Vorba lui Ştefan Mitroi, măsurată,
caldă, nu ştiu de ce ascultând, îmi dădea senzaţia că mă legănam în magie pe
drumul luncii, în căruţa trasă de boii lui tata-mare Tobârlan, Priam şi Vânătu,
pe care nici greutatea bolovanilor adunaţi de pe prundul râului Argeş nu-i
putea scoate din ritm, şi nici ameninţarea
cu biciul pe deasupra coarnelor, fără să-i atingă! Tata-mare scotea rar un hăis
către Priam, sau un cea către Plăvan, abia desluşit, menit să-i îndemne să
ocolească gropile. Nu era nevoie, ei ştiau drumul, puteai să dormi în căruţă. Când
se opreau, era sigur că ai ajuns acasă.
Firiţă Carp îşi mâna bidivii săi nervoşi, rulând pe şoseaua
de întoarcere către Bucureşti dinspre Baia Mare. Stăteam tăcut pe bancheta din
spate lângă Florin Dochia, ascultând conversaţia cu amintiri comune, plăcute, a
celor trei scriitori importanţi. Şi odată îl aud pe Ştefan Mitroi:
„Da prietenul vostru şi al meu mai nou, e mut?...” N-am
fost eu cel care a răspuns ci Florin Dochia a fost mai iute.
„Aşa e el mai timid, stă ascuns ca guşterele în
tufişul lui!...” Bună ocazie să scot din
geantă Guşterele, romanul cu ţărani speciali din Merişani, satul natal unde cad
castanele din castani şi cresc guşteri pe deal, da nu orice deal ci musai pe
Dealul Tomii.
I-am recomandat marelui teleormănean să-şi dea silinţa
să nu ţină animalul în vreo cuşcă şi l-am avertizat că dacă nu e băgat în seamă,
animalul muşcă!...
S-a amuzat şi pentru că n-a mai avut să-mi ofere nici
o carte la schimb(le oferise pe toate la Baia Mare), m-a invitat să particip la
lansarea Goarnei lui Tuturuz.
„Să vii la Bookfest Guştere să te învăţ, să cânţi ca la fluiere a pagubă cu Goarna lui Tuturuz, după satul suspendat într-o cârjă de băţ!... Să vii să te-nvăţ!”
Mulţi ani Ştefan Mitroi şi multe alte
minunăţii ale cărţilor!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu