Mi-am asumat rolul de contabil al
fetelor noastre la Wimbledon, înainte de a încerca să fiu un comentator
inspirat şi nu mă dezic de asta. Basta că din trebşoara cu pricina sper să
primesc un comision ca să-mi plătesc măcar lumina, căci a trebuit să-mi afund paşi
adânci în noapte, până ce Cori Gauff a reuşit să-şi facă norma de zece aşi.
S-a ţinut bine Buzărnescu mai ales în
setul doi, pe terenul central, de credeam că dacă e bal, bal să fie(!) în setul
decisiv. Şi ca să fim corecţi cu ea, recunosc, auzeam admirativ din sală câte-o
şoaptă: „Dacă ar juca Miki cu mâna dreaptă!...”
Şi mai am un off! Nu c-aş dori să fac
scandal, sau că nu-mi place Cori Gauff, dar când au intrat pe teren prima oară,
arbitru’ principal de la pupitru, a cam dat-o-n bară pe faţă.
A dezbrăcat-o pe Miki cu o privire
ageră de faun, de parcă-l încerca rinichii. Era să cadă şi din scaun, să vadă
dacă desuul ei, e negru sub tricou...
Domn arbitru, aveai atuul să devii
erou! Nici nu-ţi trebuia prea multă carte, să vezi că negru sub tricou, e-n
altă parte!
Puneai un apostrof şi numa-numa te
spălai pe cap cu Cori Gauff!...
În ce priveşte suma câştigată, ce vis
frumos s-o învingi pe puştancă(!)şi, dacă ar fi fost să fie, oricum la ora aia
înaintată, era închis şi la bancă şi la berărie...
Dar 90000 de euro curaţi, munciţi, nu-s
de colea! Să fie primiţi!
Au luat la fel şi Irina Bara şi Ana Bogdan.
Felicitări fetelor, aţi jucat cu adversare de top la acelaşi nivel!
Despre Simona Halep sper ca drumul ei
să fie mai lung şi să ajung să vorbesc săptămâna viitoare!
Deocamdată la numărătoare ca şi Irina
Begu are o sumă frumuşică. 141.196 euro
Ieri mai mult decât jocul Simonei,
mi-a plăcut că i-a oferit lui Kirsten Flipkens bucuria unei frumoase şi
emoţionante retrageri şi, mai ales mi-a plăcut îmbrăţişarea de la sfârşit când
amândouă, descătuşate, au uitat de încrâncenarea partidei.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu