12

 

Cifra 12 reprezintă simbolul fundamental al ciclului complet, al ordinii cosmice și al măsurării universale a timpului.

Anul solar este împărțit în cele 12 cicluri complete ale lunilor.

În astrologie cerul e divizat în 12 semne zodiacale, marcând călătoria soarelui pe parcursul unui an.

Zodiacul chinezesc: măsoară timpul în cicluri mari de 12 ani, fiecare an fiind guvernat de un animal diferit.

La echinocțiu orele de lumină și cele de întuneric stau în cumpănire egală, câte 12.

Putem spune că 12 este perfecțiunea divină și cosmică, încheierea naturală a unui proces înainte de a începe alt proces al ciclului. Si am putea continua desigur exemplificând cu cei, 12 Apostoli, cele 12 Porți, sau cei 12 Îngeri din doctrina creștină, sau cei 12 Zei ai Greciei antice, până la cele 12 perechi de coaste din scheletul corpului uman sau cele 12 steluțe de pe steagul european al Uniunii...

Primii care au făcut legătura între cifra 12 și astre, au fost matematicienii Mesopotamiei, nicidecum poeții.

De fapt unde doream să ajung înșiruind aici, mai mult sau mai puțin anapoda, un răspuns la o remarcă a unuia dintre marii prieteni al scriitorilor, în fața căruia mi-am manifestat și îmi manifest în continuare reverența(!), pe numele său de Director al Editurii HOFFMAN, domnul Andy Barcan.

“Domnule Ionescu, NICI LA PRIMA CARTE  CRED CĂ NU AȚI FOST ATÂT DE NERĂBDĂTOR!”

Da, dar aceasta pe care o aștept acum să apară, Fotografii mișcate. Reverențe lirice, dedicată prietenilor mei, este cea de-a 12-a carte de poezie pe care am comis-o ca autor. Timpul se grăbește și nu e despre perfecțiune, e despre scriitori, dintre care unii sunt mai grăbiți să-și întreacă timpul, ca să devină mai repede nemuritori. Dovadă că în loc să am pe copertă 12 fotografii cum am prevăzut la început, a trebuit să afișez 15...

Probabil că imperfecțiuni vor fi și în interior, până se va încheia ciclul complet de poet.

Ar mai urma doar o antologie de autor. ARGINTARIUM 2.

De-aia mă grăbesc, să nu vă rămân dator cu proza! Întotdeauna proza merge și mai încet, și mai înapoi. Tragi de ea!... Abia i-am găsit titlul(PORTALUL, o continuare a Fermei Gușterilor). Și e greu să-ți alegi și poză conform planului, la pas, în ultimul ceas rămas, în fine, pentru cea de-a douăsprezecea carte următoare de proză...

Să auzim de bine!

TABLETELE LUI TOMA

 

BOOKFEST 2026

 

Într-o companie selectă de invitați: Ioan Bogdan Lefter, Adrian Dinu Rachieru, Liviu Apetroaie și Ioan Răducea – moderatoarea evenimentului și Manager al Editurii Junimea, prof. univ. dr. Simona MODREANU – a încercat și a reușit să strunească și să pună în armonie, parcimonios, curgerea grăbită a timpului cu agitația continuă a literaturii de a fi în pas cu vremea.

Un adevărat spectacol de răsfăț al cuvântului a fost ieri 04 iunie, în cel mai liniștit colț al BOOKFEST-ului, în spațiul de joc al Cafenelei DaDa unde scriitori importanți precum Ștefan Mitroi, Virgil Diaconu, Răzvan Voncu, Stefan Melancu și Pompilian Tofilescu, cel care a traversat Atlanticul pentru a fi de față, au venit să împărtășească publicului emoțiile lansării și punerea pe hartă a cărților recente ieșite pe poartă în haine de sărbătoare la Editura Junimea.

După atâtea explozii solare, agnozii și nerozii globale pline de ură, crize fiscale și politichie, iată că reușim să ne relaxăm cu literatură adevărată!

Poate că gândul de a salva omenirea prin poezie e firav și prea devreme!...

Tone de uraniu e știrea, le stocăm încă în pântecul amforei planetare. Ne înarmăm cu drone și plantăm bozii peste chiliile antiatomice săpate în stâncă, în loc să semănăm iarbă și să alergăm în câmp deschis după fluturi...

Va veni ea și vremea metaforei!

 

Pe film secvențe din cuvântul lui Adrian Dinu Rachieru despre Virgil Diaconu, înregistrate de mine din păcate neprofesionist... Si alte câteva fotografii.

https://www.youtube.com/watch?v=BRLXPiDKVfM

PORTALUL ÎN CONTA

 

Ieri către seară eram în mașină cu familia, fiica mea cea mare la volan.

Mergeam către moșia de la Rădești, dinspre partea soției, lăsată de Titi, personajul fabulos din romanul Casa Roșie, nepoților spre moștenire.

Îi ziceam moșie unui loc special, drag nouă, de fapt o grădină unde arsese casa bătrânească din satul de pe deal, cum urci pe Gârlici lângă puțul din răspântie cu 6 spițe la roată. La origini avusese cumpănă. Cât să țină și cumpăna la un puț săpat acolo de sute de ani ca un sens giratoriu unde trăgeau căruțele să potolească setea cailor.

Copiii au curățat grădina, au plantat pomi fructiferi, flori și viță de vie, au schimbat gardurile, au parcat temporar la umbră o rulotă și caută de o vreme prin vecini și neamuri, o fotografie cu imaginea vechii case dispărută în flăcări cu acte si fotografii cu tot, ca să poată purcede la înălțarea casei celei noi care e musai să-i semene, spre deplina mulțumire și odihnă a spiritului tutelar al lui Titi.

Când am ajuns la Gârlici un nor negru amenințător se coborâse peste ulița asfaltată  de primarul din Ogrezea când fură  să-l aleagă la vot rădeștenii.

“Sigur norul ăsta urât aduce piatră!...”  A fost numai ploaie, o răpăială scurtă de vară.

            Am descuiat poarta grădinii, am intrat sub copertina  pavilionului, am apucat să deschid laptopul și până să-mi citesc mesajele, soția îmi face semn să privesc în spate spre Dealul Mare. Un curcubeu imens se arcuise de parcă se deschisese pentru mine portalul cerului.

Prind o fotografie în telefon, după care parcurg primul mesaj ce se insinua pe desktop. Era de la Adrian Alui Gheorghe. Nu norul adusese piatra, ci de la Piatra sosise PDF-ul revistei Conta, cu Portalul meu în ea.

            Uite cum în loc de necaz pentru pomișorii grădinii, PIATRA mi-a adus în suflet bucuria luminii. Mulțumesc Adrian!

https://conta.pravaliacupoezie.ro/

Mi-e dor de Revista Nouă

 

E O ADEVĂRATĂ DRAMĂ atunci când revistele literare se sting și se pierd în uitare, frânturi de cuvânturi risipite, dând vamă în cele patru vânturi, mirese de fum părăsite neiubite, ca un ecou mut în așteptare, gata să renască precum pasărea phoenix din propria-i cenușă și să intre din nou pe ușă sau pe fereastră în inima noastră albastră pe drumul știut

Mi-e dor de Revista nouă!