joi, 3 octombrie 2019

Fotografii mişcate. Petre Anghel




       La vernisajul unei expoziţii, vorbitorii, critici de artă, după ce au furat din privire culoarea și căldura  tablourilor, o amestecă și o reproduc în cuvinte meșteșugite oferind o viziune separată, care rareori se întâlnește cu cea originală a autorului, sau cu propria ta părere pe care ţi-ai cuibărit-o discret ca spectator, într-o lectură ca o odihnă a sufletului.
N-a fost cazul aseară. Criticii au lipsit. N-au nimerit la numǎrul 45, pe strada Puţul lui Zamfir, la Galeria ArXpert și atmosfera mult mai destinsă fără ei, nu l-a înluminat așezându-l pe Petre lângă Dumnezeu. Ba, dimpotrivă! Am văzut ce simplu și firesc se însera cu zâmbetul de mijlociul verii Petre, între oamenii de-acolo.
Cu siguranţă pe câmpia întinsă de la marginea Băileştiului, într-un Ierusalim etern, în umbra unui drum, între cer și pământ, ne-a strâns din tablourile lui pe toţi de-au rămas fără oameni tablourile și ne-a omenit ca pe prieteni, îmbiindu-ne cu bucurie sǎ închinăm un pahar tinereţii lui.
– Măi Tomo, necredinciosule, te vd stingher! Tu n-ai găsit o călugăriţă tânără, s-o mângâi, sǎ te împlinești? Aurele, Sibicene, spune-i tu prietenului tău și al meu ce mult m-a iubit pe mine Dumnezeu. Și a trecut mai departe.
La capătul serii am plecat către case, unii mai bogaţi cu un tablou, eu mai bogat cu o carte. Carraria. O citisem cu încântare, dar nu o aveam.
*
Pe 4 aprilie 2015 primeam pe e-mail de la Al. Cistelecan o sintagma scurtǎ: “Mulțumiri - și felicitări! - pentru Norduri!” O săgetare care mi-a bucurat sufletul.
În aceeaşi zi pe facebook o alta săgetare, ca o replică dureroasă mă izbea în inimă citind o postare a lui Aurel Sibiceanu: “De două ceasuri s-a stins Petre!...” Cum sǎ se stingă Petre!?... Petre Anghel - şi devin subiectiv - a scris postfaţa pentru recenta mea carte de poezie, Norduri, pe care a intitulat-o Briza de Sud, argumentând exact, parcimonios, că dincolo de ceţurile nordurilor, rămân un “poet solar”, existând în poezia mea “un filon religios, ascuns, ca orice fibră de valoare”.
Cine mai risipește azi cuvinte dezinteresate într-o literatură care și ea a ajuns de consum?
Pentru facebook, s-a stins soarele ce în fiecare dimineaţă lumina la cafea prin minunatele lui postări.
Pentru oamenii de litere, istorici si sociologi, s-a stins cel care lucra la volumul al doilea al tomului Istoria Politica a Literaturii Romane Postbelice. Nu vor recunoaște niciodată, unii dintre ei, că au respirat liniștiţi.
Pentru mulţi poeţi si prozatori și pentru cititorii dumnealui, mai vechi sau mai noi, mirarea vieţii fără de moarte nu se va stinge niciodată!

Dumnezeu să-l odihnească în loc potrivit! Îl va întâmpina desigur în nordul acela, negreșit prietenul lui Marin Preda.


ce repede se pun ani înapoi,
              Lui Petre Anghel

ce repede se pun ani înapoi
şi tot mai greu înainte
sania lunecă pe zăpada din noi
răvăşind scrum şi mirări
în cuvinte

la capătul zilei în noaptea
ca o culme de rufe
întinsă între cer şi pământ
recoltăm trufe negre rare
din capcane de vânt

e o stare devreme
într-un anotimp-domn,
ca un sâmbure
încolţind
în somn


nimeni nu spune pietrei,

încotro curg apele
şi nici piatra nu
se întreabă mută
se aşează în sinea ei
răbdătoare şi
despleteşte în unde
secundele

nimeni nu spune
bobului de grâu când
lucrarea luminii
e încheiată
şi spicul înalt
până la brâu
copt pentru
dreaptă judecată

nimeni
nu se întreabă
de ce somnul
grâului
e alb
când se cerne
dintre perne
de piatră…

atât de scurtă
şi neînsemnată
cavalcada de taine
ce transcende
vieţii eterne
încât nici uriaşii
nu-şi mai ţes
haine de piatră
în legende

şi nici
căţelul
pământului
nu mai latră


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu