US Open
Camera rămâne fixată îndelung pe silueta neclintită a Serenei,
impenetrabilă ca un Sfinx, aşezată pe scaunul ei al cărui spătar îl testase încă
de la venire. Îşi roteşte marţială privirea uşor nemulţumită pe deasupra tribunelor
cu locuri încă neocupate, apoi metodic îşi scoate mai întâi sticla cu apă,
prosopul şi cu mare atenţie îşi alege din mănunchiul de rachete aflate în geantă,
după un cod anume ştiut doar de ea, racheta câştigătoare.
O ridică deasupra capului şi o roteşte cu vigoare de parcă
s-ar fi pornit dintr-o dată elicea uriaşă a unei mori de vânt.
De partea cealaltă Simona intrase de mult în teren,
efectuând mişcări uşoare de încălzire şi afişând nerăbdarea de a începe partida
şi fredonând refrenul Glasul roţilor de tren.
Şi partida începe cu Serena la serviciu, după ce în treacăt
îi făcuse semn lui Muratoglu că poate să-şi activeze calculatorul de numărare a
aşilor.
Se ajunge destul de repede la capătul setului, 6-2, cu o
unică sincopă după 3-0. Un ghem lung ce
putea produce o egalare la 3-3, nesperată pentru Halep, oarecum timorată, negăsindu-şi
încă ritmul şi liniştea interioară cu care se aşterne la drum o locomotivă
electrică. Părea tensionată ca o locomotivă cu aburi ce înghiţise prea mulţi cărbuni. Până la urmă pierde pe
mâna ei ocazia de a înmuia stânca de gheaţă din faţă.
Abia în setul al doilea lumea începe să vadă cât de mult
poate creşte Simona, chiar dacă primul serviciu avea s-o trădeze cu
încăpăţânare până la finalul partidei. Sunt desenate cu imaginaţie, râuri înfurcate
şi altiţe, se rotunjesc unghiurile şi pe planşa albastră se brodează din ce în
ce mai frumos ca la o ie de tezaur romanesc pe margini şi la mâneci, paiete colorate, mărgele
şi fir de aur.
Spectacolul tensionat trăieşte, iar tribuna freamătă când marele
taur pare încolţit de elegantul şi firavul toreador.
Simona câştigă al doilea set epic şi se deschide într-un zâmbet generos
ca floarea soarelui îmbrăţişând tribuna care deja se înclinase de partea celui
curajos.
Până la urmă n-a fost să fie! În setul trei serviciul a făcut
diferenţa. Trebuie să recunosc am văzut-o pe româncă dând şi servicii mai bune.
Oare contează, încă o înfrângere în faţa celei mai mari
tenismene probabil din toate timpurile? De câte ori Don Quijote, bătut şi
părăsit pe marginea drumului, s-a ridicat continuându-şi aventura. Ce dacă Halep,
hidalgo al nostru fabuloso este femeie şi alesul, care-o fi el, nu-i o Dulcinee
del Toboso? Darren Cahill, Sancho Panza, cel antrenor, tot va fi odată guvernator
al insulei!
P.S.
P.S.
Ce n-aş da în povestea asta să fiu şi eu, ori Rocinanta, calul
lui Don Quijote, ori Cervantes-ul ăla care ţine jurnalul…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu