ISTORIE ŞI CUTURĂ

 

Într-un uşor anonimat, aşa mi s-a părut, s-a încheiat Bookfestul. Din ce-am auzit n-a fost prea mare înghesuială. N-a fost nevoie să intervină jandarmii să potolească vreo încăierare între cei nerăbdători să-şi primească, contracost, din milionul de vieţi de pe standuri, cu coperţile viu colorate o viaţă nouă, de-a gata(!), fară să trebuiască să lupţi pentru ea! Plăteşti preţul redus din mercurial şi-o citeşti pagină cu pagină până la final. Cândva un filozof renumit mi-a spus confidenţial: „Ai atâtea vieţi câte cărţi ai citit!.”

Să nu mai cârtească cineva că în Românica educată se trăieşte prost! Dacă ar fi fost aşa, populaţia ar fi dat năvală la târg să-şi schimbe viaţa pe 10 lei. Şi miniştrii ăştia triştii şi grei de cap, o specie sacrificată, rară, cu salariu şi pensie specială autopropulsată, joacă pe o singură carte, cartea de guvernare. Una şi-atât! E viaţa lor şi consideră că ar fi o greşeală să nu moară cu ea de gât!

          Oare de ce nu s-a înghesuit lumea la Bookfest? Ar fi fost un bun test pentru protestul din educaţie. Rătăciţii care totuşi au venit, sunt majoritari autorii de cărţi. Bieţii de ei, cum îşi numără bănuţii din teşcherea ca să-şi cumpere propria carte. E viaţa lor, ce mai fac cu ea!?... Mă gândesc singur şi tot singur trebuie să-mi explic şi să admit; ar da rău în breaslă, dacă s-ar afla că viaţa romanţată a Guşterelui n-a vândut nimic... Şi oricum, aşa cum e jocul, dacă te întâlneşti cu un confrate, faci trocul şi-i dai o carte la schimb.

N.A. Ilustrez pentru likeuri cu o fotografie dragă...

Lecturând facebook-ul

 

Ce mică e viaţa!

Cît numeri silabele

unui haiku...

 

Am citit azi o inspirată tabletă scrisă de Adrian Alui Gheorghe despre oameni mici şi oameni mari. Adrian e dintre oamenii mari, alfel cum să-ţi îndrepţi privirea către oamenii mici şi să repari, dacă e ceva de reparat!...

Mi s-a întâmplat, tot azi, derulând pe facebook nişte pagini de amintiri, să dau peste o fotografie la fel de vie. Era tot cu un om mare ce-şi întinsese braţul stâng protector ca o aripă de înger peste umărul meu. Haina îi lunecase şi se ţinea aninată doar pe celălalt umăr. Ca să-i facă loc probabil inimii mele mici să se strecoare sub cămaşă în inima lui mare; uşor, fără să iasă sângele. Împreună rezonau bătând în acelaşi ritm într-un început de călătorie. În jur erau multe capcane, eram la un fel de bursă a îngerilor şi cu firea mea învăţată să pună răul înainte, mi se părea că am un capital de cuvinte prea mic pentru un război atât de mare!

De la Petre Anghel mi-a rămas postfaţa pentru Norduri. Briza de sud. Şi de la Adrian Alui Gheorghe, Floarea de suflet, prefaţa la Crucea de piatră.

Ce-mi spuneau amândoi printre rânduri?

 

Viziunea ta

e prea sumbră

dar fitilul 

din flacăra lumînării,

nu te va lăsa

fără umbră…

Fusion Arts

Cu simplitate, cinstit şi cu mult profesionalism, doi oameni minunaţi aleg bobul grâului de neghină în lanul literelor şi-l pun în lumină într-o revistă. Mă bucur întotdeauna când mă regăsesc pe simeză în aşezarea cu har a literelor, dar vă mărturisesc, oarecum în paranteză, culoarea poeziei ar fi mult mai tristă şi noi ca poeţi am fi mai săraci, dacă n-ar înflori albăstrele şi maci de foc în lanul de grâu, din loc în loc…

Mulţumiri Danielaa Toma şi Ion Calota!

https://drive.google.com/.../1ed0XgI9R49dpYa0g4Nq.../view...

Timbre

 

Am văzut în calendarul creştin ortodox, azi 26 Mai se sărbătoreşte Sfântul Apostol Carp. Unul din cei 70 de apostoli, următor şi slujitor al Sfântului Apostol Pavel. El ducea scrisorile, epistolele pauline ale lui Saul din Tars, către comunităţile creştine timpurii.

Este cumva, o zi de sărbătoare şi pentru prietenul meu şi al tuturor, Don Firiţă Carp?... Treaba lui Don Firiţă Carp a rămas peste timp, la fel cu cea a Apostolului despre care vorbim în legătură cu scrisorile. Dictate la ceas de taină cu har divin(Cine ar putea să le dicteze?...), cuvintele sunt culese şi aşezate cu grijă şi iubire în pagini să nu scape nimic întunecat în imagini. Le pune în plicuri şi scoate din Fabrica de timbre a inima lui, pentru fiecare, câte un timbru de lipit pe suflet.

Mulţumim don Firiţă Carp, tu scrie epistole, lipeşte în continuare timbrele pe plicuri, că noi destinatarii, citim!

GALERIA DE VIŢĂ SĂLBATICĂ

Acum şase ani, în metrou,

faptul e cât se poate de real şi firesc,

un ins mi-a smuls gentuţa

în aglomeraţie, plină cu cărţi de senzaţie.

Poezie de-a mea, mortală, de te dă pe spate,

dacă din impuls o citeşti...

Am fost convins că era

un critic nefritic, os domnesc de şcoală nouă

din galeria cu viţă sălbatică.

L-am blestemat una-două, pe cel

care mi-a şterpelit cărţile,

SĂ LE CITEASCĂ PE TOATE!...

Le-o fi citit?...O fi sucombat

la spital, lovit de blestem?...

Mă simt ca un criminal de metrou

în serie, cartografiind hărţile

pe falia Vettore de cutremure din Italia...

Ştie cineva adresa de cavou a insului?...

I-aş mai lăsa cadou nişte cărţi,

ca întoarcere la transhumanţă (sau la locul faptei),

înainte de a pleca

spre centrul cizmei peninsulei,

în vacanţă...

Ouă de porumbel

 

Parcă se înbulzeau valuri deasupra norilor! Stăvilarul spulberat de puhoi se prăbuşise şi huruitul ameninţător răscolea aşezarea cerului. Un tzunami de tunete bolovănoase călca pe timpanele mele tensionate, ca şenilele unei companii de tancuri, de parcă se mutase frontul Ucrainei. Aşteptarea şi întunericul se cuibăriseră în culcuşul fricii.

          Scrutam temător din balcon prin geamul ce tremura, ariergarda norilor, biciuită de fulgere şi rafale de vânt, şi odată a spart cerul, şi prăpădul câteva clipe, şi-a arătat faţa schimonosită.

     Am părăsit balconul grăbit, luându-mi ultimele măsuri de securitate. Am închis  geamurile, televizorul, calculatorul şi am aprins lumânarea pe care o păstrasem de la Înviere, aşezând-o pe masă. Urma să aduc sticla de whisky şi paharele.

Eram singur cu Dumnezeu şi voiam să profit, să închin un pahar cu El şi să-I mulţumesc! Terminasem de scris Fiul măslinului... În timp ce realizam că se terminaseră şi cuburile cu gheaţă în tăviţa din frigider, ca la un semn s-a pornit o răpăială în geamuri şi la pervazul ferestrelor. Ca prin farmec dispăruse necazul!... Pobabil că de-aia cerul e cer! Acolo gheaţa nu se poartă în cuburi, ci în ouă de porumbel!

Am deschis fereastra şi un fulger năprasnic mi-a arătat în lumină cum sticla de whisky s-a făcut ţăndări în vitrină. Ce soartă!...

            Când am terminat de strâns cioburile s-a oprit şi furtuna.

Binecuvântaţi cu un rege

        Rar se întâmplă ca viaţa să facă dreptate şi să ofere recompense pe merit, după talentul, priceperea şi efortul depus, dar mai ales după ce construieşte şi lasă în urmă.
S-a întâmplat aseară la Ovidiu, copiii lui Hagi să umple inima regelui, dar şi inimile noastre, într-o sărbătoare frumoasă a bucuriei, când în micul regat pe întinderea verde a ierbii s-a înălţat şi a prins consistenţă visul lui, ca un castel al minunilor.
        E uşor să stârneşti cu visul tău visele copiilor, dar e greu să construieşti un castel, când ai la îndemână în loc de cărămizi şi mortar, doar mingile ce se rostogolesc în iarbă şi inimile lor avântate.
        Să dăm Cezarului ce-i al Cezarului! El e Farul, dar poate fi într-o măsură mai mare şi Viitorul naţionalei!... Să facem o socoteală câţi jucători are sub drapel şi în tot fotbalul românesc, formaţi de el!?
        Nicăieri, nimeni niciodată în nicio parte de lume nu l-ar putea opri pe Hagi să conducă în perioada următoare şi o lucrare mai mare, destinul naţionalei. Nu-i dau legile voie?... Astea sunt glume nesărate.         Legile pot fi schimbate! Avem suficienţi străini care au interes să ne ţină cu capul plecat!... Ce i se întâmplă Simonei Halep spre exemplu, în convingerea mea, suspendată fără vină şi fără judecată e inacceptabil!
        Le-aş transmite celor care se dau după burlan pe acoperişul fotbalului, o ipoteza că dacă se înfundă burl(e)anul(e-ul din paranteză e o greşeală), curge apa şi tavanul nu ţine la umezeală!...
        Nu putem rămâne împăraţi în ţara orbilor, atâta timp cât am fost binecvântaţi de Dumnezeu cu un rege!...

Poezia prozei

 

Mi-a venit în minte dintr-o dată grămada ordonată a unui meci de rugby, spinările înconvoiate ale jucătorilor, legând cu otgoanele braţelor umerii în încleştarea tensionată dintre cele două capete ale unui pod mişcător, peste care într-un final ar urma să treacă în ovaţiile publicului spectator, cu pasul regal în blugi şi în geacă, regina Victoria.

Printre picioarele încordate ale jucătorilor, pe sub pod, se strecoară ca o idee trăsnită ovalul ţuguiat al mingii. Ar fi trebuit doar s-o prinzi şi s-o arunci înapoi unui coechipier, pe aripă. Genială regula instituită de inventatorul acestui sport, ca întotdeauna jucătorul poate să primească pasa numai dacă se găseşte în urma mingii!...

Înaintezi doar privind înapoi, ca să poţi să inserezi eseul în terenul de ţintă. Şi mai poţi încheia subiectul, dacă şutezi cu piciorul printre buturi, obiectul în cer...

(Tobârlanii. Ion Toma Ionescu)

https://www.librariadelfin.ro/carte/tobarlanii-gusterele-reloaded-reinventate-editia-a-iii-a-ion-toma-ionescu--i107787

https://www.libris.ro/tobarlanii-gusterele-reloaded-reinventat-e-ion-HFF978-606-46-1544-2--p27401710.html

36.Suav anapoda

 (Din volumul în pregătire Fiul măslinului)

 

 

Mă aflam

într-o complicată

eroare,

listînd la-nceput

o erată, pentru

lucrarea mea viitoare

neredactată...

 

Concret, înălţasem

un zmeu de carton

să pot recepţiona

sau emite sincron

mesajul secret,

de la sau către

Dumnezeu...

 

Dar n-am știut

sǎ strunesc

curenţii de aer,

să fac corecţiile,

pentru că vîntul

mă încăierase

din toate direcţiile.

 

Acul busolei,

cel cu dreapta cale,

parcă turbase

sub cadran,

rotindu-se bezmetic

precum elicea

unui aeroplan...

 

(una

lume

din cartier

ar zice,

că elice,

doar

la elicopter!...).

 

Mișcarea elicei

îmi răsucise braţul

– una cu sfoara zmeului –

în laţul

nodului gordian

spînzurat 

deasupra capului.

 

Mă vedeam din lună,

în Poiana Ţapului

la un Dineu cu proşti,

cu Horaţiu Mălăele...

ţinînd să-şi pună

pălăria pe cap,

cu picioarele...

 

La fel și zmeul meu

– parașută mută –

în loc să-şi fixeze deschis

faţa la soarele,

să recepteze

mesajele cifrate

din Paradis,

 

a confundat raiul

şi s-a trântit de pământ

cu faţa la spate,

amintindu-şi

că i-a promis

iadul,

nestemate...

 

Nu te supăra frate,

da şi răsadul

de roşii, se tăvăleşte

întâi în bălegar şi noroi

şi abia mai apoi

se închină

şi ia lumină din altar!...

Aserţiuni la un premiu de poezie

                                                                        *

O poetă obţine un important premiu pentru poezie. Îmi e cunoscut, foarte cunoscut numele respectivei poete, ca al unei vedete de cinema de pe vremuri. O cunosc şi pe ea, am văzut-o cu ani în urmă într-o gaşcă de tineri gălăgioşi de frumoşi, în Sala Oglinzilor din Casa Monteoru, fostul sediu al Uniunii Scriitorilor, aşteptându-l pa Adrian Alui Gheorghe să-şi lanseze Paznicul ploii. N-a mai ajuns atunci!... Nu-mi e cunoscută în schimb poezia dumneaei! Probabil e numai vina mea!

Intru de curiozitate şi parcurg cu bună intenţie, facebook-ul premiantei. Pagini după pagini cu imagini, afişe, reclame, tabere literare, diplome şi coperţi de carte. Merg mai departe, dar nu aflu deloc poezie deconspirată direct de dumneaei. Se pare că pentru autoare, poezia cuvântă doar în carte şi e vie şi sfântă, doar în amvonul bisericii ei de hârtie.

Nu ca tine Ionescule(!), ai scris trei versuri jumate şi eşti gata să le postezi pe facebook instant pe toate patru, dacă se poate! De-aia eşti tu irelevant!...

Derulez în continuare, şi descopăr o cronică cu câteva poeme în ea. Ies din Ofsaid! Am descoperit taina! Un experiment modernist cu de toate: şi sacralitate, şi război în Ucraina cea tristă şi urprinzător, microbistă de catifea... Poezie adevărată tonică şi cu viaţă în ea!

Ionescule nu te lua după facebook, intră-n biserică, doar cartea e sfântă!

Poate că voi intra!...

 O altă "fotografie mişcată"(cu scriitori şi cărţi) apărută în Cafeneaua literară, mai 2023. De această dată Radu Aldulescu. Mulţumiri Virgil Diaconu!

https://centrul-cultural-pitesti.ro/.../Cafe-05-23-rgb.pdf

Toate reacţiile:

3Carmen Secere, Petronela Apopei şi încă cineva

Fiul măslinului în Teleormanul cultural

 Mulţumiri Cristian Gabriel Moraru!

Solutie de avarie

De obicei când mă aşez în faţa calculatorului să scriu ceva, fără a avea prestabilit un subiect anume, întâi mă uit pe fereastră şi constat dacă timpul deschide către mine o perspectivă care să-mi sugereze un capăt de drum de la care să-mi încep excursul soluţiei de avarie.

Afară vremea e închisă, stă să plouă şi nu sunt semne că se luminează, să pot agăţa de creanga unui copac un lanţ pentru un scrânciob în care să mă balansez. Nimic mai intens decât să înfigi, dat pe spate, picioarele în cerul albastru, ca o pendulă pe care nu vrei şi nici nu poţi s-o opreşti, când soluţia de avarie şi-a luat avânt!…

E mult până diseară. Azi e zi de cumpănă!

Scriam atunci în 13 mai 2017. Aş vrea, la capătul zilei, Simona Halep să se fi încoronat la Madrid printre zei. (Şi a făcut-o! Peste două zile, în 15 mai, primea sceptrul de regină de la Ion Ţiriac!).

Cea de-a doua dorinţă exprimată atunci era ca Românica să primească la Eurovision cele mai multe sufragii!…Era soluţia de avarie (Şi le-a primit, 282 de puncte şi un onorabil loc 7 pentru Ilinca şi Alex Florea, nu-s de colea! În timpul ăsta, Moldova bifa un veritabil succes urcând pe treapta a treia a podiumului.)

Ultima dorinţă a acelei zile era ca Hagi să câştige titlul cu Viitorul lui. (Şi l-a câştigat, în acel 13 mai la care fac referire cu un comando de zarzări în înflorire.)

 

Timpul nu stă în loc, pendula nu se opreşte din balans şi mă regăsesc iată în alt 13 mai al lui 2023, aproape în acelaşi dans şi acelaşi decor, dar cu siguranţă mult mai obosit şi neîncrezător. Şi am motive!

Simona Halep a noastră e nevoită acum să traverseze un deşert pe care nici noi şi nici ea nu şi l-a dorit!(Nu mi-o iert! Faţă de Simona mă simt dator, încă nu mi-am găsit cuvintele potrivite, dar sufăr alături de ea! Oricum, sunt sigur că ea va rămâne pe cer o lumină, tot aşa cum sunt sigur că cineva din echipa ei străină, a trădat-o!... Contaminând soluţia de avarie.

A doua secvenţă. Eurovisionul aseară ne-a făcut să înţelegem că nu doar tonul face muzica! Şi hainele câteodată, pot face din om, când nu te cuprind, o prezenţă îndoielnică!... Unora, celor cu adevărat responsabili, turma de dobitoace, le-ar place vorba românească de duh „urma scapă turma”(!) şi-ar vrea să arunce totul în braţele bietului interpret, cu speranţa că lupul se va opri doar la el! Partea proastă e că cei care ne conduc, clasa politică, nu mai au sub drapel nici măcar un lup!... De când cu criza de la buget l-au vândut şi au pus la televiziune în locul lui, mi-a spus mie o turturică, un miel!...

Şi a treia secvenţă. Gică Hagi, el stă în picioare, e încă rege, mizând pe zarzării săi înfloriţi. La el în academie se munceşte ca să creşti! Nu-ţi poţi lua zborul dacă construieşti avioane din hârtie şi chiar dacă pare azi urmărit de ghinioane, având mulţi jucători accidentaţi, sper din toată inima că în bănie Farul va fi Viitorul!

33. Căciula lui Dumnezeu

Îşi lăsase Dumnezeu căciula

toarsă şi întoarsă,

fire răsucite şi împletite

de Maica Domnului,

din caierul furcii ei

cu flori de câmp

în fânul proaspăt cosit.

O căpiţă cât un munte

se înălţase la ăl bătrân,

taica-mare Tobârlan

în curte, lângă casă.

Ca un fluture zburând,

n-aveam stare,

mă încerca un gând

ca o vâlvătaie

şi până să mă dumiresc

m-am trezit smulgând

o pală de fân

din mijlocul căpiţei.

Cu chibritul am aprins căciula,

N-aveam la îndemână o lumânare...

Şerpii ăia de foc

de-i omorâse tata la coasă

cu furca de fier, şerpuiau

căţărându-se spre cer...

În mintea mea eu îi înviasem,

cu mâna mea i-am stârnit!...

Şi-am fugit,

ascunzându-mă sub masă.

Au venit nişte oameni

de peste drum,

au întins covorul de scrum,

împrăştiindu-l prin curte,

cum au putut şi găleţile

din izvorul de lacrimi

stors din ochii mamei,

au terminat treaba.

O vreme aşteptându-l pe tata,

am rămas sub masă.

Degeaba!...

Tata nu s-a mai întors acasă

niciodată!...

Şi Doamne ce-aş fi vrut

să vină să mă bată!

(Din volumul în pregătire, Fiul măslinului care ar vrea să iasă în lume dar nu ştie să-şi aleagă drumul...)