Povestea lui Alexandru a funcţionat o
vreme, ca o corabie cu pânze purtată pe valuri liniştite de un suflu de omenie,
căruia nu-i dădusem mari speranţe la început.
Ca un bulgăre de zăpadă s-a rostogolit
crescând continuu, într-o recalibrare a unei imagini pe care o crezusem
pierdută pentru totdeauna. Tonic sentimentul că semenii, mai pot fi mişcaţi,
scoşi din încrâncenare şi uniţi într-o cauză simplă, naturală, de corectare a
vieţii, nobil asumate. Şansa de a găzdui această stare de spirit mă onorează.
Concret, s-au strâns de
atunci în fiecare an câteva sute de declaraţii pentru 2% din impozitul pe
salariu care au dirijat o sumă rezonabilă în contul lui ALEXANDRU arondat
Asociaţiei Captivi în Propria Minte, pentru gestionarea medicală a poveştii
lui. Sperăm că şi în anul acesta…
Aşa a început
Povestea lui Alexandru
Februarie 2004.
Bulgăr auriu în roua dimineţii s-au împlinit
fiul. Bucuraţi-vă de taina botezului, şi ne fiţi oaspeţi. Casa inimii noastre
atinsă de îngeri, larg e deschisă. La fereastră stă ca un prinţ Alexandru şi vă
aşteaptă râzând.
Au trecut şase ani. Întâmplările vieţii nu
aleg cum să fie scrise, nu ţin seamă de dorinţele părinţilor. La naşterea lui
Alexandru, Dumnezeu, probabil prins cu problemele complicate ale acestei lumi,
a scăpat din vedere să-şi desăvârşească lucrarea, lăsându-i depărtate oasele
bazinului iar zona vezicii urinare deschisă (în termeni medicali, Extrofie de
vezica si Epispadias )
“Nu e prea grav!” a zis Creatorul plecând în
trebile lui. “Căutaţi-l la Budimex în spital pe Pesamosca şi repară el !”
Pesamosca marele chirurg avea probabil liber
la minuni de la dânsul. Faima îi mersese departe, numai că atunci bătrâneţea îi
cam dădea târcoale şi mâna nu-i mai putea urma sclipirile minţii cu aceiaşi
precizie. Opera mai mult echipa, sub îndrumarea sa. Ne-a tot amânat dându-ne
speranţa că se rezolvă. Sunt grele operaţiile de acest fel şi în multe etape.
Trebuiau construite căi urinare, căi de reproducere…găsite metode ...
Băiatul nostru creştea normal. Necesita doar o
igienă deosebită şi mulţi pampers. Deborda veselie şi se zbenguia tot timpul.
Curând a început să lege cuvintele şi era o plăcere să-l asculţi cum le
stâlceşte. Păstrăm mărturii o mulţime de CD-uri. La 3 ani, după alte încercări
nefinalizate şi amânări la Budimex, sau în clinica de la Cluj, am fost anunţaţi
că doi chirurgi importanţi vin la Bucureşti şi vor opera câteva cazuri mai
speciale.
Ne-am prezentat. Spre bucuria noastră am fost
printre puţinii aleşi. Din nou, Creatorul se uitase spre Alexandru si ni-l
scosese în cale pe doctorul Nicoară care ne-a ajutat cu sfaturi. Varianta de
operaţie a indianului ni s-a părut complicată, şi am înclinat spre propunerea
modului de operare a chirurgului neamţ. L-a operat pe loc. Şase ore cat o
veşnicie!
Greşeala a fost că – în nebunia ce se crease
pe holul spitalului, cu părinţi şi copii veniţi din toată ţara, nemulţumiţi de
faptul că erau lăsaţi de-o parte – practic Alexandru a fost smuls din braţele
tatălui său de către anestezist şi dus direct pe masa de operaţie. Atunci
probabil s-a declanşat declicul…Din cauza spaimei, bănuim noi, sau anesteziei
incomplete.
După operaţie a stat în corset imobilizat. Nu
se uita la noi, privea dincolo, nu voia să ne vadă, se izolase, era supărat
că-l lăsasem din braţe, singur. Slăbise mult.
Ne-am adus aminte că începuseră să-i placă
desenele animate. I-am adus în rezervă laptopul. L-am aşezat astfel ca să-l
poată vedea din poziţia lui orizontală şi i-am pus un desen. A zâmbit, prima
oară după atâtea săptămâni. Încet-încet şi-a redescoperit lumea, lumea lui. Si
a rămas acolo, neprimindu-ne şi pe noi în ea.
Mult mai târziu ne-am dat seama că el nu mai
vorbeşte. Am crezut, la început, că aşa vrea el să ne pedepsească. Nu voiam să
credem ce era evident. Dupã operaţie (am
zis bine după, nu ştim dacă din cauza) a căpătat elemente de autism.
Am început să citim. Nimeni din familie nu se confruntase
cu o astfel de boală. Cristina şi Laurenţiu, părinţii lui chiar susţineau că e
greşit diagnosticul. Copilul a vorbit şi va vorbi cu siguranţă când va vrea el.
Au trecut anii. Alexandru a făcut şi
următoarea operaţie, reuşită, cu acelaşi chirurg neamţ, la Koln, într-o clinică
din spitalul de stat. I-au reconstruit căile de reproducere. Bineînţeles că mai
sunt probleme încă nerezolvate. Pe parcurs vor mai fi intervenţii chirurgicale
într-un orizont rezonabil de timp. Lucrăm acum si în zona cealaltă, acceptată
deplin cu greu de familie – a autismului – urmând terapiile de tip ABA si PECS
in instituţiile specializate, puţine la număr şi destul de scumpe care abia de
îşi găsesc susţinere.
Alexandru e un copil minunat. I-a revenit
lumina pe faţă, râde şi aleargă tot timpul şi cântă întreaga zi pe limba lui.
Sunetele par a fi de pasăre cântătoare sau de înger. E un limbaj aparte. Dar
ochii, ochii lui mari au căpătat o expresivitate deosebită şi se fac înţeleşi,
aproape inexplicabil, prin inflexiunile şi intensitatea privirii. Te topeşti
pur şi simplu când se întâmplă să nu îl înţelegi. Te ia de mâna şi îţi arată obiectul
pe care îl doreşte, după care mulţumit se retrage din nou în alergarea lui naturală
şi permanentă.
Cel mai greu este noaptea. Nu are somn şi
agitat are chef să vorbească. Sunetele se revarsă ca susurul unui izvor de
munte. Dacă simte că l-ai pierdut, nu eşti atent, sau te prinde somnul, te ia
de urechi sau de nas şi-ţi îndreaptă faţa către el în semiobscuritatea
încăperii. Îţi vorbeşte cu pasiune gesticulând cu mâinile contorsionate şi
agitându-se tot mai mult, încercând parcă să te convingă să faci pasul în
realitatea poveştilor şi cosmogoniei lui. Se spune că autiştii au o predispoziţie
cosmică.
Săptămâna trecută, în parc, o fetiţă cu zulufi
auri, mai mică decât el m-a luat de mână şi m-a întrebat bosumflată: “Bunicu’
lui Alex, de ce nu vorbeşte cu mine Alexandru?” N-am ştiut să-i răspund.
Eu sunt bunicul lui
Alex şi nu întind nicicum mâna potrivind, acum şi aici, aceste cuvinte. Nu-mi
stă în fire, dar vă îndemn ca acei 2% impozitaţi din salariu să-i îndreptaţi către
Alex. E simplu, se poate prin completarea formularului 230 si depunerea lui la
Administraţia Financiară de care aparţineţi.
De asemenea, pentru identificarea declaraţiilor de susţinere a lui Alexandru,
vă rugam sa trimiteţi o copie a formularului depus pe fax 021.243.05.78 sau pe
mail, la adresa crisflorescuro@yahoo.com.
Datele Asociaţiei către care trebuiesc
redirecţionaţi cei 2% sunt:
Asociaţia Captivi în Propria Minte
CUI: 26908832
Va continua.
E greu de comentat ! Dumnezeu sa-l ajute ! Si oamenii !
RăspundețiȘtergere