(Dintr-un 18 august)
Am ieșit în
stradă din metrou la Gara Victoria chiar în fața Big Ben-ului, unde mulțimea
revărsată pe trotuare se plimba destinsă cu singura preocupare de a prinde
imagini din cele mai potrivite unghiuri care să încadreze turnul până sus.
Grupuri-grupuri de turiști organizate ca niște comandouri de asalt își
concentrau tirul blitz-urilor într-o singură direcție şi nu m-aș fi mirat dacă
Big Ben-ul s-ar fi prăbușit în milioane de particule fotografice (pixeli), precum
cărămizile din zidul Berlinului, porționat mărunt ca să ajungă la fiecare și
într-un final tot n-au ajuns.
Dar Big Ben-ul
nu s-a prăbușit nici măcar atunci când un avion mare a descris exact ca la
World Trade Center un viraj periculos de credeam că sigur se înfige în el. Am
înaintat pe pod să prindem imaginea clădirii parlamentului în toată măreția ei.
Sub noi Tamisa curgea leneș și implacabil, precum dreptul la succesiune al coroanei
engleze.
Cineva
dintr-un grup alăturat ce filma, tot român, mi-a atras atenția că punctul acela
de pe pod unde mă oprisem eu să pozez, era locul preferat de unde se aruncau în
Tamisa, sinucigașii Londrei.
M-am depărtat
de balustradă instantaneu, mutând perspectiva dincolo, spre London Eye, roata
aceea uriașă care prinde culoare după starea de spirit a națiunii. Și tot așa
toată ziua, legând obiectivele turistice
pe sub pământ cu metroul am reușit să vedem mai mult decât am sperat, dar nu
tocmai atât cât ne-am fi dorit.
Tower Bridge,
Turnul Shard, Palatul Buckingham, Trafalgar Square, Coloana lui Nelson,
Westminister Abbey, Piccadilly Circus, Memorialul Reginei Victoria…
Londra pot să zic, dar nu sunt
sigur după sumara mea experiență, mi s-a părut a fi un rai al japonezilor, pentru
că ei apăreau pe urdinișul tuturor străzilor, ieșiți să culeagă ca albinele
lucrătoare din floare în floare în selfie stik-urile lor tot polenul...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu