joi, 31 martie 2022

UN CONCERT PENTRU DUDUK ŞI ORCHESTĂ

 


Nu ştiu câţi dintre dumneavoastră aţi avut ocazia să ascultaţi un duduk, instrumentul care descrie cel mai bine durerea...

În urmă cu câţiva ani, nu prea mulţi, tot în preajma Paştelui, în cadrul spectacolelor ce le oferea sǎptǎmânal înaintea pandemiei, Filarmonica Piteșteanǎ - cu siguranţǎ, oaza de spirit rǎsǎritǎ în zonǎ în pustiul de dupǎ Decembrie 89, datoratǎ în special nebuniei unui entuziast, l-am numit pe Jean Dumitrașcu - m-am reîntâlnit cu etosul armean într-un concert de excepţie pentru duduk și orchestrǎ. Îl mai vǎzusem și ascultasem cu încântare pe aceeși scenǎ pe Harry Tavitian, acel Noe al sunetelor, alt armean fǎrǎ margini, despre care am scris undeva pe blog.

Întâmplarea face ca tocmai în acele zile sǎ lecturez Cartea șoaptelor, a lui Varujan Vosganian în mare vogǎ atunci și deja suspectam un fel de conspiraţie, un triunghi armean al Bermudelor cu vârful ţintǎ cǎtre Pasǎrea ceţii.

Mǎrturisesc nu mai ascultasem pe viu un duduk, darmite un duduk cu orchestrǎ! Pe viu, cǎci solistul devine de la prima înălţare de sunet, una cu instrumentul lui. Sunetul acela grav și cald parcǎ adunǎ în el toatǎ durerea armenilor. Vedeam venind de departe flǎcǎi armeni în costumele lor ornate cu broderii roşii, poposind în luminișul sunetelor şi aducând cu ei tot zbuciumul peregrinǎrilor lor. Nici o ţarǎ nu-i mai încape, doar fluierul lemnului de cais.

Rǎscolitor Aram Haciaturian într-o suitǎ de dansuri armenești. Viorile se nǎpustesc rǎzvrǎtite de pe deal în vale și se liniștesc înalţându-se din nou lin pe culmi. Grijǎ mare cum se strecoarǎ pe poteci dulcea luminǎ a înserǎrii.

Un violoncel geme, strâns între picioarele puternice și zvelte ale unei instrumentiste. Ce-ar putea fi mai frumos decât geamǎtul de dragoste al unei tinere femei! Și din nou instrumentul sacru, exoticul instrument armean duduk, așterne pacea...

 

Notă privind contextul.

De ce am revenit asupra acestei tablete acum, cumva ca nuca în perete, pentru că la rândul meu am simţit o oarecare înstrăinare despărţindu-mă de ceva timp de locurile natale, de locuri şi nu de oameni!... (Oamenii îi poţi lua cu tine în gând.) Şi mi-a venit în minte acel concert cu orchestră şi duduk.

Am văzut în aceste zile pe facebook rezultatele contestaţiilor privind intrarea în rândul membrilor Uniunii Scriitorilor. Doi dintre prietenii mei au fost primiţi la a doua strigare.

Felicitări!

Mie nici măcar nu mi s-a spus că se poate face o asemenea întâmpinare. Am candidat şi eu în acest an, la insistenţa lui Jean Dumitraşcu. Urmând bunele lui intenţii mi-am încropit un dosar la Filiala Piteşti, unde credeam că voi găsi susţinere. După ce scrisesem 19 cărţi(cu cele rescrise), gândeam că se va găsi prilejul să se facă un act de dreptate, dar am constatat că îndrăzneala mea a fost taxată ca şi cum aş fi comis 19 crime în serie şi n-am beneficiat de cei mai buni agenţi de investigaţie.

Argeşean fără ţară mi-e dor să ascult un concert de duduk cu orchestră, să mă liniştesc, dar nu am la îndemână nici instrumentul şi nici orchestra, şi nu pot să-mi iert că-mi număr prietenii în primăvară, tot pe degetele de la o mână...

miercuri, 30 martie 2022

Ceasul poeților (Martie 2022- Ateliere în paragină)

Rostul dramei

 

Am o mînie în mine,

de parcă am strîns

toate lacrimile din plîns

ale bietei mele mame,

odată cu laptele

pe care l-am supt...

 

Sînt un vas de pămînt

în care şoaptele

dinlăuntrul meu

au rupt malurile

şi singur în barcă,

înaintez fără rame,

sfidînd valurile

ca un Dumnezeu

al propriei drame.

vineri, 25 martie 2022

Mare, munte, stare. Vernisaj Ion PANTILIE

 


Scriam altădată în cartea mea cu prieteni, Fotografii mişcate, despre Ion Pantilie:

Sunt familiarizat cu felul lui de a picta. Esenţa culorii şi luminii, poate fi probabil cel mai bine percepută, desenând direct pe nisipul zbuciumat al pustiului. Nisipul spulberat de vânt, abia de filtrează o formă geometrică, o umbră, o cruce, un copac lumină, o fisură în infinit. E un univers  care dacă ai puterea să te aduni, îţi atinge sufletul.

La recenta expoziţie de la Bucureşti, Căminul Artei, care fiinţează în aceste zile între 22 martie şi 4 aprilie, am admirat în tablouri adâncimea suprafeţei, simplitatea perfectă a geometriei şi moderaţia calmă şi cu atât mai dogoritoare a culorilor.

Am văzut pe pereţi dale decupate din cer, mai apropiate sau mai depărtate de soare, ferestre aşezate ca un şotron al îngerilor, de un copil mare, în care ochiul profan(vorbesc în numele meu), sare într-un picior după o piatră aruncată în mare, ce se scufundă şi lasă în urma sa, o mirare de umbră luminoasă...

Lume multă, lume bună la vernisaj, şi, un Ion Pantelie cetăţean de onoare al Piteştiului, cu dezinvoltura şi şarmul tinereţii fără bătrâneţe binecunoscute - la el, primit cu aplauze meritate în capitală. Felicitări maestre!





















joi, 24 martie 2022

Atitudini





     



















              Ieşisem aseară de la Galeria Căminul Artei, unde participasem la vernisajul pictorului piteştean Ion Pantilie, un succes fără nicio îndoială şi pe strada Biserica Enei o maşină cu spatele vroia sa parcheze. O doamnă tocmai ce coborâse de pe trotuar în marginea străzii şi schimba ultimele cuvinte ce se folosesc de obicei când te desparţi de cineva împreună cu care ai făcut o porţiune de drum. Spatele maşinii se apropia încet, centimetru cu centimetru, fără să dea vre-un semn de ezitare sau măcar un semnal acustic, împingând-o pe femeia încremenită ce încerca să se opună cu mâinile unei situaţii extreme, ce venea peste ea din senin, implacabil şi nefiresc.
        Parcă revedeam tancul rusesec dintr-o imagine recentă şi vie ce încerca să fie ţinut la respect de o ucraineancă cu mâinile goale, ce împingea de şenile.
        Femeia, dezechilibrată, reuşi cumva sprijinindu-se de eleron, să sară printr-un declic pe trotuar din tabloul absurd ce îngheţase în privirea ei speriată. Domnul, impasibil la volan, îşi continuă riguros şi linişit parcarea. Apoi se dădu jos îndreptându-se ameninţător, tot el, către femeie, cu o întrebare într-o tonalitate înaltă, repetată, ca un tir de rachete:
        „Unde eraţi? Unde eraţi?... Carosabilul este al meu!... N-am mai putut răbda, explodam:

        „ Dar domnule, doamna nu e Ucraina! Şi dumneata nu eşti Putin!”

miercuri, 23 martie 2022

Sub semnul „albaştrilor”.


Ai ceea ce semeni!

Dar nu poţi şti dinainte
dacă semănând cuvinte
ce par a fi la prima vedere
sub o zodie bună,
asemeni seminţelor
vor înfrăţi împreună
în libertate,
într-un lan mănos.

Poate să fie
de la Dumnezeu,
un an secetos,
sau păsării ceţii
să-i fie tulburate
aripile de ceară
în pragul dimineţii
de apa murdară
scursă din dosarul
de la securitate...

Noi le-am avut pe toate!



















luni, 21 martie 2022

De ziua poeziei

 


De Ziua Poeziei un grupaj din Norduri.

Ar fi trebuit să ajung azi la Conacul Goleştilor invitat de Nicoleta Grigore pentru un recital poetic. Din păcate nu am putut...