Scriam altădată în cartea mea cu prieteni, Fotografii mişcate, despre Ion Pantilie:
Sunt familiarizat cu felul lui de a picta. Esenţa culorii şi luminii, poate fi probabil cel mai bine percepută, desenând direct pe nisipul zbuciumat al pustiului. Nisipul spulberat de vânt, abia de filtrează o formă geometrică, o umbră, o cruce, un copac lumină, o fisură în infinit. E un univers care dacă ai puterea să te aduni, îţi atinge sufletul.
La recenta expoziţie de la Bucureşti, Căminul Artei,
care fiinţează în aceste zile între 22 martie şi 4 aprilie, am admirat în
tablouri adâncimea suprafeţei, simplitatea perfectă a geometriei şi moderaţia calmă
şi cu atât mai dogoritoare a culorilor.
Am văzut pe pereţi dale decupate din cer, mai
apropiate sau mai depărtate de soare, ferestre aşezate ca un şotron al
îngerilor, de un copil mare, în care ochiul profan(vorbesc în numele meu), sare
într-un picior după o piatră aruncată în mare, ce se scufundă şi lasă în urma
sa, o mirare de umbră luminoasă...
Lume multă, lume bună la vernisaj, şi, un Ion Pantelie
cetăţean de onoare al Piteştiului, cu dezinvoltura şi şarmul tinereţii fără
bătrâneţe binecunoscute - la el, primit cu aplauze meritate în capitală.
Felicitări maestre!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu