marți, 31 august 2021

XVII. Antologie de autor Ion Toma Ionescu



117. se scrie poezie,

 

în spuma berii

la berărie

pe urdinişul muierii

în buza mierii…

 

la puşcărie

pe clăbuci de săpun

şi pe fumul

de tutun (la ce bun!…)

pe cruci de apă
în călcâiul
urmei vinului
de la agapă

pe cornul lunii
sau pe sânii albi
ai nebunii

stropiţi de ploi

 

pe frunza de stejar
moartă
pe-o gutuie
sau pe-o hartă

cu românica
bătută-n cuie
de pălimar.

se scrie poezie… rar

 

118. în cartea în care scriu eu,

 

ninge tot timpul

caligrafiez cu acribie

literele albe

zăpada iese din pagini

abia de mai disting

marginile

 

continui să scriu

ca şi cum mi-aş tivi sufletul

dar în noaptea asta

s-a întâmplat un miracol

firul de ceară alb din literele

mele s-a împletit

cu un fir de mătase roşie

şi să se întregească minunea

în trup mi-au încolţit bulbi

de ghiocei

 

119. ca şi cum luneci

 

cu mâinile

înfrunzind pielea

ceţoasă

devălmăşind voit

sub cearşafuri

de smalţ

ordinea riguroasa a umbrei

 

am văzut o casă

în zwolle

din colţuri de cărămidă

arsă în foc

ieşind în relief

ca ţepii unui arici

 

ce fiinţă hieratică

şi caldă

ademenind sub magie

se dezvelea

sub pilea-ţi

trandafirie

 

120. o combinaţie duală,

 

de alb-sângeriu

martie şi-a ales

culoarea pereche

potrivind candoarea

lângă păcatul viu

 

când am desprins

în doi timpi sub

sarafanul nins

bluza ta roşie

vălul s-a rupt

şi am dat de ghimpi

 

121. ne regăsim pironiţi,

 

într-o livadă de

cireşi înfloriţi…

caut lumina cuvântului

numai că bestialele

flori de cireş

mi-au străpuns simţurile

toate organele ciuruite

au căpătat simţ olfactiv

 

literele s-au risipit

parc-ar fi nişte jerbe

de fluturi

şi un pian dement

tocmai acum şi-a găsit

să-şi dezintegreze sunetele

în cerul îngerilor

mă iertaţi de neputinţă.

voi alege să tac aici

 

121. ochiul magic,

 

clipeşte scurt

depăşind iminenţa realităţii

lumina taie pieziş

cadrul umple ca o explozie

resorturi nebănuite

 

dincolo de aşezarea firească

a straturilor de aer

pânza poroasă a filtrelor

absoarbe umbra

şi artistul sparge

coaja sâmburelui

 

o fracţiune de

secundă timpul

înţepeneşte strivit

apoi soarele roşu

se ridică deasupra nopţii

celei scurte

 

altarul cerului

s-a deschis

pentru slujba

de dimineaţă

ne potrivim paşii

pe poteca muntelui

 

122. ce repede se pun ani înapoi,

 

şi tot mai greu înainte

sania lunecă pe zăpada din noi

răvăşind scrum şi mirări

în cuvinte

 

la capătul zilei în noaptea

culme de rufe întinsă

între cer şi pământ

recoltăm trufe negre rare

din capcane de vânt

 

e o stare devreme

într-un anotimp-domn,

sâmbure încolţind

în somn

 

123. la mare,

 

la soare

în frac

pe nisipul plajei

 

sângeri

sub semnul

vrajei

celebrând

domnişoare

cu chipul

de îngeri

şi piele

de drac…

 

124. în răspântii,

 

mă regăsesc uneori

vegetând…

stau în mine ca o hologramă

cu ochii la

învelişul cerat

 

în plină dramă

îmi cresc spini în platfus

…îmi vine să rămân

Cactus

 

125. curenţi reci subţiri,


lame de brici
străpung pielea
bronzată

 

apa mării e limpede

 

calc dungile mierii
desenate

dedesubt
în lumina filtrată

fagure de apă
inconsistent
ce se clatină
şi pulsează

legănând nisipul


întind privirea
deasupra platoşei
de solzi

albaştrii-verzui

respiraţia e liniştită
marea încă doarme


fiinţă vie

după orgasmul

unei nopţi

 

126. cum să-mi las copilul,

 

din grijă

în primejdia fluşturaticei

zvârlugă de apă

îi va luneca printre degete

 

gândea mama

 

şi eu tăiam cu braţele

întors pe spate

apa în două

râuri…

 

127. ca un fluture,

 

prins într-o mie de ace

gol pe dinăuntru

desfrunzit de atingeri…

 

un cocon de umbră

rătăcit

între dunele

fierbinţi…

 

 

mi s-ar părea firesc

prin geam

în insectar

oglindit

 

când privesc

să am

o mie de chipuri

şi nu le am…

 

128. am zărit o blondă,

 

la călanu mic

pe stradă

avea

atâta cocs în ea

de se topea

ca un bulgăre

de zăpadă

în inima mea

 

129. aveam nevoie să rătăcesc,

 

într-un adulter

să întorc anii de nicăieri

pentru a le da un sens

decelam fiecare clipă

îndelung ca pe un univers nou

ce-mi îngăduia să-l ajung

 

erai toată un câmp de mine

şi degetele mele

fremătau în întuneric

descoperind uimite

fiecare scânteie

pe care o stingeam apoi

cu roua de pe buze

 

nu se mai sfârşea totul

transparenţi

ne pierdeam în mare

ca două meduze

 

130. ce frumoşi sunt tinerii

 

protestând,

ei sfidează maşinile

înotând în carosabil

contra curentului

încălcând flagrant

liberi

regulile de circulaţie

nescrise ale istoriei

 

jandarmi în costume negre

sub caschetele cu vizor

bălăngănesc ritmat

lovind în scuturi

bastoanele tonfa

limbi de clopot

mute spânzurători

ale crucii

 

fetele zâmbind radioase

le-au adus flori

şi le strigă în cască

ora întâlnirii

sub ceas

în parcul tei

ca să facă

dragoste

 

toată piaţa scandează

roşia roşia roşia

şi din spatele mulţimii

dinspre câmpurile

mănoase

vin transportoarele

blindate

încărcate cu roşii

 

un bărbos etern

într-o portavoce

schimbă

direcţia ţintei

mişcătoare

la guvern

la guvern

 

în palatul victoria

s-a semnat

ordonanţa

anul ăsta bulionul e gratis

 

(Din volumul Al cincilea anotimp)




luni, 30 august 2021

XVI. O antologie de autor Ion Toma Ionescu

 

106. reţeaua

 

aș putea capta

nervi relaxaţi

pielea ca o sită

și sinapsele bâzâind

sunetul pierdut

al copilăriei

cu urechea ciulită

pâlnie pe stâlpul

de telegraf

 

minunându-mă

cum vrăbiile

se racordau clandestin

firelor electrice

întinse între stâlpi

prin care herghelii

de cai albaștri

sălbatici se alergau

nevăzut

 

și după ce își făceau

plinul la semn

vrăbiuţele acelea

înseninate

plonjau

într-un alt început

 

... sinapsele

s-au uzat

stâlpii de lemn

au fost înlocuiţi

cu stâlpi de beton

cablurile întinse

au devenit

noduri

de autostrăzi

prin care săgetează

bolizi negri…

 

toată reţeaua

e o capcană

cu monștri

tandri

 

 

 

107. escorta

 

aș fi vrut să încep cu sentimentul

morţii ce se urcă pe tine

ca un mușuroi de furnici

călcat din greșeală

dar moartea nu e un sentiment

e o escortă

cu care te culci

doar o singură dată la vedere

în mijlocul bâlciului

pe o scenă unde lumea

se-nghesuie să privească

și tu tragi de timp

 

mai întâi întrevezi sentimentul vieţii

cu coșciugul pe roţi

într-un carusel de spaime

îţi dai drumul pe pistă

în întuneric

sub propria piele

ca într-un cort negru

te izbești de pereţi

ţi se pare că te dezintegrezi

și nu mai ajungi

la întâlnirea

cu escorta

 

108. fii pregătit

 

să tragi aer în piept

îndelung

când te urci în lacră

să-ţi fie ușor

 

stai adunat ceară

a lumânării

ce se scurge din flacără

până la sfârșit

 

ai grijă

grijania lui de părinte-paroh

e în stare să te scurteze

de cuvinte

 

să ia el mierea

ce ţi se cuvine

la care ai trudit

mărăcine cu mărăcine

toată viaţa

 

și tu și părinţii

tăi înainte

ca să fie oamenii

mai buni nu mai răi

 

și fii atent la copii

ei nu scapă nimic

din vedere

e moartea ta

nu-i lăsa

să se joace cu ea

 

și ţine minte

ultima iubită

nu se dă altuia

nici măcar

dacă ţi-o

cere ea…

 

109. în sensul copilului

 

        lui Eugen Pohonţu

hazardul e legat strâns de rigoare

altfel cum să împerechezi

cuvintele în splendoare

în sensul copilului

născut

 

alegerea haijinului

nu cunoaște

alt rost

altă vină

alt chip

 

undeva

în lenjeriile focului

o haijină

alege

sticlă neîncepută

sticlarului

într-un

tristih

 

un gen de nisip

în care haijinele

calcă pe ape

 

110. decadenţă

          evei monica

 

desfrunzește

pielea șarpelui

nisipul lustruiește

glezna apei

 

coaja nucilor verzi

de atâta vară

pleznește

și crapă

 

flacăra lumânărilor

sapă în ceară

bezna

tăcerilor

 

sâmburii merelor

sâmburii merelor

în carnea de măr

se îngropă

 

111. în oglindă

 

priveam pe deasupra coșciugului

mutând centrul universului

de pe chipul mortului

pe chipurile

muierilor

de-l plângeau

... se liniștise omul devreme

și nu mai avea iepure la inimă

 

de când mă știu

mă sperie ochii larg deschiși

înţepeniţi cu ţepușele în spatele pleoapelor

degeaba marele retailer a tras

obloanele

tot se vede preţul scăzut

pentru black Friday

 

cum la fel de tare mă sperie

cortina albă acoperind scena oglinzii

cu aplauze de tăceri

și lumânări aprinse

pod peste priveghi

să nu rămână în nisip

mișcarea ultimei îmbrăţișări

și mai ales chipul

meu în oglindă

 

112. visul american

 

încă

o generaţie

de tineri

corporatiști

la fel de triști

ne surprinde

cu gândul

intubat

din burta mumii

că ei sunt

cei

ce vor prinde

într-o vineri

la trei

sfârșitul lumii...

 

113. astăzi scriu despre patrie

 

astăzi scriu despre patrie

cu lancea unui steag

scrijelesc

anul 2018

pe marţipanul

unui tort

ornat în trei benzi verticale

roș-galben-albastre

 

tricolorul este al patriei

și tortul

al fiicei mele

ce poartă numele

sfântului andrei

ea are un fiu și e

un fel de patrie a lui

 

îl crește singură

pentru că uneori

bărbaţii de stat

smintesc și cad

trădând cauza

 

e 1 decembrie

patria își scoate

ía subţire

din odaia bună

cu fotografii

de familie

atârnând

pereţii de cer

și o îmbracă

peste sânii goi

 

de azi-noapte

e ger și bântuie strigoi...

sub pânza de in

amiroase a mere coapte

și a vin fiert

în stradă

fanfara militară

dă un concert festiv

 

la colectiv au venit

cu lumânări

în mâini

taţii și fiii lor îngeri

să vadă câmpuri

de sângeri în foc

de iarnă

înfrunzind

114. bit-poem cu eșarfă

 

îmi vine să șterg cu buretele

ca la școală

când nu reușeam să disting

operele pierdute

de operele complete

făcând skating

printre necunoscute

și punând în priviri

între mine și soare

foiţe subţiri

colorate de mica

 

mai nou împing vagoane

la metrou

într-o staţie de triaj Q

a poemelor

adevărate sau false...

socotesc în siaj

incertitudini binare

căutând

bit-poemul cu eșarfă

cotând piruetele în mișcare

și mușcând adevărul trist

în mărul uscat

decăzut din metaforă

 

aveam un învăţător

la catedră

ce mă ţinea în genunchi

ceasuri lungi

colegilor

le împărţea anaforă

iar mie îmi împărţea

palma în dungi

 

am senzaţia că și acum

învăţătorul

stă cenzitar

în locaţie cu mine

pândind

să mă scoată

din ţintar

 

115. limba română

 

ca persoană fizică

în limba română

cuvântul are milionimi

de chipuri

nu e nici om al străzii

nu are funcţie publică

cu program fix

dar nici nu poartă

în loc de buletin identitar

oda în metru antic

 

nu vine din cărţile sfinte

și nici mușcând

sânul fraged al mamei

și apoi prin potriviri magice

aflând sâmburele

și rostul dramei...

 

a început bac-ul

văd grupuri de băieţi

și fete grăbind

spre examenul

de limbă română

o pereche albastră

(se ţin de mână)

îmi intră în ochi

 

ea e mult

mai frumoasă

decât fetele

din tinereţea mea

și el mult mai înalt

dar cuvintele lor ţipă

mirosind a asfalt..

 

116. porţi

 

să îngenunchi falnicul trunchi

de stejar sub clar de lună plină

 

... din tăișul securii spiritele rele sar

așchii în luminișul pădurii

 

să-l cobori în spate luni marţi sau joi

nu se poate în zi de post

 

stejaru-i greu și trupu-i slăbit când tainul e împărţit jumătate cu dumnezeu

 

apoi pe ștergarul întins festinul

ceapă și slană stropită cu horincă

 

pită caș de oi și la sfârșit o junincă

prăbușită în usturoi pe jarul încins

 

îmbătată în sânge de urs vâscos

scurs pe vrană ca untdelemnul

 

și musai să petreci că nu-i pomană

îţi faci casă nu treci copârșeul pe sub porţi

 

ascult mărturii de demult

cioplind în lemn semnele mute

 

leg cu migală noduri la sfoară înfășor în spirală șarpele în pomul vieţii

 

urc păsările în cerul dimineţii de vară

dintele lupului colacul rozeta crucea

 

aplecat asupra trupului meu trec

pe sub hăizașul porţii toate cuvintele

(Din volumul Ceară şi miere)