luni, 30 aprilie 2018

Drumuri europene


Cât de lung e drumul întoarcerii, nu se mai sfârşeşte şi roţile automobilului rulează în gol!... Benzile de la autostradă par bretelele de gumilastic ale unui extensor, la care un atlet din afara timpului îşi lucrează muşchii şi le întinde la maximum până se subţiază şi sunt gata-gata să plesnească. Oasele-mi din trup se răzvrătesc şi mă presează precum împletitura într-un coş de nuiele, început mai demult, la care nuielele s-au uscat şi se rup.
Ecranul vitezometrului indică succesiv 144, 139, 153, 164, dar continui să cred că suntem prinşi într-un blocaj, uitându-mă la sutele de kilometrii rămaşi de parcurs.
Matematicile mi se par precare, nu te mai poţi baza pe nimic! Cifrele dinapoi, nu sporesc egale cu cele dinainte, care scad atât de încet! Ar trebui, corect, ca orice călătorie să înceapă de la jumătate drumului. Spre exemplu Viena-Bucureşti, te uiţi pe hartă, ca şi cum ai ieşii direct din Dunăre printr-un canal secret la Budapesta şi porneşti. Atunci da, distanţa parcursă dinapoi, ar putea fi egală cu cea dinainte! Şi nici măcar atunci n-ai şti când ajungi, căci în Românica drumurile vor rămâne totdeauna mai lungi...

vineri, 27 aprilie 2018

20000 de leghe sub mari


Totdeauna trebuie s-o iei de la capăt, ca şi cum n-ai fi cine eşti, campionul, locul 1 mondial. Totdeauna trebuie să fi egal cu tine însuţi, n-ai voie să te dai jos de pe cal!
Călăreşti fiecare zvâcnire de orgoliu a adversarului, ţinuta trebuie să rămână sus, e de presupus că vrei sa-ţi aperi reduta! N-ai voie să te laşi răpus!
Dar câteodată se-ntâmplă. Te izbeşte o săgeată în tâmplă şi cazi. Aşa s-a întâmplat azi cu Simona.
A trecut prin astfel de stări, traversând cu Vanderweghe 20000 de leghe sub mări… 6-4/ 6-1/ Dar se apropie Madridul!

miercuri, 25 aprilie 2018

formă finală


am să vă uimesc
poezia mea
e doar o stare
în care sufletul
îşi găseşte un alt trup
la început curgător
tremurând de emoţie
când se întrupează
precum piftia de şorici
din ţipătul
înjunghiat
al animalului
în ajun de crăciun
şi ia forma
pământului ars
acoperit de ninsori

împărţim viaţa
în două
ca pe o pâine neagră
albind cuvintele
cernute din dureri

în timp ce alături
sângele domnului
dă pe foc
într-un
ceainic de tablă…

Publicat in Revista Tribuna nr 375. Semnal

          Material cules din Graiul Maramuresului.

MULTIMIRI MIRCEA ARMAN!

marți, 24 aprilie 2018

EVENIMENT ANIVERSAR D9

          "Voi ați înviat poezia română. Eu nu credeam că miracolul ăsta se mai poate întîmpla!” -Nora IUGA
           Cu aceste cuvinte pe copertă, Direcția 9, cea mai importantă inițiativă privată dedicată promovării poeziei române contemporane, propune publicului iubitor de poezie una dintre cele mai frumoase și consistente antologii de poezie română contemporană! Ea va fi lansată în cadrul evenimentului aniversar Direcția 9 - 5 ani, ce va avea loc  în ziua 5, luna 5, începând cu ora 5 și 5 minute până-n nopte în locația, str. Ţărmului, nr 7, București.

          Fie ca Direcţia 9 să însemne poezie vie în răzvrătire şi unire în valoare! Sunt semne de agregare!





luni, 23 aprilie 2018

Dacă e marţi, e Belgia


Nici titlul nici ziua nu se potriveşte. Azi este luni şi Ziua pământului a fost ieri. Dar acum am regăsit acest text care face parte Din lumea văzută de ITI

            Nimic mai potrivit de Ziua Pământului decât o ieşire cu maşina pe autostradă şi ulterior să-ţi alegi direcţia către care simţi nevoia să te deplasezi spre un cadru natural. Dacă se poate, cum l-a lăsat Dumnezeu(!), înainte ca omul să-şi încrusteze, scrijelind cu tăişul briceagului, trecătorul său chip în scoarţa unui copac, să deseneze o inimă şi să scrie I love you pe peretele vreunei peşteri, sau aiurea pe tăbliţele de la Tărtăria (cu tăbliţele astea am eu un fix!) să lase cercetătorilor semne nedescifrate.
          Vorbesc de o ţară cum e Olanda, a cărei reţea rutieră pare ţesută după calculele şi proiectele unui om-păianjen pus în scaun la ministerul transporturilor să gândească probabilitatea teoretică a tuturor posibilităţilor de transport şi turism ale comunităţii.
          Nu mă pot abţine, gândindu-mă la bieţii noştri miniştrii ai transporturilor care toţi, fără osebire ca să nu se vadă gropile au facilitat aşezarea în decor natural pe centurile ocolitoare ale marilor oraşe fete tinere cu potenţial. Aşa e viaţa, te prinde din urmă cu tristeţile ei!
          Aşadar, îmbarcaţi cu toţii în nava noastră amiral pe roţi, marcă germană, nu v-o spui să nu zică ăştia de la Google că fac reclamă neautorizată, aşteptam încrezători să auzim  traseul  ales din laptopul  Cristinei. Am convenit cu Puiu că pe domeniul ăsta, două săptămâni fata mea, cea dintâi după naştere, să fie şefa delegaţiei.
          Autostrada A28 tăia în două o perdea din diferite specii de conifere, copaci cu tulpini drepte, înalţi, dar şi unii mai scunzi cu crengi contorsionate, susţinând o coroană verde deschisă spre vârfuri. Vegetaţia, mult mai întârziată decât la noi, abia de permitea timid să pâlpâie albul florilor, ici colo în tufişuri. Am văzut undeva pe dreapta, după ce s-a sfârşit pădurea, un tractor întorcând brazdele pe câmp. În faţa lui, o lebădă albă, netulburată, privea cum se apropie monstrul roşu, dar nu s-a clintit din loc. N-am rămas să asist la negocierea finală, căci pedala acceleraţiei şi volanul erau în domeniul lui Puiu, momentan unicul ginere al meu.
          Cristina ne-a informat sec că staţia terminus pentru azi e Rotterdamul. Asta e! Dacă aşa s-a hotărât, sărbătorim Ziua Pământului cu multă apă! Pe un panou reuşesc să citesc din scurt Rotterdam 61 kilometri. Mă aşez liniştit în scaun şi tratez cu Alex problema spinoasă a centurilor de siguranţă. Ioana, de undeva din satelit, intervine din când în când în GPS anunţându-ne ieşirea şi intrarea obligatorie într-o altă autostradă. La un anumit moment mi se pare că parcă s-a schimbat semnificativ sensul de mers. Mă concentrez asupra drumului, dar Rotterdamul dispăruse de pe orice indicator. Ioni, nevastă-mea, pare şi ea nedumerită căinând-o pe Ioana: „nu e atât de simplu să urmăreşti de sus din satelit maşinile în mişcare!” Poate că a fost fata la vreo petrecere noaptea trecută, o fi mai obosită şi a încurcat traseul! Ne linişteşte Cristina sărind în apărarea Ioanei.
          – Nu vă faceţi griji că ştie ea ce face! A ales un traseu un pic mai ocolit.
          Orele se scurg, mă enervez, deja şi încerc să adorm. Telefon semnalizează un mesaj, şi încă unul!
          – Ia uite mamă ce mesaj am  primit. Citeşte tare Ioni:
          – Bine aţi venit în Belgia!
         – Belgia?... Ioana asta s-a scrântit de tot. Mergem pe mâna ei!

Dacă e marţi, e Belgia! Până şi Nikonul parcă s-a trezit