149.
zile de la capătul ploilor,
zăbrele de apă
inconsistente se țes
într-o pânză din care s-au scurs
toate culorile
unde e doamne
al cincilea anotimp
și timpul
un păianjen de pământ
se risipește în oase
țesând giulgiul alb
de mătase și
despărțindu-mă
de umbră…
umbra care nu mai e
mă petrece
fluturându-mi cu mâna
din trenul
de noapte
150.
să rostești
cuvântul
pe numele lui
de strigat
în dungă
de pasăre
în poruncă
de împărat
să-l slăvești
întâi
soarelui
și apoi iubitei
să-i cobori
în călcâi
bezna umbrei lui
și ei să-i îndoi
sub sărutul ispitei
glezna…
să-i ascunzi în nori
cu palmele
sânii rotunzi
ai stăpânii
sau sclavei
după nevoi
să pătrunzi
în miezul enclavei
între coapsele
unde și-a înnodat
dumnezeu
sinapsele…
cuvântul e liber
să zboare
cât mai departe
umbră în soare
și viață
în moarte
151.
tropăitul bocancilor,
precum un noian de soldați
argăsind pielea moroilor
cu taninul măsliniu al ploilor…
un miriapod de asfalt
desprins din nori
și întins pod de oase
peste gaura neagră
cu sclipiri lucioase
și goale de sens din tavan
ce îmi dă fiori
un ecran
smartphone
imens
cu bateria descărcată…
oricât am fi blestemați
nici dumnezeu
în marea lui spălătorie
nu ne mai spală vreodată
să rămânem curați
amin
e cuvântul din urmă
mai greu
decât un păcat
între frați...
e ca și când abordând
al cincilea anotimp
și bând vin în tăcere
cu moartea la masă
te-ai îndrăgosti de ea
și ai mai cere
un rând
152.
undeva la margine,
de galaxie
în al cincilea anotimp
este un rai
al pescarilor…
unde mrenele și
floarea sagace
a scobarilor
celelalte neamuri
de pești legați
cu beteală în ace
sar fir întins
din ramuri
de copaci
când presar în nisip
momeală
mămăligă aurie
și tu asculți
ce să faci
nepământene
secunde vrăjit
privind
scene
din altă ligă
cu iele cântând
și dansând
îngerește
îl lași dracului de pește
și alergând
către ele
calci pe mămăligă…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu