joi, 31 ianuarie 2019

să rosteşti cuvântul


să rosteşti cuvântul

pe numele de strigat
în dungă de pasăre
şi împărat
şi să-l slăveşti
întâi soarelui
şi apoi iubitei

să-i cobori în călcâi
lui bezna
umbrei
şi ei să-i îndoi
sub sărutul ispitei
glezna…

să ascunzi
de soare
cu palmele-n nori
sânii rotunzi
ai stăpânii şi
sclavei uneori

când pătrunzi
în miezul enclavei
între coapsele
unde şi-a înnodat
dumnezeu
sinapsele

cuvântul e lăsat
să zboare
departe
cu casa în soare
şi viaţa
în moarte 

(al cincilea anotimp)

luni, 28 ianuarie 2019

Arta gheţii



Nimic nu se face în artă fără sacrificii!
Ştiam că iarna poate fi un artist complet, dar parcă acum şi-a întrecut toate posibilităţile, dăruindu-ne imagini unice. Numai că în spatele acestei frumuseţi stă sărutul îngheţat al morţii.
În biserici de dimineaţă au început slujbele. Îngerii s-au oprit din cântat şi oripilaţi de ceaţă, ascultă venind lucrătorii posaci cu drujbele.
Bieţii copaci!...
















duminică, 27 ianuarie 2019

Ciprian Chirvasiu şi Atelierele în paragină


Traversând un patinoar stradal, natural, generalizat al Bucureştiului – unde vântul rece, pătrunzător, îşi manifesta o vie împotrivire ca plătitorii de taxe să ajungă la ANAF, să plătească impozitul pe lăcomia guvernanţilor, taxă nobilă cu ţinta sub motoul, „Bani investiţi în construcţia imobilă de piscine pentru cormorani(!…), – ne-am aflat şi noi ieri, ginta de poeţi oficial proscrişi ai Direcţiei 9, adunaţi să scriem o nouă pagină a Atelierelor în paragină, la Trafalgar în solar, cu pereţi de folie deschişi în ger, să ne poată vedea uşor şi Ciprian Chirvasiu din cer.
Era, trebuie spus, 25 ianuarie, ziua lui de naştere, şi am sărbătorit-o între prieteni, cu poezie, amintiri şi căldură umană, care parcă venea de undeva de sus… 

Vroiam să spun ceva! Îmi plasasem gândul comunicării simplu ca şi cum aş fi dorit să descriu între puncte o dreaptă. Alesesem să vorbesc între două sintagme de referinţă.
Una din apropiere ca timp, emisă de Adrian Suciu la prezentarea ediţiei a II-a „albaştrii, dosarul”, în care m-am eliberat, vindecându-mă de securitatea lui Ceauşescu, carte lansată în decembrie la librăria Mihail Sadoveanu. Cealaltă, mai veche, devenită nedrept dincolo de timp, a lui Ciprian Chirvasiu.
Suciu care de obicei nu emite consideraţii inutile, m-a surprins vorbind despre mine şi numindu-mă „fratele meu mai mic”, nu neapărat dintr-un sentiment de protecţie, cu toate că am beneficiat de ea, el publicându-mi în proiectul lui poezia vie, un volum de versuri. Mai degrabă având în faţă şi măsurând, o proiecţie de suferinţă la un alt nivel subtil, perfid, stresant al serviciilor de azi, inevitabil pe o perioadă mult mai lungă la el, decât îmi rămânea mie de parcurs.
Cealaltă sintagmă, a lui Ciprian, o exprima de fiecare dată când ne întâlneam. Nu ca semn de îngrijorare, ci într-un fel ca o confirmare a unui răspuns pe care şi-l dădea singur. „Eşti bine maestre!?” Conştient că timpul meu rămas ca să ajung, era inevitabil mai scurt.
S-a dovedit că timpul e ceva relativ şi eu o persoană marcată de îndoieli aş fi vrut să-l întreb măcar acum „Eşti bine maestre?”
Dar la Trafalgar după o întâlnire frumoasă ca între prieteni în care fiecare a spus ce a simţit la ziua de naştere a lui Ciprian Chirvaziu se făcuse târziu, voci din afară tulburaseră momentul şi n-am mai vorbit…

Fotografii Tudor Calotescu  şi Corneliu Octavian Rodeanu
















marți, 22 ianuarie 2019

unde sfârşeşte pârtia


unde sfârşeşte pârtia,

e un zid
schiurile descriu
cu sunete înfundate
hieroglife precipitate
înainte de izbitură
alb pe alb

o răsuflare rece
gură la gură
mă trece
tăioasă
dincolo de finit

dar literele rămân
suspendate
negru pe negru
în negura
carului mic înţepenit
al maşinii de scris

stau întins prăvălit
în întrebări
pe axa nopţii polare
ca un turn fără ferestre
încrucind calea lactee
a lumii terestre
cu sufletul călătorind
în loitra carului mare

şi nu-mi explic
taciturn
de ce stelele
în lumânări
se sting

(volum in pregatire Al cincilea anotimp)