miercuri, 6 iulie 2022

LA MULŢI ANI ADRIAN ALUI GHEORGHE

 


Nu de mult, la o supărare de-a mea, mi-a întins o vorbă cum întinzi hotărât o mână celui căzut, el un munte de om blajin şi un Ceahlău de poet cu fruntea-n senin.

Dragă Ionule! să ne bucurăm că trăim în timpul vieții noastre și nu în timpul vieții lor!

 

Lucrurile sunt în esenţă simple

stelele sunt pe cer

marea e în cuibul de nisip

rana lui Ahile e în călcâiul vulnerabil

 

ochiul captiv în imaginea bolnavă

clipeşte rar

ca un zeu obosit de atâta serenitate;

 

iar viaţa?

viaţa e dovedit

-cu miliarde de martori-

că e o călătorie

la capătul morţii

 

bine, eu ştiu, toate lucrurile astea,

le spun, dar nu am cum să probez

pentru că în jur

totul se degradează într-un ritm

care mă lasă mut de surpriză.

(Comunitatea artistică)

 

LA MULŢI ANI ADRIAN ALUI GHEORGHE!


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu