retrași în munți,
mândri strămoși
i-au păstrat vie ființa,
bărbați aspri bărboși
nu acceptau umilința.
dădeau roată cu privirea
de la est la vest
și din sud către nord
cu credința în inimi
și sabia curbată la șold.
la lună nouă coborau
zările scuturându-se
de pietre și se primeneau
răscolind tăciunii
iubirilor din vetre.
reveneau cu zorii
pe munte, luând cu ei
de izbavă mirosul de femeie
al pâinii și pentru zei
ulciorul cu otravă...
descenușate de suflete
în apa norilor, femeile dace
și-au întins trupurile,
mlaștină albă
în fața cuceritorilor...
din durere și dor
s-a putut naște, stăpână
pe-o gură de rai
în propria-i țară
limba română.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu