4. TABLETELE LUI TOMA

 ARTA PROZEI LA GUȘTERI(Imagine generată AI)

LA MULȚI ANI DUMITRE

 

La Focul lui Sumedru mergeam de obicei la Rădeștii de Argeș(spre Câmpulung), satul de baștină al soției, ca să respectăm o tradiție împământenită și păstrată de peste 2000 de ani. La mine în Merișani nu-mi amintesc în copilărie să se fi strâns lumea, să marcheze prin aprinderea focurilor ajunul sărbătorii Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, considerat în credința populară patronul păstorilor și cel care deschide simbolic iarna.

Explicații s-ar putea găsi, satul meu aflându-se mai la vale pe cursul Argeșului, probabil că n-am avut oieri în sat...

Am în minte un singur foc, aprins chiar de mine cu flacăra chibritului pusă în mijlocul căpiței de fân din curtea lui tata-mare Tobârlan. A doua zi era ziua lui. Îl mai chema și Dumitru. Nu era acasă. Îmi înghețaseră mâinile, flăcările dogoreau, îmi era bine!... Am crezut că pot înăbușii focul acoperindu-l cu o pală de fân. O pregătisem deja, dar șerpii de foc nu sau mai oprit.

Mama mare Lina a țipat!... Au venit oamenii cu furci de fier au împrăștiat fânul prin curtea largă, covor de scrum, doar așa l-au putut stinge.

*

AVEM ÎN CASĂ DUMITRU! Pe Alexandru Florescu îl cheamă și DUMITRU, Mare Mucenic. De-aia zic, ieri, de Focul lui Sumedru am ieșit cu toții la plimbare în Parcul IOR. Ici și colo flăcări ruginii pâlpâiau liniștit în copaci. Doi tineri veniți direct de la Vocea României, înmuiau inima de piatră a unei statui cu două viori. Mi-am agățat bastonul într-un pom, n-am găsit cui, sau cuier ceva, am nimerit o cracă mai uscată și mi-am închipuit, la fel ca altădată că tinerețea mă lua în brațe...

Francă și grijulie cum îi e felul, a mea soție mă trezi din reverie tăindu-mi zelul.

HAI DRAGULE STĂM PE O BANCĂ PE MALUL LACULUI ȘI NE UITĂM LA RAȚE. Ce vezi tu pe alee, sunt generate cu AI Oricum e ziua lui Alexandru nu e ziua ta!

LA MULȚI ANI DUMITRE!

Cunoştinţe naturale(imagine generată AI)

 

Autentic. Pe o pajiște undeva la țară cu nepotul Toma, clasa treia, băiat de oraș, bun la aritmetică şi cu multe lecturi de etică deja, pe tic toc... Mai puține cunoștințe de științe naturale, de-aia suntem aici la plimbare, să le completăm.

„Alea spânzurate de copaci sunt caprele. Mai departe ca niște mogâldețe albe și negre în zona mai înaltă pe coasta dealului vezi o turmă de oi…” Şi odată mă înmoi, rămân fără glas parcă lovit cu fruntea într-o cracă de pom şi-mi vine să las explicațiile baltă.

"Tataie de ce se taurul acela saltă sus pe vacă?... E tot ca la om?” Inima-mi îngheață și nu poate să tacă

Cum să-i explic?…Ce altă șaradă să-i zic să m-audă pe mine la tic, fără toc...

            „Taurul se sprijină de vacă să vadă unde e iarba mai crudă…”

3. REDIVIVUS. TABLETĂ DE GUȘTERE

 

Porți deschise

 

              Sunt porți deschise pe spirala timpului prin care trecem mergând înainte și poposind o clipă din drum la o biserică, pentru o nuntă sau un botez.... Există în urma noastră și o biserică anume la care din când în când revenim. Acolo aprindem o lumânare și singuri cu noi, deslușim în gând la flacăra ei, chipurile celor plecați. În orele de după calma tristețe, redescoperim cu o stare aparte, locurile copilăriei din care venim.

            A fost o duminică superbă în acest weekend, undeva la țară. Căldura soarelui dezmierda parcă frumusețea desăvârșită a unei femei mature, sigură de darurile ei, pe care spre încântarea privirii, un pictor de geniu le-a prins pe pânză în toată splendoarea paletei sale de culori.

            N-am rezistat propunerii fetelor mele de a evada din curtea Casei roșii care se umpluse și trecând calea ferată de mână cu Toma și Alexandru, ne-am luat Nikonul îndreptându-ne către râu. Singurele ținte prestabilite erau să facem ceva mișcare și să le dăm prilejul copiilor să arunce cu pietre în apă curgătoare. E o plăcere teribilă, mai ales a lui Alexandru - să caute pietre rotunde și plate și să numere salturile “lipiilor” în unde, stropind oglinda vălurită a râului,- pe care am căutat să i-o respectăm.

            Nu am răbdare azi să împietresc cuvinte plate în pagini și să le număr salturile în marea cea mare și las Nikonul să povestească în propria lui libertate, singur, imagini...

Rădești, 21 octombrie 2013

13 ani au trecut peste noi de atunci, nu mai știu dacă aserțiunile mele mai au glas, dar imaginile Nikonului au rămas!