vineri, 30 septembrie 2016

Cheia din broască



În puţine momente ale semifinalei de azi la Whuam cu Kvitova, Simona Halep s-a apropiat de nivelul ei şi era greu în asemenea condiţii să faci faţă unei jucătoare puternice şi dezlănţuite căreia i-a  intrat totul. 
Se întâmplă uneori miracole. Zeii atenţi intră în joc şi restabilesc un echilibru al cărui rost îl ştiu doar ei. Simona câştigase în faţa cehoaicei până acum de trei ori şi părea favorită, dar rezultatul final drastic 6-1/ 6-2 / se citeşte fără îndoială aşa cum e scris, în toate datele partidei.
De obicei Simona îşi descuie jocul când se eliberează de gânduri, se relaxează şi dă libertate instinctului, răsucind o cheie potrivită. Azi a avut broasca încuiată. Se pare că de data asta Kvitova i-a găsit cheia rătăcită pe undeva şi a păstrat-o pentru ea.
Nu-i nimic, probabil că la Turneul Campioanelor va veni şi Darren Cahill să-i îmbuneze pe zei şi să aibă el grijă de legătura cu chei...

joi, 29 septembrie 2016

Încă o semifinală de turneu





Ăştia, detractorii care spun despre Halep că numai o conjunctură favorabilă a făcut-o să ajungă printre stelele incontestabile ale tenisului, nu ştiu dacă se uită vreodată la meciurile jucate de ea!

Siguranţa de metronom elveţian, armonia necrispată a mişcărilor, geometria perfectă pe care o imprimă mingii (vezi ghemul de 5-1 din setul 2 jucat cu Keys), a dat azi cu tifla tuturor, arătând lumii întregi că mai sunt sportivi români cu care putem să ne mândrim cu credinţa fermă că nu exagerăm cu nimic.

Nu am numărat a câta semifinală de mare turneu o va juca mâine. Ce ştiu însă sigur e că nivelul acesta în tenisul românesc l-a mai atins doar Ilie Năstase care în glorie, dacă i-ai fi spus cineva că va ajunge peste ani un politician ratat şi-ar fi ros racheta în faţa publicului la Roland Garros cu husă cu tot.

Precum câinii care latră crezând că numele lor lipit de cel al Simonei ar putea fi un os de ros pentru ei…

Hai să le dăm peste bot!

Simona – Keys la Wuhan 6-4/ 6-2!

luni, 26 septembrie 2016

Petrecere în familie


Sub semnul cifrei 40 – aniversare – a fost acest weekend organizat ca eveniment. Iniţiativa revederii între neamuri, aparţine prin extensie, generaţiei următoare care vine după primul rând de ramuri, din stejarul Titi Dumitrescu. Şi cum stejarul a avut inimă mare şi coroană falnică, în umbra norocului a rodit flacăra tainică a focului în inima mai multor grădini, semănând în tot locul doar fete, flori fără spini... Se asigura astfel Titi că în urma lui va rămâne lumea mai frumoasă!

Şi la fel cum cei patru evanghelişti au fost trei, Luca şi Matei, a ţinut şi Titi două femei: Victoria, Gela, Zinca şi Ilinka, aia cu kalinka.

Cu Rusoaica avusese tot fată, când fu să fie războiul şi începuse să ningă şi să fie rece dintr-o dată. S-a îngrijit să rămână plantat şi să nu se stingă soiul, pe-acolo pe unde trece! Soi bun de stejar, era păcat!

Pe Ilinca şi pe Maşa viaţa le-a îndepărtat, rătăciri ale începutului. Îl mai prindeam uneori, la un pahar, înceţoşat în priviri, cutreierând dincolo de apele Prutului…

Pe celelalte le-a ţinut aproape.

Un om bun socrul meu Titi Dumitrescu, Dumnezeu să-l odihnească, voia să-i ţie pe toţi împreună şi organiza petreceri. De la el ni se trage.

Aici în fotografie suntem la Piatra Lotrului, lângă Voineasa, numai vre-o două ramuri, urmaşi de-ai lui… Ne-am fi strâns uşor 40, cu englezii, cu italienii, dar nu e timpul pierdut…

Vreau să spun, chiar dacă n-am ajuns la pensiune decât 24, ne-am făcut rugăciune şi ne-am luptat în respect, din greu, pentru 40(!), cu 40 de baxuri cu bere, 40 de sticleţi de ţuică şi 40 de găleţi cu vin, fin de Budureasca, să dai cu basca după muiere!... 

Am avut cădere pe bune!… Nu se pune ce s-a fript pe grătar. O plăcere să priveşti micii sfârâind şi fripturile rumenind în jar! Nu mai ştiu cât am stat la poveşti că pierdusem măsurile…