Povestea lui Alexandru Partea V-a

Aprilie 2013. Din Jurnalul lui Alexandru

             Scriu din Zwole. Ne aflăm în Olanda pentru a doua etapă de terapie a lui Alexandru. Am părăsit Piteştiul joi, când municipalitatea pregătea fastul evenimentelor ocazionate de Simfonia Lalelelor, având ca ţintă tocmai ţara unde Dumnezeu aşezat pe marginea drumului a zămislit din nişte bulbi de cartofi minunăţia reginei florilor.

          La Viena am prins două nopţi. Între ele, ziua încruntată şi-a tras pe faţă ca un văl, o perdea subţire de nori. Nu era ploaie adevărată. Părea că o ceată de ţânci se zbenguiau alergându-se pe deasupra norilor cu o stropitoare.

          În câmpul verde, deschis dimineţii de la fereastra hotelului, câţiva împătimiţi de golf descompuneau deja mişcări mecanice cu braţul întins, pendulând crosa, fandând uşor genunchii şi studiind balistica unui zbor ideal. Sute de punctuleţe împânziseră gazonul. Iniţial am crezut că sunt flori cu petale albe risipite pe câmp din mantia lunii aprilie, dar privind mai atent am constatat că erau mingile de golf adunate ciorchine in jurul plăcuţelor ce  marcau distanţele. Am prins curaj şi împrumutând de la recepţie umbrele, am pornit să descoperim locuri ce au adus faimă capitalei imperiului

*

          O plimbare de câteva ore bune prin grădinile Palatului Schonbrunn. Ne-am potrivit paşii urcuşului spre Gloriette urmărind desenul aleilor ce se împleteau ca într-un tiv uriaş menit să păstreze nedestrămată din toate unghiurile frumuseţea întreagă a priveliştii. Spaţiul ce se deschidea generos, tinde să iasă din cadru şi pentru câteva clipe realizezi că au existat în istorie oameni care, sfidând gloria au căpătat măreţia zeilor. Cum s-o fi simţit cel ce a privit pentru prima oară, de acolo de sus de pe terasa Gloriette, având la picioarele sale Viena? Alexandru s-a simţit bine. Când e surprins de imagini, iese din tipicurile sale şi se înseninează.

Februarie 2014

           Astăzi, bulgărele nostru de humă rupt din cer, cum ne place sǎ spunem, a împlinit 10 ani. E băiat mare. La mulţi ani Alex. Face eforturi în fiecare zi, când vrea el, sǎ nu alerge, sǎ meargă în ritmul nostru pe puntea lui, să-și potrivească pașii, sǎ nu ne-o ia înainte. Ne privește șmecherește de sus, înţelege tot și mulţumit își susură ca o pasăre cântecul. Dar se supără câteodată și se enervează pe noi din senin că nu ne-am ubdatat cititorul de gânduri și în loc sǎ facem eforturi să-l aducem la zi, ca sǎ putem comunica deplin, lăsăm totul doar pe umerii lui.

   Nu e ușor pentru un copil care a căpătat la trei ani, dintr-o greșeală a chirurgului, elementele de autism! Nu e ușor sǎ reașezi fiecare sunet în litera lui și sǎ refaci legăturile în cuvinte, după ce s-au risipit pe jos în sala de operaţie toate soiurile de seminţe şi încolţind alandala te trezeşti după o noapte lungă rătăcind printr-o pădure împietrită.           

Acum Alexandru se luptă din greu, ne face concesii, încercă să-și pună  ordine în vorbire, scrie cifre, desenează litere, umerii lui sunt mai puternici la zece ani.
            Cu siguranţă Dumnezeu va avea și El  un cuvânt de zis lăsându-şi cititorul de gânduri deschis şi ascultându-ne ruga…

Şi supliment un filmuleţ de Oscar

https://www.youtube.com/watch?time_continue=2&v=d22OQFDe3hc