Intre ani

Foto: Ciprian Barbu

Spiritul turului doi

       

          Cărtărescu este cel mai mare scriitor român contemporan.”

          Nu știu ce mi-a venit acum sǎ abordez ultrasubiectul Cǎrtǎrescu! Poate cǎ datoritǎ modei mult rǎspândite printre ultrașii din galeriile Stelei(sau stelelor), de a întocmi anchete și clasamente la sfârșit de an.

          Pot fi de accord cu asereţiunea lui N. Manolescu din Istoria Literaturii Române pentru cei care citesc în necunoștinţǎ de cauzǎ, ca un simplu votant, unul dintre cei care n-a citit aceastǎ istorie dintr-un motiv anume și nici pe Cǎrtǎrescu întreg…

          Mi s-a întâmplat și mie, la fel ca microbistului ǎla belgian care, bucuros de victoria echipei favorite într-un meci important și-a uitat la plecare în tribunǎ, fetiţa de șase ani. Eu, dupǎ ce am cumpǎrat cartea la Gaudeamus, m-am așezat la coadǎ pentru autografe și, cam la vreo jumǎtate de orǎ, când sǎ ajung în dreptul maestrului m-am trezit cǎ nu o am. Dupǎ ce am plǎtit-o, am refǎcut filmul mental, mi-am luat restul la 100 de lei, dar am lǎsat pe tarabǎ cartea, civilizat ambalatǎ de vânzǎtoare într-o pungǎ cu sigla Paralelei 45.

          Microbistul belgian a doua zi dimineaţa a recuperat copilul de la o circǎ de poliţie. Eu ca un telectual ce mǎ aflu am declanșat cercetǎri filozofico-introspective și constatând propriile inconsistenţe, limitǎri și inadvertenţe comportamentale, am renunţat sǎ afișez rezultatele, optând pentru autoflagelare și încasarea materialǎ a pagubei în plan personal.

          Pot sǎ fiu de accord cu aserţiunea spuneam, totuși, ce mǎ nedumerește pe mine este insistenţa lui Manolescu de a-și susţine în fiecare an favoritul sǎ candideze din partea USR la Premiul Nobel pentru Literaturǎ.

          Se pare cǎ nici marele critic n-a pǎtruns spiritul turul doi al alegerilor...

Cele mai multe like-uri

Cele mai multe aprecieri pe pagina de facebook a Pasarii cetii

Nord de cuvinte

Intraţi în vagoane vă rog!
E periculos să rămâneţi pe scări.
În timpul mersului, 
curenţii de aer vă pot atinge
cu aripa vreunei păsări
doborâtă de smog.
Te poţi dezechilibra
căzând în hăul dintre traverse.

În trenul acesta amfibie
e loc destul.
Garnitura dispune
de suficient habitaclu,
ajunge până la staţia terminus
a poemului
pentru toţi poeţii.

O simplă deducţie:

„Nu există pericol iminent să opreşti
înainte de capătul ceţii,
metafora căii ferate
fiind permanent în construcţie”.

N-ai putea crede 

că tot universul din faţa,
sau din spatele tău
e o garnitură de tren din cuvinte!

Ţin minte, în dimineaţa copilăriei,
exersam mersul
pe o singură şină
şi înşiram bănuţi de argint
căutându-i apoi, turtiţi,
printre pietrele terasamentului,
să înpodobesc cu ei
coada cometei.

Din volumul Norduri

Cel mai citit post

 

          Pentru cǎ sfârșitul de an vine cu statistici, se fac top-uri și clasamente, am avut curiozitatea sǎ vǎd care a fost în 2014 cel mai citit articol al meu pe blog. Recunosc nu e un criteriu, în fond nu este nici corect pentru cǎ spre exemplu materialele postate în decembrie au fost la vedere un numǎr mult mai redus de zile decât cele expuse încǎ din începutul de an. Am trecut peste inconvenient și am purces la datele reci.

            Hazardul cifrelor, dupǎ ce am eliminat viralul, a scos în faţǎ un post important nu prin valoarea literarǎ a textului, nici prin subiect, nici prin unghiul abordǎrii, ci pur și simplu prin emoţia trǎirilor. Dar sǎ mǎ explic.

            Întâi pentru cǎ veni vorba, ce e cu viralul?

            Cum sǎ explici un viral? Dacǎ s-ar putea ști secretul, am produce cu toţii virale la foc automat, deveninind cum îmi place mie sǎ zic, stǎpâni ai inelelor. Realitatea e cǎ o postare de-a mea a devenit viral. Sunt puţin invidios, nu e tocmai a mea! Un coleg de servici de la Automobile Dacia, haios, inginer la calitate, fost paroh, fost pescar, dupǎ ce a ieșit la pensie a dorit sǎ se facǎ scriitor. Mi-a adus 10 caiete dictando de 80 de file, scris îngrijit și un bidon cu vin.

            “Cât bei vinul vezi ce zice destinul!”

            Mi-a plǎcut limbajul autentic al “ultimilor plutași de pe Bistriţa” și harul lui de povestitor și am transcris un fragment lansându-l la apǎ, pe blog. Pare cǎ pluta aia de bușteni a avut ceva supersonic în ea, devenind viral. Între timp deja Lulu Ion Mararu grǎbit și-a tipǎrit cartea. (postarea viral aici)

            Dar sǎ revin la postarea mea cea mai cititǎ comform cifrelor Stat Counter-ului. Bokfest. Ziua a doua. Atunci am participat cu Aurel Sibiceanu la o lansare de carte importantǎ a scriitorului Petre Anghel, Istoria politicǎ a literaturii române postbelice. Îl cunoscusem pe scriitor cu un an înainte tot prin Aurel. Lume multǎ, chiar dacǎ cei mai mulţi dușmani nu veniserǎ. Dupǎ ce am primit autograful și ne-am permis câteva fotografii cu autorul, Aurel Sibiceanu mi-a deschis cartea și mi-a arǎtat un fragment. "Uite, aici Petre scrie despre ce-aţi pǎtimit voi". Așa era. Nu-mi spusese nimic. În contextul analizei avatarurilor unui cenaclu de provincie prin anii 70, autorul fǎcea câteva referiri la cartea mea Dosarul Albaștrii.

            Emoţia de a mǎ regǎsi intre coperţile acelui tom, m-au încǎlzit, ca om care niciodatǎ nu a primit ce poate i se cuvenea.

P.S.

           Ulterior Petre Anghel a avut amabilitatea sǎ scrie și postfaţa

Nordurilor. Mulţumesc. 

Consideraţii de Crǎciun

            Slǎbiciuni? Fiecare dintre noi avem un cǎlcâi al lui Ahile. Nu e important sǎ-l ferești, orice platoșǎ se va dovedi cǎ nu se poate opune sǎgeţii care vine spre tine. E mai greu fǎrǎ cruce! Crucea e un semn al echilibrului tǎu interior pe care il ai și la care revii când te regǎsești, oriunde te-ai duce.

            Crǎciun fericit!

Post scriptum.

            La laptop nu-mi mai funcţioneazǎ culerul. Cred cǎ de la vinul vǎrsat pe tastaturǎ. Așa cǎ sunt obligat sǎ scriu repede și cu mǎsurǎ…

În faţa bradului

         

            În faţa bradului, ca în fiecare an, cu o canǎ de vin, așteptându-l pe Moș Crǎciun, cel cu sufletul bun și cu sacul plin…
Au sosit artiștii cu pozele:

 Ajun de Craciun 2014

Foto Cristina si Ciprian

Colind. Din arginturile mele

ne fulgerǎ pe șirǎ cu colinde

se hârjonesc în suflet lupii tineri

în cer un înger candela-și aprinde

și clopotele bat la Sfânta Vineri

ce veșnic ninge cearcǎnele serii

pudrate-s cu mireasmǎ de rǎșinǎ

și parcǎ înfloresc în glasuri merii

…în ieslea lumii pâlpâie luminǎ

Omul de zǎpadǎ

Pentru cǎ anul ǎsta n-a nins

și s-au aprins

deja în stradǎ

luminǎtori

de sǎrbǎtori,

am resuscitat

dinadins,

din arginturile mele,

un om de zǎpadǎ

topit în stele.

I-am lustruit tǎciunii,

l-am uns

cu pomadǎ,

i-am tuns

perciunii…

Niște colindǎtori

l-au gǎsit în zori
afarǎ

îngheţat.

L-au bǎgat în scarǎ

(i-au cântat la chitarǎ)

și a înviat

Predarea Colanului

            Sunt momente de civilizaţie politicǎ înșiruite de-a lungul acestei zile. Mâna în dreptul inimii a Președintelui ales, la intonarea imnului. Jurǎmântul rostit, pǎtruns de semnificaţia cuvintelor. Discursul articulat, ca un program angajat, ferm, nu numai pentru sine ci și pentru clasa politicǎ.

            Am vǎzut în parlament multe personalitǎţi importante cu chipuri îngrijorate. Primul care a pǎrǎsit ceremonia a fost premierul, care se pare cǎ îmbrǎcase un costum de haine prea strâmt. La fel Tǎriceanul, parcǎ ar fi voit sǎ se dea la fund, sau mǎcar sǎ disparǎ în planul secund. El pǎrǎsise, simţind pericolul ca șobolanul, corabia care s-a dovedit pânǎ la urmǎ învingǎtoare.

            La Cotroceni, un soare subţire s-a strecurat printre nori și a ţinut sǎ participe la ceremonia de predare-primire. Domnii președinţi au oferit doamnelor flori și au ciocnit cu consilierii cupele de șampanie

            Apoi la ultimul onor, fostul Președinte sǎrutând drapelul tricolor a vǎrsat o lacrimǎ. S-a  deschis poarta, și-a luat la revedere, și a decis cǎ ar bea o bere.

            Ce om!

            Mulţumim domnule Președinte.

            Succes domnule Iohannis, te așteptǎm!

Cu bunele și relele lui

            N-am sǎ înșir ca pe mǎrgele, bunele și relele președintelui. Un deceniu se încheie marcat intens de personalitatea unui om, neînfricat comandant de navǎ al ţǎrii sale. El și-a mișcat ţara din înlemnirea în care vegeta, ca o pǎdure aproape uscatǎ și a scos-o din amorţire, fǎcând-o sǎ navigheze ca pe-o corabie adevǎratǎ.

            Pe mulţi i-a deranjat cu râsul sǎu hǎhǎit de urs. Pǎdurea avea parcele sectorizate dinainte, toate sǎlbǎticiunile vieţuiau dupǎ rang și stele, și furau în liniște sǎ-și facǎ lovele. N-ar fi dorit sǎ fie deranjate de președinte!

            Cetǎţenii de vazǎ ai pǎdurii l-ar fi vrut sub pazǎ la Cotroceni, sǎ stea într-un jilţ sub tabloul din cui. Sau sǎ fie, contra naturii, model de statui cu monoclu, gata sǎ intre în patrimoniu culturii pe soclu.

            “Suntem europeni ce dracu!”

            Iar el, slobod gurii, le vorbea în argou și profera injurii:

            “Mǎi fraţilor eu sunt jucǎtor cinstit, n-am venit la cenaclu! Mama voastrǎ de lupi nesǎtuli!”

            N-a fost un sfânt la cuvânt, dar nici n-a ieșit cu minciuni! Iubitor de popor șî neiubit de moguli. Umblǎ vorba printre șoferi cǎ avea slǎbiciuni la premieri!… Devenea Vrǎjitorul din Oz, când primea bileţelul roz pentru Patriciu, de la Omul de tinichea și-l bumbǎcea în interes de serviciu. Dar nici Tǎricelu de tinichea, nu ședea ca mielu în agrement la șosea, în plimbǎri cu motocicleta, complota cu șeptelu 322, în parlament, dramoleta cu suspendǎri.

            Mai târziu pisicuţul Victoraș, drǎguţul de el, mort în pǎpușoi, șmecheraș, zmotocit binișor, punea struţului papion și ieșea în oraș la televizor, sǎ-și arǎta ghearele însângerate de bulion. Se hlizea victorios și striga, Jos împǎrate! Președintele murea de râs și se dǎdea pe spate.

            Un deceniu de bâlci cu de toate. Și bune și rele în listǎ. TRAIAN, marinarul, lasǎ ţara de mâine la cheie, bǎsistǎ. Cum va fi ea iohannistǎ?

            Cu siguranţǎ mai tristǎ! Gata cu circul! Sǎ fie pâine!

            Dumnezeu cu harul!

Din arginturile mele

          Pregǎtind o antologie. 25 de ani de la evenimentele din decembrie. Un grupaj Din arginturile mele:

TABLOURI DINTR-O EXPOZITIE

- în piaţa revoluţiei -

în piaţa revoluţiei

aburi de pâine

mǎscǎriciul în frac

agonizeazǎ

la portavoce

un paganini

ninge…

TABLOURI DINTR-O EXPOZITIE

- acest strigǎt -

acest strigǎt de asfalt încins

sub ninsoare

l-au gǎsit soldaţii

scormonind aerul

cu baionetele lor…

duios unul

și-a scos mantaua

acoperind lǎtratul

ameninţǎtor

cu trupu-i trandafiriu

e bine și cald

sub manta

troznește iarba

și cuvintele

se subţiazǎ ca ceara

TABLOURI DINTR-O EXPOZITIE
- revoluţia zarzǎrilor -

un comandou de zarzǎri a trecut prin oraș
pǎmânt de flori au nins pe caldarâme
pe șenile teribil un tomberon uriaș
pare-o corabie fǎrǎ parâme

toate canalele s-au închis temporar
se fac apeluri și se cer soluţii
în studioul patru se dǎ cu var
pe rǎnile sublimei revoluţii

tot mai tac… tot mai tac luminând
lumânǎrile lumii în ger
salubritatea în coloanǎ grevând
continuǎ marșul în cer

Condurul Cenușǎresei

            Încǎ un semnal pozitiv. Faptul cǎ Alina Gorghiu a fost aleasǎ președinte interimar al vechiului Partid Liberal, înseamnǎ nimic altceva, decât cǎ, reforma clasei politice, cerutǎ atât de clar în 16 decembrie prin alegerea Președintelui Iohaninis, continuǎ. Avem deci Cenușǎreasǎ la liberali.

            Aștept cu nerǎbdare ca din împǎrǎţia lui Blaga sǎ aparǎ prinţul ca sǎ se producǎ mai repede mult așteptata cǎsǎtorie a dreptei.  Dacǎ pedeliștii nu se grǎbesc, dupǎ cum l-am perceput eu pe Iohannis, acesta nu se va da înapoi de la un lucru bine fǎcut.

            Va bate la Partidul Democrat, din ușǎ-n ușǎ, cu condurul împrumutat al Alinei, va lua la-ncǎlţat picior cu picior de cadânǎ, pe încercate pânǎ, unul se va potrivi negreșit ca o mǎnușǎ pe mânǎ.

            Va fi nuntǎ mare cu douǎ mirese. Iar se va bucura vestul. 

Schimb de prefix

          Când schimbi prefixul e ca atunci când într-un joc pe calculator ai trecut în alt nivel și regulile se schimbǎ, iar capcanele te pândesc întotdeauna mai complicate și greu de identificat. Primele douǎ trei nivele le parcurgi ușor, din instinct și-ţi descoperi capacitǎţi de mișcare nelimitatǎ, pǎrându-ţi-se cǎ ești un fel de stǎpân al inelelor și viaţa poate fi, dacǎ ești atent, un șir lung de satisfacţii și împliniri.

            La nivelul patru și cinci, constaţi cǎ trebuie sǎ fi mai raţional, pas cu pas înlǎturi greutǎţile îţi chivernisești resursele și pe cǎrǎri bǎtǎtorite, folosindu-ţi experienţa acumulatǎ, ajungi pe platoul nivelului șase. Ai senzaţia cǎ platoul acela drept, întins, e cel mai ușor de parcurs și dacǎ ești sprinten, te bate gândul sǎ încerci sǎ exersezi ca la început, alergarea. Și odatǎ te lovești cu fruntea de pragul de nori, realizând cǎ dincolo de platou, cobori.

            Unii încetinesc pasul bǎtându-l pe loc, alţii se prefac inutil cǎ au greșit la numǎrǎtoare, alţii apasǎ butonul stop joc, iar cei mai multi se reseteazǎ, gândind prin urmare cǎ și coborârea poate fi o urcare.

            Am stabilit cu Ioni dupǎ o consultare savantǎ, ajunși amândoi pe platou, cǎ vrem sǎ exersǎm un joc nou. Zborul la parapantǎ în tandem. 

            In rem, îngerii fie cu noi!

Cenaclu incitant de urgenţǎ

            Un eveniment incitant pentru cǎ era ultima desfǎșurare din an a Cenaclului de urgenţǎ, o datǎ, și a doua oarǎ însemna, actul atestǎrii formale a Editurii Art Creativ care lansa în lumea literelor primele ţipete îngemǎnate, poeticești, semne indubitabile ale nașterii. Și când ţipǎtul poeziei e însoţit de vocile minunate și muzica inegalabilǎ a unor personalitǎţi precum Nicu Alifantis, Nicu Nicușor sau formaţia Micul Paris, sǎrbǎtoarea este garantatǎ.

            Locul ales, Tunes, în centrul vechi  s-a dovedit neîncǎpǎtor. Niciodatǎ sub bolta lui de cǎrǎmidǎ roșie nu s-au mai primit atâţea oaspeţi de seamǎ!

            Gazdele, Daniela Toma împreunǎ cu Ion Calotǎ și fluturele acela plin de viaţǎ Ingrid Stoica, au fǎcut onorurile întreţinând o atmosferǎ caldǎ destinsǎ și distinsǎ. Voi reveni asupra reușitei manifestǎri, mai târziu poate. Acum vreau doar sǎ constat modul profesionist în care sala a știut sǎ aprecieze, ascultând în liniște cuvintele, mai ales ale acelora care le-au umplut cu conţinut, refuzând sǎ le cheltuie doar cu gratitudini. De menţionat Emil Lungeanu și Felix Nicolau.

            S-au împǎrţit diplome de excelenţǎ, autori și actori au citit cu simţire poezie adevǎratǎ.

            Mulţumim de searǎ Danielei Toma, sufletul pasionat al Cenaclului de urgenţǎ și lui Ionuţ Calotǎ pentru înţelegere șI sprijin devotat.

           Sǎ ne vedem la anul!

Foto Ion Calota

În lan cad oameni. Stare de urgenţǎ

          Am fost luat pe sus într-o searǎ și m-am lǎsat dus de val. Nimic mai plǎcut decât sǎ înoţi vara la mare pe spate pe creasta valului, dar Bucureștiul era în plinǎ iarnǎ, iar valurile se traduceau în insistenţele repetate ale fiicei mele care voia sǎ-mi prezinte niște cunoștinţe de-ale ei în Spitalul Universitar. Am o oarecare sârguinţǎ în a ocoli orice fel de coliziune cu medicii. Cum sǎ intri de bunǎ voie și sǎ deranjezi cu mǎrunţișurile tale tehnice oamenii aceia ocupaţi sǎ cârpeascǎ starea de sǎnǎtate a naţiunii, precarǎ spre gravǎ la românași, cu care am reușit sǎ spargem topurile Europei și sǎ devenim fruntași?

            Sǎ nu cârcotim mǎrunt! Sǎ recunoaștem meritele abordǎrii strategice ale guvernǎrii, mǎcar atunci când sunt! Efortul de a ajunge pe primul loc, este la fel de generos și de egal în merite cu cel de a te situa pe ultimul. De aceea mi-am propus mie însumi, în plan personal, sǎ ajung sǎ inoportunez timpul lor la spital, doar în stare de urgenţǎ adus de salvare într-un eventual breaking news.

            Pregǎtit ca pentru o lecturǎ publicǎ am luat cu mine ultimele douǎ cǎrţi tipǎrite. Una de prozǎ, Gușterele si cealaltǎ de poezie, cu cerneala abia îngheţatǎ pe copertǎ, Norduri. Oricât s-ar opune DNA-ul, ADN-ul se rǎscoalǎ. Nu poţi merge la doctor cu mâna goalǎ!

            Bǎiatul simpatic ce ne-a primit, un fel de purtǎtor de cuvânt al spitalului, de vârsta fiicei mele, ne-a întâmpinat jovial invitându-mǎ cu eleganţǎ în pat, direct în vârtejul balului, în timp ce își termina o disputǎ întreruptǎ altǎdat din motive strǎine mie.(O luptǎ cu replici amicale, neterminate, despre inutilitǎţi, fișe medicale și completǎri de date în calculatoare; fiica mea asigurând cumva mentenanţa acelui program în reţeaua naţionalǎ integratoare.)

            Și, odatǎ îl vǎd pe medic întorcându-se spre mine și cerându-mi buletinul. Orice numai asta nu! Mi se întunecase seninul. De unde era sǎ știu cǎ e nevoie de așa ceva la spital? Mǎcar CNP-ul!... Am vrut, dar n-am apucat sǎ îi rǎspund fulgerat de un gând. Aveam eventual un ISBN, ǎsta neapǎrat era trecut pe carte și puteam fi identificat.

            Dând din umeri grǎbit medicul s-a întors victorios cǎtre fiicǎ-mea, dar ea nu s-a lǎsat și a scotocit prin geanta uriașǎ cu o mie de nimicuri. A scos o agendǎ, a rǎsfoit-o precipitat și s-a luminat respingând asaltul. Ura, gǎsise CNP-ul.

            Ca genialǎ ce ești, du-te și fǎ-i o fișǎ medicalǎ! Apoi cǎtre mine în trecere, întrebǎ ce mǎ supǎrǎ. I-am spus cǎ mǎ supǎrǎ dreapta. Cum n-aţi votat cu Iohanis? Ba cu el! Spuneam de ureche, nu prea mai aud cu urechea dreaptǎ și îmi ţiuie întruna, și la fel luna din ochiul drept a intrat în nori la rastel. Stau liniștit! Astea nu se vindecǎ la noi. Și clipi din ochi pe loc cu o strǎlucire jucǎușǎ. Mi-erea teamǎ de inima dumneavostrǎ plǎpândǎ sǎ n-aibǎ vreun șoc, vreo pǎliturǎ de osândǎ, n-ar fi înţelept sǎ vǎ rǎtǎciţi cu privirea spre ușǎ.

            Mǎ întorc puţin ca sǎ adun perspectiva și constat cu decenţǎ dintr-o ochire cu stângul, cǎ la primire urgenţǎ, în patul vecin, întinsǎ pe spate, dezarmatǎ, o femeie dezbrǎcatǎ odihnea pe simezǎ cu sânii goi, fǎrǎ sǎ se sfiascǎ de noi. Socotesc, ea n-avea de unde sǎ știe cǎ eu o privesc și apoi avea capul bǎgat sub o cascǎ. Sincer mi s-a pǎrut cam grasǎ.

            Sǎ vǎ explic, mai bine plec acasǎ, eu în chestia aia, nu mǎ bag, nu mǎ risc! Descoperiţi vreo intoxicaţie cu buburuze, sau cine știe ce schije de la niscava obuze, mai bine mǎ retrag!

            Între timp, o vampiriţǎ mi-a tras o benǎ de sânge din venǎ, cu o peniţǎ și mi-a pus pe corp niște ventuze cu fire. Doctoral meu drag, bǎiat subţire a chemat un cardiolog și m-a dat în primire. Ce anacondǎ, blondǎ! Am simţit cum se urcǎ tensiunea pe schele direct la stele. Știam sigur unde vor ajunge Nordurile mele, la Roza. Citisem pe ecuson numele.

            Doctorului îi rǎmânea proza.

            La un moment dat, ni s-a cerut sǎ pǎrǎsim încǎperea dându-ni-se explicaţii cum cǎ aparatul doamnei care fǎcea plajǎ, degajǎ oarece radiaţii. Cu regret, tocmai Roza se aplecase asupra mea, îi simţisem parfumul discret, m-a cuprins un tremur. Eram sigur în mintea mea cǎ va fi cutremur și personalul nu dorea sǎ creeze panicǎ.

            În hol, parcǎ trecuse valul peste corabia Titanicǎ și puntea se umpluse de brancardieri, asistente, pazǎ de coastǎ… Încǎ nu ne scufundasem în laguna albastrǎ. Doctorul meu simpatic, mi-a explicat empatic cǎ, nici vorbǎ de seismograf și, am câștiga timp preţios dacǎ am merge trei pași mai în jos, la un ecograf. Nu e pentru cine sameni! Odatǎ îl vǎd cǎ strigǎ, ATENŢIE, CAD OAMENI! Și sare sǎ prindǎ în braţe o mǎmǎligǎ ce cade de-a-npicioare. Crudǎ mǎmaliga și el grijuliu o transporta pe braţe de parcǎ plutea fluture viu.

            A reapǎrut dupǎ cinci minute din cabinet. Cum e mǎmǎliga, pripitǎ? A plecat pe picioare, n-avea nimic! O stea (steluţǎ) cǎzǎtoare. Era un pic obositǎ. Tocmai sǎrise cu parașuta din soare și la București e rǎcoare. Cǎuta pe altcineva.

            S-a terminat ecograful, inima și cerșaful pe care doctorul și-a pus autograful și singur cu ficǎ-mea conducând mașinǎ o întreb fǎrǎ glas. Ce am tatǎ? Nimic, doar ficatul gras.

            Sǎ topim deci cu votcǎ slǎnina, atât ne-a rǎmas.

Consemnari

Multumesc Denisa