sâmbătă, 31 iulie 2021

Cu un ceas mai devreme

 














    Între Ziua Prieteniei şi ziua aniversară a lui Ioan Romeo Roşiianu mi-a ieşit o poezie vie (de fapt o versiune nouă)...

                 *

Am strâns azi noapte,  

toată isteria din pomul vieţii.

Precum alcoolul, mi-am luat tăria

din inconsistenţa fructelor coapte.

 

Oare mai ştii, bunule om,

câţi sacerdoţi ai răspopit?

Roiau ca stele căzătoare

şi-n cerul tău i-ai omenit pe toţi!...

 

Nu mă voi înfrupta la festin,

în loitra Carului Mare nu voi urca,

Dumnezeu mi-a rânduit

ceva iepure la inimă...

 

Şi, cu animalul străin în piept,

există riscul să nu pot desluşi

animatoarea dintre reprize,

Pe Zinca, cea care împarte vize...

 

De data asta, sub clar de lună

nu vom combate, amândoi

în aceleaşi ringuri, frate!

Vom bea palinca împreună, singuri.

 

La mulţi ani!

 


vineri, 30 iulie 2021

Amar

 


Un zâmbet amar de Ziua internaţională a prieteniei:

îmi ajung
      degetele
          de la o mână…
               până
                    finalizez
                    de numărat
                    în gând
                    prietenii

şi-mi pare
că-s ciung
şi mă doare
când
     realizez
          că am operat
               doar cu numere
                    binare

TeniSUL ca SOLfegiu

 



Am văzut meciul de tenis dintre Djokovic şi Zverev de la Olimpiadă. Un joc de şah între mari maeştrii, sau un DUel de COlecţie între un Stradivarius versus Guarneri, câştigat olimpian de cel care a vrut la un moment dat să-şi rupă la nervi, corzile vocale, dând cu instrumentul de SOL. Ce bine că n-a reuşit! Din acel moment nota DO de sub-SOL a prins înălţimea cuvenită, atingând DO-ul de sus, şi rezonanţa Stradivariusului său, în interpretarea solistului Sverev, l-a vrăjit până şi pe taciturnul Djokovici...

Novak Djokovic - Alexander Sverev  6-1, 3-6, 1-6


joi, 29 iulie 2021

Aur şi argint

 


Am ascultat imnul României venind de la capătul pământului, din Ţara Soarelui Răsare, mândri pentru că acolo la Olimpiadă se întâlnesc toate privirile lumii înclinându-se gloriei, o clipă cât veşnicia.

Si cât de frumoase erau fetele noastre, Ancuţa Bodnar şi Simona Radiş, zâmbind fericite la împlinirea unui vis şi privind emoţionate cum se ridică tricolorul în cer pe cel mai înalt catarg.

Medaliile noastre olimpice sunt tot mai rare, căci filonul de aur al fiinţei neamului s-a ascuns într-un nor negru, antrenat să colinde dincolo de fruntarii, căci de la o vreme am uitat mineritul cinstit, pe pământ şi în cer, de parcă noi toţi românii am muşcat dintr-un măr otrăvit...

Mi-e dor de ploile de vară cu soare, scurte şi repezi, scuturate în câmp,  limpezind aurul grâului! Mi-e dor de bobul de nisip auriu, cernut din inima munţilor, strălucind pe prundişul râului! Mi-e dor de chipul senin al Nadiei cu zecele ei celest scris pe tabelă. De un rest de pagaie, frânt din braţul de titan al lui  Paţaichin! Mi-e dor de Gabi Szabo cu pasul ei aerian de gazelă şi părul de aur în vânt

Mi-e dor de o ninsoare curată, discretă, care să albească în sufletele noastre toate relele, să nu mai auzim de pandemii, de furtuni şi de grindină, de meteoriţi uriaşi căzuţi pe planetă, din stelele...

Mi-au venit în minte ca un cap de pod, versurile Marelui Voievod al Neuvintelor sale, Nichita.

„Nu sunt altceva decât o pată de sânge care vorbeşte...”

Prea mult sânge şi prea puţin vorbim în ultima vreme, româneşte!

 

miercuri, 28 iulie 2021

Mirobolantul Mirel

 


S-a aflat filosofia ofensivă de doi bani a lui Rădoi! Băiatul ăsta e un soi de Nietzsche în derivă. Succint în declaraţia lui, a vorbit după ultimul meci să-l audă naţia când trebuia să tacă! Caterincă, doar caterincă, fără niciun gol al tău în trei meciuri!...  Asta oriunde în lume e de rău!... Paşol na turbincă în trei secunde! Nu te ţii de glume. Nu-ţi bagi nasul când nu-ţi fierbe oala! Vezi-ţi de drumul tău! Ţine-te de scheciuri sau termină-ţi şcoala

Dar să reproducem din memorie. Aşa grăit-a Zarathustra:

„Sunt fericit pentru băieţi că am reuşit să ne ridicăm la nivelul aşteptării, depăşind inconvenientele mâncării din blide cu beţişoarele (ofu era că mâncai ce ţi se punea dinainte; orez, carne  crudă, sushi, ciorbă de linte cu tofu...), deranjaţi de lungimea drumurilor între partide, chiar dacă drumurile erau toate asfaltate şi fără gropi, iar antrenamentele în călduri şi umidităţi sporite, cu ochii cârpiţi de nesomn, le desfăşuram pe terenuri nesfinţite de popi.

Un domn Mirel, nu că ar fi doar el vinovat...

marți, 27 iulie 2021

Spiritul olimpic(cu mască şi fără mască)

 


“OK, nu avem aur, poate e şi vina noastră a sportivilor şi antrenorilor, dar numai a noastră?...”


Dardani-ANA, MARIA POPESCU, Brânzici a noastră, singura medaliată olimpică de până acum(trag nădejde să nu rămână singură până la sfârşit, cu toate că am merita asta ca naţie!...), l-a făcut de oaie, mai bine zis de berbec, pe ministru sportului, îngenunchindu-l cu adevărurile vorbelor ei rostite simplu şi curajos, mai ascuţite decât spada de muşchetar  din dotare. Ca să zic aşa, Ana a învăţat de la chinezoaică din finală, că tuşa de aur e vitală dacă e dată la timp.

“Credeam că mă așteptați cu cecul ăla de 5 milioane (n.r., euro), dar nu-i problemă mai avem timp să mi-l dați și să facem o sală nouă de sport pentru copii!”

A răspuns ministrul înmânându-i o diploma înrămată şi un buchet de flori şi parcă am auzit răgetele măgarului din poveste căzut într-o fântână secată.

“„După părerea mea şi dacă bugetul federaţiei de scrimă era cu 5 milioane de lei mai mare, Ana-Maria tot nu câştiga aurul…”

Ar trebui în viziunea mea luat taurul de coarne, dac-o mai fi vreun taur pe undeva printre noi, că măgarul oricum n-are coarne şi încăpăţânat cum e, cu crucea lui de sfânt pe spinare, îl poţi acoperi în făntănă cu pământ, se scutură şi iese de acolo tot în picioare…

Felicitări Ană şi mulţumim frumos!  Argintul în aliaj cu spiritul tău, e mult mai preţios.

sâmbătă, 24 iulie 2021

Consideraţii de vacanţă



 


Cea mai neaşteptată constatare cu care rămân după excursia, încă în desfăşurare, prin Tara Haţegului, Ţara Crişurilor şi Podişul Transilvan, începută la Dunăre, continuată pe Cheile Nerei şi mai departe în sus spre Oradea, nu a fost faptul că nu am întâlnit pe parcurs în drumeţie nici un urs, şi nici frumuseţile transilvane nu m-au uimit, căci le ştiam, le-am mai văzut…

Doar Oradea cu Podul Intelectualilor ei, îmi scăpase. Uite că au şi intelectualii ceva al lor! Un pod de pe care, când îl treci, la Familia, poţi prinde înt-un năvod ideile, urmărind undele reci ale Crişului Repede…

Am mai întâlnit pe drum o manifestaţie posibil LGBD al unui neam de plăvane… Nu m-au convins roşcovanele şi bălţatele româneşti… Nici în poveşti, nimic nu e, dacă nu eşti ce eşti!

Dar nimic nu m-a surprins într-atât, ca berzele, aşezate în cuiburile lor, în vârful stâlpilor, toate aveau capul pe gât, cu ciocul îndreptat mereu către stânga, în dezacord cu ce ştiam eu din principiu, că Ardealul e de dreapta. Oare Marius Pieleanu, sociologul de serviciu, le-a convins pe toate că viitorul de AUR, nu-i nici la est, nici la vest ci într-un rest rămas undeva la spate spre Galaxia Centaur?...

Iar le amesteci Ionescule! N-ai destui duşmani…










joi, 22 iulie 2021

Pe Cheile Nerei

 


Am plecat din Ilidia alungaţi de o cădere de nori şi, părăsind piscina pensiunii de unde abia de am scos copiii, ne-am aventurat pe Cheile Nerei, pentru că aşa aveam în program şi pentru că ghidul nostru acreditat dorea să bifeze în jurnalul de bord măcar parte din obiectivele unui traseu mai puţin vizitat şi bănuiam mai sălbatic.  Drumul strâmt sub acoperişul verde al pădurii urmând în răspăr cursul de apă al Beiului, ar putea fi cu adevărat o încântare dacă nu eşti pretenţios şi nu încerci să ţii socoteala gropilor din asfaltul turnat probabil cu un secol în urmă. Mă gândesc că starea drumului ar putea să fie strategică, altfel cum s-ar mai fi putut păstra sălbăticia locurilor!

Mă opresc aici lăsând Nikonul să vorbească despre Cascada Văioaga, despre Păstrăvărie şi lacul Ochiul Beiului:














marți, 20 iulie 2021

Pe Clisura Dunării

 


          Am urcat pe Clisura Dunării şi ochiul Nikonului a început să se acomodeze cu frumuseţea locurilor şi urmele istoriei. Mirajul înserării se coboară în suflete ca o lumină blândă. E multă linişte şi statornicie în curgerea molcomă a bătrânului fluviu sub privirea ocrotitoare şi vizionară a viteazului şi mândrului rege al dacilor, Decebal…

 












duminică, 18 iulie 2021

Pe scena "Dumitra"

 


Să spunem că ieri în Herăstrău la Muzeul Satului poezia a învins canicula, ar fi deja prea mult şi nu ne-ar crede nimeni, nemaiţinând cont că în general poezia adevărată e păşnică, nemuritoare şi nu are războaie de dus.

Ar trebui să se facă demersuri (fără surle şi trompete), până nu moare planeta, poezia să fie primită alături de mişcarea pentru energie verde. Asemeni vântului, luminii solare sau hidroenergiei. Şi dacă s-ar ţine seama că vântul, apele, lumina solară pot produce, în exces, cataclisme, s-ar cuveni ca în Consiliul European să se producă o răsturnare de plan şi priortăţi iar poezia să fie recunoscută ca domeniu de vârf şi să-I fie alocat prin PNRR un rol principal în cetăţi.

Ce destin minunat pentru toţi poeţii! Ce proiecte măreţe, ce epocă de aur a vieţii cu râuri de bere şi vin curgând nesecat în pahar! Cu muze de OSCAR…

Ionescule, iar ţi-au filat sticleţii, ai scris bazaconii şi-ai adunat Fotografii mişcate, pe peliculă!

E de la caniculă şi oricum parte din poze sunt “furate”…

              Fotografii: Ramona Muler, Ion Toma Ionescu