38. lupta cu umbra *****
eu şi umbra mea
am decis să rămânem pereche
cât timp parcurgem
pe firul apei
drumul în peşteră
(e o alegere prestabilită
singura
numai că optând
în libertatea deplină a deciziei
l-am stârnit pe dumnezeu
liberul arbitru
ce stă între noi
cu privirea oarbă şi imparţială
cumpănind apele)
ne sprijinim unul pe celălalt
în întuneric acum
ea stă cuibărită
ca un ghem al fricii
în mine încărcându-mă
cu ioni negativi q
şi pompând neîntrerupt
prin cele 12 meridiane
…o uzină electrică
în vârf de sarcină
irizând scheletele
albe fosforescente
stalactitele timpului
stâlpi fragili
de susţinere
la capătul drumului
pe dedesubt
în lumină
sprinţară ca o veveriţă
umbra sare înaintea mea
şi în jurul meu
ţopăie aruncându-mi
priviri protectoare
călcând uşor furnicile
şi nisipul
şi se hlizeşte mirată
de puţinul ascunziş
care mă încape
în nămiaza arşiţei
(DIn antologia de autor ARGINTARIUM 2, în pregătire)
La Focul lui
Sumedru mergeam de obicei la Rădeștii de Argeș(spre Câmpulung), satul de
baștină al soției, ca să respectăm o tradiție împământenită și păstrată de
peste 2000 de ani. La mine în Merișani nu-mi amintesc în copilărie să se fi
strâns lumea, să marcheze prin aprinderea focurilor ajunul sărbătorii Sfântului
Mare Mucenic Dimitrie, considerat în credința populară patronul păstorilor și
cel care deschide simbolic iarna.
Explicații
s-ar putea găsi, satul meu aflându-se mai la vale pe cursul Argeșului, probabil
că n-am avut oieri în sat...
Am în minte un
singur foc, aprins chiar de mine cu flacăra chibritului pusă în mijlocul căpiței
de fân din curtea lui tata-mare Tobârlan. A doua zi era ziua lui. Îl mai chema și
Dumitru. Nu era acasă. Îmi înghețaseră mâinile, flăcările dogoreau, îmi era
bine!... Am crezut că pot înăbușii focul acoperindu-l cu o pală de fân. O
pregătisem deja, dar șerpii de foc nu sau mai oprit.
Mama mare Lina
a țipat!... Au venit oamenii cu furci de fier au împrăștiat fânul prin curtea largă,
covor de scrum, doar așa l-au putut stinge.
*
AVEM ÎN CASĂ
DUMITRU! Pe Alexandru Florescu îl cheamă și DUMITRU, Mare Mucenic. De-aia zic, ieri,
de Focul lui Sumedru am ieșit cu toții la plimbare în Parcul IOR. Ici și colo
flăcări ruginii pâlpâiau liniștit în copaci. Doi tineri veniți direct de la
Vocea României, înmuiau inima de piatră a unei statui cu două viori. Mi-am agățat
bastonul într-un pom, n-am găsit cui, sau cuier ceva, am nimerit o cracă mai
uscată și mi-am închipuit, la fel ca altădată că tinerețea mă lua în brațe...
Francă și grijulie
cum îi e felul, a mea soție mă trezi din reverie tăindu-mi zelul.
HAI DRAGULE
STĂM PE O BANCĂ PE MALUL LACULUI ȘI NE UITĂM LA RAȚE. Ce vezi tu pe alee, sunt
generate cu AI Oricum e ziua lui Alexandru nu e ziua ta!
LA MULȚI ANI
DUMITRE!
Autentic. Pe o
pajiște undeva la țară cu nepotul Toma, clasa treia, băiat de oraș, bun la
aritmetică şi cu multe lecturi de etică deja, pe tic toc... Mai puține cunoștințe
de științe naturale, de-aia suntem aici la plimbare, să le completăm.
„Alea spânzurate
de copaci sunt caprele. Mai departe ca niște mogâldețe albe și negre în zona
mai înaltă pe coasta dealului vezi o turmă de oi…” Şi odată mă înmoi, rămân
fără glas parcă lovit cu fruntea într-o cracă de pom şi-mi vine să las explicațiile
baltă.
"Tataie
de ce se taurul acela saltă sus pe vacă?... E tot ca la om?” Inima-mi îngheață
și nu poate să tacă
Cum să-i
explic?…Ce altă șaradă să-i zic să m-audă pe mine la tic, fără toc...
„Taurul se sprijină de vacă să vadă unde e iarba mai crudă…”
