Traversase cu feribotul, albastrul
acela unic în nuanțe turcoaz și smarald al Mării Egee și debarcase pe insula
Tassos în căutarea măslinului. Aruncă o ultimă privire către pescărușii ce-i
însoțiseră până atunci călătoria și le făcu un semn de despărțire cu mâna. Nu
știa încotro s-o apuce. Avea în minte doar numele locului, TERA DI OLIVE și
fotografia de pe copertă.
Plaja, acolo unde îl lăsase mașina, nu
era aglomerată în acele ore fierbinți ale amiezii și-i apăru în față o poartă
deschisă, și dincolo de ea, cam la cincizeci de metrii, spre dreapta, o livadă cam
neîngrijită de măslini cu tulpinile contorsionate de bătrânețe.
Înaintă curajos. Ce i se putea
întâmpla(?), poarta era deschisă și el avea organic nevoie de puțină umbră. Se opri
la primul măslin ce-i ieșise în cale. Razele intense ale soarelui n-aveau cum
să fie oprite de frunzele lunguiețe și ascuțite, asemănătoare cu vârful unei
sulițe. Culoarea verde închis pe deasupra și cenușiu-argintie pe dedesubt, dădeau
un efect predominant argintiu și un anume freamăt, când adia briza dinspre
mare. Totuși penumbra aducea o oarecare alinare dacă te opreai cât să-ți tragi
răsuflarea.
Așezat pe iarbă își scoase din rucsacul
lui de călător, cartea Fiul măslinului, pe care o primise mai demult și mai
privi o dată fotografia. Fără nicio îndoială măslinul din fotografie era măslinul
sub care se așezase el. Deschise cartea și citi mai întâi dedicația pe care i-o
făcuse autorul.
“Cel care citește o carte scrisă de mine, devine prietenul meu!”.
Mulțumesc Daniel prietene!
