HRISTOS A ÎNVIAT!

 HRISTOS A ÎNVIAT!

FELICITAREA DE PAȘTI A IONEȘTILO

Luați de la Ionești!

Marfă sigură

de București,

luați ce vă place

de pe masă

că e din belșug!

Dumnealor n-au moșie

și nici plug să are

singur ogorul,

să-l pregătească

de semănat lucerna

hrană pentru animale.

Nici viță de vie

n-au,

să umfle Dunărea cu vin

când seacă, oleacă,

la taverna Sârbului

vara, în pocale...

Au doar asfalt

și o inimă mare! Și,

asigură în plus garanție,

pentru că stau în centru,

și aici nivelul

calitativ sacrificat

de carne vie

și de prostie

pe metru pătrat, e

înalt și deștept(!)

A crescut și șeptelul

și prețul la miei...

TOTUL ESTE PROASPĂT!

E drept, n-ai ce face!

La un Paște de poveste

te dai după gustul casei!...

Dumnealor Ioneștii

nu le place

carnea de miel

că e prea crudă,

nici ceapa că e prea iute

și nici apa că e prea udă!...

Dânșii doar purcel!...

Și bărdace cu vinișor...

Avem și cozonace și pască

de la Cofetăria Irina.

Ouă roșii sau verzi

după cum le ouat

găina...

*

Fie-vă un Paște de povești!

Pace în lume!

Umor în glume!

Vin în ulcior!

Bucurii în tristeți

și coaste de miel

la cuptor, că sunt cele mai bune!...

Un Paște ca-n povești tuturor și să fiți fericiți!

Nu uitați cozonacul pe masă

în fiecare casă!

Da să știți

anul ăsta Ioneștii nu sunt acasă!

SUVEICA

 

SUVEICA

 

Întotdeauna faptele nu par, sunt amestecate!

 

Rar conjuncția astrelor și oamenii permit

apelor care se varsă în albia mare a vieții,

să rămână limpezi și riguros individualizate,

astfel ca țesătura întregului să ofere un covor

viu și dinamic, integrând sufletul unui popor.

 

Se pare că noi am pierdut demult culorile

fericirii. Nici nu știm dacă le-am cunoscut

vreodată! Dar e mai grav că s-a rupt urzeala

și suveica nu mai trece însoțită strâns

de ritmul vătalelor, să unească firele.

 

Şi în loc să se adune într-un covor,

apele negre și sinilii curg la vale învolburate

răsucindu-se în ochiuri viclene.

Ștrangulate de târșuri  şi răgălii înnodate

de-a curmezișul sub poduri, apele ies din matcă.

 

Și parcă nu mai știm suveica ce hram poartă!...

Într-o amestecătură de preoți, militari şi jandarmi

ne scoatem moaștele pe centură

şi le plimbăm prin spatele blocurilor în barcă

pentru sfințirea locurilor.

 

Notă: Textul acesta e rupt din Dosarul “Albaştrii”. Chiar dacă pare să fie un poem, un poem trist, nu e! E chiar începutul romanului. L-am scris ca pe un acatist cu speranța schimbării în suflet.

În fiecare an în aprilie îl recitesc de parcă nu ar fi al meu şi tot mai bătrân constat, răsfoind pagini de amintiri, că imaginile s-au mai schimbat, dar cuvintele rămân nemișcate ca un blestem.

Urare întârziată

 

Am obiceiul să potrivesc cu multă plăcere cuvinte alese închinate sportivelor noastre care au defilat sau încă defilează cu succes în turneele WTA, pentru că e un sport feminin frumos și plin de caracter. Ieri, Sorana Cîrstea a împlinit o vârstă, dar am așteptat rezultatul meciului din turul 2 de la Linz, ca să nu-i port ghinion. Intrând azi pe blogul meu, Pasărea ceții, am descoperit un text pe care l-am scris înaintea finalei din 2013 de la Toronto, pe care a pierdut-o cu Serena Williams, dar ce turneu a făcut atunci!

Mă uit la Sorana după 13 ani și constat că a rămas aceeași gazelă suplă și elegantă în mișcări, doar că parcă mai parcimonioasă, și cu siguranță cu un serviciu mai bun. Abia aștept să o văd pe Sori, cea cu mintea de-acum, luptând în optimi la Linz ca și cum ar lupta cu exuberanța propriei  tinereți, întruchipată de Mira Andreeva.

Și dacă ar fi să merg mai departe după gustul și gândul meu, aș lăsa mustul să fiarbă și aș alege un vin vechi, să-i deschid vrana și să-l beau cu sete dintr-o cupă a învingătoarei dintr-un mare turneu(sunt câteva la orizont!) în anul retragerii ei anunțate, ca să-i pot ura,  LA MULȚI ANI SORANA! la începutul celeilalte vieți pe care abia o începi!

 

CONDURUL CENUȘERESEI. (Toronto. 2012)

 

José Saramago are un personaj în romanul său de succes Pluta de piatră, care oriunde s-ar deplasa este urmat de un stol de păsări. Mie mi se întâmplă ceva asemănător, chiar dacă nu am de-a face cu personajele suprarealiste ale marelui scriitor portughez. Dacă slobozesc pe blogul meu Pasărea ceții, un stol de cuvinte nevinovate, nu prea multe, cât să încapă îtr-un norișor Nimbus, vorbind despre o sportivă din plutonul celor șapte tenismane, aflate în topul primelor 100 din clasamentul WTA, e musai să se întâmple un miracol în următoarele zile și uneia dintre fete să i se potrivească condurul Adidas al Cenușăresei și să devină prințesa balului.

S-a întâmplat adesea cu Simona Halep. După ce am scris despre ea, a fost încoronată regină a turneului respectiv, cu toate drepturile regale cuvenite.

Sper să i se întâmplă asta și Soranei Cîrstea!

Nu-mi voi aroga  nici un merit, am adus în norișorul meu Nimbus imaginea Turnului Chindiei din Târgoviștea ei natală și i-am dat drumul să plutească deasupra terenurilor de ciment de la Toronto. În umbra turnului s-au ofilit pe rând Caroline Wozniacki, Jelena Jankovici şi Petra Kvitova, iar ieri, orhideea Na Li, în semifinală, și-a pierdut petalele.

Să nu fim absurzi, știm cu toții, condurul Cenușăresei e croit pe măsurile superbului trandafir Madona Nigra. Să avem răbdare, poate că Serenei Williams i se umflă picioarele sau pur și simplu i se înmoaie ghimpele cu care înțeapă pe ascuns mingea pe care apoi, o îngropă în ciment cu lovitura de dreapta.

Să avem răbdare, Sorana noastră are un picior mult mai frumos și mai fin ca al Serenei și pare la fel de înaltă. E important să nu uităm, e mai tânără, timpul trece! Prințul are condurul într-o mână, iar în cealaltă o bere rece. El alege!...

Sorana, Serena, sună aproape la fel, dar inima vede, cere și culege!…

Baftă Sorana!

 

Baftă și acum, sper să fie anul retragerii, anul tău cel mai bun!

Cearcăn de umbră

 

 

Să stai

în gândul

unor oameni

frumoși

şi la rândul

tău

să crezi

că poți

fi umbră

în miezul de zi

al verii

pentru toți.

 

Numai așa

ai putea

disipa

tăcerii

conceptul

unei

imposibile

erezii...

 

Ionescule,

faci pe deșteptul!

Și noaptea,

noaptea,

cealaltă

parte din zi

care-şi cere

dreptul?...

 

Dreptul

de a fi

lumina

umbrei,

cearcănul

nopții

din

urma ta...

 

Mizezi

pe o singură

carte,

ramură

de măslin,

umbrind

în interior

focul divin

al destinului tău

de poet

şi visezi

mai departe.

 

Cine încearcă

cearcănul apei

cu piatra

în oglinda

piramidei

vrând să intre

în cetate,

 

sparge

în mii

de cercuri

pătrate,

umbra

din

interiorul

clepsidrei.