Tabletă de vară
Marea revarsă dinspre orizontul albastru muzica amplă, majestoasă, a valurilor. De dincolo de pălăriile de trestie ce desenează pe nisipul fierbinte ciuperci inconsistente de umbră, vin spre noi acorduri ritmate contrapunctate de bubuitura unei pedale prăvălite peste pielea de bivol întinsă a unei tobe.
Clapele pianului rostogolesc o linie melodică înaltă, în distonanţă cu sunetul cioplit în aer nefiresc de ciudat, printre arabescurile din zborul planat al pescăruşilor.
Stau pe un şezlong alb, desluşind norişorii din vată de zahăr ce filtrează lumina soarelui. Şi odată se face gol în mulţimea de pe plajă şi o siluetă bronzată, blondă, cu mers elastic se îndreaptă fix către mine. Toţi ochii plini de invidie privesc ţinta mişcătoare de parcă acolo s-ar afla capătul nordului.
Îmi face semn s-o urmez în mare, lunecând ca o sirenă sub valuri. Un cântec vrăjit vine din adâncuri.
Braţele vâslesc, parcă mă simt mai puternic şi apa mă trage legat de ea cu fire nevăzute. Am trecut de geamandură. Suntem departe în larg, doar noi doi. Păstrez imaginea ca pe o dulce oboseală în mine. Mi se pare că visez. E o fericire simplă…
Înapoi!!!... Strigă de pe mal salvamarul.
