O CAMPANIE DE AUTOR CU LANSĂRI ȘI PREZENTĂRI DE CĂRȚI.
Acest dosar cu Tobârlani de Merișani așa cum a ieșit și se prezintă bunăoară, eu îl văd în modul meu personal cam nepotrivit, încropit precar în incinta unui val de frig ce s-a lăsat peste țară de Armindeni. Ca un bâzâit de țânțar lovit de tramvai sau prins și strivit brutal între două coperți de carte... VAAAI!
Când floarea înflorește în livezi cu meri, ca-n rai, prin ținuturi natale, Ionescule băiete, crezi că dacă oferi perdele de fum, trei lulele trei surcele care ard, cu lansările matale din arhivă, poze cu gușteri ironici, tăieturi din reviste, biete cronici de conjunctură, triste considerațiuni despre literatură, speri să-i poți opri pe grindeni să ducă țara în gard?... Îmi vine să strig la toamnă de unde mere? așteptând la rând, tot în frig, cu mâna întinsă să ne vină pe tavă gaura de la covrig și alte cele... Vin vremuri grele, mâine e vară și nimeni nu repară tălpici la sanie.
Dar să revin la campanie. Aici despre lansarea Tobâranilor în satul natal
Mă aflu ca într-un foaier la un teatru în aer liber. E plin locul în ogradă și e coadă de gușteri la bere și vin...
Aștept un popă, un critic şi un psihiatru să-mi împărtășească părerea dumnealor. Îmi sunt prieteni. Le-am trimis de o lună dosarul și cărțile acasă prin Fan curier. Planul era să-l citească şi să-mi împărtășească părerea dumnealor despre anul de criză și câte ceva despre romanul meu.
Primul apare în hol marele critic. Este primit cu aplauze, înconjurat de poetese ca de un stol de privighetori. Nu știu dacă mai scapă viu din strânsori!
— Prietene, n-am timp de romanele tale nici dacă mă plătești! Dă-mi o carte cu poezele şi scriu!... Că poezia nu trebuie s-o citești!...
Hopa iată că apare şi popa, discret în sutana lui preafericitul, pe ușa din dos.
— Fiule le-am slujit în biserică şi m-am rugat lui Hristos să le fie iertate păcatele, în nemurire... A scos cărțile cu dosarul de sub haină şi mi le-a întins.
— Şi la citire cum ți s-au părut?
— Fiule, nu le am cu cititul!... Începutul şi Sfârșitul, am preferat dinadins să rămână o taină.
Ultimul a ajuns psihiatru. A intrat în teatru hotărât să ia el caimacul, precum caimacanul. Simțeam că îi rămâneau de emoție vorbele-n gât. Șoptea cuvintele senzual, competent, privind atent împrejur.
— Prietene Murakami, când vii la mine la cabinet, vorbim despre Dosarul Albaștrii...
— Şi țânțarul? Țânțarul cel care de prea mult bâzâit...
— Mai bâzâie mâine un tur şi dispare...
Și o informașie utilă. Unde se mai vând Tobârlani
@urmăritori
.jpg)
