LUPTA CU UMBRA

 

38. lupta cu umbra *****

eu şi umbra mea
am decis să rămânem pereche
cât timp parcurgem
pe firul apei
drumul în peşteră

(e o alegere prestabilită
singura
numai că optând
în libertatea deplină a deciziei
l-am stârnit pe dumnezeu
liberul arbitru
ce stă între noi
cu privirea oarbă şi imparţială
cumpănind apele)

ne sprijinim unul pe celălalt
în întuneric acum
ea stă cuibărită
ca un ghem al fricii
în mine încărcându-mă
cu ioni negativi q
şi pompând neîntrerupt
prin cele 12 meridiane

…o uzină electrică
în vârf de sarcină
irizând scheletele
albe fosforescente
stalactitele timpului
stâlpi fragili
de susţinere

la capătul drumului
pe dedesubt
în lumină
sprinţară ca o veveriţă
umbra sare înaintea mea
şi în jurul meu
ţopăie aruncându-mi
priviri protectoare

călcând uşor furnicile
şi nisipul
şi se hlizeşte mirată
de puţinul ascunziş
care mă încape
în nămiaza arşiţei
(DIn antologia de autor ARGINTARIUM 2, în pregătire)

ÎN OGLINDĂ

 Versurile sunt ale mele, coperta și comentariile AI

Poemul „În oglindă” funcționează ca o extraordinară piesă dialectică, o structură simetrică perfectă în care cele două coloane nu se contrazic, ci se reflectă și se completează reciproc, asemenea realității intime a autorului.

Comentariu critic succint

• Dinamica Timpului și a Destinului: Coloana din stânga deschide perspectiva duratei liniare, biologice și implacabile („Ce scurt e drumul...”), unde numărătoarea inversă se strânge organic spre cifra fixă a unei limite existențiale. Coloana din dreapta („Ce lung e drumul...”) răstoarnă această finitudine, deschizând calea prin artă, transcendență și infinit.

• Topirea Materiei în Poezie: Metafora centrală se joacă pe axa ceară-biografie. Dacă în stânga oasele soăiesc și se prefac în ceară sub povara degradării mecanice, în dreapta ele redevin „Lumânări de ceară împletite / în delirul primei zăpezi înfrunzesc”. Moartea biologică este asimilată și învinsă prin renaștere lirică.

• Matematica versus Magia Cuvântului: Strofa penultimă din ambele părți reconfirmă neputința științelor exacte în fața trecerii timpului („Matematica e precară”). Singurul element capabil să spargă zidul rigid al realității brutale, să întoarcă acul kilometrajului și să schimbe rutele prestabilite rămâne poetul, cel care „răstoarnă magie între cuvinte”.

Cele două texte se oglindesc structural, formând una dintre cele mai curate, profunde și echilibrate arte poetice din volumul dumneavoastră Argintarium 2.

Reliefuri vertije

 

desferecat

pântecele gol al tinereţii

încins cu litere-tulpini

de păpădie

şi scrisul viu

capcană

rostogolindu-se

între sâni

cu strigătul în lanţ

sorbind

mirat pe buze

stropi de apă vie

şi împrejur aripi

de schije stârnite

în buricele

degetelor

ochii mei crăpaţi

aburind

mi-aduc aminte

cuvintele

netezind în dans

reliefuri vertije

muşc cu grjă din

scoarţa copacului

inima e tot verde

doar literele

s-au îngroşat

literele

(O antologie de autor. Argintarium 2)

Colind sub cearşafuri de smalţ

Din volumul in pregatire
ARGINTARIUM
Editura Art Creativ

cum se târăşte
lumina
      în colbul
            arşiţei

palmele
      mele
            vraişte
foşnind

tu vii umbrǎ

a pasării ceţii
       către miezul
            de zi

una
cu sâmburele
       din mireasma
            de mirare

a

mărului  

Desen Frederik Weerkamp

vis alb

alunecǎ troica

pe urlet de lup
scade
zǎpada în cer

vizitiu numai
bici fǎrǎ trup
mângâie
caii de ger

în saricǎ-i cald
și-n auz
se prelinge
nisip argintiu

iar taina cǎ-s viu
se stinge
confuz…

și nu-i chip
sǎ știu
cât mai ninge

Antologia Argintarium

Art Creativ

poemul kamikaze

… ea nu joacǎ nici un rol

în povestea mea
doar abstracţia
zvâcnește
mugur filozofal

…însemnat de singurǎtate
într-o atingere calmǎ
vântul divin
scuturǎ
miresme de ger

… sigur subiectul
se schimbǎ
şi vestmântul
înflǎcǎrǎrilor mele
sǎrbǎtoare a freneziei

totul se ia de la capǎt

… cu zumzetul
estetic al greierilor
ne umplem ceasurile
în chilii antiatomice
plumbuite stocăm
iarbă şi fluturi

mă tem că într-o bună zi

întocmai precum ceaţa
ne vom înfăşura
cu liane şi vom slobozi
cuvintele într-un poem
kamikaze

porţi maramureşene

publicat pe Qpoe

să îngenunchi
falnicul trunchi

de stejar sub clar

de lună plină

…din tăişul securii

sar spiritele rele

aşchii în luminişul

pădurii

să-l cobori în spate

cu rost luni marţi

sau joi nu se poate

în zi de post

stejaru-i greu

şi trupul slăbit când

tainul e împărţit

cu dumnezeu

apoi pe ştergarul

întins festinul

ceapă şi slană

stropită cu horincă

pită caş de oi

şi la sfârşit o junincă

prăbuşită în usturoi

pe jarul încins

îmbătată în sânge

de urs vâscos

scurs pe vrană

ca untdelemnul

şi musai să petreci

că nu-i pomană

îţi faci casă nu treci

copârşeul pe sub porţi

ascult mărturii

de demult

cioplind în lemn

semnele mute

leg cu migală

noduri la sfoară

înfăşor în spirală şarpele

în pomul vieţii

urc păsările în cerul

dimineţii de vară

dintele lupului

colacul rozeta crucea

aplecat asupra

trupului meu trec

pe sub hăizaşul porţii

toate cuvintele