Se afișează postările cu eticheta povestea lui Alexandru. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta povestea lui Alexandru. Afișați toate postările

sâmbătă, 14 ianuarie 2017

Povestea lui Alexandru . Partea VI-a



Din Jurnalul lui Alexandru



          Ninge. Peste toate relele lumii se așterne albul zăpezii,
pretutindeni egal cu sine, echilibrând balanţa. Prima zăpadă, cu toate necazurile ei, ne încălzește sufletul cu suflul copilăriei care ne străbate, ecou nevăzut, furnicându-ne ecranul minţii și acoperindu-l cu inconsistenţa fulgilor ce se cern de undeva de sus. Admitem că ni se mai dă o șansă într-o pagină nouă, albă, sǎ ne scriem cartea de la început.
          Am deschis fereastra și m-am trezit lângă mine cu Alexandru, agitându-și degetele ca niște aripi de fluture și încercând sǎ prindă fulgii ce se topeau pe mânuţele lui.
          Azi e Sfântul Dumitru. Pe Alexandru îl cheamă și Dumitru. Oare pentru el sǎ fi venit zăpada mai devreme, sǎ poată sǎ scrie cuvinte pe pagina lui?
          Minuni s-au mai văzut!
          Am postat povestea lui Alexandru în multe locuri pe acest blog. Nu e simplu în nici o luptă, de orice fel. Dar cât timp elementele de optimism nu sunt pierdute, merită sǎ te lupţi.

          La mulţi ani Alexandru Dumitru! Sper din toată fiinţa mea sǎ izbândești!

Februarie 2015


            Am visat într-o noapte că Alex se scuturase de elementele de autism ca un cireș de florile sale, grăbit să-și coloreze în ramuri cu zâmbetul său, chitele de cireșe, sporovăind cu razele dimineţii și certând păsările. Alex culegea de pe poale fructele coapte și se mânjise pe faţă cu zeama cireșelor până la urechi, iar pe buze îi înflorise din nou bucuria cuvintelor. Nu se mai sătura de cireșe și vorbea întruna povestind despre minunea regăsirii.
            Azi Alexandru a împlinit 11 ani. Încă nu am găsit cireșul acela, dar tragem nădejde și noi și el că îl vom găsi într-o zi.


            LA MULŢI ANI ALEXANDRU!

Mai 2015
          Citesc la adresa mea de email iontomai@gmail.com în dimineaţa asta un mesaj care m-a descumpǎnit și emoţionat în același timp. Îl redau întreg în simplitatea și bogǎţia lui nu pentru valoarea intrinsecǎ ci pentru puterea cuvintelor:
          Buna seara. Am transferat prin home bank 150 de ron , pentru Alex, in acest cont 
Contul e:

Cont bancar RO36BTRLRONCRT022463592A

Asociatia Captivi in Propria Minte - Florescu Alexandru
Cod de identificare fiscalǎ a entitaţii nonprofit/unitǎţii de cult: 26908832
         Sper din toata inima sa ajute la "gǎsirea acelui cireș sau cireșul sǎ il gaseasca pe Alex "
Florina
          Caut “cireșul”pe blogul meu( sfinte ghilimelele!). Îl gǎsesc postat într-un text scurt din seria Povestea lui Alexandru prin februarie. Pun aici un link spre acel text:  Altǎ filǎ a poveștii 
          Gândesc la Alexandru și lupta celor apropiaţi lui, permanentǎ și neobositǎ, spre a reface legǎturile pierdute într-un moment de cumpǎnǎ când pare cǎ bisturiul chirurgului (sau o anestezie incompletǎ într-o operaţie grea) a atins o zonǎ interzisǎ, întrerupând la trei ani evoluţia normalǎ și încercuindu-l în propria minte. Terapia deosebit de costisitoare, dupǎ opt ani sterili, parcǎ începe sǎ-și arate roadele.
          Alexandru înţelege aproape tot și cu ajutorul terapeuţilor încearcǎ sǎ recupereze un decalaj imens, reînvǎţând prin joc și repetiţie lumea lucrurilor și a fiinţelor. A devenit sensibil, socializeazǎ, încet-încet pricepe o anumitǎ ordine a numerelor, își cautǎ singur desenele pe internet bucurându-se cu personajele lui preferate, doar casa vorbelor a rǎmas dǎrâmatǎ. Cǎrǎmizile împrǎștiate ale sunetelor se așeazǎ greu în construcţia complicatǎ a cuvintelor. Sunt atât de greu de zidit silabele! Ochi lui mari expresivi uneori mǎ întreabǎ însoţiţi de sunetele colorate pe care le risipește neobosit, “Bunicule tu de ce nu înţelegi trilul de pasǎre cântǎtoare?”

          Puterea cuvintelor e atât de mare! Cât timp existǎ o șansǎ meritǎ sǎ nu-l lipsim pe Alexandru de ea! Mulţumesc Florina cǎ gândești ca noi!

vineri, 13 ianuarie 2017

Povestea lui Alexandru Partea V-a



Aprilie 2013. Din Jurnalul lui Alexandru

             Scriu din Zwole. Ne aflăm în Olanda pentru a doua etapă de terapie a lui Alexandru. Am părăsit Piteştiul joi, când municipalitatea pregătea fastul evenimentelor ocazionate de Simfonia Lalelelor, având ca ţintă tocmai ţara unde Dumnezeu aşezat pe marginea drumului a zămislit din nişte bulbi de cartofi minunăţia reginei florilor.

          La Viena am prins două nopţi. Între ele, ziua încruntată şi-a tras pe faţă ca un văl, o perdea subţire de nori. Nu era ploaie adevărată. Părea că o ceată de ţânci se zbenguiau alergându-se pe deasupra norilor cu o stropitoare.

          În câmpul verde, deschis dimineţii de la fereastra hotelului, câţiva împătimiţi de golf descompuneau deja mişcări mecanice cu braţul întins, pendulând crosa, fandând uşor genunchii şi studiind balistica unui zbor ideal. Sute de punctuleţe împânziseră gazonul. Iniţial am crezut că sunt flori cu petale albe risipite pe câmp din mantia lunii aprilie, dar privind mai atent am constatat că erau mingile de golf adunate ciorchine in jurul plăcuţelor ce  marcau distanţele. Am prins curaj şi împrumutând de la recepţie umbrele, am pornit să descoperim locuri ce au adus faimă capitalei imperiului



*

          O plimbare de câteva ore bune prin grădinile Palatului Schonbrunn. Ne-am potrivit paşii urcuşului spre Gloriette urmărind desenul aleilor ce se împleteau ca într-un tiv uriaş menit să păstreze nedestrămată din toate unghiurile frumuseţea întreagă a priveliştii. Spaţiul ce se deschidea generos, tinde să iasă din cadru şi pentru câteva clipe realizezi că au existat în istorie oameni care, sfidând gloria au căpătat măreţia zeilor. Cum s-o fi simţit cel ce a privit pentru prima oară, de acolo de sus de pe terasa Gloriette, având la picioarele sale Viena? Alexandru s-a simţit bine. Când e surprins de imagini, iese din tipicurile sale şi se înseninează.


Februarie 2014

           Astăzi, bulgărele nostru de humă rupt din cer, cum ne place sǎ spunem, a împlinit 10 ani. E băiat mare. La mulţi ani Alex. Face eforturi în fiecare zi, când vrea el, sǎ nu alerge, sǎ meargă în ritmul nostru pe puntea lui, să-și potrivească pașii, sǎ nu ne-o ia înainte. Ne privește șmecherește de sus, înţelege tot și mulţumit își susură ca o pasăre cântecul. Dar se supără câteodată și se enervează pe noi din senin că nu ne-am ubdatat cititorul de gânduri și în loc sǎ facem eforturi să-l aducem la zi, ca sǎ putem comunica deplin, lăsăm totul doar pe umerii lui.
   Nu e ușor pentru un copil care a căpătat la trei ani, dintr-o greșeală a chirurgului, elementele de autism! Nu e ușor sǎ reașezi fiecare sunet în litera lui și sǎ refaci legăturile în cuvinte, după ce s-au risipit pe jos în sala de operaţie toate soiurile de seminţe şi încolţind alandala te trezeşti după o noapte lungă rătăcind printr-o pădure împietrită.           
Acum Alexandru se luptă din greu, ne face concesii, încercă să-și pună  ordine în vorbire, scrie cifre, desenează litere, umerii lui sunt mai puternici la zece ani.
            Cu siguranţă Dumnezeu va avea și El  un cuvânt de zis lăsându-şi cititorul de gânduri deschis şi ascultându-ne ruga…

Şi supliment un filmuleţ de Oscar

https://www.youtube.com/watch?time_continue=2&v=d22OQFDe3hc

joi, 12 ianuarie 2017

Povestea lui Alexandru. Partea IV-a



           
Martie 2013 Terapie Viki's View  

                                                      
Viky's View sau Re-atach se numeşte terapia nouă pentru care am fost cu Alex în Olanda. Nu ştiam prea multe despre metoda de lucru, dar Claudia Duminica Keuterman, buna prietenă din tinereţea mea albastră mi-a întărit credinţa că lipsită de şansa de a fi aplicată, nici o încercare nu-şi poate arăta efectele. Terapeuta care a lucrat cu Alex este Paula Bartholomeus. Ţinea de terapie, ca noi bunicii împreună cu părinţii, cercul de toate zilele unde se simte bine când nu se pierde în lumea lui, să-i fim alături.
Când revenim de undeva, acasă, Alex are un obicei. Se aşează în faţa uşii şi ne împinge să intrăm, parcă numărându-ne. Ultimul sunt eu, urcând mai greu pe scări şi cercetând răspunsul la una din marile întrebări ale vieţii. Dacă cerul e mai sus decât etajul patru, cum urci?
Se sprijină de balustradă şi îmi vorbeşte din ochi:
      Hai măi tataie nu mai vii odată!

Paula şi Frederik, soţul şi partenerul ei, înainte de a lucra cu Alex au stat de vorbă cu fiecare dintre noi. Cu mine la început, am simţit, a fost ceva mai greu. Eu de mic atunci când m-au dat la şcoală, am vrut să mă fac „scriitor român contemporan” şi n-am cultivat decât limba originară a neamului, n-am vrut să mi-o stric cu englezisme.

            Biata Paula a luat notă că din Shakespeare în original, nici o iotă!... Despre olandeză sub nici o formă nu putea fii vorba!

            În scaune, faţă-n faţă, m-a pus să închid ochii. N-a fost simplu să înţeleg. Am căscat mai întâi gura ca la dentist, m-am strâmbat imitând-o, până la urmă vocea ei caldă, strânsul repetat al pleoapelor şi zâmbetul calm ca  strălucirea lunii, m-au condus în întunericul pe care şi-l dorea.  Mi-a luat cu mâinile ei mici mâinile mele mari aşezându-le cu palmele în jos pe măsuţa dintre noi. I-am simţit, pervers bătrân, coapsele atingându-mă uşor. Apoi, vârful degetelor ei palpând şi căutând încheieturile de deasupra degetelor mele. Vocea a rostit un cuvânt cu vocalele dublate, care aducea cumva cu numele soţiei, Ioonii, iar degetele au început să bată un ritm anume. Întâi mai lent şi din ce în ce mai susţinut. Sunetul tobelor mă învăluia, se îndepărta şi iar se apropia de parcă fluidul comunicării se întrerupea şi răzbăteau mai puternice ploaia, sau vântul.

            Claudia mă  pusese oarecum în temă, trebuia să-mi concentrez gândurile legat de dorinţe, de fapte, de sentimente, în raport cu numele rostit. Ce trăiri, ce idealuri, mai mult sau mai puţin împlinite, după 40 de ani de viaţă pe care ne-am ales-o singuri din ce s-a putut... Cu bune şi rele! Desigur, ce femeie nu şi-ar fi dorit mai mult?...

            Pentru ea, acum, doar Alex contează! Noi ceilalţi, mai puţin!

          Pe Cristina am înţeles-o bine când Paula i-a rostit numele. Zbuciumul ei de mamă, niciodată deznădejdea, entuziasmul oprimat, setea de izbândă şi totdeauna credinţa că va reuşi. Bătaia tobelor îşi găsise ritmul pe platourile înalte, cu Alex de mână, departe de zgomotele mărunte, ei doi nu încetau a vorbi.

            Alex! A rostit clar Paula. Tobele îşi rostogoleau sunetele se strângeau ca un brâu şi se desferecau iarăşi libere. O muzică îngerească parcă îmi acoperise auzul şi un singur gând ca un luceafăr ţintuia imensitatea nopţii în care acceptasem să rămân captiv. Alex trebuie să se vindece de autism! Alex trebuie să vorbească!

            Nu aş putea evalua cât timp a trecut. Frederick a stat lângă noi fără să scoată un cuvânt. Paula mi-a strâns mâna şi mi-a spus, începusem să înţeleg, că totul a fost bine. I-am oferit o carte, Bursa îngerilor şi mi-a promis că o va citi. La rându-i mi-a oferit cartea semnată de ea, Viki’s View. Van overleven naarbeleven: een baanbrekende methode. Am primit-o puţin interzis. În limba asta ciudată, despre pictori numai de bine, despre fotbalişti la fel.
Mă întreb, făcut mic dintr-o dată (micnicit), în afara Jurnalului Annei Frank, oricât m-am stors, nu ştiam să mai fi scris cineva ceva în limba lor ciudată.

            După prima şedinţă cu Alex (au mai fost încă două în următoarele zece zile) au venit şi veştile. Se pare că Alex are o traumă post operatorie care se manifestă, dar nu e în sine, ca autismul.

            Ce a urmat? Un periplu prin binecuvântata Olandă(aţi remarcat din text ce bine se cuvântează la olandezi!), de hatârul Nikonului, care să-mi arate cu adevărat unde suntem rămaşi, noi ca naţie şi de ce nu ne vor ei în Schengen,.

            Ce va urma? După fix o lună ne întoarcem 10 zile să continuăm terapia şi să-i stricăm tabieturile olandeze Claudiei şi soţului ei Martin.

            După încă o lună Paula şi Frederik vor veni la Bucureşti şi vor sta de vorbă cu terapeuţii lui Alex de la Napocensis.

            Deocamdată asta e tot.

Florescu Alexandru
Cont bancar RO36BTRLRONCRT022463592A
Cui26908832