joi, 31 octombrie 2019

Plus



Măi oameni buni, voi realizaţi că ni s-a luat Realitatea? La fix 4 ani după Colectiv. E ca şi când ni s-ar fi luat fără motiv, apa! Şi noi ne uităm lung cum murim de sete, fără să facem nimic. Ne-am înfrânt! Neam înfrânt, zic!… Ne-au înfrânt ei şi ne-au furat pe faţă, ultimele două minute de viaţă ale emisiei. Au oprit mai devreme. Înainte de ora 24. Minutele de aur, mierea! Ultimele două minute legale cum ar zice avocatul Piperea. S-a şters imaginea şi dintr-o dată a apărut pe ecran gardul de uluci verticale, colorate, de la dreapta la stânga, în roşu, galben şi albastru...

Aşteptam să înceapă ca pe vremuri imnul de la sfârşitul programului, „te slăvim Românie”… sau să sară din spate, leopardul, dar n-a fost să fie! S-a făcut linişte, o linişte mare ca la sfârşitul lumii.
Ce-ar mai fi de spus? Altă-ntrebare…Nu-mi găsesc cuvintele pe bune. Poate că prin urmare Preşedintele şi-a pierdut geaca roşie. De ce nu spune? I-o aducem noi la Realitatea plus!
 

miercuri, 30 octombrie 2019

Cetăţi şi jertfe


 
Jur, să fac din Roma un oraş etern care să înfrunte secolii!” Aşa a strigat Romulus după ce trăsese brazdă cât vedeai cu ochii şi începuse să sape şanţurile, să care cărămizile şi piatra pentru a înălţa zidurile cetăţii celor şapte coline.

„Jur că oricine îi va trece zidurile fără voia mea sau a urmaşilor mei să piară!” Cotropit de invidie şi furie, pentru că zeii îl aleseseră pe fratele lui să conducă viitoarea aşezare, Remus, în bătaie de joc sării peste zidul înălţat de o palmă: „Să vedem ce o să fie!”

„Am jurat!” urlă Romulus negru la faţă de mânie şi împlântă sabia scurtă în pieptul fratelui său.

Era anul 753 î.Hr, şi de aici începe istoria marii cetăţi a Romei.

Greu de stabilit unde sfârşeşte legenda şi începe istoria, iar istoria adevărată e şi ea o poveste. Adevărul este că s-a păstrat şi s-a cultivat ideea că la temelia unei construcţii care să dăinuie, trebuie să existe un sacrificiu, o vărsare de sânge(vezi mitul Meşterului Manole care a sacrificat-o pe Ana să înalţe Mânăstirea de la Curtea de Argeş).

În zilele noastre zidurile cetăţilor au alte semnificaţii. Ce eveniment incomensurabil, atunci când s-a dărâmat Zidul Berlinului!

Despre Meşterul de la Baia Mare Ioan Romeo Rosiianu am mai scris. El continuă să producă în cetatea eCreator cărămizi de cărţi, care să deschidă orizonturi şi să dărâme graniţe, înzăpezind, desprimăvărând, sau învărând cuvintele altora la începutul lor de drum.

M-am întrebat adesea, numărând câţi duşmani cărora le-a făcut mult bine, roiesc în jurul lui, dacă merită să te jertfeşti, căci jertfa e timpul sacrificat în detrimentul construcţiei operei proprii, şi n-am găsit nici un răspuns!

Sufletul cuvintelor

N.A. Mulțumiri cititorului de suflete, autor al acestui text, Daniel Luca.


Volumul de versuri „Al cincilea anotimp” de Ion Toma Ionescu (Editura Detectiv Literar, București, 2019) este împărțit în cinci părți, echinocțiul de primăvară, solstițiul verii, echinocțiul de toamnă, solstițiul iernii și al cincilea anotimp, fiecăreia revenindu-i, astfel, un anotimp.
Titlul fiecărui poem constituie și primul vers, totul continuând firesc, fără poticniri, asemenea unei cascade.
Poezia lui Ion Toma Ionescu este când despre trăire și sentimente, când despre revolta față de o societate nedreaptă, față de îngrădirile la care este supus individul de către cei care își urmăresc doar propriul interes, fără a avea o viziune de ansamblu asupra (in)acțiunilor lor nesăbuite.
Bunăoară, omul nu poate trăi în afara timpului, având același punct de plecare, nașterea, și același punct de sosire, moartea, iubirea fiind doar o stație pe parcurs (între dragoste, „și moarte / amușinând / omul e o pendulă / fudulă de urechi // altfel ar / auzi de departe / îngerul strigând rar / fiare vechi răscumpăr / fiare vechi / în numerar...”).
Și totuși, nimic nu e simplu, fiecare având de parcurs propriul drum, fără a semăna cu al altuia, iar cuvintele îi vor fi însoțitoare perfecte întotdeauna, un fel de înger păzitor, pentru că sufletul lor se pliază perfect pe cel al omului („firul de ceară alb din literele / mele s-a împletit / cu un fir de mătase roșie / și să se întregească minunea / în trup mi-au încolțit bulbi / de ghiocei”).
Cuvintele au, de altfel, o lumină proprie, dar care trebuie descoperită, întreprindere deloc facilă („caut lumina cuvântului // numai că bestialele flori de cireș / mi-au străpuns simțurile / toate organele ciuruite / au căpătat simț olfactiv”).
Nu e de mirare că pagina ajunge să nu mai fie suficientă pentru ca literele să se desfășoare în voie (în cartea în care scriu eu, „ninge tot timpul / caligrafiez cu acribie / literele albe / zăpada iese din pagini / abia de mai disting / marginile”).
Totodată, și moartea e o carte compusă din cuvinte („știi moartea / e o carte / în care scrii / mereu / și ajuns / la sfârșit / crezi că păcălești / alungind literele / ca și cum ai fi / un pic dumnezeu”).
Pe de altă parte, indiferent de vremuri și de spectrul represiunii, omul nu trebuie să se declare învins, ci are obligația de a lupta contra nedreptăților, Sighetul fiind un exemplu crud ce nu va putea fi vreodată uitat („cuvintele își pierd respirația / literele expuse pe gratii în ziduri / descărnate de lumina soarelui / ca niște prune uscate rescriu / rescriu o tulburare a istoriei”), dovadă stând și protestele tinerilor din ziua de azi („ei sfidează mașinile / înotând în carosabil / contra curentului / încălcând flagrant / liberi / regulile / nescrise ale istoriei”).
Libertatea adevărată trebuie apărată pentru că, adeseori, din păcate, este prost înțeleasă („viața în libertate / se încolonează pe stradă / într-o paradă gay”).
Omul se află, așadar, între lumină și întuneric, însă depinde numai și numai de el de care parte va sta („flacăra lumânărilor / sapă în ceară / bezna / tăcerilor”)
Al cincilea anotimp, deși există, nu poate fi atins, oricât l-am căuta, deoarece el se creează pe măsura cercetărilor noastre („unde e doamne / al cincilea anotimp // și timpul / un păianjen de pământ / se risipește în oase / țesând / giulgiul alb de mătase și / despărțindu-mă de umbră... // umbra care nu mai sunt / mă petrece / fluturându-mi cu mâna /din trenul / de noapte”).
Prezentul volum este bine închegat, poemele intense, puternice producând vibrații în cititor, cuvintele învăluindu-l fin cu sufletul lor.
Daniel Luca

luni, 28 octombrie 2019

Undeva in viitor




Simona Halep - Bianca Andreescu 3-6/ 7-6/ 6-3!

Cum ar fi să ne facem treaba în viaţă cum şi-a făcut-o azi Simona Halep la Shenzhen! Nu cu strălucire, sau ca urmare a valorii ei incontestabile(toate competitoarele la Turneul campioanelor sunt de valori apropiate), ci cu perseverenţă şi dăruire dusă la extrem. Este limpede că aflată după o pauză lungă de refacere, nu avea cum să atingă cel mai bun nivel al ei. La fel de clar este că nu s-a duelat cu Bianca Andreescu, cum ne-ar plăcea nouă românilor să spunem, în familie, ci mai degrabă lupta s-a purtat cu multă încrâncenare, undeva în viitor, căci viitorul pare să fie al Biancăi, dacă va şti să-l cucerească.

Probabil nu ne vom mai bucura mult timp de partide ca aceasta, căci viaţa cu suişurile şi coborâşurile ei ajunge şi la drum de câmpie, în locuri unde nu te mai aştepţi la nimic spectaculos şi nu-i uşor după ce ai călătorit norocos în limuzina Simonei la înălţime, să (re) înveţi mersul pe jos.

A fost emoţie, suferinţă, public vibratil, şi Darren Cahil un antrenor cu stil din cartea de istorie. Ce bine că a fost victorie! Felicitări Simona! Te mai aşteptăm!

vineri, 25 octombrie 2019

colectiv


        la patru ani



urlete
din singura
noapte
descresc
încercuind
şoapte
în punctul
defunct 
omenesc
pierdut
de sine



asemene
în unde
gemene...
cine loveşte
cu piatra de foc
luciul apei
deschide
cercurile
pătrate
care închid
viaţa...



să iei
dimineaţa
de la capătul ei
cu înţelegerea
de pe urmă…