Fotografii mişcate. Petre Anghel

       La vernisajul unei expoziţii, vorbitorii, critici de artă, după ce au furat din privire culoarea și căldura  tablourilor, o amestecă și o reproduc în cuvinte meșteșugite oferind o viziune separată, care rareori se întâlnește cu cea originală a autorului, sau cu propria ta părere pe care ţi-ai cuibărit-o discret ca spectator, într-o lectură ca o odihnă a sufletului.

N-a fost cazul aseară. Criticii au lipsit. N-au nimerit la numǎrul 45, pe strada Puţul lui Zamfir, la Galeria ArXpert și atmosfera mult mai destinsă fără ei, nu l-a înluminat așezându-l pe Petre lângă Dumnezeu. Ba, dimpotrivă! Am văzut ce simplu și firesc se însera cu zâmbetul de mijlociul verii Petre, între oamenii de-acolo.

Cu siguranţă pe câmpia întinsă de la marginea Băileştiului, într-un Ierusalim etern, în umbra unui drum, între cer și pământ, ne-a strâns din tablourile lui pe toţi de-au rămas fără oameni tablourile și ne-a omenit ca pe prieteni, îmbiindu-ne cu bucurie sǎ închinăm un pahar tinereţii lui.

– Măi Tomo, necredinciosule, te vd stingher! Tu n-ai găsit o călugăriţă tânără, s-o mângâi, sǎ te împlinești? Aurele, Sibicene, spune-i tu prietenului tău și al meu ce mult m-a iubit pe mine Dumnezeu. Și a trecut mai departe.

La capătul serii am plecat către case, unii mai bogaţi cu un tablou, eu mai bogat cu o carte. Carraria. O citisem cu încântare, dar nu o aveam.

*

Pe 4 aprilie 2015 primeam pe e-mail de la Al. Cistelecan o sintagma scurtǎ: “Mulțumiri - și felicitări! - pentru Norduri!” O săgetare care mi-a bucurat sufletul.

În aceeaşi zi pe facebook o alta săgetare, ca o replică dureroasă mă izbea în inimă citind o postare a lui Aurel Sibiceanu: “De două ceasuri s-a stins Petre!...” Cum sǎ se stingă Petre!?... Petre Anghel - şi devin subiectiv - a scris postfaţa pentru recenta mea carte de poezie, Norduri, pe care a intitulat-o Briza de Sud, argumentând exact, parcimonios, că dincolo de ceţurile nordurilor, rămân un “poet solar”, existând în poezia mea “un filon religios, ascuns, ca orice fibră de valoare”.

Cine mai risipește azi cuvinte dezinteresate într-o literatură care și ea a ajuns de consum?

Pentru facebook, s-a stins soarele ce în fiecare dimineaţă lumina la cafea prin minunatele lui postări.

Pentru oamenii de litere, istorici si sociologi, s-a stins cel care lucra la volumul al doilea al tomului Istoria Politica a Literaturii Romane Postbelice. Nu vor recunoaște niciodată, unii dintre ei, că au respirat liniștiţi.

Pentru mulţi poeţi si prozatori și pentru cititorii dumnealui, mai vechi sau mai noi, mirarea vieţii fără de moarte nu se va stinge niciodată!

Dumnezeu să-l odihnească în loc potrivit! Îl va întâmpina desigur în nordul acela, negreșit prietenul lui Marin Preda.

ce repede se pun ani înapoi,

              Lui Petre Anghel

ce repede se pun ani înapoi

şi tot mai greu înainte

sania lunecă pe zăpada din noi

răvăşind scrum şi mirări

în cuvinte

la capătul zilei în noaptea

ca o culme de rufe

întinsă între cer şi pământ

recoltăm trufe negre rare

din capcane de vânt

e o stare devreme

într-un anotimp-domn,

ca un sâmbure

încolţind

în somn

nimeni nu spune pietrei,

încotro curg apele

şi nici piatra nu

se întreabă mută

se aşează în sinea ei

răbdătoare şi

despleteşte în unde

secundele

nimeni nu spune

bobului de grâu când

lucrarea luminii

e încheiată

şi spicul înalt

până la brâu

copt pentru

dreaptă judecată

nimeni

nu se întreabă

de ce somnul

grâului

e alb

când se cerne

dintre perne

de piatră…

atât de scurtă

şi neînsemnată

cavalcada de taine

ce transcende

vieţii eterne

încât nici uriaşii

nu-şi mai ţes

haine de piatră

în legende

şi nici

căţelul

pământului

nu mai latră