Într-o arhivă sentimentală de Valentines
Day sau Dragobete, nu mai sunt atât de sigur care sărbătoare era, a trecut ceva
timp de-atunci, am găsit în biblioteca digitală Arcanum o anchetă a ziarului
Adevărul făcută printre scriitori, despre primul lor sărut rămas în minte. M-a
uimit într-un mare fel răspunsul poetului Brumaru, care, ocolind cumva
răspunsul la întrebare, a ținut la început să ne poarte spre locurile natale, în
județul Orhei, undeva în Poiana Nistrului într-un sat, unde toți localnicii
erau între ei rude, neamuri.(Pare, dar cred că nu e întrutotul un pleonasm. Și
nici ce povestesc eu aici nu e întrutotul un basm)
Ne-a descris apoi cu multă dragoste,
amăgindu-ne cumva, cum o româncă „extrem de atrăgătoare, veselă și
lipsită de prejudecăți”, povestea cui stătea să o asculte, cum patrulele rusești treceau Nistrul în
fiecare zi, înotând doar cu o mână, cu cealaltă ținând arma deasupra apei, îmbrăcați
în uniforme, ca s-o sărute şi să le fie iubită cât să se usuce hainele. Mă rog,
ea păzind la 14 ani singură vacile gospodăriei în zăvoi pe malul râului.
Rămânea după ce plecau „cu
ochii ei verzi, măriți, uitându-se pierdută într-o zare numai de dânsa știută…”
Fata aceea nu mult mai târziu, avea sa devină mama iubitoare a Brumarului.
Atât de iubitoare încât ca să
întârzie să-l piardă, să plece de-acasă când a mai crescut, îi organiza săptămânal
în salon, legat la ochi cu o brasardă, un joc de societate conceput de ea, un
fel de unde ești Chimiță(?), să-l pregătească pentru viață, susținea. Toate
mătușile de vârsta ei binevoitoare și verișoarele sărace, erau chemate la conac.
Îmbăiate, parfumate, învățaseră să joace jocul. De unde la început erau
rușinate și stângace, deveniseră care mai de care mai pregătite să-l provoace, mulțumite
că erau plătite.
Dăduse peste ele norocul, tratate
cu lichioruri și bunătăți, se alergau prin salon dezbrăcate, fără haine de tot,
sperând fiecare să fie ea cea aleasă, care să-l învețe pe domnișor sărutul și
celelalte taine... Iar dimineață să plece acasă în buzunare cu marele pot.
Dar nu el era cel care își alegea
partenera, căci mama lui cam geloasă, rar alegea să-i împingă în brațe o
parteneră mai tânără și mai frumoasă.
„Să nu rămână băiatul prins în ațe cu
gândul la ea!”.
El doar trebuia să-i ghicească
numele, legat la ochi, pipăindu-i cu degetele mâinii drepte fața și sânii. Aleasa
dacă dorea nu-l lăsa să aștepte, îi șoptea la ureche numele și se retrăgeau amândoi
în dormitor. Dacă se întâpla careva să nu dorească sau nimerea împinsă în brațe
o mătușă, aceasta se lăsa doar pipăită și chiar de-i plăcea se retrăgea
rușinată strigând apă. Odată s-a prins în joc maică-sa. Tot salonul înnebunise, se striga Foc!
Foc! Părea fericită în brațele lui când a luat-o de mijloc, dar i-a cunoscut
parfumul și i-a dat imediat drumul.
„Baiatul ăsta al meu mă îngroapă de
vie!”
Mărturisea într-o carte Brumaru cu
umor, că în tinerețe a avut parte și spor numai la cadâne bătrâne.
Citindu-l pe Brumaru mi-am amintit
de rusoaica mea(15-16 ani eu, 17-18 ea.), aflat pe malul mării, într-o tabără
la Neptun. Dansam în grup pe terasa de la restaurantul Marea Neagră, şi, odată
formația a schimbat ritmul într-unul mai lent, învăluitor. Voiam să mă retrag
pe margine, neavând o parteneră şi de nicăieri a apărut Maşenka. M-a luat în
brațe şi a început să danseze conducându-mă ușor. Părul ei de aur îmi atingea
fața, trupul ei șarpe veninos îmi curenta mâinile.
Încerca să-mi spună ceva, eu o
priveam nătâng nu înțelegeam o iotă în limba rusă. Îi repetam, ocen krasivaia,
ca o bandă de magnetofon stricată şi ea râdea. La un moment dat s-a desprins şi
m-a tras către ieșire. Mi se părea în sfârșit că tradusesem corect momentul şi
începusem să pricep. Prinși de mâini mergeam destul de repede, inima îmi
ajunsese în gât. Eram sigur că în seara aceea îmi voi preda copilăria în mâna
dușmanului sovietic. Din punct de vedere estetic, am privit-o, n-ar fi fost rău.
Ne apropiasem prin parc, hotelul
meu era primul, m-am controlat dacă aveam cheia camerei în buzunar, dar ea m-a
tras mai departe către următorul hotel. Începusem să mă îngrijorez puțin. Maşenka
era totuși rusoaică, ardea pe mine cămașa, dar nici așa să plonjez în
necunoscut…
Am ajuns în dreptul hotelului. S-a
oprit, m-a privit lung şi buzele ei au atins buzele mele, întâi ca o briză,
apoi s-au contopit într-un sărut nesfârșit. S-a lipit de mine, corpul îi
tremura, m-a sărutat încă odată, știa toate secretele avea expertiză, şi m-a
împins cu putere rupând vraja şi luând-o la fugă către hotel. La intrare, un
autobuz își încălzea motorul. S-a urcat direct în el.
Nici nu m-am întors bine în cameră,
cătrănit. Se surpase ceva în mine şi am auzit un ciocănit ușor la ușă. Pe
palier vis a vis stătea o arădeancă cu o fetiță de patru ani. La plajă îmi
puneam prosopul lângă ele şi-i mai aduceam apă fetiței cu găletușa din mare. Avea
23 de ani și era divorțată.
–Te-a așteptat
aia mică, acum a adormit. De dimineață plecăm spre Arad. M-a rugat bietul copil
să-ți dau un pupic din partea ei, şi, dacă mă v-a întreba mâine nu vreau s-o
mint, ce să zic!.
Aveam încă gustul de aur amar al Mașenkăi
pe buze. Mi-a fost scris să sfârșesc în seara aia copilăria cu un sărut de
argint. I-am cerut sa-mi dea adresa să-i scriu, nu mi-a dat-o, nu ne-am mai
întâlnit, nu mai știu nimic despre ea…
