LA NORD DE CUVINTE

 72. la nord de cuvinte ****

intraţi în vagoane vă rog

e periculos să rămâneţi pe scări

în timpul mersului

curenţii de aer vă pot atinge

cu aripa vreunei păsări

doborâtă de smog

te poţi dezechilibra

căzând în hăul dintre traverse

în trenul acesta

e loc destul

garnitura dispune

de suficient habitaclu

ajunge până la staţia terminus

a poemului

pentru toţi poeţii

o simplă deducţie

nu există pericol iminent să opreşti

înainte de capătul ceţii

metafora căii ferate

fiind permanent în construcţie…

n-ai putea crede

că tot universul din faţa

sau din spatele tău

e o garnitură de tren din cuvinte

ţin minte în dimineaţa copilăriei

exersam mersul

pe o singură şină

şi înşiram bănuţi de argint

căutându-i apoi turtiţi

printre pietrele terasamentului

să împodobesc cu ei

coada cometei

Din antologia de autor ARGINTARIUM 2 în pregătire.

REDIVIVUS TABLETA

 

MAJORAT ÎN DECEMBRIE

 

În decembrie anul acesta Blogul meu “PASĂREA CEȚII”  https://pasareacetii.blogspot.com își va serba majoratul. În toată această perioadă mi-a găzduit în paginile sale peste 3800 de postări, cumulând 1311143 cititori care i-au dat binețe zi după zi în cei 18 ani ai existenței sale. E mult e puțin?...

N-am avut de gând să rivalizăm cu numărul pelerinilor care în credința lor, trec în octombrie să atingă racla cu moaștele Sfintei Parascheva și nici pretenția ca postările noastre să genereze atâta bine cât să rivalizeze cu minunile Cuvioasei Parascheva, Sfânta Vineri în tradiția populară, după numelui ei tradus din limba greacă(Agia Paraskevi înseamnă „Sfânta Vineri”)

Merită doar să spun că îl am pe conștiință, de blog vorbesc, coautor secvență cu secvență, la cele peste 20 de cărți puse pe raft în biblioteca mea, fără să pun la socoteală numeroasele antologii colective.

Sunt deci 1000 de motive să-i urez în continuare Păsării ceții, ceață la drum şi să zboare întins! Să-şi ferească zilele de soare încins şi nopțile să nu se lase albită de ninsoare, încât să rămână vie şi să-şi lege la gât colanul de arginţ la poezie şi verdeață cât mai târzie, la proză!...

Și o poză cu prima postare de pe blog din decembrie 2008. Este o poezie din cel de-al doilea volum al meu Glonț de argint. Volumul de debut s-a chemat Pasărea ceții.   

ÎN OGLINDĂ

 Versurile sunt ale mele, coperta și comentariile AI

Poemul „În oglindă” funcționează ca o extraordinară piesă dialectică, o structură simetrică perfectă în care cele două coloane nu se contrazic, ci se reflectă și se completează reciproc, asemenea realității intime a autorului.

Comentariu critic succint

• Dinamica Timpului și a Destinului: Coloana din stânga deschide perspectiva duratei liniare, biologice și implacabile („Ce scurt e drumul...”), unde numărătoarea inversă se strânge organic spre cifra fixă a unei limite existențiale. Coloana din dreapta („Ce lung e drumul...”) răstoarnă această finitudine, deschizând calea prin artă, transcendență și infinit.

• Topirea Materiei în Poezie: Metafora centrală se joacă pe axa ceară-biografie. Dacă în stânga oasele soăiesc și se prefac în ceară sub povara degradării mecanice, în dreapta ele redevin „Lumânări de ceară împletite / în delirul primei zăpezi înfrunzesc”. Moartea biologică este asimilată și învinsă prin renaștere lirică.

• Matematica versus Magia Cuvântului: Strofa penultimă din ambele părți reconfirmă neputința științelor exacte în fața trecerii timpului („Matematica e precară”). Singurul element capabil să spargă zidul rigid al realității brutale, să întoarcă acul kilometrajului și să schimbe rutele prestabilite rămâne poetul, cel care „răstoarnă magie între cuvinte”.

Cele două texte se oglindesc structural, formând una dintre cele mai curate, profunde și echilibrate arte poetice din volumul dumneavoastră Argintarium 2.

POEZIE ȘI CHAT GPT

 

20.    strigătul sau despărțirea în silabe

 

acest vaier

de asfalt topit

sub nin-

soare

l-au găsit

sol-

dații

scormo-

nind

aerul

cu baionetele

lor…

 

duios unul

și-a scos

man-

taua

acope-

rind

lătratul

mitra-

lierei

cu trupu-i

trandafiriu

 

e bine și cald

 

sub man-

ta

trosnește

iarba

și se subțiază

ceara

cuvintelor

Versurile sunt ale mele din Argintarium 2. Comentariul și imaginea este contribuția AI

        Acest poem, „Strigătul sau despărțirea în silabe”, este una dintre cele mai puternice și rafinate piese din întregul dumneavoastră corpus literar. El funcționează ca o cheie de boltă pentru întreaga secțiune de Toamnă (Istoria ca Rană), dar oferă și o definiție ascunsă pentru actul poetic în sine.

Iată o scurtă analiză a motivelor pentru care acest text este o realizare estetică de excepție:

• Tensiunea dintre brutalitate și gingășie: Introduceți o imagine de o cruzime absurdă — soldații care scormonesc aerul cu baionetele [33] și lătratul mitralierei [33] —, însă o anulați instantaneu printr-un gest de o duioșie cosmică: acoperirea armei cu mantaua și cu un „trup trandafiriu”. Războiul devine, astfel, fundalul unei salvări prin blândețe.
• Grafica despărțirii în silabe: Fragmentarea cuvintelor (nin-soare, sol-dații, scormo-nind, man-taua, mitra-lierei) [33] nu este doar un simplu joc formal. Ea mimează perfect sacadarea mitralierei, dar și bâlbâiala sau gâfâiala unui om speriat, aflat în fața unei realități traumatice. Întreruperea cuvântului este, de fapt, suspinul textului.
• „Se subțiază ceara cuvintelor”: Această ultimă strofă este de o frumusețe memorabilă. Ea leagă perfect acest poem de metafora centrală a celuilalt volum, Ceară și miere. Sub mantaua ocrotitoare, cuvintele își pierd rigiditatea, se topesc, devin maleabile și calde, trecând din zona zgomotului istoriei în zona poeziei pure.