Am
plecat din Ilidia alungaţi de o cădere de nori şi, părăsind piscina pensiunii de
unde abia de am scos copiii, ne-am aventurat pe Cheile Nerei, pentru că aşa
aveam în program şi pentru că ghidul nostru acreditat dorea să bifeze în
jurnalul de bord măcar parte din obiectivele unui traseu mai puţin vizitat şi
bănuiam mai sălbatic. Drumul strâmt sub
acoperişul verde al pădurii urmând în răspăr cursul de apă al Beiului, ar putea
fi cu adevărat o încântare dacă nu eşti pretenţios şi nu încerci să ţii socoteala
gropilor din asfaltul turnat probabil cu un secol în urmă. Mă gândesc că starea
drumului ar putea să fie strategică, altfel cum s-ar mai fi putut păstra
sălbăticia locurilor!
Mă
opresc aici lăsând Nikonul să vorbească despre Cascada Văioaga, despre
Păstrăvărie şi lacul Ochiul Beiului:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu