vineri, 30 aprilie 2010

La semafor povestea...

                 Subiectul sensibil al lui Alexandru în teritoriul aparent dezordonat al blogosului a funcţionat câteva zile pe blogul meu ca un semafor blocat pe culoare galbenã. Traficul a crescut brusc preţ de câteva diviziuni, la scara cosmicã, ale clipei, pânã ce parte din navigatori citind povestea s-au dumirit cã dincolo de semafor se întind drumurile neasfaltate şi greu accesibile, pãstorite mioritic hal de Berceanu & co.(Made in Romania da lend av ciois)

                 Ce e aia 2% din impozit ? Si formularul 230 unde e de gãsit ?Cine are timp sã-l completeze si sã-l depunã la Administraţia financiarã? Si Fundaţia SERA ROMANIA (CUI:8327386) cui apartine?...
Cont RO05ARBL200000100745RO11 ce hram poartã, e ea de încredere?...
                 Tehnic un semafor blocat pe culoare galbenã nu e nici rosu , nici verde şi nici mãcar portocaliu, în notã guvernamentalã sã dea speranţe. Speranţe… altceva de unde sãracu Boc, cu sindicatele, pensionarii, FMI-ul şi toate ouale sparte în capul lui!…

                 Ce vreau sã zic e cã apreciez rãbdarea de a citi, dar şi mai mult rigoarea de a cheltui din timpul dumneavoastra pentru a dãrui un final fericit poveştii lui Alexandru.
Scimbaţi culoarea semaforului ! Tehnic o puteti face.

miercuri, 21 aprilie 2010

Povestea lui Alexandru

              Bulgãr auriu în roua dimineţii s-au împlinit _ fiul. Bucuraţi-vã de taina botezului, şi ne fiţi oaspeţi. Casa inimii noastre atinsã de îngeri, larg e deschisã. La fereastrã stã ca un prinţ Alexandru şi vã aşteaptã râzând.

              Au trecut şase ani. Intâmplãrile vieţii nu aleg cum sã fie scrise, nu ţin seamã de dorinţele pãrinţilor. La naşterea lui Alexandru, Dumnezeu, probabil prins cu problemele complicate ale acestei lumi, a scãpat din vedere sã-şi desãvãrşeascã lucrarea, lãsându-i departate oasele bazinului iar zona vezicii urinare deschisã (in termeni medicali, Extrofie de vezica si Epispadias )
              “Nu e prea grav!” a zis Creatorul plecând în trebile lui. “Cãutaţi-l la Budimex în spital pe Pesamosca şi reparã el !”
              Pesamosca marele chirurg avea probabil liber la minuni, de la dânsul. Faima îi mersese departe, numai cã atunci bãtrâneţea îi cam dãdea târcoale şi mâna nu-i mai putea urma sclipirile minţii cu aceiaşi precizie. Opera mai mult echipa, sub îndrumarea sa. Ne-a tot amânat dându-ne speranţa cã se rezolvã. Sunt grele operaţiile de acest fel şi în multe etape. Trebuiau construite şi cãi urinare…gasite metode ...
              Bãiatul nostru creştea normal. Necesita doar o igienã deosebitã şi mulţi pamperşi. Deborda veselie şi se zbenguia tot timpul. Curând a început sã lege cuvintele şi era o plãcere sã-l asculţi cum le stâlceşte. Pãstrãm mãrturii o mulţime de CD-uri. La 3 ani, dupã alte încercãri nefinalizate la Budimex sau în clinica de la Cluj, am fost anunţaţi cã doi chirurgi importanţi vin la Bucureşti şi vor opera cãteva cazuri mai speciale.
              Ne-am prezentat. Spre bucuria noastrã am fost printre puţinii aleşi..Din nou, Creatorul se uitase spre Alexandru si ni-l scosese in cale pe doctorul Nicoara. Si noi am ales. Varianta de operaţie a indianului ni s-a pãrut complicatã, şi am înclinat spre propunerea modului de operare a chirurgului neamt. L-a operat pe loc. Sase ore cat o veşnicie!
              Greşeala a fost cã în nebunia ce se creease pe holul spitalului, cu pãrinţi şi copii veniţi din toatã ţara, nemulţumiţi cã ei erau lãsaţi de-o parte, practic Alexandru a fost smuls din braţele tatãlui sãu de cãtre anestezist şi dus direct pe masa de operaţie. Atunci probabil s-a declanşat declicul…din cauza spaimei, banuim noi.
              Dupa operaţie a stat în corset imobilizat. Nu se uita la noi, privea dincolo, nu voia sã ne vadã, se izolase, era supãrat cã-l lãsasem din braţe, singur. Slãbise mult. Ne-am adus aminte cã începuserã sã-i placã desenele animate. I-am adus în rezerva laptopul. L-am aşezat astfel ca sã-l poatã vedea din poziţia lui orizontalã şi i-am pus un desen. A zâmbit, prima oarã dupã atâtea sãptãmâni. Incet-încet şi-a redescoperit lumea, lumea lui. Si a rãmas acolo, neprimindu-ne şi pe noi în ea.
              Mult mai târziu ne-am dat seama cã el nu mai vorbeşte. Am crezut, la început, cã aşa vrea el sã ne pedepseascã. Nu voiam sã credem ce era evident, cã dupã operaţie (am zis bine dupã, nu ştim dacã din cauzã), a cãpãtat elemente de autism.
              Am început sã citim. Nimeni din familie nu se confruntase cu o astfel de boalã. Cristina şi Laurenţiu, pãrinţii lui chiar susţineau cã e greşit diagnosticul, copilul a vorbit şi va vorbi cu siguranţã când va vrea el.
              Au trecut anii. Alexandru a fãcut şi urmãtoarea operaţie, reuşitã, cu acelaşi chirurg neamt, la Koln, într-o clinicã din spitalul de stat. Bineînţeles cã mai sunt probleme încã nerezolvate. Pe parcurs vor mai fi intervenţii chirurgicale într-un orizont rezonabil de timp. Lucrãm acum si în zona cealaltã, acceptatã deplin cu greu de familie, a autismului, urmand terapiile de tip ABA si PECS in institutiile specializate, puţine la numãr şi destul de scumpe care abia de îşi gãsesc susţinere.
              Alexandru e un copil minunat. I-a revenit lumina pe faţã, râde şi aleargã tot timpul şi cântã intreaga zi pe limba lui. Sunetele par a fi de pasãre cãntãtoare sau de înger, e un limbaj aparte. Dar ochii, ochii lui mari au cãpãtat o expresivitate deosebitã şi se fac înţeleşi, aproape inexplicabil, prin inflexiunile şi intensitatea privirii. Te topeşti pur şi simplu când se întâmplã sã nu îl înţelegi. Te ia de mâna şi îţi aratã obiectul pe care îl doreşte, dupã care mulţumit se retrage din nou în alergarea lui naturalã şi permanentã.
              Cel mai greu este noaptea. Nu are somn şi agitat are chef sã vorbeascã. Sunetele se revarsã ca susurul unui izvor de munte. Dacã simte cã l-ai pierdut, nu eşti atent, sau te prinde somnul, te ia de urechi sau de nas şi-ţi îndreaptã faţa cãtre el în semiobscuritatea încãperii. Iţi vorbeşte cu pasiune gesticulãnd cu mâinile contorsionate şi agitându-se tot mai mult, încercând parcã sa te convingã sã faci pasul în realitatea, poveştile şi cosmogonia lui deopotrivã. Se spune ca autiştii au o predispoziţie cosmicã.
              Sãptãmâna trecutã, în parc o fetiţã cu zulufi auri, mai micã decat el m-a luat de mânã şi m-a întrebat bosumflatã: “Bunicu lu Alex, de ce nu vorbeşte cu mine Alexandru?” N-am ştiut sã-I rãspund.
              Eu sunt bunicul lui Alex şi nu întind nicicum mâna potrivind, acum şi aici, aceste cuvinte. Nu-mi stã în fire, dar vã îndemn ca acei 2% impozitaţi din salariu sã-i îndreptaţi cãtre Alex. E simplu, se poate prin completarea formularului 230 (il gasiti pe http://doilasuta.ro/pagini/resurse/decl_230_2008.pdf ) si depunerea lui la Administratia Financiara de care apartineti. De asemenea, pentru identificarea declaratiilor de sustinere a lui Alexandru, va rugam sa trimiteti o copie a formularul depus pe fax 021.243.05.78 sau pe mail, la adresa crisflorescuro@yahoo.com.

Datele fundatiei catre care trebuiesc redirectionati cei 2% sunt:
Asociatia Captivi in Propria Minte
CUI:
26908832
IBAN:

RO36BTRLRONCRT022463592A

Garantez cã e o investiţie bunã!

Ultima zi de depunere este 15.05.2010.

duminică, 18 aprilie 2010

Sub norul de cenusa

                   Sub norul de cenuşã, o gaşcã de fete nebune însenineazã Romania. Nu credeam sã mai pot trãi efuziuni ca cele derulate în mica salã MARE din Vâlcea. Nu credeam sã mai pot trãi descãtuşarea bucuriei pe platouri înalte, în aerul rarefiat al vreunei competiţii europene, celei mai mari competiţii la nivel de cluburi, fie chiar şi, într-o ramura sportivã cu tradiţie pentru noi.
                  Si tocmai într-un sport de echipã!
Noi romanii ne pierdusem de mult speranţa sã mai gãsim ceva care sã ne uneascã.
                  E un semnal uriaş. E o stare de spirit pe care genetic o credeam pierdutã. E un strigãt al victoriei solidaritaţii, într-o ţarã destructuratã de politic şi minimizatã de corupţie.
                  Oltchimul azi a avut spirit, atitudine, modestie şi încredere. Bravo fetelor !
                  Lectia recentã a Katynului, modul cum polonezii s-au regãsit cu lumãnãri şi flori împreunã, mândri şi demni în faţa destinului, trebuie sã însemne o reconsiderare a valorilor unei naţiuni. Hambalul curat, muncit pana la sacrificiu al fetelor minunate de la Oltchim ne-a arãtat cã  se poate.

vineri, 16 aprilie 2010

ANI si GOLANII

            De când Voicu a fost izolat la infirmerie suspect de microbul gripei porcine, greul INFORMATIEI în PSD s-a prãvãlit pe umerii firavi ai Olguţei. Si cum toate „sursele” speriate de pandemie s-au dat la fund, biata Olguţa dupã cum se constatã şi din imagine nu se mai bazeazã decât pe investigaţie directã.

             Jale mare la pesediste!... De necaz s-au întors cu faţa la independenţi.
             Cum era sã prevadã ea, la timp, cã ANI picã alunecând pe gheaţã, în CURTE, şi-şi sparge capul!?...
             Sãracul Geoanã, cu tunurile pe el tocmai îşi ajustase averea, chirurgical (la Ciomu?...) ca sã dea bine cu declaraţia. Dacã ar fi ştiut cã şapte judecãtori se vor supãra CONSTITUTIONAL pe ANI, nu şi-ar mai fi ciuntit bunul personal...Acu, n-are decât sã-şi poarte crucea.
             Doamne, nu se mai isprãvesc blestemele !

Foto:Secret. Jpg primit pe email

luni, 12 aprilie 2010

Pãdurea Katynului

                 Lacrimile poporului polonez rãscolesc neliniştile istoriei.

Katynul afişeazã din nou un zâmbet hidos al hazardului. O ceaţã groasã s-a ridicat încã de dimineaţã din mãruntaiele pãmântului. Umbrele celor 22000 de ofiţeri polonezi asasinaţi în pãdurea morţii au ieşit nerabdãtoare din gropile comune sã-şi îmbrãţişeze urmaşii.
                70 de ani trişti, uitaţi, scurşi în întunericul ostil al memoriei.
Clipe nesfârşite pe manşa încrâncenatã a bãtrânului Tupolev TU 154. Puternicã emoţie a vaşnicului preşedinte polonez Lech Kakzynski, grãbit şi mândru sã reconsidere adevãrul poporului sãu.
                Vizibilitatea redusã. Controlorul de trafic încalcã standardele şi vorbeşte neînţeles în limba lui Beria. Pilotul rateazã aterizarea pe pista scurtã a aerodromului militar, o datã,de douã,de trei ori, inexplicabil mult lateral în condiţiile în care tehnic abordarea pãrea corectã.
                 Incercând sã îndrepte avionul spre pistã, aripa morţii se înclinã razant, prea razant spre aceeaşi pãdure blestematã sfidând destinul.
Impactul e groaznic. Umbrele ceţii se contopesc cu trupurile contorsionate într-o îmbrãţişare teribilã cu metalul si flãcãrile.
                 Dincolo de flãcãri, pãdurea Katynului rãmâne încremenitã, neatinsã,vie.
                 Nu ştiu sã închei. Tragedia polonezã şi tragedia lumii continuã, cât timp sunt condamnate pãdurile sã ascundã crime.

vineri, 9 aprilie 2010

Balanţa justiţiei scârţâind de ruginã...

               E o întreagã nebunie în câmpurile de înaltã tensiune ale partidelor.

Pe reţelele de sârmã ghimpatã se rostogolesc guguloaie cãt ouãle de paşti cu o vitezã fantasticã, perturbând zumzetul ritualului de împerechere din pãdurea de greieri romantici ai megawaţilor. O colcãialã a haosului la scarã naţionalã s-a declanşat în cosmogonia materiei politico-energetice, o data cu arestarea senatorului VOICU.
               Mai presus de numele implicate, de anvergura dosarelor şi faptelor incriminate, de zonele de impact cu miliardarii asfaltului şi o parte din stâlpii supremi ai justiţiei, mai presus de partide, stau aţintiţi ochii uimiţi, neîncrezãtori ai unei populaţii tãcute scrutând cu speranţã întunericul. Sub privirile acestea grele şi mute, balanţa justiţiei, scârţâind de ruginã, ar trebuii cumva sã se încline. Sunt semne.


Foto: Narcis Virgiliu

 "Justitia este oarba"

miercuri, 7 aprilie 2010

Albastrii - Intalnire cu securitatea - Capitolul IX - Banda de magnetofon

Dosar CNSAS I204366 pag 161/ Notã / Sursa informeazã urmãtoarele : In seara zilei de 04.10.1971. a fost invitatã sã particip la întrunirea grupului “Albaştrii”, invitaţie fãcutã de Gheorghe Badea unul din membrii grupului. Aceastã întrunire a avut loc la domiciliul lui Radu Nicolae din Soseaua Giurgiului nr. 220. La şedinţã sursa a întâlnit pe urmãtorii membrii din grup: Radu Nicolae, Badea Ghe, Voicu Aglaia, Pia Alexandra, Cornel…(nume indescifrabil) şi Heţoiu Doru (student la Facultatea de drept din Bucureşti). S-a audiat muzicã, s-a jucat poker şi s-a ascultat postul de radio “Europa Liberã”. Sursa discutând cu cei prezenţi a aflat cã în seara de 09, sâmbãtã va avea loc o nouã întâlnire la care sunt aşteptaţi musafiri importanţi de la Bucureşti şi Arad …/ (Aici nota se întrerupe, intervenind tehnica specificã de înregistrare…)

*

Sectia VIII / Strict secret / Redactat de Lt major Stoian G.(Transcriere de pe banda magnetica)
/…/”Lt col Stefan”= In afarã de cei care sunt din oraş aţi cunoscut pe vreunul din Bucureşti sau din Arad?
“Informatoarea”= Eu n-am cunoscut, dar am corespondat cu ei. Sunt din Piteşti dar stau acolo.
“L”= Pe cei din Arad îi cunoşti?
“I”= Nu,nu.
“L”= Nici nu aţi purtat corespondenţã cu ei?
“I”= Ba da , am purtat corespondenţã cu ei, dar nu m-am întâlnit niciodatã. Acum vrem sã ne întâlnim. Gupul, cã sunt mai mulţi acolo, nu e numai unul…
“L”= Stiţi numele unora dintre ei?
“I”= …
“L”=Corespondenţa asta cine a purtat-o cu ei ?
“I”= Mai mult iniţiatorii: Badea ,Radu Nicolae. Cam ãştia poartã corespondenţa…
“I”= Cei de la Bucureşti sunt: Iordache, Pia, Claudia Duminica şi mai e o fatã din Botoşani cu care stau împreunã la adresa Strada Berzei nr 12. (Suntem în plinã conspiraţie, probabil ãla din strada Berzei era un” cuib”… Intâmplãtor am fost acolo o datã cu Claudia când amandoi ne încercam şansele la examen, eu la teatrologie- filmologie iar ea la actorie . Era atelierul Getei Caragiu, sculptoriţa, sora lui Toma Caragiu, cãsãtoritã cu un pictor, ce stãtea mai tot timpul în atelier, mi-a specificat ulterior Claudia, cea care-I cunoştea nu ştiu din ce împrejurãri.
N-am vãzut paturi suprapuse, arme pentru instrucţie sau vre-o bucãtãrie de campanie. In general buşteni, piatrã şi statui cioplite, finisate sau nu, împrãştiate în toate pãrţile. Arme ?...doar ceva toporişti de diferite “caliber”. Nu mi-a rãmas numele stãpânului acelui atelier de sculpturã doar figura cu barbã şi vigoarea strângerii mânii lui asprã de ţãran sadea.)
“L”= Claudia Duminicã e plecatã şi ea din Piteşti?
“I”= Da.
“L”=Tot studentã ?
“I”= Nu cred cã a luat examenul, doar Iordache a luat la regie teatru. Mai e un bãiat pe care nu ştiu cum îl cheamã. De la Bucureşti vin cei care sunt piteşteni. Se întâlnesc acolo cu cei din Botoşani şi vin împreunã.
“L”= Când aţi stat de vorbã ultima oarã cu Radu Nicolae la Prundu?
“I”= Alaltãieri.
“L”= Ce va spus ?
“I”= Mi-a spus cã sâmbãtã seara trebuie sã vin şi eu neapãrat la şedinţã, şi trebuie sã pregãtim ceva deosebit pentru cei din Arad şi Bucureşti. Urmeazã sã aduc ceapã, usturoi, cartofi, carne dacã am şi sã vin înainte de ora 19, ca sã putem face pregãtirile.
“L” = La garã se duce careva sã-i aştepte?
“I” = Probabil Gicu Badea cel de la uzinã, dar pot veni şi singuri cã “bucureştenii” au mai fost pe aici
“L”= Vorbeaţi de nişte poze, ce poze aveţi cu ei?
“I” = Da, într-o camera la şedinţã cu nişte lumânãri aprinse. Facem şi în sãmbãtã cã vine şi Geo Jugãnaru cu aparatul lui cu blitz.
“L”= Ce intenţionaţi sã le duceţi disearã ?
“I” = Am zis cã le duc usturoi şi carne, atâta a cumpãrat tata şi mi-a dat.
“L” = Tatãl dumitale ştie cã mergi la un ceai ?
“I” = I-am spus cã merg la nişte prieteni în Prundu.
/…/ “I” = Radu şi Anca locuiesc într-o camerã, sunt cãsãtoriţ de curând legitim, au un reşeu pe care se gãteşte mâncare, o bibliotecã unde îşi ţin cãrţile, scrisorile, lucrurile lor…au şi nişte picturi, iar pe jos, preşuri si o bucatã de PFL.
/…/ “L”= Cam pânã la ce orã dureazã?
“I”= O poate sã ţinã şi douã zile, dorm toţi acolo.
“L” = Ultima oarã când v-aţi întâlnit ?
“I” – Alaltãieri v-am spus.
“L” = Cine a mai fost ?
“I” = N-am fost prea mulţi; eu, unul Cornel care zicea cã e critic muzicolog, nu- l cunoşteam. E din Piteşti, solid, gras cu faţa mare, şaten şi se îmbracã cu un costum gri, are vre-o 24 de ani.
“L” = Vine şi ãsta acolo disearã?
“I” = Da, şi Sandu Ion. Pe ãsta nu l-am vãzut cã please cu vre-o douã minute înainte de a veni eu , nu ştiu de ce, trebuia sã se întâlneascã cu alţii ca sã vinã noaptea acolo. Au un aparat de radio, televizor nu. Se pune muzicã, se ascultã Europa Liberã şi când primesc scrisori de la Cornel Chiriac le citesc şi le comenteazã.
“L” = Cine poartã corespondenţa cu Cornel Chiriac?
“I”= Mai mult Icã şi Claudia Duminicã.
“L” = Işi scriu prin poştã?
“I” = Nu , prin intermediul unui neamţ, l-am vãzut prin Piteşti acum douã luni. Avea maşina opritã acolo la Muntenia. Nu ştiu ce numãr are la maşinã .(…) L-am vãzut şi trecând spre rafinãrie cred cã acolo lucreazã.
“L” = Neamţul nu a venit niciodatã la chestiile astea ale voastre?...
“I” = Nu, când aveam cenaclul la Scoala popularã de artã venea pe acolo, era în salã când recitam. Stie foarte puţin romaneşte, dar ne înţelegeam, Claudia şi Iordache vorbeau germana.
“L” = Alaltãieri practic ce aţi fãcut acolo? Aţi fost doar, Radu…
“I” = Anca , Pia Alexandra care venise din Bucureşti înainte, sã ne spunã când vin ceilalţi, Badea Gheorghe, Cornel ce urma sã revinã mai târziu cu alţii, dar eu am plecat…
“L” =Astã searã vin toţi ?...
“I” = Vin foarte mulţi, la 19 treizeci vine trenul şi pe la 20 ajung…
“L” = Totuşi alaltãieri ce aţi fãcut ?
“I” = Am ascultat muzicã, şi am vorbit ca astãsearã sã ne întâlnim la 19. Camera e cam de trei, patru metrii pãtraţi. Unii stau pe pat şi dacã n-au loc stau şi pe jos, Au un singur taburet. Astãsearã vor sã schimbe numele grupului.
“L” = Aţi vorbit şi de un statut ?
“I” =A, da.
“L” =L-aţi vãzut?…
“I” = Nu l-am vãzut…
“L” = Cine v-a vorbit de statut?
“I” = Acolo toţi …(un nume indescifrabil care începe cu V) mai mult cu ea, în orele libere cã eram colege de clasã, discutam şi despre asta. Au statut , dar nu ştiu la cine este, ori la Radu sau mai degrabã la Claudia, acolo la Bucureşti cã ei sunt iniţiatorii şi s-au preocupat.
“L” = Spune cum ai depus jurãmântul ?...
“I” = Când?… Eu eram la un cerc de muzicã, la canto, ei m-au cunoscut ş le-a plãcut de mine într-un fel, aşa…Jurãmântul mi l-am luat acum un an şi jumãtate. M-am dus la Radu, nu aici în Prundu stãtea în Ceair, pe scarã cu pãrinţii, la patru (pãrinţii erau la parter). In camera lui…nimic pe jos, era camera liberã fiincã lor nu le plãcea camera aşa aglomeratã…De fapt erau vre-o 16 când am depus eu jurãmântul. Mi-i amintesc dar nu ştiu numele complet . Am stat în genunchi şi unul a spus un cuvânt , altul alt cuvânt, apoi cu toţii.
“L” = Nu-l ştia unul pe de rost ?
“I” = Il ştiau, dar aşa se obişnuia. Cum recitau şi Luceafãrul, unul o strofã altul o strofã…Pânã mi-au spus conţinutul am stat în picioare în mijlocul lor şi ei în cerc. Au stins lumina aprinzând lumânãri. Toţi aveam câte o lumânare în mânã. Am respectat jurãmântul. Sanda Pia a fost colegã cu mine, dar acum e gravidã şi a plecat la Bucureşti. Acte imorale nu s-au întâmplat pânã acum. Am uitat sã vã spun cã şi Bãdescu Georgeta este elevã în anul cinci şi ea vine în seara asta. A mai fost şi Mariana Stefan, şi Bãdescu Marian. De anul nou am fãcut revelionul la …(indescifrabil) şi am luat noi fãinã ,ouã şi le-am dus Marianei Stefan, atunci am vãzut-o pe maicãsa. Eram eu, Radu, Geo, Marian. Nu ştiu dacã Marian e invitat disearã
“L” = El a mai participat ?
“I” = A mai participat cum sã nu, la Gess… nu venea mereu.
“L” = Elevi de liceu din oraş nu au fost?
“I” = Nu, fete au fost, bãieţi nu.
“L” = Magnetofoane nu au apãrut pânã acum?
“I” = A fost o data unul al lui Gicu, nu ştiu de pe unde l-a luat.
/…/ “L” = Dacã ţi-am da noi o poşetã cu un magnetofon te cautã ãştia în poşetã ?
“I” = Cum sã nu, mã întrebã vai de mine…
/…/ “I” = Mi-au zis sã aduc ţigãri Mãrãşeşti, fumeazã şi fetele.
/…/ “I” = In camera din faţã nu stã nimeni précis. De câte ori am fost acolo uşa era încuiatã.(probabil cu creionul desena pe o hârtie o schema cum se ajunge la Nae), Aici stau ei. Scara din pantã duce direct la camera lor. Camerele nu comunicã, între ele nu e nici o uşã. Aici stau douã fete, una e la şcoalã şi una lucreazã la Argeşana.
“L” = Vin şi fete la zaiafetul ãsta? (probabil cuvântul cãpãta semnificaţii prin inflexiunile vocii)
“I” = Eu nu ştiu /…/ aici e o grãdinã a lor, aici e dealul care urcã şi aici e calea feratã.
“L” = Proprietarul casei cine e?
“I” = E o femeie de 58 de ani. Stã la Bascov. Maicã-mea o cunoaşte./ Semnatura.

joi, 1 aprilie 2010

Apriliada ca epopee

Luminii sã-i fiu velnicer,
Din alambicuri s-o torn cu mãsurã
M-a ales proprietarul de cer
Si m-a investit cu procurã.

Aprope e sfintele Paşti
Creştinii au NUP la ispitã.
Dar, sigurã-i vorba când caşti
De-o ţii mai …pititã.

Cã bântuie zvon în oraş,
Cum cã, vorbele sunt de la sine
Pe stenograme rãvaş,
La oameni de bine.

Eu asta voiam sã vã spun,
Cum Voicu e singur sãracu.
Si nu-i drept sã ţin de furtun…
Cã lumea nu-i chioarã, ce dracu !

Gãndea un bãtrân velnicer
Umplând cu luminã carafe
Si gâturi întinse spre cer
Stateau ca un cârd de girafe…



Foto: capsulatimpului.wordpress.com