VIII. O antologie de autor. Ion Toma Ionescu

lupta cu umbra


eu şi umbra mea
am decis să rămânem pereche
cât timp parcurgem
pe firul apei
drumul în peşteră

(e o alegere prestabilită
singura
numai că optând
în libertatea deplină a deciziei
l-am stârnit pe dumnezeu
liberul arbitru
ce stă între noi
cu privirea oarbă şi imparţială
cumpănind apele)

ne sprijinim unul pe celălalt
în întuneric acum
ea stă cuibărită ca un ghem al fricii
în mine
încărcându-mă cu ioni negativi q
şi pompând neîntrerupt
prin cele 12 meridiane

…o uzină electrică
în vârf de sarcină
irizând scheletele
albe fosforescente
stalactitele timpului
stâlpi fragili
de susţinere

la capătul drumului
pe dedesubt
în lumină
sprinţară ca o veveriţă
umbra sare înaintea mea
şi în jurul meu
ţopăie aruncându-mi
priviri protectoare

călcând uşor furnicile
şi nisipul
şi se hlizeşte mirată
de puţinul ascunziş
care mă încape
în nămiaza arşiţei

virus

rămâne aerul
atârnat de inele
precum căldări cu mortar
balansând pe schele

nu mai pui bază
pe scripeţi
şi nici pe poduri
apele sunt dezlegate în noduri

şi-n clorofilă verdele
dansează eteric
precum balerinele
pe muntele sferic

golit de ziuă
cerul în noapte
zdrobeşte-n piuă
stelele coapte

gold gold
gol pustiu
spiritul apusenilor
apriori târziu...

în mireasă dospeşte
un viitor criminal
sămânţa virusului
colcăie într-un portal

îmi ies din mire
dumnezeu ipocrit
îmi dă de ştire
că n-am murit

octombrie, văduvă tânără

octombrie
văduvă tânără
descheindu-şi cerga de ploi
a scăpat din zăgazuri
izbindu-mă

cu braţele slabe
descărnate de frunze
mă încleştez
de coama de murg
a dorului

cerul se clatină
şi-n ochiul înceţoşat
vânătorul
îşi pierde
şoimul

mă las în genunchi
parcă picioarele-mi
se scurg
în două
firave ape

înfrigurat
o descopăr
goală cum o lăsase
dumnezeu
când îi murise omul

i se-mpliniseră pulpele
şi şoldurile
îmbiau doldora
de parfumul
merelor…

încălzire globală

niciun protest nu surpă cerul
viaţa se prelinge pe buze
sevă a unei căpşuni strivite…
un tsunami izbind
inima verde

cuvintele curg sângerii
gesturile se descompun
în imagini de lumină frântă
cu fiecare greşeală
învrăjbim îngeri

strigătul e un carusel sublim
şi explozia...
de explozie incumbă
adăposturi antiatomice
toţi murim

femei goale
cruci albe
în cimitire
militante greenpeace
se aruncă în valuri

…gândesc sigur
am o problemă
(şopârlă întinsă la soare
pe plaja unui ochi
deschis timpului)

mă retrag apoi
în aşternuturi curate
alergarea în doi
e ca fericirea
tâmpă

îţi ating sânii
pe rând
grijuliu cum atingi
trăgaciul
unui pistol

trebuie sa fim
radicali...
în puterea nopţii
cântă
o pasăre

la far valurile
se sparg
în bar se ia
ultima comandă
amice nu strica zarurile...

ţi-e scris
lumea verde se va răci
ia-ţi minţile de pe mine
ţi-e scris
lumea verde se va răci

au ieşit pictorii la miting

au ieşit pictorii la miting
jerpeliţi cu bărbile lor soioase
mătură caldarâmul de frunze

s-au coborât de pe ziduri
lunecând din icoane
umbre de sfinţi

autorităţile au fost surprinse
dispăruseră din păduri
toate rezervele de clorofilă

în catedrala lunii noiembrie
e deja dezmăţ
a dat strechea-n culori

au ieşit pictorii la miting
în loc de portretul dictatorului 

agită nuduri cu ochi de smarald scurşi

de parcă s-ar fi răsturnat
pădurile în găurile negre
din orbitele lor de urşi

fleur de marronnier

când trupul îmi va fi
golit de umbră
nu voi mai iubi
cuvintele ard jucăuşe
flacără pe ceara
lumânărilor
pentru morţi pentru vii

se caţără
ca vrejul lumina
pe uluci
şi-apoi coboară-n noapte
molcom
gardul
înserării

înăuntru-n mine
sub creasta unui ţipăt
un lanţ de îngeri
surfând
se prăvălesc
în danţ
ca o avalanşă

pârtieeeee
strigă în delir
lunecând
pe planşă
întâia îngereasă
fleur
izbindu-mă
cu parfumul
de maronier

respir…

(Din volumul Bursa îngerilor)