În aşteptarea noului roman Casa
Roşie, carte jubilee, ce va veni curând de la Editura Hoffman(va fi cea de-a
douăzecea carte de pe raftul meu!), am avut un vis. În vis am făcut o
înţelegere cu Dumnezeu. Mi s-a părut un om deschis la minte şi tare priceput în
cuvinte. Nu m-am mirat! Ştiam din Sfânta Scriptură că El a inventat primul genul
acesta de literatură.
L-a început am strigat, să mă fac
auzit. Mă luasem după bârfa unora că la
bătrâneţe, ar mai fi surzit…
— Doamne sunt disperat! Presimt că nu
am timp suficient să-mi termin opera!
— Omule nu dispera, nu vreau să te
mint! Facem şi noi evident, cât se poate!
— Doamne, ştiu că ştii!... dar vreau să-ţi repet, la atâtea păcate poţi uita. O întâmplare la Securitate când eram copii, l-a oprit pe poet în ascensiune lui şi, de-atunci lucruriile au mers pentru mine împiedicate. Dacă n-ai citit Dosarul Albaştrii, dar nu-mi vine să cred(!), am să Ţi-l trimit neapărat cu smerenie, mâine la primul ceas după utrenie. Eu nu-l mai posed, dar promit să fac rost de el prin doi sihaştrii de la Uniune. Singurul exemplar afundat în imersiune, a rămas în dosarul dumnealor… ăla de candidat refuzat!
Convenţia suna cam aşa:
“Pentru fiecare carte, fie poezie,
fie roman, scrisă de autorul semnatar al documentului, i se va scade câte un an
din anii mometului vârstei dumnealui, irosiţi excedentar!... Aşadar, poruncesc
să întinerească un an la fiecare carte tipărită, până când Uniunea Manolească
îl va recunoaşte ca tânără speranţă, îndreptăţită să poarte titlul de “scriitor
român contemporan” şi-l va trimite gratis în vacanţă la Neptun. Altfel îi reneg
pe ei, şi-i fac moaşte! Cine ştie cunoaşte!...
Ce vis! Ce vis! Abia acum înţeleg ce
e o putere cerească!...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu