Bunicul
Tobârlan, dinspre partea tatei, avea un picior beteag. Căzuse din tei la 75 de
ani, urcat sǎ-i culeagă floare Dumitrei. Dumitra, de tânără, fusese bună
prietenă cu bunica Lina, frumoase amândouă, şi mule inimi au frânt în sat
chicotind împreună, povestindu-şi una alteia aventurile. Până ce Lina i-a
destăinuit într-o seară, așezate pe bancă în dreptul casei Dumitrei, sub teiul
de peste drum, că Mitică a cerut-o de nevastă. Odată pe fruntea Dumitrei s-au
strâns norii și fulgere au ţâșnit din ochi-i neguroși. Avea pentru Mitică Tobârlan
un gând ascuns.
Cu
bunicul însurat, Dumitra a păstrat legăturile de parcă nu s-ar fi întâmplat
nimic și la timp potrivit (când bunica Lina rămânea grea și slavă cerului a tot
rămas, născând opt copii), li s-au împletit nu doar gândurile, ci s-au înnodat
şi niscaiva legături ascunse pe care le știa toată Valea Pribei. Probabil le
aflase și teiul, fragil la suflet și sensibil, și nu s-a opus când Dumnezeu a
rupt o cracă de sub picioarele lui Mitică, pedepsind călcătura strâmbă.
De
la un timp mă înjunghie şi pe mine mereu genunchii, s-au betegit şi ai mei!
De
când am început să înţeleg buchea lumii, pe femeile pe care le-am iubit,
indiferent că erau Gena, Floarea, Lorena, Lilith sau Miruna, le-am numit pe
toate Maria, ca şi cum ar fi fost numai una şi m-am ferit să mă urc în tei...
Cu
mintea de-acum, mă întreb la ce bun atunci să urmezi cele zece porunci şi să nu
te urci în tei, să culegi floare pentru mai multe femei, dacă genunchiul oricum
te doare?...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu