Cetăţi şi jertfe

 

„Jur, să fac din Roma un oraş etern care să înfrunte secolii!” Aşa a strigat Romulus după ce trăsese brazdă cât vedeai cu ochii şi începuse să sape şanţurile, să care cărămizile şi piatra pentru a înălţa zidurile cetăţii celor şapte coline.

„Jur că oricine îi va trece zidurile fără voia mea sau a urmaşilor mei să piară!” Cotropit de invidie şi furie, pentru că zeii îl aleseseră pe fratele lui să conducă viitoarea aşezare, Remus, în bătaie de joc sării peste zidul înălţat de o palmă: „Să vedem ce o să fie!”

„Am jurat!” urlă Romulus negru la faţă de mânie şi împlântă sabia scurtă în pieptul fratelui său.

Era anul 753 î.Hr, şi de aici începe istoria marii cetăţi a Romei.

Greu de stabilit unde sfârşeşte legenda şi începe istoria, iar istoria adevărată e şi ea o poveste. Adevărul este că s-a păstrat şi s-a cultivat ideea că la temelia unei construcţii care să dăinuie, trebuie să existe un sacrificiu, o vărsare de sânge(vezi mitul Meşterului Manole care a sacrificat-o pe Ana să înalţe Mânăstirea de la Curtea de Argeş).

În zilele noastre zidurile cetăţilor au alte semnificaţii. Ce eveniment incomensurabil, atunci când s-a dărâmat Zidul Berlinului!

Despre Meşterul de la Baia Mare Ioan Romeo Rosiianu am mai scris. El continuă să producă în cetatea eCreator cărămizi de cărţi, care să deschidă orizonturi şi să dărâme graniţe, înzăpezind, desprimăvărând, sau învărând cuvintele altora la începutul lor de drum.

M-am întrebat adesea, numărând câţi duşmani cărora le-a făcut mult bine, roiesc în jurul lui, dacă merită să te jertfeşti, căci jertfa e timpul sacrificat în detrimentul construcţiei operei proprii, şi n-am găsit nici un răspuns!