LA MULȚI ANI MARIA!

 

Azi e ziua Mariei Gheorghiu. LA MULȚI ANI MARIA!

Am avut privilegiu să fiu parte a frăției dintre poezie și muzică, prilejuită mai ales la sărbătorile organizate de Adrian Suciu sub semnul fast al Direcției 9. Că au fost la Club 99, la Costinești, Ia Tuzla sau la Sibiu, pretutindeni am privit-o și ascultat-o pe Maria GHEORGHIU ca pe un dar imaginat și împlinit cu mare bucurie și simțire, întrutotul.

Ca poet i-am dedicat o poezie, cu gândul intim că ar putea deveni cântec... Nu s-a întâmplat mai e timp...

Ca prozator am ales o pagină cu portretul uneia dintre Mariile mele. Toate personajele feminine din cărți care au avut ceva de spus și pe care ca autor le iubesc, poartă numele de Maria. Nu întâmplător postez acest text aici! Există printre rânduri o asemănare

*

Pe calul alb, mi se părea o apariție ireală care îmi zdruncina oarecum convingerea, deja fixată în mintea mea, că poveștile nu sunt fructe ale realității și că întâlnirea cu zâna din vis, nu va fi să se împlinească vreodată. Dar fructul viu la streașina privirii mele era acolo, aievea și va rămâne mult timp ca un cocoș de tablă, pus fără noimă pe coama casei, s-o păzească de focul fulgerului sau de alte pericole.    

Călărea fără șa. O nălucă ce tulbura aerul, risipind un văl discret de parfumuri în praful lăsat în urmă. A trecut în trombă pe lângă mine, venind dinspre herghelie și numai o fracțiune de secundă m-a luminat cu privirea ei senină, ca o promisiune, dar și cu o ușoară mustrare, pentru gândul ce mă încercase că zânele nu există...

*

Când m-am trezit cu Maria în spatele meu pe malul Argeșului, ochii îi scânteiau cu luciri tăioase. Se vedea că scăpase dintr-o ceartă cu inginerul. A sărit de pe cal și mi-a întins căpăstrul.

– Nu te miști de aici până nu mă întorc, și, dacă vezi că se apropie cineva, strigi! După care aruncă peste umăr ca să știu:

– Mă cheamă Maria!... Începu să se dezbrace. Până în marginea râului se eliberase de tot. N-am cum s-o descriu. Goliciunea ei în lumina amiezii îmi surpase tot firescul pe care-l știusem până atunci. Nici măcar nu am apucat să-i strig că vijoiul acolo era adânc și periculos. Se înecaseră mulți. Pe albia Argeșului cei de la “Metale rare” excavaseră din loc în loc, căutând titan. Au rămas în urmă gropi adânci. Erau timpuri când nu se mai căuta aurul.

S-a aruncat în apă. Brațele spărgeau valurile ținând parcă apa în loc. Și-a găsit un ritm bun și a început să înainteze contra curentului. N-a stat mult în apă, doar atât cât să-și demonstreze sieși că reușește s-o domine. A ieșit pe mal cu naturalețe, fără să-mi ceară să pun cătușe privirii libere ce-i studia corpul destins. Și-a tras din mers peste pielea udă hainele împrăștiate în nisip.

– Mă cheamă Maria, mi-a zâmbit cald de data asta, ca și cum consumaserăm împreună o poveste de dragoste. Mi-a întins mâna, cu cealaltă apucând calul alb de căpăstru și, încălecând, a plecat.

(Din romanul Tobârlanii. Editura Hoffman)

O seară magică, dintre cele care te înalță!…

Pe plajă la Tuzla în pragul nopții, arzând odată cu focul – poezia şi glasul măiastru al Mariei Gheorghiu. Si pe fundal, obsedant, rostogolindu-se cu valurile, secundele lungi ale veacurilor...

    Dacă am fi fost soldați în după-amiaza de ieri la Club 99, în onoarea Mariei Gheorghiu – ca altădată armata română într-o altă viață în onoarea reginei Maria, – ar fi trebuit să salutăm momentul plin de har și emoție cu baionetele puștilor înfipte în pământ. Nu eram decât poeți, și, tăcuți, am încercat să ne ridicăm la înălțimea tensionată a unei voci care urca muntele ca un Sisif. Nu numai de excepție, dar mai ales de un omenesc aparte, Maria, ieri! Repet, într-o stare de grație!

          Când i se părea că glasul nu atinge perfecțiunea, se oprea, nu privea în jos la prăpastie, se sprijinea pe o piatră și o lua din nou de la început urcând, cu credința că sala aceea prietenoasă o va susține să ajungă în vârf. Maria ne-a dăruit ceva special din încăperea sufletului ei, din odaia bună.

          Convenisem încă de la început cu Adrian Suciu că suntem liberi să ne spunem prin poezie și muzică totul despre dragoste și nimic despre moarte. N-am reușit întru totul, glasul Mariei a stârnit pulberea în vânt. Nu se putea altfel când în periplu ne-am amintit de Balcicul Reginei Maria, de Basarabia și Bucovina, de Maria Mangop și ne-a trecut prin oase un strop din cealaltă Marie, Maria Tănase.