luni, 31 ianuarie 2022

Fără vărsare de sânge

 


Viaţa ne oferă momente extraordinare când privirile întregii planete se sincronizează cu privirea Lui Dumnezeu. Poate fi concomitent o privire de îngrijorare la un dezastru, sau de satisfacţie la o sărbătoare sportivă. Nu ştiu dacă Dumnezeu are propriile Lui canale de televiziune, CNN-ul sau Eurosportul Lui, dar sigur trebuie să fie cineva care-i face selecţia de programe, n-are cum să-şi piardă vremea în breaking-news-urile lui Ciutacu.

Cum spunem, în aceste zile ochii planetei au fost focusaţi de Marele Slam la antipozi, sau la graniţa ruşilor cu Ucraina, unde mă tem că şi-a băgat coada dracu, printre Irozi...

La Melbourne noi românii am fi vrut-o mai sus pe Simona în ierarhie, n-a fost să fie chindie(!), dar a demonstrat şi ea şi Sorana, că încă mai au ceva de spus în viitor. I-am lăsat pe canguri să se bucure de Ash a lor!

Dar marea confruntare a fost între conquistadorul Nadal şi ţarul Daniil cel Mare. Uriaşul rus, la început, părea că are trofeul asigurat. N-avea cum să scape victoria! El era leul, mai puternic şi mai subtil. Dar când să dea muscalii drumul la carnaval, în setul trei, odată s-a uitat Dumnezeu dintr-un nor pe fereastră la ei. Era arena Rod Laver cu acoperişul tras şi L-a impresionat sudoarea lui Rafa ce-i curgea de pe frunte şi-i umezea ceafa. „Omul ăsta e un munte de tenacitate şi voinţă, ar merită un strop de ingerinţă din partea noastră!”

Şi i-a dat un zvîc!...

Au luptat de la egal la egal, până în miez de noapte, au fost şase ore majore de aprigă încleştare, fără concesii şi fără vărsare de sânge. Abia la sfârşit, împărtăşind impresii cu GLORIA, stând unul pe scaun, celălalt în picioare, s-a văzut că Nadal e mai mare.

Ce va fi să consemneze istoria, la graniţa ruşilor cu Ucraina, deocamdată taina rămâne la El. Apără-ne Doamne de un măcel!...

 


vineri, 28 ianuarie 2022

Breaking news























Dacă s-ar şti
că omenirea
îşi ţine fericirea
într-un cip,
din zori de zi
am descânta
de deochi
şi am petrece
prin ochi
munţi de nisip,
până ce
am orbi…


Abia atunci
am putea desluşi
în fontul
de întuneric
ştirea
adeverind
un concept
că frontul
atmosferic
şi fericirea
nu au circuitul
îndeajuns
de înţelept

marți, 25 ianuarie 2022

Tobârlanii mi-au adus aminte de copilărie.


Cel mai mult pentru un scriitor, după ce scrie o carte, dincolo de cronicile favorabile ale criticilor, care nu fac rău, este să ştie că produsul său a fost consumat cu plăcere şi a satisfăcut la momentul potrivit o necesitate pe care şi-a putut-o oferi consumatorul potential de iluzii, cititorul, care vrea fără îndoială să trăiască experienţa mai multor vieţi reale sau fantezii şi să înţeleagă la concluzii rostul acestei lumi.

Nu vreau să folosesc cuvinte mari, gen hrană a spiritului, mi s-ar păra că sună nepotrivit. Cine simte nevoia de a deschide o carte, ştie el mai bine de ce, are deja copt în sine, impulsul de a intra în noapte cu încă o zi.

Zilele trecute primesc prin căsuţa poştală a facebokului câteva cuvinte de la un coleg uzinard, inginer la cutia de viteze, pe care nu l-am mai văzut de peste 15 ani. Am să-i dau şi numele cu toate că nu am permisiune lui şi legea protecţiei datelor ne constrânge să fim mai atenţi în libertăţile pe care ni le asumăm.

Florinel Militaru este numele prietenului meu, tehnolog, printre cei mai buni pe linia cuplului conic. V-am mai spus, cine-mi citeşte o carte - e ca şi cum am fi băut împreună vin tonic la greu - automat devine prietenul meu.

Cele câteva cuvinte care mi-au mers la suflet sunt:

“Bună seara. Tobârlanii mi-au adus aminte de copilărie. Super carte! Super scriere! Mulţumesc!”

Îi dădusem înainte câteva linkuri de unde putea fi cumpărată cartea.

Le aveţi şi dumneavoastră aici

https://www.emag.ro/search/fictiune/stoc/tobarlanii/c?ref=lst_leftbar_6407_stock

https://www.librariadelfin.ro/carte/tobarlanii-gusterele-reloaded-reinventate-editia-a-iii-a-ion-toma-ionescu--i107787

https://www.editurahoffman.ro/produse-1/tobarlanii-ion-toma-ionescu.html

https://www.librarie.net/p/414077/tobarlanii-gusterele-reloadedreinventat-e-editia-a-iii-a

https://www.magazinul-de-carte.ro/carte/4836f/tobarlanii-gusterele-reloadedreinventat-e-editia-iii-ion-toma-ionescu

luni, 24 ianuarie 2022

Sori şi Simo s-au oprit



Din păcate, cu toate că şi Simona şi Sorana au avut şanse azi, niciuna dintre ele nu a reuşit să rupă gura târgului şi să continue cea de-a doua săptămână la Melbourne!

Ce ne făceam, târgoveţii de noi, cu caninii scoşi!...

Cu ei întregi, dacă mă-nţelegi, colportăm şi înjurăm de Cristoşi, răzbunaţi, tocând mărunt cât e-n lună şi în stele:

“Tenisul nu-i un sport notoriu de vacanţă şi dacă îl iei în serios, trebuie obligatoriu să ai intoleranţă la bărbaţi!…”

Sau.

“S-a descoperit! Dragostea e pacostea ce le ţine pe fete, de nu mai au zvâc în rachete!”

Şi uite-aşa circulă hula. Noi ca neam l-am speriat şi pe Dracula!...

Să le aplaudăm pe fete pentru ce au reuşit! Nu puţin! Şi să mergem mai deprte…

duminică, 23 ianuarie 2022

Lecturile zilei

 


 Ce performanţă! Două românce sunt în săptămâna a doua la Marele Slam de la Melbourne. Sorana Cîrstea şi Simona Halep au visat frumos şi, le rămânea doar să consemneze în suprafaţa de joc, urmele visului. N-au stat pe gânduri, au lucrat cu spor ca la un gherghef când în urma acului pe pânză, rânduri-rânduri, prind contur şi se armonizează culorile paradisului.

Pe covorul albastru urmele lăsate de minge trebuie să ţintească punctele desenate imaginar dinainte, ca şi cum ar atinge o linie fierbinte într-un petec de cer, care se mai şi clatină câteodată în umbra unui nor. Sau, schimbată suprafaţa, într-o fereastră de mare învolburată, se poate ascunde umbra fulgerătoare a mingei, sub unde…

Nu este simplu să întorci pagina şi încântat de scriituri să rămâi cu inima într-o frumoasă poveste.

Cu puţin noroc ne-am putea bucura de lecturi şi în cea de-a doua săptămână!

joi, 20 ianuarie 2022

Românce de succes


Azi Simona a fost Simona! În zi de graţie. Poate un pic prea devreme. De obicei intră într-un astfel de ritm când trece de turul patru. Atunci devine mai concentrată, conştientă că valoarea ei înfloreşte ca floarea reginei, în zone înalte. Nefericita Haddad Maia (6/2,6/0.), stângace, a arătat lângă Floarea reginei ca un scaiete pe platouri alpine.

M-am bucurat la fel de mult de victoria Soranei Cîrstea cu Kristina Kukova(6/2,6/4), la fel de convingătoare. Ea a avut meciuri cu adversare mai complicate ce au arătat că e pregătită pentru o performanţă notorie.

Mă bâtuie de la o vreme un vis. Visele se împlinesc sau nu! Mi-am dorit ca Simona să câştige un Roland Garos într-o finala cu Maria Sharapova! N-a fost să fie cu Sharapova!... În schimb, visul de la Wimbledon cu Serena Williams s-a împlinit!

Visul cel mai frumos acum, dacă ar fi să aleg, este să le văd pe cele două românce de litera S a succesului, Sorana şi Simona, într-o finală de Grand Slam, indiferent care dintre ele ar câştiga, chit că pentru una, inima mea ar bate mai tare.

Amândouă au trecut de 30 de ani, vârsta la care eleganţa şi rafinamentul, încă mai pot face făţă tinereţii cu nebuniile ei care nu respectă dinadins regulile şi tot ce zboară poate fi prins!

Să visaţi frumos şi voi fetelor! Am auzit că la antipozi dacă visezi frumos…


miercuri, 19 ianuarie 2022

Festivalul de la Sighet

 















Poezia este crucea mea de piatră,
pe care o car în spate.
Iubita, singura pe care o am…
Poate din milă,
sărmana copilă
îşi mai arată la geam,
din când în când,
partea de ceaţă,
căci de la felinarul roşu
i s-a mânjit cu nămol
masca de clorofilă cerată
de pe faţă.

Constat că la fel ca în viaţă
e multă apă-n petrol…

N-am fost la Festivalul de poezie de la Sighetul Marmaţiei, cu toate că mi-aş fi dorit! Mi-am călcat pe inimă, cum nu-mi este în obicei şi am trimis la concurs mica mea antologie de poezie Crucea de piatră, dar probabil oferta de plăceri nu a prins la juriu. Crucea în vremile astea tulburi te duce cu gîndul în altă parte…

Şi ce mulţi prieteni puteam întâlni acolo!

Mi-a plăcut o secvenţă din toate filmuleţele pe care le-am văzut postate pe facebook. La bustul lui Eminescu, în plină iarnă când o poetă cu un brat de flori, se dăduse drumul la muzică, una dintre oficialităţi i-a făcut semn să le depună şi ei nu-i venea să le lase din mâini direct în zăpadă…

marți, 18 ianuarie 2022

Cinci Cosânzene

 




La AO, cum le place unora să-l scurteze pe MS Australian Open, comandoul românesc de cinci Cosânzene(GABI, JAQUELINE, IRINA, SORANA şi SIMONA) au fost sângeroase în primul tur, la plural, că e mai multe victime asumate!...

La fel ca la fotbal, BARA nu se pune, mai ales când eşti luki loser şi oricum ea n-a pierdut nimic. Ce n-ar da fotbaliştii ăia triştii când lovesc bara cu mingea, să treacă automat pe la casierie ca să ridice 57 000 de euro!

Dacă ar fi să socotim în limbaj financiar, fetelor le-a intrat în buzunar într-o singură zi, peste jumătate de million de euro cu mărunţişul Irinei Bara. Banii ăştia intră-n ţară(!) şi uite-aşa sub semnul magiei, mai spre primăvară, rezolvăm şi criza energiei, noi ca naţie!...

Să le felicităm pe toate(!), dar de data asta mai multe aplauze meritate, se cuvin Soranei Cîrstea pentru victoria împotriva Petrei Kvitova.

Suntem cu ochii pe voi Cosânzenelor, vă urmărim!

luni, 17 ianuarie 2022

Două corăbii

 



























        Cele două corăbii în care m-am urcat pe rând, traversând oceanul învolburat de furtuni ale anului abia încheiat!

        Rămâne de aflat dacă urmele apei sărate, au rămas împregnate în paginile cărţilor şi pânzele umflate ale corăbiilor vor atinge meridianul de suflet al cititorilor spre ai înălţa, sau vor rămâne nemişcate... Ce n-aş da ca Speranţa să prindă un vânt prielnic... dar hazardul şi roza vânturilor e doar la îndemâna criticilor!...

Tobârlanii se pot comanda încă în librariile online:

duminică, 16 ianuarie 2022

*

 



Străin de a fi parte
a unui măcel de flori
pe soclul
unei statui

Neinvitat
unde se pune
harta literaturii
în cui

Am rămas teafăr
singurul cioclu
peregrin
prin noapte

Dincolo de
neînţelesele şoapte
în inima mea
a nins

Ca şi cum
umbra pământului
în luceafăr
s-ar fi aprins

miercuri, 12 ianuarie 2022

Urme pe zăpadă


Alunecă troica
pe urlet de lup,
scade zăpada în cer

Vizitiu, numai bici,
fără trup,
mângâie caii de ger

În sarică-i cald şi-n auz
se prelinge
nisip argintiu...

Iar taina cǎ-s viu
se stinge 
confuz...

Îmi vine să ţip

Şi nu-i chip 
să ştiu
cât mai ninge...




marți, 11 ianuarie 2022

10. Retrospectivă 2021.

https://acps.ro/2022/01/08/redirectioneaza-3-5-pentru-alexandru/ 

În luna octombrie am sărbătorit un fel de aniversare. Scriam atunci: Bogul meu, Pasărea ceţii, a împlinit în paginile sale în această săptămână a 3000-a postare şi, are cumulat aproape un milion de cititori (920.553) care i-au dat bineţe, zi după zi, în 13 ani de existenţă. E mult, e puţin?... Merită doar să spun că îl am coautor la cele aproape 20 de cărţi puse pe raft ,secvenţă cu secvenţă în biblioteca mea, fără să pun la socoteală numeroasele antologii colective. Sunt deci 1000 de motive să-i urez în continuare, ceaţă la drum şi să zboare întins, să-şi ferească zilele de soare încins şi nopţile să nu se lase albit de ninsoare, încât să rămână viu şi să-şi lege la gât, când va fi să fie pustiu, colanul cu arginţi şi verdeaţă, cât mai târziu!...


 



Felinarul roşu



Ca soldat în garda regelui Mihai de unde plecase de trei săptămâni, Titi încă nu cunoscuse războiul şi iată că acel ceva, nici curiozitate, nici nerăbdare, dar nici teamă de a da piept cu duşmanul, era inevitabil sǎ se întâmple. Se împlinise mai repede decât preconiza. În gardă, se plictisise de ţinuta rigidă, de disciplina exagerată care îl făcea să se simtă prea încorsetat în uniforma elegantă ce trebuia s-o poarte impecabil, fără să-i ofere în schimb nimic spectaculos. Nu exista nici o posibilitate de a se afirma prin ceva anume, în faţă camarazilor, sau în proprii lui ochi. Așa că atunci când i s-a ivit prilejul, nu a ezitat să aleagă. Nu-şi găsise acolo rostul.

Se simţea bine şi apreciat doar când ajungea, destul de rar, la Crucea de piatră şi se privea ca într-o oglindă în ochii fetelor ce se înviorau brusc şi care mai de care săreau să-l întâmpine. Întârzia mai mult în salon, având un cuvânt şi o glumă bună pentru fiecare dintre fete. De multe ori nici măcar nu mai ajungea în camerele de sus, să fericească vreo norocoasă.

Pe străduţa pietruită a Dudeştilor, dincolo de intersecţia cu Dorobanţi, trăsurile începeau să oprească în faţă bordelurilor după ce se lăsa întunericul. Flăcăruia felinarului, roşie de la gazul îndoit cu apă, agăţat direct în poartă sau pe zidul casei, nu reuşea să lumineze într-ajuns feţele celor care intrau scoţându-şi pălăria, dacă era vreun domn, sau chipiul, dacă era unul dintre ofiţerii venetici ce umpluseră străzile Bucureştilor. Cei cu bască treceau ceva mai în jos căci stradă plăcerilor avea mai multe stabilimente. Oferta fiind după condiţia şi buzunarul clientului.

Odată intrat în salonul larg cu pereţii plini de tablouri, aşezat la una din cele câteva mese, băutura şi flecăreala fetelor care stăteau în picioare lângă soba de teracotă ce ocupa jumătate din perete, te făceau să uiţi de bombardamentele tot mai dese în ultima vreme. Sorbeai un pahar două din băutura fină şi numai după aceea îţi clăteai ochii, alegându-ţi una dintre fetele îmbrăcate cât se poate de transparent, astfel încât să pună în valoare calităţile de patrimoniu.

Titi venise să-şi ia la revedere. Aranjase la cazarmă cu sublocotenentul Haralambie, zicându-i că nevasta e gata să nască(de unde nevastă?...) şi trebuie s-o încurajeze cumva înainte de plecare. Transferat de curând din Garda Regală, nu-i ştia nimeni rostul, aşa că încercarea dăduse rezultate. În birjă se gândise deja la Suzi, şi-ar fi dorit s-o găsească liberă. A avut noroc. Nu-şi mai plătise de mult abonamentul, dar Miţa, patroana, avea slăbiciune la el. Cum îl văzu îl luă în braţe şi-i şopti la ureche:

– Unde mi-ai fost puşlama? Am crezut că m-ai tradus. Ce e cu uniforma asta jerpelită pe tine? Titi era într-o uniformă militară obişnuită, o predase pe cea specială cu ciucuri și firete a gărzii regale.

– Îţi povestesc mai târziu. Las-o pe Suzi cu mine şi dă-ne sus o sticlă cu lichior de nuci. Patroana se uită lung, fetele nu aveau voie să bea în timpul lucrului, dar se execută îndată. O luă pe Suzi de mână, extrăgând-o cu o plecăciune “vinovată” din grupul ce se strânsese în jurul lui. Fetele ţuguindu-şi buzele supărate, izbucniră pe mai multe voci.

– Titişor, ia-mă şi pe mine!

– Doamnelor, va rămân dator!

În camera de sus, patul larg cu aşternut roşu după două păhăruţe de lichior i-a primit bine. Dar parcă nu se potriveau ca altădată jocurile. Nu ardea focul…

– Suzi, ştiai că iedul tău stâng e mai nătâng şi dreptul mai fudul? Pare că n-a supt destul. Avea un bust perfect Suzi şi-i plăcea să-i mângâie sănii, să-i potrivească în căuşul palmei ridicându-i uşor spre gura lacomă.

– Mai lasă iezii că ne-apucă nămiezii fără speranţă! Ce-i cu pistolul tău, vegetează? Sau n-are gloanţe pe ţeavă, de nu percutează? Hotărăşte-te până joi!

– Suzi, mâine plec la război! Îl împinse cu putere de deasupra. Aprinse lumina şi mânioasă în pielea ei de femeie tânără ce lucea, îl cercetă intens, cuprinzând-o încet din interior întunericul.

– Bine mă Titi şi noi?... Devenise dintr-odată purtătoarea de iluzii a tuturor fetelor care-şi făceau meseria fără tragere de inima în camerele alăturate. Se strânse lângă el, îi luă mâinile şi i le puse pe sâni cu capul dat pe spate şi frecându-şi-i de mâinile lui. Sfârcurile deveniseră tari şi sănii flămânzi parcă cerşeau adăpostul.

– Bine mă Titi!... Se mistuiră într-o îmbrăţișare lungă uitând amândoi locul în care se aflau.

Alte linkuri de lecturat:



https://pasareacetii.blogspot.com/2021/10/dialoguri-imposibile.html



https://pasareacetii.blogspot.com/2021/10/e-pour-si-move.html



https://pasareacetii.blogspot.com/2021/10/la-aniversara-pasarea-cetii.html



https://pasareacetii.blogspot.com/2021/10/perpetuum-nobile.html



https://pasareacetii.blogspot.com/2021/10/publicate-pe-grupul-aforisme-si-citate.html



https://pasareacetii.blogspot.com/2021/10/nobelul-si-microbistii.html



https://pasareacetii.blogspot.com/2021/10/poetii-cetatii.html



https://pasareacetii.blogspot.com/2021/10/tobarlanii-au-ajuns-acasa.html

luni, 10 ianuarie 2022

Simona poate






O victorie ca cea de ieri de la Melbourne cu Veronika Kudermetova şi implicit câştigarea unui trofeu, îţi dă motivaţia să continui. Sunt momente în viaţă când simţi nevoia să te pui în balanţă. E vremea îndoielii şi vrei să ai confirmarea de la ceilalti, că încă eşti cine crezi tu că eşti în forul tău interior, şi vrei să ştii dacă te mai afli încă printre cei mai buni, şi merită să munceşti, şi să te lupţi cu tine însuţi, şi cu ceilalţi, ca să rămâi Simona Halep; o stea adevărată, vie şi nu umbra stelei care va rămâne aprinsă mult timp după ce strălucirea ei va începe să se stingă.

Am avut lacrimi de bucurie în ochi, reîntâlnind la finalul partidei acel zâmbet luminos, deschis, pe faţa Simonei, mulţumind lui Dumnezeu, pe fondul steagurilor tricolore fluturate în tribunele care parcă se umpluseră cu inimile tuturor românilor.

Nu avem dreptul să facem greşeala să maximizăm! Turneul a fost doar unul din cele 23 în care a ieşit victorioasă, sigur, dintre cele mai mici ca valoare a câştigului. El este unul de încălzire pentru marele turneu ce urmează. Dar turneul a avut darul să ne răspundă la întrebări, să aducă liniştea după o perioadă lungă de incertitudini şi speculaţii, în care ghinioanele s-au ţinut lanţ, împletindu-se strâns pentru Simona cu clipele fericite ale împlinirii în plan personal.

De unde să ştim noi dacă voinţa domnişoarei Halep nu se va fi erodat prin căsătorie, şi cum vor fi percepute schimbările climatice ale planetei, din perspectiva tinerei doamne Iuruc? De unde să ştim noi dacă fizic, corpul Simonei va continua să răspundă eforturilor la care e supus, în bătăliile în care tinereţea adversarelor şi forţa excesivă, par să invadeze sportul nobil al eleganţei şi rafinamentului de altădată?

Avem acum confirmarea, chiar dacă încă n-a ajuns la forma sportivă cea mai bună, Simona poate, Simona vrea, Simona merge mai departe!

sâmbătă, 8 ianuarie 2022

La O-rizont O-finală cu Sim-O



Mult mai uşor meciul din semifinala turneului de la Melbourne Summer Set 1, al Simonei cu Zheng, decât cel cu Golubic! A fost o partidă cuminte, de întreţinere, fără excese de limbaj şi lovituri spectaculoase, în care cele două conveniseră parcă să scuture cu rachetele bine intenţionate, seminţele din gogoşile de bumbac din câmpul tactic al fiecăreia, până rămâne vata curată, ca să se poată ţese din ea materialul textil pentru echipamentul de gală, mai lucios, mai uscat, de purtat în marea finală a Australian Openului adevărat.

Jucătoarea noastră n-a trebuit să se întrebuinţeze prea tare, căci puştoaica (12 ani mai tânără), se vedea că are putere mai mare la serviciu dar nu avea atâta îndemânare şi mai greşea, culegând gogoşi de pe plantaţia de bumbac în beneficiul Simonei, uşurându-i treaba

Ba, o dată, chiar s-a supărat degeaba, trântind o vorbă de pământ şi racheta, ca pe-o lingură supărată pe ciorbă. Mai lasă-mă dragă, să câştig şi singură, că pot!...

Dacă tot e să fim cinstiţi, Simo e încă departe de ce ştim că ştie să facă! E important că joacă! Şi dacă ar fi după gândul meu, nu i-ar strica un trofeu la început de an, fie el cât de mic. Ar mai fi un pas cu Veronika Kudermetova...


vineri, 7 ianuarie 2022

Simo

 


E Sfântul Ion dar mi-am propus să scriu despre tenis de câmp de câte ori o sportivă de-a noastră pătrunde în semifinala unui turneu. Se întâmplă fericit încă din primele zile ale noului an. Aşa că las de-oparte paharul cu pălincă şi pun de-o caterincă

Am deschis televizorul din motive de potenţial ghinion ce i l-aş fi putut purta, la scorul de 2-3 în set decisiv cu Simona Halep la serviciu. După primele schimburi de mingi mi-am dat seama că nu era în serviciul ei, pe care de obicei îl practică dezinvolt şi cu multă plăcere, şi parcă se afla ca pe vremuri în armată soldaţii la munci agriciole, şi rândurile lungi de porumbi nu se mai sfârşeau.

Combatantele, ea şi Viktorija Golubic păreau să fie doi boxeri la capătul puterilor, sprijinindu-se pe rând de aerul greu şi de corzile ringului, şi abia-abia de aveau puterea să se certe din când în când cu Dumnezeu care devenise incoerent, şi nu se mai putea ştii cu cine ţinea, că deh e om şi mai greşeşte şi El! Parcă cineva turnase plumb în umbra Simonei şi aceasta o trăgea înapoi. O târa după ea împleticindu-şi picioarele.

„Am luptat şi cu adversara şi cu mine, n-am crezut că pot câştiga!” I-a declarat Simona reporterului la final şi era adevărul gol goluţ ce înflorea râzând  din inima ei mare.

Nu ştiu dacă Simona va reuşi să revină la forma sportivă şi să-şi găsească liniştea care a consacrat-o! Ne dorim asta şi noi la fel ca ea, dar dacă nu se va mai putea întâmpla, steaua ei va străluci lângă steaua Nadiei Comăneci şi va continua să se scrie în fiecare zi ca o poveste fără de sfârşit...

joi, 6 ianuarie 2022

Aghiasma Mare

 























Aghiasma mare
Bǎut-am apa sfinţitǎ întâiul
și înnoitǎ pare sǎ fie faţa lumii.
M-am bucurat de tainǎ
întru Hristos și-mi simt
trupul curǎţat
de pǎcatele cele multe.
Cugetul e ca un drum deschis
și mǎ arunc în vâltoare dupǎ cruce.
Subţire ca peștele și ca el
de ager prind crucea.
Apoi din casǎ în casǎ
o înfaţișez cu smerenie
celor care-mi deschid
Ion mi-e numele
și v-am adus un tropar
ca un mǎnunchi de busuioc
înmuiat în apa sfinţitǎ
a Iordanului

miercuri, 5 ianuarie 2022

8. RETROSPECTIVĂ 2021

























August a fost o lună plină cu poeziei în care am antalogat pe blog în postări succesive parte însemnată din poeziile mele reprezentative. Ideea mi-a venit după ce apăruse la Art Creativ mica antologie Crucea de piatră şi ecoul receptării ei părea să fie pozitiv. Şi dacă tot exista o mică antologie de succes de ce nu ar fi şi o „mare antologie”...
Trei surse
Prima sursă.
Prietenul meu olandez vizual artistul, Frederik Weerkamp, care mi-a îmbogăţit cu desenele lui parte semnificativă din cărţile mele de poezie: Norduri, Ceară şi miere, Argintarium şi Al cincilea anotimp, mi-a trimis o mostră dintr-o serie cu 144 de fotografii despre cruci în artă. Un proiect curajos şi inedit cu care mi-a propus să acopăr ereziile mele de sub coperta Crucii de piatră...
Mi-a luat ceva timp până să dezleg povestea celor două statuete de maici moderne, privind îndelung la pocal! Bine că am meditat la Teoria vieţii eterne a lui Rodney Collin şi n-am asimilat potirul, cu conceptul Sfântului Graal!
Şi mai mult mi-a trebuit, să pătrund prin cele două cruci, şi să înţeleg că în interiorul de sticlă, după ce dădeai învelişul la o parte, era un lichior de nuci din care să închini până la moarte.
A doua sursă
„Există un filon religios în poezia lui Ion Toma Ionescu. Ascuns, ca orice fibră de valoare. Poetul are flerul de a nu eşua în declaraţii şi în predici. E duhul de nepătruns, omniprezent al creaţiei şi, deci, al artei.
………………………………………………………………………
Cine citeşte poezia lui Ion Toma Ionescu devine mai bun. Şi se înalţă pe aripi. Aripile lui nu sunt de vultur, ci de porumbel. Dar liniştea, blândeţea, bunavestire sunt ale păsării lui Noe.”
Se pare că a avut dreptate Petre Anghel care scria aserţiunile respective în postfaţa Nordurilor.
Când am descoperit pe noptiera măicuţelor, în fotografie, volumul meu de poezie, Argintarium, după prima uimire, am avut dovada că şi măicuţele l-au bănuit de înţelepciune pe profesorul Petre Anghel şi, având la îndemână asemenea resurse, ca să se înalţe pe aripi, au citit din poeziile mele în loc de rugăciune .
A treia sursă
Cum desigur are dreptate şi Adrian Alui Gheorghe când scrie în cuvântul de dinaintea Crucii de piatră:
"Poezia lui Ion Toma Ionescu este mesajul unui Orfeu care a privit în urmă printre degete, încălcând restricțiile, păcălind deitatea care l-a avertizat că dacă viața este frumoasă, ea este expusă, indiscutabil, păcatului. Numai că poetul a înțeles corect: nu e un păcat să trăiești, dimpotrivă, e un păcat să nu trăiești cu toți porii inimii deschiși. Din acest motiv, două voci se întretaie în fiecare poem din această carte: una trăiește dezlănțuită, de la ”adulter” la ”schimbarea de ochi”, de la ”glezna apei” la a pipăi ”carnea umbrei” sau sânii femeii ”cu cinci sâni”; cealaltă esențializează viața și clipa, în spiritul unui Eclesiast care vorbește sieși și lumii despre ”vanitatea vanității”, fiind un fel de decont senzual al fiecărei stări. Ion Toma Ionescu este un poet greu de alăturat vreunui curent literar actual, acest lucru conferindu-i autoritatea unei voci lirice care vorbește în mod propriu limba poeziei de azi și dintotdeauna. Uneori o face în pustiu, ca orice poet adevărat, totul e ca eventualul cititor/ receptor să aștepte răbdător răspunsul pustiului la ”agresiunea” frumuseții: înflorirea cactusului care nu își arată fața decât atunci când simte că soarele îl cercetează numai și numai pe el. Asta face poezia lui Ion Toma Ionescu: provoacă ”floarea de suflet” din fiecare cititor. Cu un pic de răbdare, cititorul poate să depună mărturie că această carte se transformă, îngânând-o cuvânt cu cuvânt, într-o grădină cu flori frumoase și rare."
Şi cum informaţia e venită din trei surse, cel puţin una dintre ele din internaţional, mulţumită bunului Frederik, e clar că am devenit dintr-un poet mic, unul aproape universal…

luni, 3 ianuarie 2022

7. RETROSPECTIVA 2021

 














Am ascultat imnul României venind de la capătul pământului, din Ţara Soarelui Răsare, mândri pentru că acolo la Olimpiadă se întâlnesc toate privirile lumii înclinându-se gloriei, o clipă cât veşnicia.

Si cât de frumoase erau fetele noastre, Ancuţa Bodnar şi Simona Radiş, zâmbind fericite la împlinirea unui vis şi privind emoţionate cum se ridică tricolorul în cer pe cel mai înalt catarg.
Medaliile noastre olimpice sunt tot mai rare, căci filonul de aur al fiinţei neamului s-a ascuns într-un nor negru, antrenat să colinde dincolo de fruntarii, căci de la o vreme am uitat mineritul cinstit, pe pământ şi în cer, de parcă noi toţi românii am muşcat dintr-un măr otrăvit...
Mi-e dor de ploile de vară cu soare, scurte şi repezi, scuturate în câmp, limpezind aurul grâului! Mi-e dor de bobul de nisip auriu, cernut din inima munţilor, strălucind pe prundişul râului! Mi-e dor de chipul senin al Nadiei cu zecele ei celest scris pe tabelă. De un rest de pagaie, frânt din braţul de titan al lui Paţaichin! Mi-e dor de Gabi Szabo cu pasul ei aerian de gazelă şi părul de aur în vânt
Mi-e dor de o ninsoare curată, discretă, care să albească în sufletele noastre toate relele, să nu mai auzim de pandemii, de furtuni şi de grindină, de meteoriţi uriaşi căzuţi pe planetă, din stelele...
Mi-au venit în minte ca un cap de pod, versurile Marelui Voievod al Neuvintelor sale, Nichita.
„Nu sunt altceva decât o pată de sânge care vorbeşte...”
Prea mult sânge şi prea puţin mai vorbim în ultima vreme, româneşte!

https://pasareacetii.blogspot.com/.../consideratii-de...

https://pasareacetii.blogspot.com/.../pe-cheile-nerei.html

https://pasareacetii.blogspot.com/.../pe-clisura-dunarii...

https://pasareacetii.blogspot.com/.../07/nucul-lui-titi.html

https://pasareacetii.blogspot.com/.../suav-anapoda-de...

6. RETROSPECTIVĂ 2021



Am ales pentru luna iunie un text fără poze în care filozofez plicticos şi mai multe linkuri. Le puteţi lectura aici
„Căci nimeni dintre noi nu trăieşte pentru sine şi nimeni nu moare pentru sine”. Pentru Dumnezeu, în ce lume trăim? Cum nu împietrim de atâta făţărnicie!?
Dacă adevărul ar fi acesta, singur şi suprem, noi am fi altă lume.
V-aş propune un exerciţiu simplu. Să mergem înapoi pe frază, să lăsăm ghilimelele să se desprindă de text ca o fâlfâire de aripi şi să purcedem întru cercetare şi analiză sub oblăduirea Domnului.
Cuvintele acelea sfinte, ştim fără îndoială fiecare dintre noi că sunt alcătuite din litere. Să ne închipuim că destructurăm cuvintele şi să lăsăm literele să se amestece singure. Am putea constata că liniile contorsionate, despletite şi reîmpletite cu puţină imaginaţie ar putea contura o hartă, cu munţi şi cu văi şi cu râuri izvorâte din inimă. Poate fi şi o pâinea întregită şi aburindă, scoasă din ţest, care ar semăna cu ţara de dincolo de inimă.
În mijloc, am pune desigur crucea, ca să-l avem aproape pe Dumnezeu. Mulţumiţi de noi poate că ne-am odihni după asemenea concentrare şi am constata cu siguranţă ce lucru bun am trăit.
Apoi într-o ordine firească ar trebui să recompunem textul să nu se risipească magia.
Aş apela în primă instanţă la medici şi la profesiunea lor nobilă, lăsând în urmă politicul. Dăruirea medicilor nu are margini, cu siguranţă ei vor şti să readucă viaţa în textul acela sfânt. Numai că bisturiul, fiecare tăietură în corpul viu, are un preţ stabilit şi banul e ochiul dracului.
Nu putem renunţa atât de repede. Cu siguranţă biserica păstrătoare a credinţei, se va apleca asupra textului şi-l va înlumina, repunându-l la locul lui. Un sobor de preoţi se vor aduna pentru rugăciune, dar şi lumânările au un preţ, naşterea vieţii are un preţ şi mai mare, chiar moartea cu lopata ei de pământ aruncată deasupra, chir şi Caron când te trece apa Stixului, cere obolul sfânt în tăcere, şi banul e ochiul dracului!
Ce şi-a zis clasa politică bine intenţionată şi orientându-se. Textul acesta e mai preus decât ţara. Împărţim povara la doi, putere şi opoziţie, vindem bucată cu bucată trup din trupul ţării şi răscumpărăm literele, una câte una, din ochiul dracului…
„Căci nimeni dintre noi nu trăieşte pentru sine şi nimeni nu moare pentru sine!”.