestecate!

 

Rar conjuncţia astrelor și oamenii, permit

apelor care se varsǎ în albia vieţii fiecǎruia,

sǎ rǎmânǎ limpezi și riguros individualizate,

astfel ca ţesǎtura întregului sǎ ofere un covor

viu și dinamic, integrând sufletul unui popor.

 

Se pare cǎ noi am pierdut de mult culorile

fericirii! Nici nu știu dacǎ le-am cunoscut

vreodatǎ, dar e mai grav cǎ s-a rupt urzeala

și suveica nu mai trece însoţitǎ strâns

de ritmul vǎtalelor, sǎ uneascǎ firele.

 

Si în loc sǎ se adune într-un covor,

apele învolburate negre și cenușii

curg la vale despletindu-se în ochiuri viclene

și noduri. Ștrangulate de rǎgǎlii puse

de-a curmezișul, apele ies din matcǎ.

 

Și dacǎ tot a dispǎrut suveica,

ne scoatem moaștele într-un sobor

de preoţi amestecaţi cu jandarmi

și le plimbǎm în spatele blocurilor

cu barca, pentru sfinţirea locurilor.    


miercuri, 11 mai 2022

În pagini de revistă. Cafeneaua literară

              În numărul din mai al Cafenelei literare, o pagină din recentul meu volum, Crucea de piatră. Mulţumiri prietenului Virgil Diaconu!

Revista o găsiţi aici:



marți, 10 mai 2022

Ion Toma IONESCU. 9.

Împletituri de lână

 


   
        Personajul romanului la care lucrez, unul real, ar fi împlinit anul acesta, de Ziua Americii, 100 de ani. Voi reuşi oare să-i dau de capăt până atunci?...
*
        Frustrarea de a fi crescut fără tată şi cu o mama mută care nu-i putea oferi sfaturi de viaţă s-a transformat cu timpul, în atuul lui. A trebuit să se dezvolte şi să se maturizeze singur, mai repede decât ceilalţi copii din jurul său şi cum îi mergea mintea şi-a creat o independenţă timpurie, într-un exerciţiu zilnic pe care reuşea să-l ducă la capăt de cele mai multe ori şi să fie mulţumit de el.
        Când simţea nevoia de o anumită aprobare, îi povestea Teiei ce i se întâmplase peste zi şi ea cu ochii mari şi limpezi care puteau transmite toate stările, cu gesturile expresive ale mâinilor însoţite de tonalităţile vocii răguşite dar blânde, care urca şi cobora, fără să poată rosti consoane, reuşea să-i transmită semnale, dacă şi când a procedat corect, sau din punctul ei de vedere, greşise.
        Aveau o oră a lor la capătul zilei când îl aşeza pe scaun în faţa ei, să nu piardă nimic din raportul lui şi la sfârşit, îşi împreuna mâinile într-o rugăciune mută pe care o auzea doar ea şi Dumnezeu.         Uneori Titi se întreba de unde îi veneau rădăcinile. Era sigur că tatăl lui nu putea fi niciunul dintre bărbaţii din sat, cu toate că lumea vorbea că ar fi fost unul dintre copiii lui Epure… În mintea lui îşi luase rădăcinile dintr-un vis. Se făcea că un înger coborât din cer, întâlnindu-se cu Teia sub stejarul secular din Dealul Mare, frumuseţea ei l-a scos din minţi, uitând pentru ce fusese trimis pe pământ.         Nu atunci i-ar fi pierit graiul, cu toate că s-ar fi putut întâmpla, ca să nu se afle!… Titi era încredinţat că el nu s-ar fi putut naşte dintr-un viol, cum vuise satul o vreme. N-ar fi putut să fie cum era, decât din plăceri şi iubire! Tocmai de aceea toată viaţa lui, Titi a risipit plăceri şi iubire, şi ce se mai găsea de risipit… Iar muţenia Teiei, ştia sigur că i-a apărut de copil. Poate că avusese atunci şi ea un vis, şi din visul acela a amuţit, ca să i se poată împlini.
        

duminică, 8 mai 2022

Operaţiune specială




Dacǎ armele
nu-s lǎsate sǎ tacǎ,
gurile lor spurcate
vor împǎrţi lumii,
pǎcatele vocalelor
şi focul.

Iar verigile consoanelor
lanţului trofic
vor pieri sfârtecate,
în mijlocul tainei
bietelor moaşte,
în ţesutul distrofic
al humii
şi vor cunoaşte
doar limba morţilor...

Am văzut la televizor
copiii Ucrainei
privindu-i pe părinţi
de la ferestrele sparte
oprind coloane
de tancuri
cu mâinile goale,
ca nişte sfinţi din icoane,
împingând
de şenilele reci...

Şi parcă în mijlocul
unor jocuri
cu acarieni,
fraţi de sânge
şi limbă,
schimbă ocări de bărbaţi
într-un dialog
al surzilor.

„Este oraşul nostru
cu străzi şi vile,
opriţi-vă!” Spun în pripă
mâinile înpingând
de şenile...

O aripă galben-albastră
de înger, discretă,
flutură pe cer
şi alături,
peste un bloc,
o rachetă
scutură foc...

„Ridicaţi mâinile
de pe şenile,
Hristos Voscrese!
Şi eliberaţi imediat străzile!”

„Sunt străzile noastre
şi oraşul nostru,
ce căutaţi aici,
cine v-a chemat?”

„Am venit să vă eliberăm!...”

Copiii Ucrainei ar vrea
să oprească
asaltul atroce
şi, din înaltul
ferestrelor sparte
scandează
pe o singură voce:

„Rachetă rusească
du-te dracului!”

*

          Din atmosfera sumbră a acestui poem, scris vineri 6 mai, m-am desprins şi am plecat după amiază, spre un eveniment de o cu totul altă factură desfăşurat la Chez Gabi sub patronajul Editurii Art Creativ, având ca deviză o întrebare simplă dar esenţială care necesita răspunsuri urgente. De unde vine dragostea?... Şi am aflat acolo că dragostea vine, la orice vârstă din frumuseţea vieţii şi e însoţită de muzică, dans şi poezie. Mulţumim Danielei Toma pentru Eveniment! Am aflat cu acest prilej într-o „operaţiune specială” că a venit primăvara!