marți, 30 noiembrie 2021

De Sfântul Andrei

 


Afară plouă cu paşi mărunţi, stângul în faţa dreptului, mereu stângul în faţa dreptului, vorba înţeleptului, să ne bucurăm de ce urmează după ploi...

 

Sfântul Andrei

 

te-am văzut goală

între oglinzi

apele lor te încolăciseră

ca două pâraie gemene 

se repezeau pe curmătură

între muncele rotunjite

de dogoarea verii

 

săreau stropi

 

abia de zăream

două mure

așezate simetric

în calea sălbăticiunilor

ochii mei doi

tocmai învăţaseră

să urle ca

puii de lup

 

spre dimineaţă

ai deschis fereastra

afară bântuiau strigoi

și crăpau pietrele de ger

grâul încolţise pe

pervaz și funia

de usturoi

atârna de cer

           *

Sfântul Andrei mutase

streaşina casei în noi

cu ţurţuri cu tot…

 

(Crucea de piatră)

Desen Frderik Weerkamp

duminică, 28 noiembrie 2021

Festin poetic


Am redescoperit azi, ajutat de amintirile facebook, un text însoţit de imagini ce trebuiau să apară în carte mea Fotografii mişcate pe pagina lui Firiţă Carp. N-a mai apărut dintr-o scăpare şi ca să nu dispară definitiv în neant, e un motiv s-o mai scoatem o dată la soare, instant... 

* 

Rătăcind pe străzile poeziei

şi vinului l-am descoperit

într-o seară pe Firiţă Carp.

Ne aştepta conspirativ

(se tăiase curentul!),

cu o luminiţă în mână,

strecurată dintr-o lanternă de buzunar.

 

N-am cum să uit momentul!

Ni se înfaţişase ca un adevărat

detectiv literar, pregătit

de o nouă aventură,

coborâse în strasse să ne-arate

drumul spre cantonamentul

dumnealui de la editură.

 

Ne-a făcut pârtie cu lumina în întuneric,

nu se mai terminau scările până sus,

mi s-a părut că am traversat toate stările

spaimei din ţinutul siberic…

Nu ştiam, că la capătul liniei de tramvai,

a Direcţia 9, în acea noapte

vom staţiona direct în rai!...

 

Fierbeau sarmalele clocotind rotund

mămăliga răsturnată dintr-un tuci

se odihnea pe un fund de lemn,

fasolea scotea vălătuci

de aburi în altă oală,

semn că se punea de-o răscoală

într-un festin cu haiduci...

 

Dochia în ţinută de gală,

cu eşarfa legată la gât elegant

şi ilic negru cu doi trandafiri la piept,

era hotărât să ne întrebe înţelept

şi galant înainte să stăm

la masa bogată ca musafiri,

dacă ne-am luat poezia cu noi?

 

Doar Cristina n-o avea,

dar ea era poezia însăşi

strălucitoare, nu-i aşa?...

Dochia insista: „E important să aud,

cum a adus-o fiecare,

în cămaşă de noapte, sau nud?

despre poezie vorbesc…”

 

Nu mă feresc să recunosc

am prins nişte şoapte

în parfum de mosc…

Ne-am făcut plinul cu bunătăţi,

a curs vinul, din soiuri alese,

cu dulceaţa şi puterea lui,

iar poezia a dansat pe mese.

 

Doamne! şi ce mai fese

avea dimineaţa,

înainte să se lase ceaţa

peste vederea mea!...
















sâmbătă, 27 noiembrie 2021

Romanul Titi(în lucru), premiat


 







          Tocmai ce am primit acest email de la Cluj.

Gaudeamus igitur! (Nu ai răbdare Ionescule! Oficial încă n-a fost strigare...)

Cu câteva zile în urmă, pe 21 noiembrie mai precis, postam pe blogul meu Pasărea ceţii şi pe facebook un comentariu mai amplu privind lipsa apetenţei la premii a subsemnatului, mărturisind totodată că faptul e din cauza neparticipării în principal la concursuri, ca urmare a neîncrederii în obiectivitatea jurizărilor. Ce să fac acum, să mă dezic de afirmaţiile mele? Pot eu să ştiu dacă Titi, personajul meu din roman s-a comportat corect cu juraţii şi nu a intrat cu ei într-o cârciumă să le cumpere bunăvoinţa...

M-am liniştit singur, amintindu-mi că Titi nu e vaccinat şi în consecinţă n-are certificat verde!...

Deci putem mulţumi eu şi Titi lui Mircea Arman şi juraţilor Tribunei!


joi, 25 noiembrie 2021

Zădărnicirea bunelor intenţii

 



Sunt în întârziere. După orar ar fi trebuit să fi servit deja micul dejun. Intru în bucătărie. Ce spune la reţetar pentru cura de slăbire? Patru ciupercuţe, un ou prăjit fără ulei, trântit în castron cu mărar peste câţiva „tăieţei” de bacon, tăiaţi mărunt şi puşi la foc mic în tigăiţa mea specială. Alături într-un ibric sau o oală mai micuţă fierbe o cafeluţă fără nici un procent de zahăr prefiert în apă, să-mi asigure confortul şi resortul unui trai de mahăr decent, jumătate în rai, jumătate în groapă, evident...

Scot ciupercuţele pe masă şi oul din frigider. Tai baconul. Îl pun în tigaie. Oul e tare, coaja lui abia de se-ndoaie, parcă-i de fier. Mă chinui, dar până la urmă reuşesc. Nevastă-mea se uită la televizor, tace şi mă lasă în pace discretă, cât să mă desfăşor. Mai trage din când în când cu ochiul pe vizor, să nu fac vreo năsărâmbă. Şi, cum e natura strâmbă câteodată, în gând, taman în clipa aia a intrat soarele într-un dâmb de nor. Virez ca din avion, ocolind tigaia şi deversez interiorul oului, ţintind chiuveta. Cojile le expediez direct în castron...

Gălbenuşul pe rozeta de scurgere, e ca ochiul boului în faliment! Ochiul sau boul?... Nu, oul!

În acel moment mi-aş fi dorit o disjungere de la eveniment. Bine că nu l-am întins pe covor!... Nu pricep de ce râde nevasta!

După treaba asta mi-am turnat cafeaua în ceaşcă şi-am băgat-o în frigider, să se răcească…

duminică, 21 noiembrie 2021

Marele premiu

 



 

Nu am apetenţă la premii. Rar se întâmplă să aflu în timp util, despre un concurs literar la care ceva din interior să mă îndemne să trimit şi eu una din cărţile mele. Nu-s nici orgolios, nici mercantil. Probabil sentimentul neîncrederii în relativa acurateţe a cântarului, care ţine de o geografie gravitaţională indusă de alinierea planetelor!... Iar, provincialul care sunt şi am rămas, chiar dacă m-am mutat în capitală, nu m-am simţit niciodată că aş putea fi plasat în centrul universului şi nu m-a interesat nici mercurialul...

Proabil mi se pare că nu autorul ar trebui să vină în întâmpinarea celor care jurizează, autopropunându-se şi trimiţându-le el cărţile dacă se poate gata jurizate. Juraţii, nemaiavând nevoie să le citească pur şi simplu le răsfoiesc doar, ca să nu obosească şi să se lege la cap aleg premiantul în funcţie de notorietate şi ţintar. Nu vreau să primesc nicidecum premii de acest fel şi n-am cum, nu-mi fac griji că voi ajunge vreodată la ele.

Nu pot spune că nu am avut în timp dezamăgirile mele, cum să mint! Chiar am considerat că sunt urmărit în general de ghinion. Spre exemplu mai spre începuturi, când în minte nu aveam astfel de fluturi de bonton (Slavă Domnului în sezon erau atfel de fluturi...), am trimis un Glonţ de argint, prima mea carte de poezie aşezată(Doamne cum sună, poezie aşezată într-un glonţ!), la concursul Nora Iuga şi emoţionat m-am regăsit între finalişti după o primă evaluare. Dar finalul acelei liste nu s-a mai jurizat niciodată.

Sau o altă întâmplare am trimis Guşterele, încântat de cum îmi ieşise romanul la Concursul Augustin Frăţilă. Mă gândeam că am o şansă, zece mii de euro sunt bani grei! De vise rele!... Bine că nu au fost visele mele!... Probabil că atunci m-am lecuit.

În timp, am luat nişte premii, la eCreator, probabil pe prietenie şi pentru proză, şi pentru poezie, şi pentru eseu. Recunosc m-am bucurat, cât sunt eu de ursuz nu le-am refuzat. Dar cărţile la concurs, consecvent cu mine, nu le-am înscris eu. Din punctul ăsta de vedere evident că sunt integru.

În fotografii, după premiul oferit de eCreator pentru eseu, am lansat la Piteşti Tabletele în alb şi negru, primind şi aici un premiu major. O sesiune de poze, eu pe post de statuie între două roze, Magda şi Denisa, două poete dragi mie!

Am uitat de psihoze, am uitat de artroze, a fost ca şi cum  aş fi luat Marele premiu la poezie.










vineri, 19 noiembrie 2021

Câinii „merge", ursul latră...

 



În toată lumea civilizată, cu lei sau fără ei(de unde dolari!?...), există o vorbă care funcţionează, vrei sau nu vrei, şi la casele mici, şi la casele mari.

Ursul merge şi cânii latră!... 

În traducere liberă nu poate nimeni şterge un parcurs recunoscut în plan naţional, european şi mondial al regelui urs, care nu poate fi contestat în fenomen. Nimeni nu-i poate lua  pe teren, sceptrul, mingea şi vocaţia în regatul dumnealui.

Numai la noi în sinergia originală a faptelor, contra naturii, culmea imposturii, câinii au pus piatră pe piatră zidindu-şi cu meşteşug de cuvinte - federaţia - şi, se şterge pe jos cu tot ce a produs naţia valoros înainte!

S-a schimbat paradigma şi conform literei Sigma, din regulament, evident:

Cânii „merge” şi ursul latră!

Ionescule, ce vrei să spui cu asta? că vicleanu ăla de Sburleanu cu glas mătăsos e un câine veninos care-l muşcă pe Hagi de partea de jos, cum vrea colţii lui?... Măi omule fi atent la ce spui din peniţă, că află dulăul de Strofhiţă, marele sfetnic şi prostia e cât hăul în nădragii dumnealui! E risc să  dezafilieze şi academia de la Ovidiu că tehnic, domeniile, până le-a cumpărat Hagi, au fost maidaneze...

 

Notă: Orice asemănare cu realitatea fotbalistică de la noi, nu-i agreată!

Am văzut nişte câni ce-şi făceau nevoile pe soclul unei statui şi am vrut să-i alung cu o piatră...

Cică vine înapoi Rădoi... Nu te merităm Gică!

joi, 18 noiembrie 2021

Alcoolul şi creaţia

 



        Pornind de la un interviu al lui Ioan Es Pop, unde recunoaşte că în creaţie alcoolul face minuni, în zorii dimineţii am dat un search pe blogul meu, Pasărea ceţii, care în decembrie anul viitor va împlini o vârstă aparte, 14 ani, şi se va putea prezenta şă-şi ia o nouă carte de identitate, cu cip, două amprente personale şi imagine facială în loc de chip.
        Drept e că de-a lungul celor 13 ani de copilărie în libertate, am beneficiat ca autor, la greu, luând aproape de-a gata, în draft, toate cărţile mele din postările de pe blog şi le-am strâns pe raft, expuse ca statui de tanagra într-o expoziţie la INDAGRA a nimănui şi a tuturor... Ar fi de plâns să rămână doar un drog al meu...
        Nu se poate vorbi de un plagiat presupun, căci eu le-am visat mai întâi în dialogul cu pasărea, sorbind de protocol, iar şi iar, dintr-un pahar rafinat cu alcool. Când bei sucuri din fructe exotice, portocale, lămâi, fiind minor, blogul, n-ai voie să fi autor de vise erotice, că te încurcă la zbor...
        Cum spuneam, am dat un search scriind în căsuţă: „Din alambicul gândirii” şi, ca din ceaţă mi-a apărut în faţă una dintre binefacerile omenirii. Un alambic, altceva nimic(!), după care, s-a insinuat o tabletă discretă, Misterul creaţiei. O postez în continuare aici:

        Însăşi biblia ne amăgeşte ceţoasă că nici focul, nici pământul, nici apa şi nici măcar femeia n-a ispitit misterul creaţiei. La început a fost cuvântul. Cuvântul Lui Dumnezeu.
Nu trebuie să ne facem probleme către cine l-a rostit, în ce limbă... Sigur însă acel cuvânt nu a fost onomatopeic, scurt, sentenţios sau silabisit greoi, ci a fost un cuvânt lung cu inflexiuni învăluitoare ca un vers fără îndoială muzical, dacă atât de mult i-a plăcut Atotputernicului să-l asculte şi să-l moduleze ulterior, aşezându-l la temelia lumii acesteia.
        Tot atât de încredinţat pot fi, că bucuria creaţiei s-a sfarşit la capătul nopţii, când Ziditorul a întrezărit femeia într-o margine, întinzându-şi la soare pielea catifelată peste reliefurile rotunjite între degetele lungi ca nişte raze ale gândului Creatorului.
        Astfel, marele poet a încercat să potrivească sunetul cuvintelor ca o mantie peste trupul gol al femeii. Într-o clipă de rătăcire şi uitare de sine, a căzut în ispită deşirând firul vestmântului, să poată admira în voie splendoarea desăvârşită a formelor. 
        Ce nu ne spune scrisura este, unde era măsura, Potirul Sfâtului Graal, din care Creatorul sorbea din când şi când? Rar...

marți, 16 noiembrie 2021

Fotografia originală a Tobârlanilor














            Am descoperit întâmplător fotografia originală a Tobârlanilor, personajele romanului meu, Tobârlanii - Guşterele reloaded/ reinventat(e), apărut de curând în Editura Hoffman. Copilul din dreapta în costum alb, White Knight, neaoş românesc şi pălărie de fetru, este tatăl meu, Toma Ionescu. Doar Gogu în costum englezesc şi cravată era mai şmecher şi nu purta pălărie, dintre fraţi. Dar să vă fac prezentările  de la stânga, la dreapta şi de sus, în jos, pentru fixare, cum îmi place mie să spun, ca să nu vă încurcaţi când veţi citi cartea şi veţi dori să identificaţi personajele: Lenuţa, Tanţi, soţia lui Gogu în stânga lui, Nilă, Nicolae, Miţa, Tobârlan sau Guşterele Ăl'bătrân, mijind sub mustaţă, Gica, Lina, mama-mare, Veronica şi Toma precum am zis.

        Cartea poate fi cumpărată online de la următoarele librării:

https://www.emag.ro/search/fictiune/stoc/tobarlanii/c?ref=lst_leftbar_6407_stock 

https://www.librariadelfin.ro/carte/tobarlanii-gusterele-reloaded-reinventate-editia-a-iii-a-ion-toma-ionescu--i107787

https://www.editurahoffman.ro/produse-1/tobarlanii-ion-toma-ionescu.html

https://www.librarie.net/p/414077/tobarlanii-gusterele-reloadedreinventat-e-editia-a-iii-a

https://www.magazinul-de-carte.ro/carte/4836f/tobarlanii-gusterele-reloadedreinventat-e-editia-iii-ion-toma-ionescu

N-am primit mită de la editură pentru reclamă, eu vreau doar cartea să fie citită şi cunoscută, aşa cum merită, de cât mai mulţi . Vă doresc o lectură plăcută şi sincer, cred că va fi!

luni, 15 noiembrie 2021

Barograful

 












Anonimi facem glume, ne căţărăm pe înălţimi, folosim nume mari şi ni se pare că trăim în aceeaşi lume…


Îmi striga deunăzi Ioan Es Pop,
blând din fire, dar în răspăr,
din Ieudul lui cu flori de măr,
înflăcărând într-o înzăpezire.
Poete, tu nu ştii cine eşti,
sau n-ai simţit covidul,
îmbălsămând inimi pietrificate!
Altfel, cum de mai înnegreşti
zidul unei haznale
cu versurile tale incifrate?...

Mai apoi, Adrian Alui Gheorghe,
paznic de ploi în comunitatea artelor,
(Felicitări pentru premiu(!)
în acord cu el! Dar nu-mi cere nimeni acordul...)
îmi oferea libertatea, să scriu:
Ionescule, fii rebel, militant şi viu!
e important să ţii nordul!...

I-am ascultat pe cei doi zei,
Şi am continuat să mă joc
şi să postez tale quale
pe facebook, în diverse pagini,
versuri şi imagini cu femei
goale, alăturate.
Poze viu colorate,
aşteptând like-urile esenţiale
în doze separate,
înregistrate discret pe un barograf
şi, am constatat,

că decât poet, mai bine să fii fotograf!...


Fotografii: Alexandra Ivănuţ








duminică, 14 noiembrie 2021

Acatist

 


Viaţa cărţilor depinde în mare măsură de vieţile oamenilor. Nu te împlineşti în literatură şi nu poţi ajunge ca unitate de timp, preţ de o scânteie pe raftul Bibliotecii din Alexandria, dacă ai norocul să întâlneşti pe parcursul drumului tău de carte, doar oameni care se scurg pe lângă tine în moarte clinică, cu priviri reci şi indiferente, de parcă n-ar fi atins în viaţa lor măcar o femeie, fără să guste din frumuseţea unei sărbători de duminică. Căci ce e cartea decât un sărindar în viitor?

Dacă recurg la memoria mea de autor mai puţin cunoscut, constat că n-am trecut prin ţara de foc, dar nici n-am îngheţat de ger în împărăţia gheţii. Scriam undeva un vers mincinos: Îmi ajung degetele de la o mână…/ până finalizez de numărat în gând prietenii/ şi-mi pare că-s ciung şi mă doare când realizez/ că am operat doar cu numere binare?

Privind raftul meu, pot spune asta cu asupra de măsură, uneori şi duşmanii mi-au fost prieteni.

Cărţile mele s-au bucurat în ordinea anilor înscrişi pe „tricou” de apropierea unor oameni minunaţi unii dintre ei deveniţi îngeri: Gheorghe Tomozei, Daniel Deleanu, Vasile Ghinea, Tatiana Vişescu, Raluca Adelainne Păun, Călin Vlasie, Virginia Paraschiv, Emanuel Pope, Petre Anghel, Marian Barbu, Marin Ioniţă, Domniţa Neaga, Daniela Toma, Alexandru Cistelecan, Gabriel Cojocaru, Adrian Suciu, Firiţă Carp, Florin Dochia, Ioan Romeo Roşiianu, Eugen Pohonţu, Frederik Weerkamp, Zorin Diaconescu, Nicole Dina, Daniel Luca, Daniel Marian, Cristian Gabril Moraru, Adrian Alui Gheorghe, Andy Barcan, Ştefan Mitroi, Eva Monica Szekely. Au mai scris despre cărţi Augustin Doman, Mioara Bahna, Diana Maria Popescu, Dumitru Ungureanu, Aurel Sibiceanu, Virgil Diaconu, Marin Ioniţă, Magda Grigore, Denisa Popescu Martin, Liliana Rus, Lazăr Irina, Romeo Aurelian Ilie, Bucur Serghie, Marian Ilea, Petronela Apopei, Daniel Mariş, Mamier Angela Nache.

Şi nu în ultimul rând ar trebui să trec aici ca într-un acatist literar, editurile care le-au dat viaţă: Ed. Tip-Naste(1), Ed.Paralela 45(5), Ed Transilvania(1), Ed. Inspirescu(2), Ed. Art Creativ(3), Ed. Grinta(2), Ed. eCreator(2), Ed. Detectiv Literar(2), Editura Hoffman(1).


vineri, 12 noiembrie 2021

Fum fără foc



Invariabil îmi încep dimineaţa, căutând ştirile şi comentariile sportive pe GSP. Apoi, trec la actualităţi de obicei în Hotnews pentru alte evenimente din lumea care contează. Urmează facebookul şi abia după aceea deschid paginile în care lucrez şi constat iar şi iar că în continuare tot nu se scriu singure şi e necesar să prestez...

Astăzi comentariile erau alocate pe GSP sportului rege, care de mult pentru Românica a decăzut de la stadiu de monarhie constituţională, la o anumită stare de boală, un fel de pandemie a sărăciei şi prostiei consolidate, ce a ieşit în faţă în toată splendoarea ei democrată, de la nivelul cel mai de vârf.

Am parcurs câteva opinii cât se poate de pertinente în condiţiile date ale presei actuale aservite fenomenului, dar înainte de toate, trebuie să menţionez că în timpul meciului cu Islanda, enervat la culme, am făcut un abuz şi mă autodenunţ. Le-am închis gura celor doi crainici comentatori Mironică şi celălalt, nu-i ştiu numele şi nici care dinte ei e mai înalt, mai viu, că în toată piticenia lor anostă, era doar pustiu. Când l-ai ascultat la viaţa ta pe maestrul Cristian Ţopescu, Dumnezeu să-l odihnească şi l-ai avut model, cum poţi apărea în televizoare atât de chel, fără nicio chemare?

Ce am înţeles din textele scrise online? Se făceau calcule despre şanse cum că dacă batem la Liechtenstein e încă bine, putem spera la calificare. Cu privire la joc, am jucat excelent dar n-am avut noroc. Fum a fost ne-a lipsit puţin foc! Mai apoi, citind mai departe despre conferinţa de presă a lui Rădoi de după meci, m-au cuprins fiori reci ca de moarte. Cât tupeu să ai să stai în faţa presei 47 de minute fix şi în loc să taci spăşit c-ai dat chix şi să-ţi întinzi pe oase, ca pe culmea de rufe, carnea de tun la uscat, tu să-l iei la ţintă în propria flintă şi să-i ataci pe Marica şi Stochiţă!... Nu că Stochiţă ar fi vreo fiţă la cât de tehnic şi fudul a fost! Ca bun sfetnic ar fi bine să-l iei cu tine la drum şi să vă ascundeţi într-un adăpost! Ce eşti nebun!?...

Frica mare e că  nici acum nu-i destul!

miercuri, 10 noiembrie 2021

Varanul

 


Am recitit o tabletă, când nu pot scrie, recitesc. Una dintre Tabletele în alb şi negru, editate în 2017 la Grinta, inspirată de imaginea unui varan prins alături de plevuşcă în plasa unui pescar, un biet pescar amator, procuror...

*

Când au început sǎ se reverse apele murdare ale ICE Dunǎrea, în decembrie 89, varanul s-a urcat pe una din cele opt nave trase în portul Constanţa, încǎrcate cu tablǎ și ţevi de oţel, cu destinaţia Turcia, SUA, Egipt sau Canada dispărute în neantul albastru. Nu mai știa care navă, îi vâjâia capul, sǎ fi fost Rǎselniţa, Munzurul sau Calafatul? Telega sau  Fǎgǎrașul? Poate cǎ Dimisul...

            Și Iuda ǎla din studioul Antenei, pastorul, plătit bine, cum se gâdila și se scǎlǎmbǎia asearǎ! Fǎcea spume și striga ca din gurǎ de șarpe.

–Unde sunt banii? Banii noștrii, banii adevăraţi furaţi ţǎrișoarei! Luaţi urma banilor, nu călcaţi peste sufletele varanilor nevinovaţi! Sunt şi eIe fiinţe.

În port a vorbit cu Mazarin.

–Marea nu e sigurǎ, corsarul e cu ochii pe noi!
            A lut-o în sus pe Dunǎre. Cu vaporul, noaptea, cap compas Viena. Apa murdarǎ nu reușise sǎ spele toate conturile. Pluteau pe lângă maluri sacii de rafie burdușiţi cu facturi. Și odatǎ a pierdut firul.

S-a trezit într-o camerǎ albǎ cu cearșafuri albe, zăbrele la geamuri și halate vărgate... La terapie intensivǎ. Îi trǎseserǎ furtunele și-l dezlegaserǎ de la aparate. Acum îl duceau într-o rezervǎ întins pe un pat cu rotile. Se dezmeticea din amorţealǎ. Se pare cǎ fusese o anestezie puternicǎ și o operaţie grea. Lumina se cernea tulbure dintr-un bec de deasupra capului și vǎzu o femeie. Ba era tânǎrǎ cu decolteul adânc, ba semǎna, bǎtrânǎ şi urâtă, cu verișoara din Germania. Vru sǎ se ridice. Și cu mâinile-ntinse și glasul pierit, agǎţǎ de aer un șir de vorbe ca niște rufe bǎlmǎjite pe sârmǎ.

– Sorǎ! Sorǎ, pleacǎ papucii! Cu prezenţǎ de spirit, ca sǎ nu-l enerveze, femeia îl liniști luând papucii în mânǎ.

– Lasǎ varane, o sǎ îi legǎm de calorifer!... Mulţumitǎ de gǎselniţǎ, jucǎ mai departe, prefǎcându-se cǎ face nodul marinǎresc. Îl mai privi o datǎ și dǎdu sǎ plece. Când sǎ deschidǎ ușa, varanul strigǎ din nou, întinzând rufele și scuturându-le puţin.

–Sorǎ! Papucii! Papucii sorǎ! Papucii, pleacǎ cu caloriferul!…

N.A.Orice asemănare e desigur întâmplătoare...

marți, 9 noiembrie 2021

Lista

 


Domnul Sergiu I. Nicolaescu(Dumnezeu să-l odihnească!), criticul, fost redactor șef al revistei”Argeș” într-o perioadǎ clocotitoare (1972-1990), a tipǎrit în 2012 un DSDLA. Staţi liniștiţi, nu e cu dezvǎluiri incitante din arhivele încă secretizate ale securităţii, nici măcar cu cele desecretizate pe care ai putea cu o cerere să le studiezi la CNSAS. Nu năvăliţi la chioșcuri, e doar un Dicţionar Subiectiv De Literatură al Argeșului și el s-a vândut, la un singur chioșc, în incinta Muzeului de Artă.

Cum le potrivește Dumnezeu pe toate! Apucasem să răsfoiesc volumul pe taraba improvizată şi neregăsindu-mă la cuprins, nu l-am mai cumpărat. La câteva zile m-am întâlnit întâmplător cu emblematicul estet și critic argeșean la Centrul Cultural. Nu m-am putut abţine și i-am strecurat reproșul. “Iar m-aţi uitat maestre, ca pe vremuri când mi se luase dreptul să public în revista Argeş. Eram pe listă!...”. “Greșești, tu știi cǎ te apreciez, te apreciam şi atunci, dar trebuia să ascult de porunci!(...) Am vrut să-ţi scriu şi prefaţa la Dosarul Albaștrii, dar n-ai insistat.

Te-am prins în carte, dar nu ştiu cine te-a tăiat la Cuprins de pe listă...”

Probabil în compensaţie am gândit eu, în nota mea optimistă.  

Vǎ mǎrturisesc, când a scos Dicţionarul din geantă şi l-a deschis la litera I, pg 120, am înflorit puţin! Ca atunci când sorbi cu o amantǎ, un pahar cu vin. Nu vǎ gândiţi la mai mult, cǎ sunt doar câteva rânduri!…




Raft de cuvinte

 



luni, 8 noiembrie 2021

Învărarea cuvintelor

 


(Mihaelelor şi Gabrielelor de ziua lor)

Flori de mac sângerând
în aurul grâului,
înflăcărate de raze…

Cuvintele care tac
surprinse de gând
în diferite ipostaze,

ascunzându-şi umbra
ca nişte femei
în albia râului,

spălându-şi de păcate
picioarele înmiresmate
cu dragoste,

învărând,

şi limpezind
în trei ape pietrele
colorate ale râului

duminică, 7 noiembrie 2021

Ludică

 


Visul  e

o formă spirituală

a conştiinţei

care se desăvârşeşte

o singură dată

în clipa unică

materială

de mare confuzie

când omul sfârşeşte

să viseze

 

şi se întâmplă

  moară în vis

într-o moarte uşoară

şi SMURD-ul

constată

că moartea n-a fost

o iluzie şi nici

un compromis

cu final deschis

între paranteze