1.10. DIN JURNALUL MEU CU PRIETENI.
1.9. DIN JURNALUL MEU CU PRIETENI.
Întors
de la Conferințele Tribunei, unde cu ocazia împlinirii unei vârste, oamenii
minunați adunați de Mircea Arman în jurul său, l-au sărbătorit pe marele
prozator Nicolae Breban, m-am bucurat să aduc în rucsacul meu cu cărți, Frica
lui Nicole Breban cu autograf, romanul lansat în cadrul manifestărilor clujene.
Găsisem într-o prezentare sumară pe net, remarca unui confrate de care nu am ținut
cont, cum că Frica ar trebui citită cu creionul în mână, să-ți iei notițe
eventual, sau să subliniezi lungimi, teoretizări şi analize ne-necesare, pentru
a pune într-o lumină cât mai clară şi fără dubii, verdictul aspra
unui deceniu obsedant, acela al destructurării proprietății şi tradițiilor
satului românesc şi impunerea colectivizării agriculturii.
În
calitate de nespecialist, mărturisesc, nu am avut nevoie de creion şi nici nu
am rămas uimit de faptul că în cele aproape 700 de pagini, într-o tematică
intrinsecă, nu apare picior de țăran. O abordare pe care doar un Nicolae Breban
şi-ar fi putut-o permite cu orgoliul lui uriaș.
1.8. DIN JURNALUL MEU
CU PRIETENI.
FIRIȚĂ CARP
Notă/ Reiau aici un proiect care cuprinde în partea de
proză gânduri notate în Jurnalul meu de pe blog, iar partea de poezie este
extrasă din volumul în curs de apariție la Editura Hoffman, Fotografii mișcate.
Reverențe lirice.
Am
fost într-o călătorie intergalactică de plăcere, cu o navă a prieteniei
pilotată de Firiță Carp care tocmai ce împlinise 70 de primăveri. Toți
pasagerii urcați la bord primiseră gratuit, odată cu check-in-ul și un Timbru
de lipit pe suflet. Echipajul sub comanda lui Ștefan Mitroi, avea în
componență pe prim ofițerul Florin Dochia şi pe șefa de cabină Mioara Bahna,
care asigurau împreună un climat de rigoare, siguranță şi confort al zborului.
Așezat
la manșă, Firiţă privi mai întâi ca şi cum ar fi vrut să se închine, spre
tabloul lui Doru Dinu Glăvan, aflat în cabina navei, în stânga razei lui
vizuale periferice. Apoi verifică pe ecranele bordului prea plinul
rezervoarelor cu metafore şi kerosen, şi, își potrivi bătăile inimii în ritmul
turației liniștite a motorului, odihnitoare ca un tors de pisică. Își mișcă
ochelarii pe nas şi rosti cu glasul lui hâtru şi blând o frază scoasă din
context, aparent fără noimă, către cine vrea să-l asculte:
„Nu
e interzis să scrii despre fericire, dar seamănă cu o pierdere de vreme.
Ca şi când ai scrie despre aerul din jurul clopotniței bisericii din deal...”
Încă
odată ai dreptate, Don’ Firiţă! Şi ce frumos știi matale să vorbești despre
prietenie. Încercăm şi noi, dar nu ne iese!
Spre
seară am făcut escală şi ne-am cazat în hotelul unui astrodrom din Saturn,
ne-am spălat mâinile şi revigorat fața cu apă cu gheață la toaleta din cameră
şi rămași într-o ținută lejeră, am coborât în restaurant unde am fost serviți la
alegere cu o specialitate de homar albastru, gătită în stil mediteranean şi celălalt
opopțional o minune de coaste de miel la grătar, stropite cu vin din belșug.
Dimineață
am privit pe geam pista pregătită pentru decolare, marcată cu două șiruri de
timbre albe, lipite unul de altul, ce încadrau
marginile pistei cu două linii subțiri ca de de ninsoare rătăcită nimbau în
iunie sufletul curat al lui Don Firiță
M-am
uitat la Firiţă Carp, egal cu sine în grad de general. Aserţiunea sentenţioasă
şi irevocabilă a gradului, pe care nu-l purta la vedere, mi-a deconspirat-o
prima oară doamna Geta, unica directoare tutelară de la Librăria Mihail
Sadoveanu. O făcuse la o lansare de cărți în Săptămâna Editurii Detectiv
Literar, unde avusesem şi eu onoarea să lansez Dosarul Albaştrii.
Cum
călca generalul, linear în zăpadă(am călcat și eu linear când eram copil pe
calea ferată), ca un curs valutar ținut în adormire de bagheta magică a
guvernatorului băncii naționale, i-am văzut în privire, o firiță de luminiță, o
scânteiere de foc intensă şi densă ca clipitul farului scoțian din Bell Rock.
Era mulțumit că încă o dată i-a ieșit ce-a avut în plan!
*
Ca
persoană fizică, Don’ Firiţă poartă întotdeauna cu el o figură bonomă de înalt ofițer
militar. Are vorba domoală la modul obișnuit, sau după caz repezită, în
circumstanțe stresante de rebel. Asemeni o replică plină de haz, un oarecare
neastâmpăr, dar şi o rigoare în gestică, educată de uniforma purtată într-o viață
de om la granița estică. E sigur că Firiţă Carp, până şi-a pus în cuierul pom
haina militară, n-a făcut niciodată instrucție la câmp cu răcanii, în urma
ploii, cu salturi înainte şi culcat direct în bălți, – să-i ferească pe bieții
soldați neinstruiți de inamicul ce zbura amenințător cu drona la joasă înălțime,
sub perdeaua de nori.
Mai
curând, impresia mea e întrutotul neavizată, cred că a făcut parte în armată,
cu abilitățile încă păstrate – din serviciul spate. Ocupându-se cu succese de
aprovizionarea necesarului de vinuri alese; alb și roze, precum şi o cotă de șampanie
Zarea, elixirul de camuflaj la popotă pentru evenimente. Dar asigura eminamente
şi cartofii, şi fasolea pentru trupă, să ridice moralul celor care după o masă
copioasă, aveau în grijă fruntariile țării în beneficiu stării de siguranță
şi bine al națiunii. Știu că Don Firiţă nu se supără pe mine că dau din camera
cu secrete militare și de serviciu niscaiva elemente primare generatoare de
viciu, el având simțul umorului!...
Ne-am simțit bine
mereu împreună la evenimentele culturale care ne-au intersectat.
Am avut ocazia să
mă împărtășesc cu vinul casei, la editura dumisale, să mănânc sarmale și într-o
noapte până dimineață la ora șapte am conversat despre rostul în viață al
poeziei. Şi pentru că veni vorba de poezie, cititorule, ia de aici:
Se zice că la cincizeci de ani împlinești vârsta maturității, eleganței și frumuseții interioare. Fiica noastră Cristina Maria la momentul acesta când vorbim, are toate aceste atribute și încă altele pe deasupra. O spunem ca părinte în cunoștință de cauză, cu asupra de măsură și sunt parcimonios la cuvinte.
1.7. DIN JURNALUL MEU CU PRIETENI.
