Gloriosii ani ai ratarii. Publicat Argeş nr 8.

Aurel Sibiceanu

Glorioşii ani ai ratării (XLV)

DESPRE ION TOMA IONESCU

 

Apariţia cărţii „Dosarul «Albaştri»", semnată de Ion Toma Ionescu, despre care am făcut vorbire în numărul trecut, i-a adus autorului şi recunoaştere, dar şi critici din partea unor prieteni. Bunăoară, unul dintre prieteni i-a reproşat lui Toma că nu-s pomenite în carte numele informatorilor, că acestea ar trebui ştiute, pentru a plăti măcar în acest fel, fie şi la... 40 de ani de la evenimente!

       Uşor de zis şi de făcut una ca asta, dar greu de făcut dacă analizezi lucrurile cum trebuie, adică pe nuanţe şi circumstanţe. În acest sens pun doar o singură întrebare: „La ce bun o deconspirare a propriilor prieteni, atunci adolescenţi, care au dat declaraţii în faţa organului represiv sub ameninţare şi şantaj, ei înşişi fiind apoi „beneficiari" ai acţiunii punitive?" Toma, mie aidoma, a ales calea logicii bunului simţ şi-a refuzat stările resentimentare, a preferat reconcilierea, graţia sufletească izvorâtă din zeci de
ani de frământări, de înfrângeri şi de victorii mărunte, dar temeinice. Alţii sunt cei care ar fi trebuit să plătească şi pe care să-i aducem acasă, adică în casa iertării.

       Personal, ştiu câtă obidă i-a provocat reproşul de a nu-şi da în vileag prietenii din prima tinereţe, greşitori fără de voie, ştiu o parte dintre întrebările pe care şi le-a pus despre intoleranţa unora, aflaţi chiar la vârsta când lumea se „judecă" cu măsura de aur a experienţei de viaţă. De-ar fi fost doar această întâmplare, de după eliberarea sufletească generată de publicarea avatarurilor tinereţii, n-ar fi fost mare furtuna din frunzişul sufletesc, iscată de reproşul prietenului nostru vechi. Urmează altceva, altă întâmplare care îl bagă în cămara amărăciunii pe prietenul nostruToma.

          Anul acesta i-a apărut lui Toma o nouă carte de poeme, una despre care mulţi dintre cunoscuţii săi, avizaţi în materie de poezie, sau doar iubitori de ea, printre care mă număr şi eu, au spus nu numai că este cea mai bună cartea a sa, ci că este şi una dintre cele mai bune cărţi din ultima vreme. Pentru a nu risca o apreciere subiectivă, din prietenie, voi cita un potrivit şi scurt excurs liric, făcut de d-na Virginia Paraschiv, critic literar: „Dincolo de moartea poetului întru cuvânt, drumul nu mai duce nicăieri. Omul încercuit pe pluta de piatră a lui Saramago luptă pentru supravieţuire. Pe pluta de
piatră criptată poetic miniatural, omul îşi simte limitele şi se îngroapă cu smerenie în cuvânt. Peste creaţia istovită şi irosită rămâne doar singurătatea Lui Dumnezeu (În metru antic)."

          Acelaşi prieten comun, scriitor valoros şi încă ne-receptat la adevărata-i valoare, cel nemulţumit pentru că au fost tăinuiţi informatorii, prin sofisme critice meşteşugite execută cartea lui Toma... Am citit şi răscitit cronica, am revenit asupra cărţii lui, „Bursa îngerilor", am căzut pe gânduri, ba şi în tristeţe mare am căzut... Au trecut multe zile de atunci şi ori de câte ori îmi aminteam de cronica literară a prietenului meu, nu ştiu de ce, mă simţeam pătruns chiar de un profund sentiment de insecuritate, una aproape fizică... Răspunsul mi-a venit de la un fost securist, acum câteva zile, unul cu care de multă vreme discut despre binomul „Securitatea şi cultura", discuţie care se va concretiza, sper, dacă voi avea puterea să merg până la capăt, într-o carte ce va limpezii, în oarece măsură, anii de după „Tezele din iulie 1971". „Coautorul" meu securist m-a sunat să-mi spună că a citit excursul critic, făcut cărţii lui Toma, şi că este profund marcat. „În ce sens?", l-am
întrebat. „Domnule, îmi zice, în comunism, multe cărţi aflate în manuscris, şi care urmau să vadă lumina tiparului, ne erau semnalate de informatorii pe care-i aveam „plantaţi" în edituri, ca fiind „cărţi cu probleme". Pentru a lua hotărârea potrivită, dacă să apară sau nu o carte „problematică", solicitam expertiza unor critici literari avizaţi, care ne erau persoane de sprijin. Mai mereu le ceream criticilor de sprijin să scrie referinţe bune, dacă manuscrisul merita să vadă lumina tiparului, ca să ne justificăm şi noi rezoluţiile favorabile în acest sens. Vă mărturisesc, credeţi-mă, că recenzia făcută cărţii
amicului dumneavoastră nu mi-ar fi oferit, învechiul regim, posibilităţi multe de a lăsa cartea în planul editorial."

          Prin amintirea acestei discuţii nu vreau să insinuez nimic despre recenzentul lui Toma, Doamne fereşte! Am adus aici replica securistului ca pe o mărturie, ori „bună dovadă" în sprijinul ideii că regimul totalitar ne-a transferat în subliminal elemente din instrumentarul folosit pentru reprimare. Nu poţi să nu te întrebi dacă acest subliminal va dispărea deodată cu biologia noastră, ori dacă nu cumva am transferat din el şi acelora pe care i-am crescut, educat şi instruit în şcoli...

( Text integral: http://www.centrul-cultural-pitesti.ro/index.php?option=com_content&view=category&layout=blog&id=449&Itemid=104

Notă: Multumesc prietenului meu Sibiceanu că a desluşit asemeni cu mine una din nelămuririle mele, ceea ce mă încredinţează că nu sunt cel rătăcit.

Dacă cineva vrea să-şi formeze o opinie pertinentă are aici toate elementele.

Cartea:  http://free.yudu.com/item/details/496825/Ion-Toma-Ionescu.-Bursa-ingerilor.-Editura-Paralela-45

Cronica prieten:  http://www.centrul-cultural-pitesti.ro/index.php?option=com_content&task=view&id=5081&Itemid=99

Drept la replica (nepublicat in revista prietenului):  http://pasareacetii.blogspot.ro/2012_05_01_archive.html