Am primit mesajul Augustin. Mulțumesc! Mă simt dator! Dacă aș fi avut un izvor ți l-aș fi adus în curte, la Curtea de Argeș... La Merișani, pe Priba, Tobârlan avea o fântână, dar cred că a secat de mulți ani. N-am mai trecut pe-acolo! Nici cu ea nu m-aș fi plătit! Mă rog lui Dumnezeu să ne dea sănătate la amândoi și ploi... Să se umple barajul! Că din apă se face vin, da din vin nu se poate face apă!...
Sunt 22 - ani împliniți - ai lui Alex în 19
februarie. LA MULȚI ANI ALEX!
A-LEX —
e legea A, cea mai dintâia dintre toate, să fie sărbătoare pentru
noi - în fiecare zi, dacă se poate!
În Eforie azi pe plajă, zăpada a prins coajă,
dar în inimile noastre e mult soare. Să ne bucurăm de el și să-i stăm strajă!
BY Cristina Florescu
Să fii lopătar
într-o lotcă
şi să constați
că iarna în bar
apa de mare
e votcă
Să vezi valul
cum vine
izbind furios
ca un marfar
deraiat
de pe șine
Tu curajos
să-l cinstești
asmuțind
însetat
animalul bețiv
din tine...
Ajuns în rai,
la Steaua de mare,
mort de viu
mă trezesc
cu Domnul
la mine în cort evaziv.
Îi vorbesc cu
diplomație,
mă port
ca un fiu între fii
lecuit
de beție
Doamne
nu te necăji,
ai răbdare
şi ascultă-mi ruga
până
la sfârșit
Am rău de mare
dobândit.
Nu-mi trece!...
Dar aici în rai
nu voi fi atât
de calicit...
În schimb
la plecare
ar fi înțelept
pentru bună purtare
să nu mă pui
la panou, în hotel.
N-ar face bine nimănui.
Accept mai bine
un cadou mititel
un pârâu
cât Azuga,
să nu sece
şi să curgă pe el
tot Votkă Beluga
Într-o arhivă sentimentală de Valentines
Day sau Dragobete, nu mai sunt atât de sigur care sărbătoare era, a trecut ceva
timp de-atunci, am găsit în biblioteca digitală Arcanum o anchetă a ziarului
Adevărul făcută printre scriitori, despre primul lor sărut rămas în minte. M-a
uimit într-un mare fel răspunsul poetului Brumaru, care, ocolind cumva
răspunsul la întrebare, a ținut la început să ne poarte spre locurile natale, în
județul Orhei, undeva în Poiana Nistrului într-un sat, unde toți localnicii
erau între ei rude, neamuri.(Pare, dar cred că nu e întrutotul un pleonasm. Și
nici ce povestesc eu aici nu e întrutotul un basm)
Ne-a descris apoi cu multă dragoste,
amăgindu-ne cumva, cum o româncă „extrem de atrăgătoare, veselă și
lipsită de prejudecăți”, povestea cui stătea să o asculte, cum patrulele rusești treceau Nistrul în
fiecare zi, înotând doar cu o mână, cu cealaltă ținând arma deasupra apei, îmbrăcați
în uniforme, ca s-o sărute şi să le fie iubită cât să se usuce hainele. Mă rog,
ea păzind la 14 ani singură vacile gospodăriei în zăvoi pe malul râului.
Rămânea după ce plecau „cu
ochii ei verzi, măriți, uitându-se pierdută într-o zare numai de dânsa știută…”
Fata aceea nu mult mai târziu, avea sa devină mama iubitoare a Brumarului.
Atât de iubitoare încât ca să
întârzie să-l piardă, să plece de-acasă când a mai crescut, îi organiza săptămânal
în salon, legat la ochi cu o brasardă, un joc de societate conceput de ea, un
fel de unde ești Chimiță(?), să-l pregătească pentru viață, susținea. Toate
mătușile de vârsta ei binevoitoare și verișoarele sărace, erau chemate la conac.
Îmbăiate, parfumate, învățaseră să joace jocul. De unde la început erau
rușinate și stângace, deveniseră care mai de care mai pregătite să-l provoace, mulțumite
că erau plătite.
Dăduse peste ele norocul, tratate
cu lichioruri și bunătăți, se alergau prin salon dezbrăcate, fără haine de tot,
sperând fiecare să fie ea cea aleasă, care să-l învețe pe domnișor sărutul și
celelalte taine... Iar dimineață să plece acasă în buzunare cu marele pot.
Dar nu el era cel care își alegea
partenera, căci mama lui cam geloasă, rar alegea să-i împingă în brațe o
parteneră mai tânără și mai frumoasă.
„Să nu rămână băiatul prins în ațe cu
gândul la ea!”.
El doar trebuia să-i ghicească
numele, legat la ochi, pipăindu-i cu degetele mâinii drepte fața și sânii. Aleasa
dacă dorea nu-l lăsa să aștepte, îi șoptea la ureche numele și se retrăgeau amândoi
în dormitor. Dacă se întâpla careva să nu dorească sau nimerea împinsă în brațe
o mătușă, aceasta se lăsa doar pipăită și chiar de-i plăcea se retrăgea
rușinată strigând apă. Odată s-a prins în joc maică-sa. Tot salonul înnebunise, se striga Foc!
Foc! Părea fericită în brațele lui când a luat-o de mijloc, dar i-a cunoscut
parfumul și i-a dat imediat drumul.
„Baiatul ăsta al meu mă îngroapă de
vie!”
Mărturisea într-o carte Brumaru cu
umor, că în tinerețe a avut parte și spor numai la cadâne bătrâne.
Citindu-l pe Brumaru mi-am amintit
de rusoaica mea(15-16 ani eu, 17-18 ea.), aflat pe malul mării, într-o tabără
la Neptun. Dansam în grup pe terasa de la restaurantul Marea Neagră, şi, odată
formația a schimbat ritmul într-unul mai lent, învăluitor. Voiam să mă retrag
pe margine, neavând o parteneră şi de nicăieri a apărut Maşenka. M-a luat în
brațe şi a început să danseze conducându-mă ușor. Părul ei de aur îmi atingea
fața, trupul ei șarpe veninos îmi curenta mâinile.
Încerca să-mi spună ceva, eu o
priveam nătâng nu înțelegeam o iotă în limba rusă. Îi repetam, ocen krasivaia,
ca o bandă de magnetofon stricată şi ea râdea. La un moment dat s-a desprins şi
m-a tras către ieșire. Mi se părea în sfârșit că tradusesem corect momentul şi
începusem să pricep. Prinși de mâini mergeam destul de repede, inima îmi
ajunsese în gât. Eram sigur că în seara aceea îmi voi preda copilăria în mâna
dușmanului sovietic. Din punct de vedere estetic, am privit-o, n-ar fi fost rău.
Ne apropiasem prin parc, hotelul
meu era primul, m-am controlat dacă aveam cheia camerei în buzunar, dar ea m-a
tras mai departe către următorul hotel. Începusem să mă îngrijorez puțin. Maşenka
era totuși rusoaică, ardea pe mine cămașa, dar nici așa să plonjez în
necunoscut…
Am ajuns în dreptul hotelului. S-a
oprit, m-a privit lung şi buzele ei au atins buzele mele, întâi ca o briză,
apoi s-au contopit într-un sărut nesfârșit. S-a lipit de mine, corpul îi
tremura, m-a sărutat încă odată, știa toate secretele avea expertiză, şi m-a
împins cu putere rupând vraja şi luând-o la fugă către hotel. La intrare, un
autobuz își încălzea motorul. S-a urcat direct în el.
Nici nu m-am întors bine în cameră,
cătrănit. Se surpase ceva în mine şi am auzit un ciocănit ușor la ușă. Pe
palier vis a vis stătea o arădeancă cu o fetiță de patru ani. La plajă îmi
puneam prosopul lângă ele şi-i mai aduceam apă fetiței cu găletușa din mare. Avea
23 de ani și era divorțată.
–Te-a așteptat
aia mică, acum a adormit. De dimineață plecăm spre Arad. M-a rugat bietul copil
să-ți dau un pupic din partea ei, şi, dacă mă v-a întreba mâine nu vreau s-o
mint, ce să zic!.
Aveam încă gustul de aur amar al Mașenkăi
pe buze. Mi-a fost scris să sfârșesc în seara aia copilăria cu un sărut de
argint. I-am cerut sa-mi dea adresa să-i scriu, nu mi-a dat-o, nu ne-am mai
întâlnit, nu mai știu nimic despre ea…
https://youtu.be/pNd7jqGnzYw?si=8gia5Dfce47iY4ag
S-a împlinit un an de la lansarea
romanului “ionic“ Ferma
Gușterilor. “IONIC“, după
clasificarea devenită clasică a romanelor, inventată la origini de Nicolae
Manolescu. Nu vă speriați el nu a apucat să citească Gușterele meu, dar suntem
cu toții de acord că un mare critic poate fi vizionar, la greu.
M-aș îndoi ca viziunea lui clasicizantă,
să se fi rezumat doar la stilurile arhitectonice, IONIC, DORIC și CORINTIC; împărțire
importantă de altfel, cum a susținut în cadrul lansării primul vorbitor, criticul
de artă Liliana Popa. Dați-mi voie să mă gândesc, logica se poartă și am credința
că “ionic“ ar
putea să-și tragă resursa, fără dubii nu din Ursa Mare. Mat degrabă din IONII
dubli ai numelui meu, ION IONescu(disociați de Toma că Toma e mai puțin
credincios...)
Am scris asta având-o în minte pe
Irina Lazăr. Ea gustă mai mult din zona mai îngustă a autoironiei și umorului.
Prietenul meu Domnul Marian
Nencescu care ne-a onorat cu prezența, ne-a vorbit despre om în relație cu
istoria, despre faptele sale în raport cu evenimentele vieții de zi cu zi, mai
mult sau mai puțin imaginare, ale unei realități care ne copleșește, concluzionând
că om sau șopârlă vis a vis de Guștere, este să fie dintotdeauna o realitate
dublă.
Singurul care și-a adus aminte că
de fapt lansam cu acest prilej și Fiul măslinului, spunând într-un târziu și despre
fiu câteva cuvinte, a fost Dorin Croitor, un poet pe care îl apreciez mult și
îmi place să-l ascult. El a adus în
context și poezia lângă Ferma de gușterilor, ca stare inductivă sau neinductivă
care în mod firesc poate luneca, precum săgeata pe platoșa unui cangur
australian. Te pătrunde sau nu!
Mi-a rămas ca un corolar rostirea
memorabilă a lui din final.
“Poezia lui Ion Toma Ionescu te pătrunde,
grație unicității! Și vorbind de el, ca poet este riguros de epic, iar ca
prozator este zăpăcit de metaforic!“. Au mai fost vorbitori ca de exemplu un alt prieten, Ică
Salișteanu, care a abordat ca expozeu teza masculinități rare a gușterilor, abordând
subiectul ca expresi a genezei în starea ei de limbaj nudă, dar partea asta a
fost nevoie s-o excludă regizorul la montaj...
De ce am re-postat acum acest
filmuleț cu cea mai din urmă lansare? Pentru că va apare în curând la Ediura
Hoffman un nou volum de poezie al subsemnatului, Fotografii mișcate. Reverențe
lirice, și va trebui lansat. Unde când și cum rămâne de aflat.
