Ce mică e viaţa!
Cît numeri silabele
unui haiku...
Am citit azi o inspirată
tabletă scrisă de Adrian Alui Gheorghe despre oameni mici şi oameni mari.
Adrian e dintre oamenii mari, alfel cum să-ţi îndrepţi privirea către oamenii
mici şi să repari, dacă e ceva de reparat!...
Mi s-a întâmplat, tot
azi, derulând pe facebook nişte pagini de amintiri, să dau peste o fotografie
la fel de vie. Era tot cu un om mare ce-şi întinsese braţul stâng protector ca
o aripă de înger peste umărul meu. Haina îi lunecase şi se ţinea aninată doar
pe celălalt umăr. Ca să-i facă loc probabil inimii mele mici să se strecoare
sub cămaşă în inima lui mare; uşor, fără să iasă sângele. Împreună rezonau
bătând în acelaşi ritm într-un început de călătorie. În jur erau multe capcane,
eram la un fel de bursă a îngerilor şi cu firea mea învăţată să pună răul
înainte, mi se părea că am un capital de cuvinte prea mic pentru un război atât
de mare!
De la Petre Anghel
mi-a rămas postfaţa pentru Norduri. Briza de sud. Şi de la Adrian Alui Gheorghe,
Floarea de suflet, prefaţa la Crucea de piatră.
Ce-mi spuneau
amândoi printre rânduri?
Viziunea
ta
e
prea sumbră
dar
fitilul
din
flacăra lumînării,
nu
te va lăsa
fără
umbră…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu