Porți deschise

 

              Sunt porți deschise pe spirala timpului prin care trecem mergând înainte și poposind o clipă din drum la o biserică, pentru o nuntă sau un botez.... Există în urma noastră și o biserică anume la care din când în când revenim. Acolo aprindem o lumânare și singuri cu noi, deslușim în gând la flacăra ei, chipurile celor plecați. În orele de după calma tristețe, redescoperim cu o stare aparte, locurile copilăriei din care venim.

            A fost o duminică superbă în acest weekend, undeva la țară. Căldura soarelui dezmierda parcă frumusețea desăvârșită a unei femei mature, sigură de darurile ei, pe care spre încântarea privirii, un pictor de geniu le-a prins pe pânză în toată splendoarea paletei sale de culori.

            N-am rezistat propunerii fetelor mele de a evada din curtea Casei roșii care se umpluse și trecând calea ferată de mână cu Toma și Alexandru, ne-am luat Nikonul îndreptându-ne către râu. Singurele ținte prestabilite erau să facem ceva mișcare și să le dăm prilejul copiilor să arunce cu pietre în apă curgătoare. E o plăcere teribilă, mai ales a lui Alexandru - să caute pietre rotunde și plate și să numere salturile “lipiilor” în unde, stropind oglinda vălurită a râului,- pe care am căutat să i-o respectăm.

            Nu am răbdare azi să împietresc cuvinte plate în pagini și să le număr salturile în marea cea mare și las Nikonul să povestească în propria lui libertate, singur, imagini...

Rădești, 21 octombrie 2013

13 ani au trecut peste noi de atunci, nu mai știu dacă aserțiunile mele mai au glas, dar imaginile Nikonului au rămas!