joi, 28 iulie 2022

Un mic jubileu.

 















În aşteptarea noului roman Casa Roşie, carte jubilee, ce va veni curând de la Editura Hoffman(va fi cea de-a douăzecea carte de pe raftul meu!), am avut un vis. În vis am făcut o înţelegere cu Dumnezeu. Mi s-a părut un om deschis la minte şi tare priceput în cuvinte. Nu m-am mirat! Ştiam din Sfânta Scriptură că El a inventat primul genul acesta de literatură.

L-a început am strigat, să mă fac auzit. Mă luasem după bârfa unora  că la bătrâneţe, ar mai fi surzit…

Doamne sunt disperat! Presimt că nu am timp suficient să-mi termin opera!

Omule nu dispera, nu vreau să te mint! Facem şi noi evident, cât se poate!

Doamne, ştiu  că ştii!... dar vreau să-ţi repet, la atâtea păcate poţi uita. O întâmplare la Securitate când eram copii, l-a oprit pe poet în ascensiune lui şi, de-atunci lucruriile au mers pentru mine împiedicate. Dacă n-ai citit Dosarul Albaştrii, dar nu-mi vine să cred(!), am să Ţi-l trimit neapărat cu smerenie, mâine la primul ceas după utrenie. Eu nu-l mai posed, dar promit să fac rost de el prin doi sihaştrii de la Uniune. Singurul exemplar afundat în imersiune, a rămas în dosarul dumnealor… ăla de candidat refuzat!

Convenţia suna cam aşa:

“Pentru fiecare carte, fie poezie, fie roman, scrisă de autorul semnatar al documentului, i se va scade câte un an din anii mometului vârstei dumnealui, irosiţi excedentar!... Aşadar, poruncesc să întinerească un an la fiecare carte tipărită, până când Uniunea Manolească îl va recunoaşte ca tânără speranţă, îndreptăţită să poarte titlul de “scriitor român contemporan” şi-l va trimite gratis în vacanţă la Neptun. Altfel îi reneg pe ei, şi-i fac moaşte! Cine ştie cunoaşte!...

Ce vis! Ce vis! Abia acum înţeleg ce e o putere cerească!...



marți, 26 iulie 2022

Am Sorry! Oglindă oglinjoară, cine-i cea mai bună din ţară...

 


(Nimic despre Simona şi Irinuca)

 

Sânt perioade în vieţile fiecăruia dintre noi când dispare plăcerea, cum dispare iubirea într-un cuplu când intervine rutina şi se ia lumina... Se simte la Sorana de o vreme suferinţa în dragoste!... Azi la Praga, într-un meci cu o tânără de 19 ani, care nu avusese până acum nici o victorie în circuitul WTA(sper să nu greşesc!),pe care ar fi trebuit să-l câştige prin neprezentare, Sori(Am sorry!)parcă a intrat pe teren cu inima îndoită şi n-a fost de loc ispitită să guste din arta preludiului, să atingă într-o mângâiere fină şi bine simţită cu racheta, mai întâi aerul dinaintea mingii şi, doar apoi să imprime cu racheta direcţia potrivită. Parcă ar fi introdus-o obligatoriu cineva pe teren, în contextul filmării unei reclame şi ar fi pus-o să tragă la rame, sau să cânte karaoke.

În fine, nu vreau să fac din asta subiectul unei drame! Sunt soluţii, schimbi o roche, un antrenor... coşi rana de la inimă cu un ac... Nu-mi stă în fire, dar când între tenis şi jucător intervine un deficit de iubire, o lipsă de plăcere a jocului, jucătorul n-are cum să iasă din asta învingător, indiferent pe cine are adversar, se lasă tăcere şi se-nvârte roata norocului.

Cred că un duş rece ca cel de azi, va ajuta sistemul tău imunitar. Adună-te Sori, altfel cazi în faţa oglinzii surioară!

Două vorbe şi despre ghinionista de serviciu, Ana Bogdan, care mie îmi place mult ca femeie(i-am dat de mult 10 din oficiu! La anii mei nu faci pasiune din asta, îţi ajunge nevasta!...). Vreau să spun că la cât tenis ştie, ar merita şi ea un trofeu WTA. Am eu o viziune...

luni, 25 iulie 2022

Trofeul

 


Am trăit ieri alături de Irina Begu, în finala câştigată a turneului WTA de la Palermo, una dinte bucuriile simple şi reconfortante, care nu doar că a avut darul să-i împlinească visul, ci a venit la pachet cu sentimentul de dreptate (se întâmplă uneori în lumea sportivă!) ce recompensează munca cinstită şi perseverenţa.

Irina Camelia Begu – Lucia Bronzetti 6-2/6-2!/

Irina e o luptătoare cu racheta ce nu păcăleşte! Nu are harul maeştrilor vrăjitori, mângâind cu instrumentul coarda sensibilă ce vibrează în sufletul spectatorilor, nu este stea între stele şi nici dintre cele ce speculează slăbiciunile zeilor nemuritori, când ţipă de zguduie planeta cu orgasmul din ele!...

Îşi ştie întotdeauna măsura şi modestă înfloreşte câte-un „haide!” la pasajele complicate din joc, interpretează corect partitura şi, egală cu sine, dacă insistă,  în orice finală, cu puţin noroc, găseşte calea  spre a deveni prim solistă.

Felicitări Irina Camelia Begu! Îţi stă bine cu trofeul(cel de-al cincilea) în braţe!

vineri, 22 iulie 2022

Nunta de aur



A avut cineva curiozitatea să adune anii pe care îi petrec împreună doi soţi, ca să ajungă să-şi sărbătorească nunta de aur? Cu fiecare an care trece de la fericitul eveniment când ţi-ai pus pirostriile pe frunte, socoteala pare să fie tot mai grea. 1+2+3+4+5…………+49+50 = 1275, una mie două sute şaptezeci şi cinci de ani.

Atât pot face însumaţi anii petrecuţi într-un cuplu care ajunge să-şi serbeze nunta de aur. E mult, e puţin?... Depinde cum ai ştiut matematic să-i socoteşti! Căci dacă i-ai adunat cu înţelegere şi iubire, ar putea să rămână cincizeci şi mai poţi spera, ar fi important(!), să împlineşti anii pentru sărbătoarea nunţii de diamant.

Dragilor, Casă de piatră până la Nunta de diamant!

Şi ca supliment de bună purtare, 3 pagini din viitorul meu roman, Casa Roşie, în care faceţi parte dintre personaje…










marți, 19 iulie 2022

Fotografie de profil

 


















Bunicul Tobârlan, dinspre partea tatei, avea un picior beteag. Căzuse din tei la 75 de ani, urcat sǎ-i culeagă floare Dumitrei. Dumitra, de tânără, fusese bună prietenă cu bunica Lina, frumoase amândouă, şi mule inimi au frânt în sat chicotind împreună, povestindu-şi una alteia aventurile. Până ce Lina i-a destăinuit într-o seară, așezate pe bancă în dreptul casei Dumitrei, sub teiul de peste drum, că Mitică a cerut-o de nevastă. Odată pe fruntea Dumitrei s-au strâns norii și fulgere au ţâșnit din ochi-i neguroși. Avea pentru Mitică Tobârlan un gând ascuns.

Cu bunicul însurat, Dumitra a păstrat legăturile de parcă nu s-ar fi întâmplat nimic și la timp potrivit (când bunica Lina rămânea grea și slavă cerului a tot rămas, născând opt copii), li s-au împletit nu doar gândurile, ci s-au înnodat şi niscaiva legături ascunse pe care le știa toată Valea Pribei. Probabil le aflase și teiul, fragil la suflet și sensibil, și nu s-a opus când Dumnezeu a rupt o cracă de sub picioarele lui Mitică, pedepsind călcătura strâmbă.

De la un timp mă înjunghie şi pe mine mereu genunchii, s-au betegit şi ai mei!

De când am început să înţeleg buchea lumii, pe femeile pe care le-am iubit, indiferent că erau Gena, Floarea, Lorena, Lilith sau Miruna, le-am numit pe toate Maria, ca şi cum ar fi fost numai una şi m-am ferit să mă urc în tei...

Cu mintea de-acum, mă întreb la ce bun atunci să urmezi cele zece porunci şi să nu te urci în tei, să culegi floare pentru mai multe femei, dacă genunchiul oricum te doare?...


vineri, 15 iulie 2022

Un pogon de ani cu sănătate

 


Celui mai dintâi prieten de Guştere, pentru că a ştiut să dezlege taina, dezbrăcând şi sufletul nu doar haina domnilor ţărani,  UN POGON DE ANI CU SĂNĂTATE! Şi o poezie de-a Guşterelui cu dedicaţie:

 

Căciula Lui Dumnezeu

       Prietenului de Guştere şi al meu, Marian Barbu

 

Îşi lăsase Dumnezeu

căciula toarsă

din caierul furcii

Maicii Domnului,

întoarsă pe frunte,

fir răsucit şi împletit

cu flori de câmp risipite

în fânul proaspăt cosit...

 

 

O căpiţă cât un munte

se înălţase la ăl bătrân,

taica-mare Tobârlan,

în curte, lângă casă.

Pe mine cred a vrut să mă încerce

şi să mă scuture de gând!...

 

Ca un fluture zburând,

n-aveam stare

şi până să mă dumiresc

am intrat în joc,

smulgând prin urmare

o pală de fân din mijloc.

 

Cu chibritul

am aprins căciula

ca pe-o lumânare.

Şerpii ăia de foc

de-i alergase tata singur

cu furca de fier

şerpuiau, căţărându-se vioi la cer...

 

În mintea mea

eu i-am stârnit,

din mâna mea au ieşit!...

Şi-am fugit

şi m-am ascuns sub masă.

 

Au venit nişte oameni

de peste drum,

au întins covorul de scrum arzând,

cum au putut, prin curte,

împrăştiind fânul

şi cu găleţi din izvorul

de lacrimi stors

din ochii mamei,

l-au stins.

 

Dar tata nu s-a mai întors acasă niciodată.

Şi Doamne ce-aş fi vrut

să vină să mă bată!


joi, 14 iulie 2022

Neuitate seri cu poezie şi îngeri...

 


Neuitatele seri cu poezie şi îngeri...
Pare că poeţii şi-au găsit o Direcţie bună... Nu se plâng de trafic şi, nici serafic nu mizează pe efemer... Contează, la Boema 9, că se strâng împreună, acolo în cer...
Fotografii: Tudor Gheorghe Calotesu











marți, 12 iulie 2022

TABLETĂ CU URIAŞI

 



 

Notă: Am găsit în arhiva mea tenisistică un text mai vechi scris cu o zi înaintea finalei de la Wimbledon pe care Simona Halep a câştigat-o în faţa uriaşei Serena Williams. Dar şi recenta semifinală pierdută, nu e de colea! Şi uriaşii pierd câteodată...

 

Se zice că în ținuturile noastre mitice au trăit uriași. În Argedava, Roșia Montana, Ardeu, s-au descoperit urme. Legendele și poveștile noastre tradiționale sunt pline de personaje urieșești, titani care...

Ori se bat cu zmeul făcător de rele, alungându-l din preajma oamenilor, ca uriașul Novac( Celebra Brazdă a lui Novac ce străbate Câmpia Română n-ar fi altceva decât urma zmeului pus pe fugă de uriaș...).

Ori sunt două reprezentante ale sexului slab zmeiesc, ce își construiesc fiecare câte o cetate, pe câte un vârf de munte, și, observând una dintre ele că e mai frumoasă a celeilalte, aruncă furioasă către cetatea rivalei cu o stâncă, retezând vârful muntelui cu cetate cu tot, de-a rămas până azi Muntele Retezat( De remarcat slăbiciunea pentru frumusețe și competiție feminin care s-a transmis prin genă, româncuțelor de azi!...).

Nici Strâmbă-Lemne, sau Sfarmă-Piatră nu sunt altceva decât niște uriași de treabă, care au conviețuit în bună înțelegere cu strămoșii noştri. Cu timpul și cât se poate de misterios, uriașii au pierit, ascunzându-și taina în diverse grote și galerii secrete. Din când în când, întâmplarea scoate la iveală câte un schelet de uriaș, complicând greaua misiune a oamenilor de știință de a le ascunde taina și urmele. 

În viața reală, cea la vedere, s-au întâlnit de-a lungul timpului uriași mai mici, acceptați din punct de vedere științific. Unul a fost împăratul roman de origine tracă Maximilian Tracul, care, susțin istoricii avea peste 2,60 metri înălțime. Mai spre zilele noastre, Gogea Mitu, cel mai înalt boxer, un român de 2,42 m, era atracția Circului Globus prin anii 1930. A pierit la 22 de ani de o moarte suspectă, dar nu i-a pierit și numele. El a intrat în vocabularul nostru comun, de-aia putem rosti azi mândri:

Gogeamite (Gogea-Mitu) performanță a realizat la Wimbledon Simona Halep!!! Astfel că mâine, cu trofeul pe masă, va putea să se bată pentru el cu monstrul sacru al tenisului feminin, Serena Williams.

 

O putem trece de ieri pe Simona Halep, fără teama de a greși, printre uriașii sportului. Doar Ilie Năstase a mai avut onoarea să fie primit dintre români la masa zeilor. Şi tragem nădejde s-o vedem acolo cu coronița pe cap, sfidând statura urieșească a Serenei.

Și un supliment de text. Circulă o legendă în Maramureș cum că acolo s-ar fi stins ultimul uriaș. El se numea Cingalău(Aduce cumva cu Tecău la nume, nu?), “înalt cât vârful Pietrosu” care avea o fată frumoasă Rozalina. Odată s-au întâlnit pe malul Izei cu un grup de oameni, printre care căpetenia daco-romană Turda Robonban. Crezând că oamenii atât de mici sunt jucării, i-au luat acasă. Rozalina s-a îndrăgostit de Turda și dorea să se mărite cu el. Bătrânul Cingalău simțind că i se stinge nobilul neam a pus la cale nunta celor doi.

Atât de fierbinte s-a rugat Rozalina, toată noaptea dinaintea nunții, să nu mai fie uriașă și să se poată căsători cu alesul inimii ei şi să aibă folose, încât i s-a împlinit rugăciunea transformându-se într-o femeie obișnuită de înălțimea Simonei Halep. Din unirea lor s-au născut strămoșii moroșenilor de azi.

Ştim noi ce urmași ai Cingalăului au coborât la Constanța să-şi facă vacanţa, venind din Sãpȃnța și risipindu-și pe-acolo sămânța?...

Să ne rugăm la noapte, zi-lumină, ca Simona să devină mâine uriaș!

Şi aşa s-a-ntâmplat!


luni, 11 iulie 2022

Turbinca



 

De la o vreme

mi se pare că port

în spinare

un sac de vînt...

 

Am a mă teme

şi nu ştiu că sînt,

atât de devreme

târziu...

 

În sacul acela

locuiesc

ca-ntr-un cort

toate visele mele

 

Sînt nacela

umplută cu pămînt

ce trage dintre stele

sacul în jos...

 

Când şi când,

părţi din mine

trebuiesc aruncate

cu folos, peste bord.

 

Uneori plutesc.

Alteori, trîntit,

mă caut în ţărînă

cuvînt cu cuvînt.

 

Desfac gura sacului

cu mînă de fier,

şi mă izbeşte

o răcoare globală

 

cuvintele pier

dincolo de zare,

himere în cer,

fix la mama dracului,

 

într-o tăcere totală...

sâmbătă, 9 iulie 2022

În revista Tribuna

 
















În revista Tribuna nr 474, iunie 2022, pag. 27, 28, un fragment din Casa Roşie, în pregătire pentru publicare la Editura Hoffman.
Premiul al III-lea la secţiunea roman, Concursul Naţional Ioan Slavici (Premiul I şi II nu s-a acordat).
https://revistatribuna.ro/wp.../uploads/2022/06/474net.pdf